8,200 matches
-
de persoană, care desemnează masca în limba latină, se suprapune cu un ansamblu de cuvinte vechi care fac referință și la masca folosită în contextul ritual în teatrul pre-literar, fapt din care rezultă că persona absoarbe această preistorie conceptuală. „Masca teatrală (sau chipul), care, după cum se știe, este semnificația originară a «persoanei» (prosôpon), poartă în sine o ambiguitate de fond, pe care o regăsim prezentă în conceptul juridic. Masca teatrală se pretează bine pentru a ascunde diferențele, dar în același timp
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
fapt din care rezultă că persona absoarbe această preistorie conceptuală. „Masca teatrală (sau chipul), care, după cum se știe, este semnificația originară a «persoanei» (prosôpon), poartă în sine o ambiguitate de fond, pe care o regăsim prezentă în conceptul juridic. Masca teatrală se pretează bine pentru a ascunde diferențele, dar în același timp caracterizează personajele, adică rolurile sociale diferite. În metafora măștii sunt deci prezente două orientări, cea de universalizare totală a persoanei, și cea de contextualizare în roluri specifice: persoana ca
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
morților, asemenea lui Dionisos, zeul măștii, de unde rezultă că este un termen anterior influenței teatrului literar grec în Roma (secolul III a. C.), deci nu face parte din termenii împrumutați din limba greacă, pe care limba latină îi folosea în vocabularul teatral. Noțiunea clasică de persoană se referă la formularea lui Boethius (rationalis naturae individua substantia), care pune în dialog o caracteristică unică a ființei, teologică la origine, și folosirea, în același timp, a unor categorii pur filosofice. La origine, definiția lui
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
nouă tablouri”, datată de autor 1922. Din 1924 susține cronica dramatică la săptămânalul „Clipa”, participă la reuniunile cenaclului literar organizat de redacția revistei, frecventează seminarul condus de Mihail Dragomirescu la Facultatea de Litere, e prezent și devine cunoscut în mediile teatrale și literare. În 1927 îi sunt reprezentate comedia Mirele și drama Uzina la Teatrul Popular din Tismana. Tot în 1927 scrie, împreună cu N.N. Șerbănescu, scenariul pentru filmul Iancu Jianu. Publică în „Premiera ilustrată” (1928-1929) o serie de articole (despre Stanislavski
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
această nuvelă într-un proiectat ciclu de scrieri dramatice și în proză, realizat doar în parte și rămas în manuscris. În amintirile sale a schițat, selectiv, episoade din cariera de dramaturg și de editor, evocând figurile unor personalități literare și teatrale pe care le-a cunoscut: George Mihail Zamfirescu, Mateiu I. Caragiale, G. Bacovia, N. D. Cocea, Mihail Sebastian, G. Călinescu, Ilarie Voronca, Gala Galaction, Camil Petrescu ș. a. SCRIERI: Trei cruci, București, [1922]; Mâl, București, 1934; Paradis uitat, București, 1937; „Dați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
membrii comitetului de redacție. Din 1873 până în 1876 e prezent cu versuri, figurând și în redacție, la „Revista contimporană”. Nu a fost lipsit de o anumită popularitate, mai ales după ce în 1873 compune, la îndemnul confraților de la această publicație, revista teatrală Muza de la Borta Rece, în care îi ridiculiza pe membrii Junimii. Mai scrie, împreună cu Petru Grădișteanu, Ciru Oeconomu, Nicolae Țincu, Al. Lara și Oscar Eliot, revista umoristică Cer cuvântul! (1874). I s-au atribuit și o serie de satire politice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
doar cursurile primei facultăți. În timpul războiului urmează, la Botoșani, cursurile Școlii Militare de Subofițeri. Se căsătorește cu Marietta Bârsan (Sadova), cu care în 1919 pleacă la Paris cu gândul de a-și da doctoratul în drept. Se specializează în arta teatrală cu Jacques Copeau, la Vieux Colombier. Întors în țară, fondează în 1921, împreună cu Tudor Vianu și Ion Sân-Giorgiu, cercul Poesis, menit a face cunoscută mișcarea de idei contemporană din Europa. Colaborează la „Letopiseți”, unde în 1919 este în comitetul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
în comitetul de conducere, „Revista vremii”, „Viața românească”, „Gândirea”, „Cugetul românesc”, „Teatrul”, „Mișcarea literară”, „Viața literară”, „România literară” ș.a., iar după 1952 la majoritatea ziarelor centrale și la revistele Uniunii Scriitorilor. Activitatea de cronicar dramatic îl propulsează în conducerea vieții teatrale și dramatice românești: director al propagandei culturale prin teatru (1923), inspector, inspector general al teatrelor (1929), inspector general al teatrelor și operelor (1933), subsecretar de stat în Ministerul Artelor, director al Teatrului Național din Cluj, director al Operei Române din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
ultima dată între 1956 și 1958). S-a numărat, în 1923, printre inițiatorii Societății Autorilor Dramatici Români, dar devine membru abia în 1931, a fost vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români (1935-1941). Îndepărtat, în septembrie 1940, în timpul dictaturii legionare, din ierarhia teatrală, S. va lucra mai bine de un deceniu ca redactor la ziarele „Timpul”, „Viața”, „Națiunea” și din nou la „Timpul”. Întreprinde ample călătorii de documentare în anii ’20-’30 în Italia, Germania, Elveția, Franța, Austria, în vederea elaborării monografiilor, rămase în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
în Italia, Germania, Elveția, Franța, Austria, în vederea elaborării monografiilor, rămase în stadiu de proiect, Martin Luther și Sf. Francisc de Assisi. Cărțile publicate de S. dau seamă prea puțin de dimensiunile activității sale literare. Din sutele de cronici dedicate fenomenului teatral românesc și universal de-a lungul a patru decenii el nu reușește să tipărească decât o mică antologie, Dramă și teatru (1926), cu care debutează editorial, pe când dintr-un vast proiect, Istoria universală a dramei și teatrului, conceput în treizeci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
Jean-Pierre Augustin și Jacques Ion de numeroasele dezbateri, de controversele nesfârșite care, de-a lungul anilor 1960 și la începutul anilor 1970, opuneau animatorii și benevolii responsabililor politici atunci când se interzicea fie o anumită dezbatere, o anumită expoziție, o reprezentație teatrală, fie organizarea unei întâlniri în localul care aparținea municipalității sau era finanțat de aceasta. Aceste dispute ideologice asupra definirii frumosului și binelui au reprezentat ocazii de afirmare a noilor pături în ascensiune față de mica burghezie tradițională."264 Numeroase au fost
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
PĂTRAȘCU, Horia (15.V.1938, Caransebeș), prozator. Este fiul Iulianei Pătrașcu (n. Albulescu), tehnician dentar, și al lui Ilie Pătrașcu, funcționar CFR. Urmează Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova și cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, secția teatrologie-filmologie, absolvind în 1968. Lucrează ca reporter la Studioul de Radio Craiova, ziarist la publicații locale (1956-1958), director de cămin cultural, activist la Casa Raională de Cultură din Caransebeș, redactor la Studioul Cinematografic București (1968-1970
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288714_a_290043]
-
în 1914 demisionează. În 1916 scoate „Ziarul meu”, de fapt o revistă „literară, socială și artistică” pe care o scrie aproape singur, iar un an mai târziu, la Iași, face să apară foaia umoristică „Greierul” (1917-1918). Cu articole politice, cronici teatrale, cronici artistice, interviuri, note și însemnări diverse (de multe ori cu accente zeflemiste), publicistul este prezent în „Epoca”, „Liberalul” (Iași), „Viitorul”, „Furnica”, „Minerva”, „Seara”, „Rampa nouă ilustrată”, „Mișcarea” (Iași), „Semnalul”, „Universul”. A mai semnat cu pseudonimele Aghiuță, Sfredeluș (și prescurtările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
lui de portretist. Cu o îngustă percepție a literaturii moderne (și, în genere, a curentelor noi în artă), el nu vede în gesturile necanonice decât trăsneli și „nerozii”. Criteriul pare să fie acela al unui realism destul de strict. În ceea ce privește „chestiile teatrale”, se dovedește a fi, în pofida înclinației obișnuite spre rostirea mucalită, un cronicar serios. Cu meticulozitate, el povestește analitic subiectul, cântărește „valoarea dramatică” și „valoarea tehnică” a textului pus în scenă, evaluând atent, cu un ochi avizat, însușirile și cusururile montării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
Cu meticulozitate, el povestește analitic subiectul, cântărește „valoarea dramatică” și „valoarea tehnică” a textului pus în scenă, evaluând atent, cu un ochi avizat, însușirile și cusururile montării și ale interpretării. Dând la o parte învelișul literar, insistă întotdeauna asupra „meșteșugului teatral”. Dar nici nu se dă în vânt după piesele străine (ce lansau ostentativ tot soiul de „aberații psihologice și îndrăzneli amorale”), oricât ar fi fost ele de dibaci articulate. A tradus, fiind inclusă în repertoriul Teatrului Național din București (stagiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
, publicație apărută la București, lunar, din ianuarie până în iunie 1910, sub direcția lui Virgil Arion. Redactată exclusiv în limba franceză, revista cuprinde articole și studii pe teme politice, sociale, istorice și științifice, cronici teatrale, artistice și muzicale, rubrica „Revista revistelor”, cât și numeroase texte cu caracter literar. Dintre acestea se rețin câteva traduceri în franceză din Ion Creangă (povestirea Moș Ion Roată și Unirea), Barbu Delavrancea (un fragment din drama Viforul), I. Al. Brătescu-Voinești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289277_a_290606]
-
cuprinzând cronicile din perioada aprilie 1970 - decembrie 1973. Apreciate în epocă, intervențiile sunt marcate de obediență față de orientarea ideologică oficială, autorul lor fiind unul dintre soldații disciplinați și influenți, prin care sistemul a controlat viața culturală, în speță pe cea teatrală. În structura comentariului intră, de obicei, prezentarea autorului, povestirea textului, modul în care s-a realizat punerea în scenă (regizorul, actorii) și reacția publicului. Dar acesta nu este un parcurs steril, cu rol strict expozitiv, ci o incursiune analitică atât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288941_a_290270]
-
nu să o suporte.” P. apropie cronica dramatică de critica literară și de eseu, textul fiind alert chiar și atunci când din substanța lui se profilează opinii conformiste. SCRIERI: Cronici dramatice, București, 1974. Repere bibliografice: Andrei Strihan, Două cărți de critică teatrală, RL, 1974, 52; Dumitru Radu Popa, „Croniques dramatiques”, REVR, 1975, 2; Nicolae Vâlceanu, „Cronici dramatice”, VTRA, 1975, 3; Popa, Ist. lit., II, 944-945. C.Dt.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288941_a_290270]
-
debutează în primii ani ai deceniului al patrulea, afirmându-se în curând atât în viața culturală, cât și în cea politică. Are rubricile „Cronica literară” și „Cronica plastică” (susținute de Eugen Ionescu), „Teatru-cinema-muzică”, „Vitrina librăriei” (semnată de Arșavir Acterian), „Pagina teatrală”, „Revista revistelor”. Semnificative sunt colaborările lui Constantin Noica, Octav Șuluțiu și Arșavir Acterian, care peste câțiva ani se vor reîntâlni în paginile revistei „Criterion”. În articolul Despre orfani, C. Noica susține că în epocile de criză se constată întoarcerea la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286953_a_288282]
-
motivaționale și caracteriale: pasiune față de artă, sensibilitate, perseverență și putere de muncă. 4. Creativitatea scenică sau actoricească implică o armonie, o îmbinare între arta cuvântului și pantomimă, așa cum spunea Caragiale despre actor că este instrument, dar și instrumentist în arta teatrală. Creativitatea actoricească dispune de trei dimensiuni majore implicate în procesul creator - cognitivă, afectivă și expresivă. La rândul său, Gh. Neacșu a identificat doi parametri care au relevanță pentru talentul actoricesc, capacitatea de transpunere și capacitatea de expresie. Sintetizând contribuția cercetărilor
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
În aceste condiții, C. susține, cu argumente mai mult politice și destul de vagi, necesitatea de a se iniția „clădirea” unei literaturi „naționale si românești”. Cu vremea, ambițiile reformatoare sunt abandonate, locul literaturii fiind luat de reportajele judiciare sau de cronicile teatrale și muzicale. Este adevărat că și redactorii literari de valoare părăsiseră ziarul. Primul dintre ei fusese I. L. Caragiale, care pleca după o activitate de șase luni, răstimp în care tipărise aici editoriale politice semnate cu inițiala C. sau cu pseudonimul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286387_a_287716]
-
cu inițiala C. sau cu pseudonimul Falstaff, articolul În Nirvana, scris la moartea lui M. Eminescu, cronici dedicate evenimentelor politice ale zilei și cronici fanteziste iscălite când Hans, când Nastratin ori Zoil. Cu acest ultim pseudonim erau semnate și cronicile teatrale ale fostului director de teatru, păstrând încă în suflet urmele dezamăgirilor și necazurilor, dar scriind totuși cu obiectivitate. Îngăduitor cu „producțiile teatrului național”, el combătea meschinăria cronicarilor dramatici, coalizați în susținerea micilor interese particulare și indiferenți față de soarta teatrului. Interesul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286387_a_287716]
-
combătea meschinăria cronicarilor dramatici, coalizați în susținerea micilor interese particulare și indiferenți față de soarta teatrului. Interesul pentru scenă s-a păstrat și după retragerea lui Caragiale din redacție, noul cronicar dramatic, Scarlat Cocorăscu, dovedindu-se un avizat cunoscător al vieții teatrale autohtone. La C. au mai colaborat, cu articole politice, N. Volenti, M. E. Papamihailopol și D. Teleor. Versuri dădeau Scarlat Orăscu, D. Teleor, M. Gregoriady de Bonacchi, foarte adesea G. Coșbuc și, la începutul carierei literare, viitorul nuvelist I. Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286387_a_287716]
-
să aprobe unirea Angliei cu Scoția, evidențiindu-se consecințele negative ale diviziunii de-a lungul existenței Britaniei. 1605 Burbagejoacă rolul titular, Lear, si Armîn pe cel al bufonului. Nu există dovezi cu privire la receptarea contemporană a piesei, ca text sau reprezentare teatrală. 1605 Sonetul Despre Sejanus (On Sejanus), cu ecouri din King Lear, dedicat lui Ben Jonson de William Strachey, este publicat după 6 august 1605. 1606 la 26 dec. 1606, piesa Regele Lear este înregistrată la Stationers' Register, mărturie că reprezentarea
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
1605 Sonetul Despre Sejanus (On Sejanus), cu ecouri din King Lear, dedicat lui Ben Jonson de William Strachey, este publicat după 6 august 1605. 1606 la 26 dec. 1606, piesa Regele Lear este înregistrată la Stationers' Register, mărturie că reprezentarea teatrală avusese deja loc. Dovadă pagina de titlu de la prima ediție Quarto și înregistrarea: M. William Shakespeare. Adevărată istorie cronică a vieții și morții Regelui Lear și a celor trei fiice. Cu nefericită viața a lui Edgar, fiu și moștenitor al
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]