8,941 matches
-
privirea ei îi erau ca gheața. Cât ghinion avusese. Omul pe care-l divinizase, pe care-l iubise necondiționat, de la care moștenise apucăturile, calitățile chiar și fanteziile, nu reușise să-i dea sărutul de adio și să-i arunce un pumn de țărână în mormânt ca să-i fi putut spune după obiceiul strămoșesc „fie-i țărîna ușoară”. Un vânt al naibii de urât făcuse chiar atunci să bată în geam puternic crengile unui copac, iar frunzele lui se învârtejeau pe geam rămânând aproape
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și hotărâse de la început că era absolut necesar să-i cunoască secretele pe care le ascundea cu atâta grijă chipul său și totuși se afla între simțăminte potrivnice. Dacă ar fi putut să-și dea singură un cap sau un pumn în gură ar fi făcut-o ca să-și revină la realitate și să renunțe la curiozitate, dar nu putea. Dorința era mare și o hrănea cu precauție. Când o întâlnise prima oară o privise exact ca și acum, total dezinteresat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de atâtea ori în anumite cazuri spre deosebire de alte mame care nici nu vroiau să audă de așa ceva. Parcă o auzea: „Până nu riști, nu câștigi! Inteligența învinge întotdeauna și lovitura cea mai mare se dă cu capul și nu cu pumnul. Ziua de mâine va avea două capete, iar tu vei fi unul dintre ele.” Îmbrățișându-și genunchii pe sub masă, Alin simți cum i se conturează o ambiție puternică în pieptul său atât de tânăr. Încurajat în sinea lui de succesul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe rând banii, bijuteriile doamnei, iar acum ajunsese la bolidul negru parcat în fața hotelului. Noaptea fusese ca o mătase neagră pentru el, alunecându-i printre degete. În următoarea clipă se ridică brusc de la masă, supărat că pierduse, dându-și un pumn în cap și aproape strigând: - Sunt un idiot! Un prost...am pierdut! Incredibil, dar adevărat! Toate pierderile aceste se datorau încrederii, curiozității și speranței că nu va fi învins. Masa la care jucase acum i se părea o mare întinsă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
al Victoriei. O strânse la piept cu o dragoste mai mult decât ar fi fost permis încât copila exlamă: - Lasă-mă, dă-mi pace! Mamă! Te rog! Gândurile i se învălmășeau amestecându-se ca un lichid în care pui un pumn de sare și dă în clocot. Încercă la următorul pas să fie calmă și să elimine din ea nesiguranța aceea care o bântuia de ceva vreme, cum că ar fi uitat-o Nicky. Își scutură capul involuntar ridicânduși bărbia mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fumează o țigară ( Ia uite ce frumos arde ! , zice cel în uniformă ; normal Hârtia (țigării) va fi și ea albastră) și, când te aștepți mai puțin, sunt ciuruiți de rafale de mitralieră. Hârtia... începe așa cum se termina Furia : cu un pumn în stomac. Aceeași distanță, același șoc rece. Numai că povestea e spusă în flashback, ceea ce vedem la început e de fapt sfârșitul, iar sfârșitul revine în buclă în punctul inițial : când vedem apărând TAB-ul în laptele zorilor, oprindu-se
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
autorul lui Marfa și banii) decât de Mungiu și Caranfil. Filmul său combinație reușită de apocalipsă socială și antifeerie trash este propulsat de o energie contestatară ce-l recomandă drept cel mai disperat film autohton de la Patul conjugal încoace ; un pumn în plexul societății brutal, direct și la țintă. Povestea e simplă : doi tineri, îndatorați unui rechin local, dau din colț în colț în clipa în care acesta le reclamă șapte mii de parai, de plătit de azi pe mâine. Unul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
să mă las din nou pradă visului întrerupt... Mihai! strigă din bucătărie Livia. Doamne, ce n-aș da să fiu acasă la mine! Să dorm de unul singur în patul meu de fier, ca o covată, să fi dat un pumn deșteptătorului, să tacă, să-mi reiau visul întrerupt și, pentru prima oară în șase ani și jumătate de serviciu, să fac o absență nemotivată. Aș dormi pînă după-amiază, cînd m-ar ridica din pat foamea ori setea. Sînt obosit. Ast-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-a îmbujorat și parcă a început să se mai adune, că prea era leșinată cînd mi-a vorbit; o fi răbdat mult pînă să mă roage să deschid fereastra. Închideți geamul acolo! strigă taxatoarea, ridicîndu-se în picioare, amenințînd cu pumnul. Sînt gaze, spune cineva. Gaze! exclamă taxatoarea. Dumneata călătorești un sfert de ceas, eu merg toată ziua. Nu pot merge în curent și frig. Trag de fereastră, lăsînd-o deschisă doar pe jumătate, apoi spun taxatoarei, care se uită fix la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ceva, stăpînindu-mă să nu-mi dea lacrimile, de ciudă că mie nu-mi adusese Moș Crăciun nimic și scuipam în vînt cojile semințelor de dovleac. Cînd Gică mi-a propus să-mi dea un biscuite și o bomboană pentru doi pumni de semințe, am trăit fericirea celui mai avantajos schimb făcut vreodată în viața mea. Tata era plecat de dimineață de acasă, dar nu la biserică, așa cum se ducea în fiecare an. N-am aflat niciodată unde s-a dus ; poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
măsurînd biroul cu pași rari, căutînd o soluție. Dacă nu se mai monta piesa, trebuia să treacă pe altă piesă cheltuiala făcută. Secretarul literar al teatrului stătea lîngă fereastră și privea strada umedă. Alături de el, călare pe un scaun, cu pumnii rezemați de spătar și cu bărbia pe pumni, referentul literar, cu care mă împrietenisem deja, clătina din cap a pagubă, aruncîndu-mi din cînd în cînd cîte o privire de parcă ar fi vrut să vadă dacă mai sînt prezent după atîta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dacă nu se mai monta piesa, trebuia să treacă pe altă piesă cheltuiala făcută. Secretarul literar al teatrului stătea lîngă fereastră și privea strada umedă. Alături de el, călare pe un scaun, cu pumnii rezemați de spătar și cu bărbia pe pumni, referentul literar, cu care mă împrietenisem deja, clătina din cap a pagubă, aruncîndu-mi din cînd în cînd cîte o privire de parcă ar fi vrut să vadă dacă mai sînt prezent după atîta discuție. Era ora două noaptea, într-o sîmbătă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sus și văd două obloane ridicate. Tomiță, ce-i cu obloanele acelea? Aerisire, îmi răspunde, trăgînd de o floare care nu vrea să se rupă. Ia uite, dom'le, trebuia să iau cuțitul, zice el, privind la floarea zdrobită în pumn, pe care ar vrea s-o arunce undeva, dar nu vede nici un loc mai ascuns, așa că o bagă în buzunar. Ascultă, îi zic, de ce nu aerisești cu ventilatoarele? Doar nu-s nebun! Ventilatoarele au un rulment spart și fac un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
urc la etajul cinci, la Aprovizionare, dar simt cum mă înec și nu mă mai pot stăpîni, așa că intru la grupul sanitar și mă încui într-o cabină de veceu. Mă așez pe capacul veceului și stau cu fruntea în pumnii strînși, simțind cu fiecare lacrimă ce-mi picură la picioare, între pantofi, cum mă liniștesc. De ce?!... De ce oare am fost atît de laș și am suportat comportarea lipsită de orice respect, măcar pentru propria-i funcție, a acestei cucoane?! Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ceară înapoi banii primiți pentru o invenție... Lasă, Petre, rîd eu, lovindu-l peste umăr, actualul general e descuiat, cu facultate serioasă, făcută la zi, nu din ăla cu examenele date prin telefon. Oricum, ca prieten, am să-ți țin pumnii. Mai bine mi i-ai împrumuta, să am patru pumni, la o adică, rîde Graur cu același gest de dezvelire a întregii danturi. Păcat că n-ai trecut pe la noi prin birou să vezi, schimbă el vorba, ai stîrnit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu, lovindu-l peste umăr, actualul general e descuiat, cu facultate serioasă, făcută la zi, nu din ăla cu examenele date prin telefon. Oricum, ca prieten, am să-ți țin pumnii. Mai bine mi i-ai împrumuta, să am patru pumni, la o adică, rîde Graur cu același gest de dezvelire a întregii danturi. Păcat că n-ai trecut pe la noi prin birou să vezi, schimbă el vorba, ai stîrnit o adevărată furie: nu se discută decît de tensiuni de zonă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu privirea. Nu ne vedem capul de treburi, tovarășe! îmi spune. De cîte ori să vă repetăm că încurcătura este la I.L.L.?! Bine, am înțeles, mormăi eu. Mulțumesc, bună ziua! Ies din birou plin de regrete că nu am dat doi pumni în maxilarele de piatră; doi pumni așa cum am învățat pe vremea studenției, cînd mergeam la sala de sport să mă mai dezmorțesc, lovind cîte o oră sacul de antrenament. Pornesc spre clădirea I.L.L.-ului lovind cu genunchiul, din mers, punga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de treburi, tovarășe! îmi spune. De cîte ori să vă repetăm că încurcătura este la I.L.L.?! Bine, am înțeles, mormăi eu. Mulțumesc, bună ziua! Ies din birou plin de regrete că nu am dat doi pumni în maxilarele de piatră; doi pumni așa cum am învățat pe vremea studenției, cînd mergeam la sala de sport să mă mai dezmorțesc, lovind cîte o oră sacul de antrenament. Pornesc spre clădirea I.L.L.-ului lovind cu genunchiul, din mers, punga în care am casca. Bună ziua! spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
garsoniera ce i-a fost repartizată... Nu, nu, tovarășe Condurache, ridică glasul Fărcășanu, nu a sosit nici un tabel! Vă rog foarte mult să cercetați!... Nu ne puneți în situații neplăcute, vă rog!... Trîntește receptorul telefonului la loc și strînge din pumni, uitîndu-se în tavan. Apoi, devine calm și-mi surîde: Nu-i nimic, tovarășe inginer, se rezolvă. Mergeți înapoi la combinat și dați de urma tabelului. În momentul cînd aflați unde-i, veniți direct la noi. Îmi întinde mîna, conducîndu-mă pînă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lucru pe care, dacă nu vrei să-l știi tu, inginera Cristina Dumitriu, ar fi trebuit să-l simtă Ina Cristian... Spune-mi, o întreb eu apăsat, cu cinism, am sau nu dreptate?... Minți! Ieși afară, afară!! explodează Cristina, ridicînd pumnii să mă lovească, dar îi prind brațele din zbor, lăsîndu-mi sacoșa să cadă la picioare. Ieși afară sau țip! îmi strigă printre dinți, cu ură, încercînd zadarnic să-și elibereze mîinile. O strîng mai cu putere, apropiind-o. În noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
furioasă Brîndușa, făcînd un pas în lateral, depărtîndu-se de balustradă. Ești un necioplit, domnule fizician... Da, îi confirm grav. Sînt necioplit. În schimb, arăt eu cu privirea spre ea, stăpînindu-mă să nu sar peste balustradă și s-o iau în pumni, dumneavoastră sînteți dăltuită bine. Vai de ciocanul care a lovit în marmura asta! Să-ți fie rușine! îmi șoptește Brîndușa. Nu mi-e și nici n-o să-mi fie. Eu n-am făcut niciodată ceva atît de urît, pentru care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
foc, să putem ieși teferi. Și dacă explodează? îl întreb. Și dacă se urcă pisica pe sobă și rostogolește drobul de sare în capul copilului?! rîde Vlad, același Vlad exploziv, ca pe vremuri. Hai, măi Mihai, mă lovește el cu pumnul în piept, ce naiba! Cunosc instalația, doar am studiat-o înainte de-a zice "da" în Sfatul tehnic. Apropo: dacă mă duc înainte, pînă vii tu, vreau să mă uit pe schema instalației, să-mi fie proaspătă. De unde-o iau? Treci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîine în zori! exclam eu. Nu-i altă soluție, Mihai, clatină Vlad din cap. N-o știm noi!!! urlu eu, plimbîndu-mă prin fața pupitrului de comandă. Trebuie să existe și alte soluții, îi șoptesc, continuînd să mă plimb, lovindu-mă cu pumnul drept în palma stîngă. Și totuși, îi spun lui Vlad, oprindu-mă în fața lui, să ne gîndim, poate... Încearcă să te gîndești și tu, poate-ți vine vreo idee. Degeaba, surîde Vlad. Mie, de obicei, ideile îmi vin în alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai concediat muzele de cînd cu Livia... Nu, dar găsești tu. Eventual, poți apela la Brîndușa, doar e în interesul combinatului, a cărui ingineră-șefă este. Ascultă, mă! îmi strigă Vlad, izbucnind de pe scaun, luîndu-mă de piept și ridicîndu-mă în pumni. Mă ține așa cîtva timp, ridicat la vreun sfert de metru de postament și mă privește cu ochii injectați de furie, apoi îmi dă drumul, repezindu-mă cu spatele de pupitru. În prezența mea, amenință el cu brațul întins, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fel de "fă cum vrei". Vlad ar vrea să mai spună ceva, dar se aude brusc apelul strident și des al telefonului, semn că cineva cheamă din oraș. "Cristina!", tresar eu și mă reped spre telefon, dîndu-i un dos de pumn, că receptorul zboară prin aer, trăgînd după el telefonul pe pupitru. Ușor! îmi strigă Vlad, reținîndu-mă. Dinu ia receptorul, care stă spînzurat și răspunde. Da, vă rog! Da... E aici, spune el, uitîndu-se spre mine. Să se ducă dracului! strig
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]