14,286 matches
-
cu mîinile. Cîinele gîfîi și-și scoase limba, rînjindu-i cu ochii închiși și extatici. Ea se ridică, iar el o zbughi de unde venise. Merseră apoi pînă ajunseră la poarta unei case cu gard viu, unde era o femeie înaltă, un pic stîngace în mișcări. Femeia zîmbi prietenos și dădu mîna cu cei doi studenți. — O, pe tine te-am cunoscut, Aitken. Deci, el e Duncan. îmi pare bine de cunoștință, Duncan. Vă mulțumesc că mi-ați condus fetița acasă. Soțul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fiecare clădire, și aruncau mobile și cadavre pe fereastră. Le era teamă de spațiile deschise, pe care le traversau în goană. în unghiul format între zid și trotuar, Thaw se ghemui între doi care își bîțîiau antenele deasupra lui fără pic de curiozitate. Pentru că nu aveau ochi, îl credeau unul de-al lor, de vreme ce stătea ghemuit și se mișca la fel ca ei. Se trezi dîrdîind de frig și zăcu o săptămînă. CAPITOLUL 24. Marjory Laidlaw Convalescența i-a fost îndulcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ce fel de fată e asta? — Nu te privește ce fel de fată e. Vreau să mă simt liber și darnic. Dacă am numai cîțiva șilingi, o să fiu meschin, prudent și n-o să simt nici o plăcere. Simt nevoia de un pic de plăcere. — Și cît de des plănuiești s-o simți? — Nu-mi pasă. Nu știu. Nu mă gîndesc decît la seara de mîine. Domnul Thaw se scărpină în cap. — Bursa ta e de o sută douăzeci de lire pe an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
batog aici. Arătă spre un pachet învelit în hîrtie de sub brațul lui. Nu, mulțumesc, domnule Drummond. — Ei bine, e un cadou de la bucătar. Nu l-am umflat și nici nu am plătit pentru el. Ești sigur că nu vrei un pic? Nu, mulțumesc. Dac-o să mă întorc la dumneavoastră, mi-e teamă că n-o să mai pot pleca. Domnul Drummond rîse și începu să umple o pipă cu muștiuc scurt. Ești un cititor pasionat, nu-i așa? — Da, citesc cărți. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îi citeam cărțile: Scott, Jane Austen, etc, și i le povesteam. Reține tot ce aude, dar n-a citit în viața lui o carte de la început la sfîrșit, cu excepția celor de artă. în consecință are o minte constipată, îngustă, fără pic de înțelegere pentru celălalt. Niciodată nu va înflori. Dar tu, Duncan, da. — Sper, domnule Drummond. — O, da, o să înflorești, Duncan. înveselit de profeția asta, Thaw urcă repede dealul spre școală și trecu pe lîngă Marjory în holul de la intrare. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prăpăstios. — Luna? întrebă Rima. — Nu poate fi luna, se deplasează prea repede. Globul avea toate caracteristicile lunii. Se înălță traversînd constelația Orion, trecu de Steaua Polară și se cufundă sub linia orizontului, la capătul îndepărtat al drumului. Puțin mai tîrziu, un pic ciobit într-o margine, se înălță din nou din spatele muntelui, la stînga. Rima rămase nemișcată și zise cu disperare: — Nu mai pot merge. Mă doare spatele, mi s-a umflat stomacul, iar haina e prea strîmtă. își desfăcu nasturii înnebunită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fel. — Porcării! strigă Lanark. Oamenii se ajută unul pe altul dacă pot, fără să se deranjeze prea mult. Luați o țigară, zise Grant, oferindu-i un pachet. El devenise prietenos, iar Lanark țîfnos. — Mulțumesc, nu fumez, spuse Lanark, calmîndu-se un pic. Puțin mai tîrziu, Lanark întrebă: — Sînteți amabil să-mi spuneți ce înseamnă exact creatura? — O consipirație care deține și manipulează totul pentru profit. — E vorba despre oamenii bogați? — Da, dar nu bogații în monede și bancnote, acest gen de bogăție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nerovs, și șovăia încă în expectativă. Bine de știut. Căci abia determina propria sa atitudine față de acest om și această femeie. O luă de-a dreptul prin noroiul grădinii în terase. Nu mai încerca nici o remușcare acum. Îl testaseră fără pic de milă și el nu vedea de ce ar fi obligat să se poarte cu mănuși. Avea nevoie de informații despre propria lui persoană și de tot ce îi era necesar să știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
am vrut să te supăr. Adevărul este că lipsa ta totală de informații a tulburat pe toată lumea. Thorson, reprezentantul personal al lui Enro, a amânat invazia pe Venus. Vezi! Știam eu că asta o să te intereseze. Dar mai ai un pic de răbdare! Nu mă întrerupe. Acum o lună, i-am dat toate informațiile pe care te-am considerat că-ți sunt necesare. Vrei să știi cine e X? Ei bine, și noi vrem să știm. Tipul are o voință de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
se află în spatele tău își ia mâna de pe tine în acel moment, suntem, ca să spun așa, ca și morți. Convingerea pe care o manifesta tânăra femeie îl neliniști pe Goseyn dintr-un motiv bizar. Era vizibil că ea n-avea pic de încredere în el. Să fie oare posibil ca ei să depindă cu toții de cineva care stă încă în umbră? Acest Crang să nu aibă oare nici o soluție pentru ziua în care creierul său suplimentar va fi complet antrenat? Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
mă ocrotește. Cine mă ocrotește ? Nu cumva te referi la Zenobia ?“ „știi foarte bine cine“, mi-a spus el. „Ce să mai zic, domnule Sima“, i-am răspuns eu, „fiecare își comunică erorile cum poate, iar ele cuprind totdeauna un pic de adevăr; ceilalți înțeleg cât pot; fiecare spune mai puțin decât înțelege și înțelege mai mult decât i se spune, iar ce înțelege nu i se spune, fiindcă ce i se spune nu înțelege, și așa mai departe. Dar să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
altul la îndemână) ce cauți tu aici ? Marș pe masă, porcule, și încremenește acolo, dacă nu vrei să te arunc afară; ia te uită, domnule, ce-i trăsnește prin minte ! Să ne asculte șoaptele de dragoste, să ne spioneze fără pic de rușine viziunile ! Ei, nu, că asta e prea de tot! Ia uită-te, domnule, până unde poate să ajungă cu neobrăzarea și, fii atent, mai și țopăie, vita !“. „Mi-e frig“, a bâiguit Dragoș. „Frig, pe dracu’!“, i-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dragoș a trecut, dintr-un salt, pe masă, firește, cu ochii deschiși; dar mie, din clipa aceea, a început să-mi fie frig, ronțăiam întruna la ierburi, umărul mi s-a dezlipit de umărul Zenobiei; eram neliniștit, nu mai aveam pic de încredere în mine, în tot ce văzusem, îmi venea să plâng, să-i spun Zenobiei : „Nu vezi ce nenorocit sunt, în bezna asta și în noroiul ăsta ? Unde e dragostea lumii, unde e dragostea ta ? Nu vezi că plasticul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nu ieșeam din casă. Zenobia lipsea mereu, susținea că trebuie și ea să lucreze. În noaptea fără de sfârșit a lumii urlau aceiași lupi, luceau aceleași stele. Într-una din zile, spre seară, Zenobia m-a sfătuit să mai ies un pic la aer, să mă plimb, „Ești palid de tot“, spunea, „du-te să cumperi niște sugativă galbenă sau ce vrei tu“. Am plecat, se înnorase, exista o mică papetărie prin apropiere, Zenobia pomenise numele câtorva străzi, pe ele trebuia să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Băiețelul părea că nu mă vede, nu-mi dădea nici o atenție, se uita la Dragoș, mă și gândeam să-l întreb, în ipoteza că ar fi fost Empedocle, cum naiba de greșise în privința modului de moarte; aș fi pălăvrăgit un pic cu el despre asta, dar îmi era prea somn, abia izbuteam să-mi țin pleoapele ridicate. Copilul stătea cuminte în cămășuța lui largă, la câțiva pași de masa de sub fereastră; ținea mâinile la spate, se aplecase ușor înainte, privea atent
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
scaunul meu, la masa mică unde obișnuiam să scriu, a luat unul din pohemele mele, apoi încă unul și încă unul, în total trei, făcea avioane din ele, puștiul îl privea serios și atent, le mai netezea și el un pic muchiile, cu unghia, și le arunca prin cameră. Îmi venea să urlu și să râd, puțin îmi păsa și de poheme, și de mine, m-am pomenit mișcând (înăuntru) degetele; făceam (înăuntru) exact ce făcea Dragoș; brațul meu drept zvâcnea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
din orgoliu, era un biet puști amărât; în plus, boșorogul de Dragoș a făcut măgăria de a se căra fără să-și ia rămas-bun de la tine, semăna și el cu amândoi...“. Zenobia s-a așezat pe scaun să plângă un pic, poate era obosită, poate îi părea rău că ne părăsise Dragoș. Pe urmă a zis : „Gata !“ și s-a ridicat. Eu i-am povestit mai departe ce se întâmplase. Ea mă asculta făcând, ca orice gospodină, puțină ordine prin casă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am întrebat-o. „Nu e, umblă haimana“, mi-a răspuns. M-am așezat pe un scaun, mă gândeam să continui discuția. „Păpușico“, i-am spus (așa o alintam câteodată), „a fost tanti Lilica pe aici ?“. „A fost adineauri, doar un pic, fiindcă a murit“, mi a spus ea. „și ce mai spunea ?“ „Ce să spună și ea, săraca... Întreba de tine.“ „Eu eram aici ?“, am întrebat-o. „Nu, nu erai, era numai ea, zicea că ai să vii...“ „Ia du-te
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu mama, când venea pe la noi, mă ascundeam, îmi era rușine, până într-o bună zi, când hop ! mi-a trecut rușinea de la sine, poate pentru că în ziua aceea mama a zis să joc și eu, să-i țin un pic locul până face cafelele, că-mi dă și bani pentru joc (dar la sfârșit să-i dau înapoi, să nu mă învăț cu bani), jucau pe nimica toată, pentru distracție; atunci m-am așezat pe scaun, față în față cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să-l vărsăm, pe rând, dar nu puteam dormi pentru că numai oamenii înzestrați cu însușiri speciale pot dormi în picioare și nu aveam de ce să mă rezem ca să dorm; de-a lungul pereților mișunau păduchii. Când izbuteam să ațipesc un pic, pe vine, ghemuit undeva, pe cimentul muced, venea un om, unul gol, se spunea că ar fi nebun, în orice caz, era nebun de profesie, ceea ce e cam același lucru, și mă ungea pe față cu materiale scoase din hârdău
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am găsit un creion metalic, fără mină, mă neliniștea ispita conștientă a experimentării. Era cam cinci după-amiază. Lângă bazinul Lido plutea în aer o decrispare generală, un fel de pașnică bunăvoință. I-am cerut voie portarului să mă uit un pic înăuntru, mi-a spus că se poate, deși sunt cam jerpelit. Era un generos... Apa bazinului făcea valuri albastre, câteva fete frumoase înotau, câțiva băieți de bronz făceau gesturi largi, cuvintele lor se adunau într-un zumzet învăluitor, alții stăteau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe când aveam vreo șaisprezece ani, s-a întâmplat să vină în vizită la mama fiica unei prietene din provincie, pe care nu o cunoșteam. Mama a intrat în odaia mea (îmi făceam lecțiile) și m-a rugat să stau un pic cu musafira ei, până termină niște treburi la bucătărie. „E foarte drăguță“, spunea. M-am dus să-i țin de urât. Era o fată cam de vârsta mea, cu ochi albaștri. Zâmbea, timidă. Avea peste doi metri... Mă uitam la
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Așteaptă-mă nițel !“, i-am spus, „mă duc să iau scara ca să mă urc pe ea și să te pup...“. Am ieșit în curte. M-am întors cu scara. Râdeam ca o vită. Fata aceea uriașă plângea, se cocoșase un pic și plângea. Am lipit scara de un perete și am rupt-o la fugă... * În 1895, minerii din California au găsit rămășițele unei femei înalte de 2,03 m. Trei ani mai târziu, o echipă de antropologi a descoperit un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a scării care ducea spre dormitoarele de la etaj. Îmi venise în minte, nu știu de ce, fata aceea uriașă pe care o jignisem cândva. Îmi era rușine de mine, mai bine aș fi întins mâna și aș fi mângâiat-o un pic pe păr, era drăguță, n am mai văzut-o de atunci. Mă purtasem ca un puști nenorocit, și așa mai departe, amintiri și regrete. Mi se întuneca inima... După un timp, m-am răsucit încet și am privit scara din spatele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Am tăcut și eu. Stăteam liniștit în fotoliu, mă uitam spre ea, eram singuri în cameră, dar mai simțeam o prezență, bănuiam că așa are să fie, așteptam să-mi spună ce avea de spus. „Te superi dacă mă culc un pic pe sofa ?“, m a întrebat după un timp Maria. „Mi-ar fi mult mai ușor...“ „Fă cum vrei“, i-am răspuns. Ea s-a întins pe sofa, o vedeam ca pe o formă oarecare, nedefinită. Apoi, pe neașteptate, forma aceea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]