KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...318 319 320 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198

lumii. Dar în aceeași noapte a sosit toamna. Și asta era cu totul altceva. Am fost cuprins de o spaimă indescriptibilă. Toamna scutura nu numai casa și pământul pe care era așezată, ci însăși existența mea. îmi curgeau lacrimile, îmi tremura tot trupul și am început să vomit. în vreme ce vorbesc despre acea spaimă, ar trebuie să-mi cer iertare pentru ea. Este lipsită de bărbăție. Tatăl meu nu ar fi reușit s-o înțeleagă, chiar dacă, de bună seamă, m-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
suverana indiferență a artei. Imaginile sunt imune la toamna primitivă și brutală. Dar chiar și astăzi se mai întâmplă să mă pierd cu firea și să o iau la goană, laolaltă cu renii, iepurii, veverițele și lemingii. Atunci, demult, mai tremuram încă din tot trupul când m-am rostogolit din autobuzul de Norsjö. Am fugit în sala de așteptare și am vomitat la toaletă, înțelegând că nu fugisem destul de departe. Câteva ore mai târziu eram în oraș. Dârdâiala cea mai rea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
am rostogolit din autobuzul de Norsjö. Am fugit în sala de așteptare și am vomitat la toaletă, înțelegând că nu fugisem destul de departe. Câteva ore mai târziu eram în oraș. Dârdâiala cea mai rea îmi trecuse, dar încă îmi mai tremurau atât de tare, încât crenvurștul cald îmi tot cădea din pâine în timp ce încercam să-l mănânc. Aici mai era încă vară. în piața din fața stației de autobuz se plimbau bărbați în cămăși cu mâneci scurte, lumea stătea pe bănci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Și vocea pe care o auzeam striga: Vrem să formăm oameni liberi, independenți și creativi. Dezvoltarea spirituală și înnoirea, dorințele oamenilor și speranțele de viitor cer ca toate forțele binelui să colaboreze. M-am mișcat într-acolo, cu picioarele încă tremurându-mi nesigure. Curând am văzut-o pe cea care vorbea. Ținea un microfon în mână, aproape ca și cum ar fi fost pe cale să „spună“ o carte, părul ei blond, care, de altfel, semăna cu părul mamei mele, era răsucit și strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
spus. Atunci ea m-a privit pentru prima oară cu adevărat, cercetându-mă: barba tunsă strâmb, urechile proeminente, brațele atârnându-mi, grotesc de lungi, singurătatea mea gravă și lipsită de rușine, ranița grea din spate, ochii mici, cu inflamație cronică. Tremuri, a spus în cele din urmă. Nu, am zis eu. Am tremurat. Dar nu mai tremur. Prin urmare, acestea trebuie redate foarte pe scurt și pe un ton stăpânit. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Dacă aștept destul de mult timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-mă: barba tunsă strâmb, urechile proeminente, brațele atârnându-mi, grotesc de lungi, singurătatea mea gravă și lipsită de rușine, ranița grea din spate, ochii mici, cu inflamație cronică. Tremuri, a spus în cele din urmă. Nu, am zis eu. Am tremurat. Dar nu mai tremur. Prin urmare, acestea trebuie redate foarte pe scurt și pe un ton stăpânit. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Dacă aștept destul de mult timp, vine și autobuzul care merge în direcția opusă și atunci ajung la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
urechile proeminente, brațele atârnându-mi, grotesc de lungi, singurătatea mea gravă și lipsită de rușine, ranița grea din spate, ochii mici, cu inflamație cronică. Tremuri, a spus în cele din urmă. Nu, am zis eu. Am tremurat. Dar nu mai tremur. Prin urmare, acestea trebuie redate foarte pe scurt și pe un ton stăpânit. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Dacă aștept destul de mult timp, vine și autobuzul care merge în direcția opusă și atunci ajung la Avabäck. Manfred e rareori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
pierde sufletul. în vreme ce trupul meu se lăsa pradă violentei beții, ochii mei virgini intraseră într-o stare acută de trezie. Da, atinseseră o stare de trezie pe care n-o avuseseră niciodată până atunci. Fără să șovăie și fără să tremure, ei citeau. Și semnele s-au săpat în mine cu o asemenea forță, că ele au rămas acolo pentru vecie. N-aș fi crezut niciodată că lectura imediată și simplă, cititul la prima mână, poate fi atât de cutremurătoare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
un lucru la fel de obișnuit în copia mea cum este în originalul lui Doré - dacă poți vorbi în cazul acesta despre o copie și un original. Eu abia ajung la șapte mii, în vreme ce Doré, fără nici o reținere, da, fără să-i tremure mâna, a obținut șapte mii două sute. Nu știu cum se explică asta. Poate că eu, influențat de epoca mea, care iubește omul și apără viața, am uitat ici și colo vreo linie mică, aproape invizibilă. Căci mai mult decât atâta nu desparte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
piele roșie, iar de la literele aurite de pe cotor și de pe coperte porneau raze de lumină, exact ca acelea pe care Doré le zugrăvise de atâtea ori. întreaga mea ființă a fost străbătută de o fierbințeală de nedescris. Am început să tremur din toate mădularele, ca și cum o mână puternică din înalturi m-ar fi prins, ridicându-mă în aer, zgâlțâindu-mă și scuturându-mă. Dar pe urmă mi-am făcut curaj - mi-am luat inima în dinți, cum ar fi spus tata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184

ce mesaj îmi aduci? întrebă fata. — Doar atât: că v-a iubit foarte mult și că gestul lui a fost cea mai bună dovadă pe care v-o putea da. În holul mare era foarte frig și bărbatul începu să tremure: —Noapte bună, Mademoiselle. Scuzați-mă că am dat năvală peste dumneavoastră în felul acesta. Ar fi trebuit să-mi închipui că teritoriul este ocupat. Făcu o plecăciune ca pe scenă, dar fata nici nu-l văzu. Îi întorsese deja spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

imagini cu vedetele televiziunii și cum celebrul prezentator al unei emisiunii de dimineață a venit și s-a așezat chiar lângă el. Vrea să-i povestească lui Richard cum s-a urcat apoi în lift, cum a ieșit din el tremurând de emoție și a așteptat să vină secretara și să-l conducă. Vrea să-i spună despre cât de prietenoasă a fost ea, poate chiar un pic prea prietenoasă, dar cum a presupus el că în televiziune așa sunt toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
de la petrecere. E un sărut pe buze, mare, umed, și apos, și-ți mulțumesc, Doamne, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Durează patru secunde bune, iar când se termină, Ben se îndepărtează poticnindu-se, lăsându-mă acolo ca o stană de piatră și tremurând ca o frunză. ― Și eu te iubesc, șoptesc eu, în urma lui, uitându-mă cum e tras într-o parte de redactorul-șef, care se pregătește să țină un discurs. Și eu te iubesc. Capitolul cincisprezece Înainte să ne uităm la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Am mințit în legătură cu mersul pe role. N-am mai făcut asta niciodată. Brad își dă capul pe spate și râde. ― De ce să minți cu așa ceva? Stai liniștită, totul va fi bine. El continuă să chicotească, în timp ce eu îmi pun ghetele tremurând și stau locului, prea înfricoșată să mă mișc. ― Uite, spune el, luându-mă de mână. Așa se merge, mai spune, și-mi arată cum să încep cu picioarele ținute în unghi drept unul față de celălalt, cum să împing cu dreptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
prea stânjenită să mă apropii de el, dar mă gândesc la ce ar spune Geraldine! Sau la cât de invidioase vor fi Sophie și Lisa! ― Apropo de dragoste, spune Brad și-și pune jos cuțitul și furculița. Eu încep să tremur pentru că, oricât de neexperimentată sunt, tot știu ce urmează, și-o știu pentru că Brad capătă brusc o privire foarte serioasă - serioasă, dar în același timp sentimentală. Se întinde și mă ia de mână, pe care mi-o ține foarte delicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
biletul cu urări și râd, gândindu-mă că Geraldine nu se schimbă niciodată. Mă întreb cum se descurcă cu rubrica de sfaturi de milioane. Desfac apoi paginile prinse de bilet, întrebându-mă despre ce vorba. ― Isuse! Mâna începe să-mi tremure, și atunci trebuie să mi-o duc la inimă, ca s-o fac să nu mai bată așa tare. ― Ce e? Brad se uită la mine alarmat. ― Nimic, nimic. Brad vine spre mine și se uită la ce scrie pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
de-al tău? Brad îmi zâmbește, dar eu nu-i zâmbesc, pentru că nu-mi pot ridica privirea de la pozele cu Ben. Nu mai zic nimic și mă duc doar în dormitor și mă arunc pe pat, încercând să nu mai tremur, în timp ce devorez fiecare cuvânt în parte. Nu prea sunt eu sigură cum reușesc să mă temperez, dar în cele din urmă reușesc, și rezist chiar și chemării de a pune mâna pe telefon, ca s-o sun pe Geraldine. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
eliberează cu o smucitură, se întoarce brusc la mine și-mi spune apăsat: ― Ia mai du-te tu dracului. Rămase acolo pentru câteva clipe, vădit încântată să vadă cât am fost de șocată, după care plecă, și mă lăsă acolo tremurând ca frunza. Dacă aș fi fost putut să dau de Brad, i-aș fi spus imediat ce se întâmplase, să rezolve problema, s-o dea afară, ceva de genul ăsta. Dar Brad nu era pe acolo, Lauren nu era acasă, așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Pășește înainte tocmai când un Porsche negru decapotabil frânează scrâșnind pe lângă el, ratându-l la câțiva centimetri; în timp ce mașina vuiește mai departe, șoferul, un bărbat blond și incredibil de atrăgător, îi strigă: „Boule!“. Ben rămâne locului pentru câteva secunde și tremură, când un tânăr cu păr lung și haine largi vine la el. ― Nu traversa până nu ai voie, frate, îi zice el tărăgănat, după care se îndepărtează. ― A, spune Ben, revenindu-și. Mersi. Nu știu ce să simt. Nu știu dacă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
privesc în ochi, ci mă uit numai la picăturile de sudoare care încep să i se scurgă în jos pe frunte. ― Nu sunt ale mele. Ăsta e primul lucru pe care-l spune. Eu nu zic nimic, dar încep să tremur. E ca o scenă statică dintr-un film, una care te amuțește: nu se mișcă nimeni, și în cele din urmă îmi regăsesc glasul. ― Presupun că le ții pentru un prieten. ― E o poveste lungă, spune el. Dar nu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
conștientă că Lauren stă în spatele meu, frecându-mă delicat pe spate. ― Uite-aici, spune Lauren, dându-mi niște șervețele. Îți aduc un pahar cu apă. Vine înapoi și mă ajută să mă ridic în picioare. ― Sărăcuța de tine, spune ea. Tremuri toată. Mă conduce pe canapea, după care dă fuga înapoi în dormitorul ei și vine înapoi cu o pătură cu care mă învelește. Lauren nu spune nimic, stă doar lângă mine și-și pune brațele în jurul meu. Când în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mea preferată. ― Vrei să-l sun eu? ― O, Doamne, ești un înger. Chiar vrei? Mi se face un pic rău numai când mă gândesc că Lauren are să-l sune, și când o privesc cum se duce spre telefon, încep să tremur. Are o conversație scurtă și rece el, în care el îi spune că eșarfa este într-adevăr acolo și că o să i-o lase la sală. O aud cum spune: ― Aha, aha, aha. Bine, îi transmit. Pa-pa. ― Ce-a zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
pot duce acolo, nu după ce tocmai a spus el. Nu pot să-i spun pur și simplu că de fapt eu sunt, Jemima Jones. De îndată ce realizez asta, îmi dau seama că trebuie să plec, doar că picioarele încă îmi mai tremură. Ben și-a îngropat capul într-un ziar, iar eu trebuie să plec. În sfârșit, pe pilot automat, ies încet pe ușă și mă duc înapoi acasă. ― Ce s-a întâmplat? întreabă Lauren. Ce faci înapoi aici? Și-i spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Nu cred că am știut măcar că e dragoste, până nu ne-am despărțit, iar acum îmi omor timpul, așteptând să vină acasă.“ Deci cine este această femeie misterioasă? „Nu e celebră“, râde el. „Numele ei e Jemima Jones.“ Încep să tremur. Nu știu dacă să râd sau să plâng, dar nici una dintre noi nu scoate un cuvânt, și cred că Lauren e la fel de șocată ca mine. După o vreme, Lauren se încruntă și ia plicul, și-n loc să-l ducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731

pus și ei piciorul pe scara vagonului din coada garniturii. S-au așezat pe o bancă de lemn din fundul vagonului de clasa a treia. Le era frig de le clănțăneau dinții... Lipiți unul de altul ca doi copii oropsiți, tremurau ca varga. S-au chinuit așa o noapte și vreo trei sferturi din ziua următoare. „Drum lung, dar care se va sfârși până la urmă” - gândeau ei... Când soarele scăpăta deja spre chindie, ascunzându-se după niște nori cu geană roșie

Caietul crâsmarului by Vasile Iluca (2013) [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]