8,426 matches
-
Lorena Superioară, s-a stins în 1033, odată cu moartea vărului său Frederic al III-lea, împăratul Conrad l-a numit pe Gothelo duce în ambele ducate lorene, astfel încât el a reușit să apere teritoriul împotriva lui Odo al II-lea, conte de Blois, Meaux, Chartres și Troyes (viitorul comitat de Champagne). În bătălia de la Bar din 15 noiembrie 1037, Gothelo i-a administrat lui Odo o înfrângere decisivă, în condițiile în care contele de Blois încerca să creeze un stat independent
Gothelo I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328502_a_329831]
-
apere teritoriul împotriva lui Odo al II-lea, conte de Blois, Meaux, Chartres și Troyes (viitorul comitat de Champagne). În bătălia de la Bar din 15 noiembrie 1037, Gothelo i-a administrat lui Odo o înfrângere decisivă, în condițiile în care contele de Blois încerca să creeze un stat independent între Franța și Germania. Cu această ocazie, Odo a murit în luptă. Gothelo a murit la 19 aprilie 1044 și a fost înmormântat în biserica abațială de la Bilsen. Fiul său Godefroi i-
Gothelo I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328502_a_329831]
-
Atunci când Godefroi s-a arătat nemulțumit față de decizia imperială, Henric a amenințat că va trece ducatul sub conducerea incompetentului frate al lui Godefroi, Gothelo al II-lea. Acest episod va cauza o îndelungată rebeliune în Lotharingia din partea aliaților lui Godefroi (conții de Flandra și Leuven) față de forțele imperiale (1044-1056). Numele soției lui Gothelo nu este cunoscut, numele Barbei de Lebarten, fiind doar un fals grosolan al genealogiștilor ulteriori. Gothelo a avut următorii copii:
Gothelo I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328502_a_329831]
-
în 1989. Stema înfățișează un catarg cu trei vele argintii pe un scut albastru, și reprezintă tradiția maritimă a comunei. Orașul Larvik (pronunțat "Laurvig" în norvegiana contemporană) a fost fondat în 1671 de către Ulrik Fredrik Gyldenløve, care a devenit primul conte de Laurvig. Castelul său încă mai poate fi vizitat și astăzi. Larvik găzduiește domeniul Treschow, deținut actualmente de Mille-Marie Treschow, „cea mai bogată femeie din Norvegia”. Domeniul Treschow a fost creat în anii 1820, când ultimul conte de Laurvig a
Larvik () [Corola-website/Science/328506_a_329835]
-
a devenit primul conte de Laurvig. Castelul său încă mai poate fi vizitat și astăzi. Larvik găzduiește domeniul Treschow, deținut actualmente de Mille-Marie Treschow, „cea mai bogată femeie din Norvegia”. Domeniul Treschow a fost creat în anii 1820, când ultimul conte de Laurvig a fost declarat falit. Societatea Muzeistică Larvik a fost fondată în 1916, cu scopul de a păstra și restaura colecția de clădiri istorice ale orașului. Muzeul Treschow-Fritzøe ("Verkensgården") găzduiește expoziții ale fostei colecții de obiecte de fierărie Treschow-Fritzøe
Larvik () [Corola-website/Science/328506_a_329835]
-
Godefroi I (supranumit cel Bărbos, cel Curajos sau cel Mare) (n. cca. 1060 - 25 ianuarie 1139) a fost landgraf de Brabant și conte de Bruxelles și de Leuven (Louvain) de la 1095 până la moarte, precum și duce de Lotharingia (ca Godefroi al V-lea sau al VI-lea) între 1106 și 1129. De asemenea, el a fost și markgraf de Anvers începând din 1106. Godefroi
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
de Leuven (Louvain) de la 1095 până la moarte, precum și duce de Lotharingia (ca Godefroi al V-lea sau al VI-lea) între 1106 și 1129. De asemenea, el a fost și markgraf de Anvers începând din 1106. Godefroi a fost fiul contelui Henric al II-lea de Leuven și al unei contese numite Adela. El a succedat fratelui său Henric al III-lea din 1095. El a intrat mai întâi în conflict cu episcopul Otbert de Liège, pentru stăpânirea asupra comitatului de
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
a intrat mai întâi în conflict cu episcopul Otbert de Liège, pentru stăpânirea asupra comitatului de Brunengeruz, asupra căruia amândoi emiteau pretenții. În 1099, împăratul Henric al IV-lea a distribuit comitatul în dispută către episcop, care l-a încredințat contelui Albert al III-lea de Namur. Godefroi a mediat apoi o dispută între Henric al III-lea de Luxemburg și contele Arnold I de Loon, asupra numirii abatelui de Sint-Truiden. Godefroi s-a aflat în grațiile împăratului și a apărat
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
pretenții. În 1099, împăratul Henric al IV-lea a distribuit comitatul în dispută către episcop, care l-a încredințat contelui Albert al III-lea de Namur. Godefroi a mediat apoi o dispută între Henric al III-lea de Luxemburg și contele Arnold I de Loon, asupra numirii abatelui de Sint-Truiden. Godefroi s-a aflat în grațiile împăratului și a apărat interesele acestuia în Lorena. În 1102, el s-a opus contelui Robert al II-lea de Flandra, care invadase Cambraisis. După
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
o dispută între Henric al III-lea de Luxemburg și contele Arnold I de Loon, asupra numirii abatelui de Sint-Truiden. Godefroi s-a aflat în grațiile împăratului și a apărat interesele acestuia în Lorena. În 1102, el s-a opus contelui Robert al II-lea de Flandra, care invadase Cambraisis. După moartea împăratului Henric al IV-lea în 1106, fiul și succesorul acestuia, Henric al V-lea, care se aflse în stare de rebeliune față de tatăl său, a luat hotărârea de
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
în cele din urmă a eșuat în tentativa sa. În 1114, în timpul rupturii dintre împărat și papa Pascal al II-lea, Godefroi s-a aflat la conducerea revoltei din Germania. În 1118, împăratul și ducele s-au reconciliat. În 1119, contele Balduin al VII-lea de Flandra a murit fără a avea moștenitor, iar Flandra a fost disputat între diferiți pretendenți, dintre care unul, Guillaume de Ypres, se căsătorise cu o nepoată a celei de a doua soții a lui Godefroi
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
lui Henric, care fusese deposedat de către Henric al V-lea în 1106. Cu toate acestea, Godefroi a păstrat stăpânirea asupra markgrafatului de Anvers și și-a menținut titlul ducal (care va deveni în 1183 Ducatul de Brabant). După asasinarea lui contelui Carol cel Bun de Flandra din 1127, succesiunea flamandă a constituit din nou obiect de dispută. Guillaume Clito a avut câștig de cauză, însă s-a confruntat curând cu o serie de revolte. Godefroi a intervenit în favoarea lui Theodoric de
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
al Franței cu Margareta de Provence. Margareta a avut un fiu, însă atât ea cât și copilul au murit la puțină vreme după naștere. În 1273, el s-a recăsătorit cu Margareta de Flandra (d. 3 iulie 1285), fiică a contelui Guy de Flandra, rezultând următorii copii: Ioan I a avut câțiva copii ilegitimi:
Ioan I de Brabant () [Corola-website/Science/328507_a_329836]
-
Godefroi I (d. 964, Roma) a fost conte de Hainaut de la 958 și markgraf sauviceduce de Lotharingia din 959, când ducatul a fost divizat de către arhiepiscopul Bruno I de Köln, care s-a menținut duce până la moartea sa din 965. Godefroi era fiul lui Godefroi conte palatin de
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
a fost conte de Hainaut de la 958 și markgraf sauviceduce de Lotharingia din 959, când ducatul a fost divizat de către arhiepiscopul Bruno I de Köln, care s-a menținut duce până la moartea sa din 965. Godefroi era fiul lui Godefroi conte palatin de Lotharingia, conte de Palatinat cu Ermentruda. El făcea parte din a șasea generație descendentă din Carol cel Mare și se înrudea, prin sânge și alianțe matrimoniale, cu cele mai importante familii regale ale Europei. Tatăl său era fiul
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
Hainaut de la 958 și markgraf sauviceduce de Lotharingia din 959, când ducatul a fost divizat de către arhiepiscopul Bruno I de Köln, care s-a menținut duce până la moartea sa din 965. Godefroi era fiul lui Godefroi conte palatin de Lotharingia, conte de Palatinat cu Ermentruda. El făcea parte din a șasea generație descendentă din Carol cel Mare și se înrudea, prin sânge și alianțe matrimoniale, cu cele mai importante familii regale ale Europei. Tatăl său era fiul contelui Gerard de Metz
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
palatin de Lotharingia, conte de Palatinat cu Ermentruda. El făcea parte din a șasea generație descendentă din Carol cel Mare și se înrudea, prin sânge și alianțe matrimoniale, cu cele mai importante familii regale ale Europei. Tatăl său era fiul contelui Gerard de Metz și al Odei, văduvă a regelui carolingian de Lotharingia Zwentibold și soră a regelui Henric Păsărarul, rege al Germaniei din dinastia saxonă. Mătușa sa, Oda, era căsătorită cu Gothelo conte de Bidgau și Methingau, iar el era
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
regale ale Europei. Tatăl său era fiul contelui Gerard de Metz și al Odei, văduvă a regelui carolingian de Lotharingia Zwentibold și soră a regelui Henric Păsărarul, rege al Germaniei din dinastia saxonă. Mătușa sa, Oda, era căsătorită cu Gothelo conte de Bidgau și Methingau, iar el era văr cu contele Godefroi I de Verdun, ai cărui copii vor deveni ulterior și ei duci de Lotharingia Inferioară. În 958, arhiepiscopul Bruno de Köln a pus capăt răscoalei contelui Reginar al III
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
Metz și al Odei, văduvă a regelui carolingian de Lotharingia Zwentibold și soră a regelui Henric Păsărarul, rege al Germaniei din dinastia saxonă. Mătușa sa, Oda, era căsătorită cu Gothelo conte de Bidgau și Methingau, iar el era văr cu contele Godefroi I de Verdun, ai cărui copii vor deveni ulterior și ei duci de Lotharingia Inferioară. În 958, arhiepiscopul Bruno de Köln a pus capăt răscoalei contelui Reginar al III-lea de Hainaut, exilându-l. El a acordat comitatul de
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
căsătorită cu Gothelo conte de Bidgau și Methingau, iar el era văr cu contele Godefroi I de Verdun, ai cărui copii vor deveni ulterior și ei duci de Lotharingia Inferioară. În 958, arhiepiscopul Bruno de Köln a pus capăt răscoalei contelui Reginar al III-lea de Hainaut, exilându-l. El a acordat comitatul de Hainaut lui Godefroi. Anul următor, Lorena a fost divizată, pentru a o face mai puțin vulnerabilă și mai ușor de apărat în fața adversarilor din interior și exterior
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
Godefroi. Anul următor, Lorena a fost divizată, pentru a o face mai puțin vulnerabilă și mai ușor de apărat în fața adversarilor din interior și exterior. Porțiunea inferioară a trecut în mâinile lui Godefroi, în vreme ce Lorena Superioară a revenit lui Frederic conte de Bar. În 962, Godefroi a devenit conte de Jülich. El l-a însoțit pe împăratul Otto I cel Mare, cu care era văr, în Italia, pentru a lupta împotriva uzurpatorului Adalbert de Ivrea în 962 și a murit la
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
a o face mai puțin vulnerabilă și mai ușor de apărat în fața adversarilor din interior și exterior. Porțiunea inferioară a trecut în mâinile lui Godefroi, în vreme ce Lorena Superioară a revenit lui Frederic conte de Bar. În 962, Godefroi a devenit conte de Jülich. El l-a însoțit pe împăratul Otto I cel Mare, cu care era văr, în Italia, pentru a lupta împotriva uzurpatorului Adalbert de Ivrea în 962 și a murit la Roma în urma unei epidemii în 964.
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
(sau Henric I al Ierusalimului) (n. 29 iulie 1166 - 10 septembrie 1197) a fost conte de Champagne de la 1181 și rege al Ierusalimului începând din 1192, cu toate că nu a utilizat niciodată titlul regal. Henric era fiul mai vârstnic al contelui Henric I de Champagne cu Maria de Franța, una dintre fiicele regelui Ludovic al VII
Henric al II-lea de Champagne () [Corola-website/Science/328513_a_329842]
-
(sau Henric I al Ierusalimului) (n. 29 iulie 1166 - 10 septembrie 1197) a fost conte de Champagne de la 1181 și rege al Ierusalimului începând din 1192, cu toate că nu a utilizat niciodată titlul regal. Henric era fiul mai vârstnic al contelui Henric I de Champagne cu Maria de Franța, una dintre fiicele regelui Ludovic al VII-lea al Franței cu Eleanor de Aquitania. Mătușa lui, Adela de Champagne, era regină a Franței. În 1171, Henric a fost logodit cu Isabelle de
Henric al II-lea de Champagne () [Corola-website/Science/328513_a_329842]
-
fost Amalric de Lusignan, rege al Ciprului. Moștenirea lui Henric a trecut asupra fiicei sale mai mari, Alice, care a fost curând căsătorită cu fratele ei vitreg, regele Hugo I al Ciprului, ai cărui moștenitori au repezentat linia majoră a conților de Champagne. Henric a lăsat în urmă unele dificultăți pentru comitatul de Champagne. El împrumutase o mare sumă de bani pentru a-și finanța expediția către Ierusalim, iar apoi pentru căsătoria sa. În 1213, susținătorii nepotului său de frate Theobald
Henric al II-lea de Champagne () [Corola-website/Science/328513_a_329842]