10,288 matches
-
un potop să înece lumea, așa clocoteau munții de vrăjmaș. Se speriau toate vrăbiile, toate mierlele, toate ciocănitoarele, tremurau frunzele, tremurau ecourile, tremura și inima mea. Și doar nu eram așa stângaci cu carabina. Mai dădusem eu piept cu badea lupul și cu jupân mistrețul; ei, dar trei urși, oricum, nu-s trei sarmale ușor de înghițit. Se înțelege de la sine că nervii mei erau cumplit de încordați întocmai ca niște strune de vioară gata să pocnească. Ochii din cap mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
destul să spun următoarea întâmplare a lui Codreanu, care se jura pe oțelele puștei lui, tot ce-avea el mai scump pe lume, că era adevărată: Într-o zi la o goană, povesti el, am împușcat un hrăpariț 133 de lup, talpa pădurei, bătrân, colțos și care, desigur, a călcat multe poieți și stâni, căci era gros în ceafă ca un vlădică. De la cel întâi foc a rămas mort ca toți morții, înțepenit cu dinții rânjiți, de parcă-ți era încă frică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
rămas mort ca toți morții, înțepenit cu dinții rânjiți, de parcă-ți era încă frică de el. Apoi, fiindcă în ziua aceea căzuse mult vânat, de nu mai încăpea în căruța noastră, ne-am hotărât să jupuim toate vulpele, și toți lupii împușcați, ca să le ducem numai pieile acasă. Unul dintre haitași s-a și apucat să jupoaie lupul meu, începând operația de la coadă în sus. Dar nu bine îl despoiese până la jumătatea trupului, că deodată spurcăciunea de dihanie prinse să urle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fiindcă în ziua aceea căzuse mult vânat, de nu mai încăpea în căruța noastră, ne-am hotărât să jupuim toate vulpele, și toți lupii împușcați, ca să le ducem numai pieile acasă. Unul dintre haitași s-a și apucat să jupoaie lupul meu, începând operația de la coadă în sus. Dar nu bine îl despoiese până la jumătatea trupului, că deodată spurcăciunea de dihanie prinse să urle de clocotea pădurea, chemându-și se vede finii și cumătrii în ajutor, iar noi, zăpăciți, uimiți, l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sanatatea lui ca să nu mai moară a doua oară! Povestea lui Catrințaș a mers din gură în gură; a făcut ocolul Slănicului și, pot zice, a țărei întregi. De atunci, ca mai ba, vânătorii noștri să istorisească că au văzut lupi pe jumătate jupiți fugind prin pădure, și alte de asemenea parascovenii 138 bune de adormit copiii în ajunul Crăciunului. Catrințaș merită o recompensă națională! BOALĂ CU LEAC De trei ceasuri eu și cu patru tovarăși de vânătoare băteam miriștele și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
bucătărie nu se fierbe nici se frige așa cât ai bate din palme. În sfârșit, după două oare lungi, nesfârșit de lungi, ușa se deschise și baba se înfățoșază cu o tabla. Ah!... strigarăm noi într-un glas răpezindu-ne ca lupii asupra tablalei. Când cole, ce să vezi? Pe tabla erau așezate patru felii de pâne subțiri ca hârtia de țigară, de te prevedeai printr-însele, o farfurie cu alune și... atâta tot. Ei, asta ne-a scos din sărite. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în mine o comoară pe care n-aș fi destăinuit-o nimărui în lume și mai cu samă ei; zic mai cu samă ei, căci nu știu pentru ce aș fi vroit mai curând să mă aflu în gura unui lup decât în fața blondei copile, a cărei ochi mă făceau să-mi pierd cumpătul cu desăvârșire. Explice oricine această contrazicere a sufletului omenesc: să te simți atras de o ființă și să n.ai curajul de a te apropia de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Îi este caracteristică această ultimă armonică, e o altă problemă, poate metafizică. În tezaurul spiritual al omenirii există o metaforă care, ea de fapt, m-a Împins la considerațiile expuse până acum, anume Isaia, 11.6 și 11.7: “Atunci, lupul va locui Împreună cu mielul și pardosul se va culca Împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele Îngrășate vor fi Împreună, și le va mâna un copilaș; vaca și ursoaica vor paște la un loc, și puii lor se vor
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
vaca și ursoaica vor paște la un loc, și puii lor se vor culca Împreună. Leul va mânca paie ca boul...” Această “pace” nu poate exista decât ca sfârșit al biosferei. Ea nu este decât pacea dintre două niveluri trofice (lupul, leul, pardosul, ursoaica pot reprezenta animalul, iar mielul, iedul, vițelul, boul, planta); aceasta Înseamnă de fapt moartea ambelor niveluri trofice, primul strivit sub propria sa dezvoltare, celălalt nehrănit. Dar ea, pacea, poate fi doar un moment de criză, care Însoțește
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
o reacție nervoasă. Dacă perseverează, va fi afectat nervos (de asta și li se mai spune ciuperci nebune); doar lăcomia duce la moartea animăluțului și, din păcate, și a omului necunoscător, dar mai ales lacom. Dar, ăsta e cam rolul lupului, anume acela de a exclude indivizii anormali. Ce-i mai trist e că nu există un criteriu de departajare a ciupercii comestibile de cea toxică. Specii foarte asemănătoare, identice pentru omul neavizat, pot fi delicioase ori toxice, precum buretele domnesc
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
de exemplu, acum vreo 40 de mii de ani America, până atunci exterioară ariei de formare a speciei, s’a trezit colonizată. De impact asupra mediului nici nu putea fi vorba: omul lăsa În urma lui doar câteva oase, ca și lupul. Influența omului asupra mediului era deci difuză. Sedentarizarea ce trebuia să urmeze a fost precedată Însă de o etapă intermediară când, conștient de avantaje, omul a Început cultura plantelor și creșterea animalelor, dacă vreți, biotehnologia, pentru că biotehnologie Înseamnă de fapt
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
că el e totuși oarecum artificial: e beneficiar al spațiului antropizat, nu al unuia natural, fapt ce-i conferă avantaje, dar și pericole; ca emisiunea de față. Dar el e agresiv. Ca și familia, Canidae, din care face parte Împreună cu lupul, șacalul, coiotul, vulpea. E agresiv, cu excepția prietenilor. Dar ce vină au alții, care Întâmplător nu-i sunt prieteni, dar nici dușmani? Să nu cădem În sentimentalism, ca Brigitte Bardot care, după ce a adunat vreo 18 câini vagabonzi și i-a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
acestui război, invadatorul, am mai amintit mai demult: arțarul american, Acer negundo În pașaport, prezent de aproape un secol și pe la noi, la Început cu o slujbă modestă, de lizieră a pădurii, altfel spus de paznic. Nefericită inspirație, să pui lupul paznic la oi. Căci el a așteptat cu răbdare greșeala baciului ca să Înhațe ceva. Ba, În unele locuri nici n’a așteptat prea mult. Ca pe malul stâng al Prutului. Pe vremea În care Încă nu exista actuala rezervație Pădurea
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Casa mea e undeva la margine, lângă pădure. Seara se aude cum curge Doftana. Când mai vine apa mare de la munte, se aude și ziua. Într-o zi am văzut niște căprioare așa finuțe. Tata zice că-n pădure sunt lupi. Cică acum peste două sute de ani, când li se făcea foame, lupii veneau aproape de casa noastră. Și pe oamenii care se duceau la pădure îi mâncau de rămâneau din ei doar cizmele. Mai am o verișoară care încă n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
curge Doftana. Când mai vine apa mare de la munte, se aude și ziua. Într-o zi am văzut niște căprioare așa finuțe. Tata zice că-n pădure sunt lupi. Cică acum peste două sute de ani, când li se făcea foame, lupii veneau aproape de casa noastră. Și pe oamenii care se duceau la pădure îi mâncau de rămâneau din ei doar cizmele. Mai am o verișoară care încă n-a învățat să vorbească. Nici nu i-au ieșit dinții. Dar mai are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Io, când e lună plină, nu pot să dorm. Tu poți? Toată viața mea am dormit destul de puțin. Noaptea mă sculam și mami și tati trebuiau să stea de vorbă cu mine. Atunci îmi zicea tati că-n pădure sunt lupi. Și mie mi se făcea frică și nu mai dormeam deloc. Dacă eram cuminte, tata mă lăsa să-i ascult bătăile de la aparatul ăla pe care i l-au pus doctorii la inimă. Noaptea se aude mai bine. Odată am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
găsesc decât expresii patetice. Totuși, e o problemă de ce atâtea lucruri de bun-simț sună ridicol. Abjecția, ăsta e cuvântul-cheie. Abjecția lor trebuie analizată. Cum Bălănescu, dintr-o ființă absolut benignă, nevinovată, nefutut până la douăzeci de ani, a devenit un tânăr lup de presă. Cum e încântat de ghiolbani dezamăgitori. Ciudă pe mine. Cum pot scrie. A avut și el idealuri din astea, dar i-au trecut. Pentru ăștia de la ziarul lui n-are nici o semnificație cultura. Sunt invidioși că am forța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
rasé, pe atunci o noutate, expresie a gratitudinilor mele generoase, dar nu prea ruinătoare; sau În Balcicul Însorit, pe bordul cutterului cu siluetă de pasăre marină al vechiului meu prieten și colaborator de la Noua Revistă Română Nae Ionescu, filozof și lup de mare cu ape tulburi, pricopsit - te miri când și te miri din ce! - cu o vilă la Balcic, plină totdeauna cu musa firi flămânzi aduși de la București cu Mercedesul cu compresor, purtând pe aripa din spate un foarte vizibil
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aspecte comice ale intimității, comune tuturor oamenilor În dragoste. Unde sunt brațele, pulpele, gurile și sexele mult timp Încleștate? Unde, ațipeala binefăcătoare de după dragostele voastre și somnul adânc al recuperației sexuale, „dulce dar al zeilor“? Unde, foa mea ca de lup care ne incita spre bunătățurile de pe masă, repa ratoare? Vă ridicați amândoi de pe patul dragostelor voastre glorioase de odinioară parcă aferați sau prea grijulii după toaleta intimă. Până În ziua când te pomenești persiflat, ușor și În glumă, pentru cutezanța ta
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a zis Stan. Urmărim orarul trenurilor și stricăm șina când știm sigur că urmează să apară marfarul..., a precizat Victor. Seara au adormit duși, încântați de bilanțul primei zile. *** Au fost treziți brusc după miezul nopții. Strigăte, lătrat de câini lupi, motoare de camioane militare, reflectoare aprinse care-și proiectau nemilos fascicolul de lumină puternică prin ferestruica de la coliba lor. Nici nu s-au dumirit ce se petrece. Credeau că visează. O voce a țipat la megafon: -Ieșiți cu mâinile sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nevoia să tragă un chef monstru, Novăceanu și alți doi-trei argați de încredere îi aranjau mese fabuloase, cu bunătăți la care muritorii de rând nici nu visau. Tovarășului Cameniță însă i se păreau lucruri firești. Înfuleca înfometat, o foame de lup, bea însetat, parcă avea o butie goală ascunsă în pântecul său din ce în ce mai mare. Aproape nu vorbea în timpul acestor mese: râgâia în voie, nu se simțea de nimic amenințat pe pământ, mârâia din timp în timp câte ceva, uneori trăgea câte o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nou bilet dovedind interesul celui care operase a doua modificare: „Tratăm la domiciliu impotență. Reușită garantată. S-a dat și la televizor“. O istorie cu borduri Strada Cocoșilor e asfaltată an de an. Străzile Atmosferei, Norocului, Depozitului Central, Crabului și Lupilor nu au fost asfaltate niciodată. Când plouă, lumea înoată până la tramvai prin noroc. Când nu plouă cu lunile, atmosfera e un depozit central de praf în care, mai ales noaptea, crabii aleargă de colo-colo cu lupi în gură. Pe Strada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Depozitului Central, Crabului și Lupilor nu au fost asfaltate niciodată. Când plouă, lumea înoată până la tramvai prin noroc. Când nu plouă cu lunile, atmosfera e un depozit central de praf în care, mai ales noaptea, crabii aleargă de colo-colo cu lupi în gură. Pe Strada Cocoșilor, casele sunt toate de chirpici. Cine s-a născut în ele și știe că tot aici o să moară simte uneori nevoia să se spânzure preventiv. Dar n-are de ce să se atârne și, în plus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
valabil la fermele de păsări și în șeptel, dar proverbe cu borduri nu există. Fură omul o dată, fură de două ori și obosește. Sau începe să-i fie rușine, mai ales că pe străzile Atmosferei, Norocului, Depozitului Central, Crabului și Lupilor, de când s-au anunțat ploi și inundații în toată țara, oamenii n-au ce face cu bordurile. Cu toate acestea - și, s-ar putea spune, contra oricărei așteptări -, bordurile au fost furate de cinci ori la rând. Seara, strada e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
s-a și Întunecat. Am fost plăcut surprinși să descoperim că Don Pedro Olate, paznicul de noapte, pregătise În cinstea noastră un grătar minunat. Noi am cumpărat vin, ca să-i Întoarcem gestul, și de data asta am mîncat ca niște lupi. Tocmai vorbeam despre cît de gustoasă fusese carnea și cîtă vreme va mai trece pînă să mai mîncăm atît de extravagant cum făcuserăm În Argentina, cînd Don Pedro ne-a spus că fusese rugat să pregătească un grătar pentru șoferii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]