80,833 matches
-
pentru prima dată de călugării medievali pentru a prescurta prepoziția latină „ad”, prin combinarea literei a și a vechii forme a literei „d”, ∂ . Din anul 1345, datează o altă veche formă cunoscută a acestui simbol, într-o traducere bulgărească a scrierii bizantine "Cronica lui Constantin Manasses", în care semnul era folosit ca simbol pentru cuvântul „Amin”. Simbolul apare sub o formă ușor diferită, proto-@, într-un registru spaniol din 1448, "Taula de Ariza", care se referea la un transport naval de
@ () [Corola-website/Science/328014_a_329343]
-
după ce se desparte de ele, că muriseră și fuseseră îngropate de mult timp. Această legendă a fost repovestită și de prozatorul Dumitru Radu Popescu. Nuvela fantastică „” a fost scrisă la Paris în decembrie 1952, după cum menționează însuși autorul la sfârșitul scrierii<ref name="Ștefănescu 1/2003">Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Mircea Eliade”, în "România literară", anul XXXVI, nr. 1, 8-14 ianuarie 2003.</ref> și mai târziu în memoriile sale. Scriitorul și soția sa, Christinel, locuiau de la sfârșitul lunii noiembrie
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
timp proprietarii erau plecați la Casablanca. Apartamentul avea cinci camere, inclusiv un salon care li se părea uriaș; scriitorul a transformat cabinetul medical, izolat fonic, al psihoanalistului Laforgue (confrate și corespondent al lui Sigmund Freud) într-un birou de lucru. Scrierea nuvelei a durat câteva zile și a avut ca scop regăsirea "„universurilor imaginației literare”", înainte ca autorul să treacă apoi la recitirea și corectarea din nou a părții I a romanului "Noaptea de Sânziene". Nuvela a fost publicată pentru prima
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
Noaptea de Sânziene". Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
capacitatea de a strivi și de a ucide”. Autorul are în vedere, potrivit propriilor afirmații, „sensul și importanța transistorice ce se ascund în străfundurile unei existențe sortite a fi duse doar în domeniul celei mai opace și imanente banalități”. Spre deosebire de scrierile interbelice, fantasticul din nuvelele postbelice nu mai este provocat de forțe exterioare identificabile. Călătoria în timp a lui Gore este inexplicabilă, ea neavând nicio cauză concretă care să o fi produs. Personajul trece într-o lume paralelă, fiind aruncat cu
Douăsprezece mii de capete de vite () [Corola-website/Science/327013_a_328342]
-
anul 149 pentru instanțe. a fost folosită atât de mult că în secolul al VI-lea d.Hr., de exemplu, în inscripția Zebed din Siria, din data de 24 a Gorpiaios 823 AG (24 septembrie 512 d. Hr.), și în scrierile lui Ioan din Efes. Cronicarii sirieni au continuat să-l folosească până la Mihai Sirianul, în anul 1100 d.Hr./1400 AG. A fost găsită pe pietrele funerare creștine nestoriene din Asia Centrală din secolul al XIV-lea. Calendarul evreiesc sau babilonian
Era seleucidă () [Corola-website/Science/327095_a_328424]
-
american” și „Moartea lui Bessie Smith” de Edward Albee, „Doi în balansoar” de William Gibson, „Prindeți hoțul!” de Yossef Lapid, „Moștenirea”, „Balconul” de Jean Genet, „Vestea” de Aharon Ashman, „Omul e om” de Bertolt Brecht etc. S-a dedicat și scrierii de piese de teatru, ca de exemplu "Omul de spirit, curva și bufonul", "Grădiniță neobligatorie a raiului",„Străzi pentru îndrăgostiți”, „Ipohondrii”, „Ceai și pantofi”, si a regizat și jucat într-o parte din ele. După o bogată activitate în teatrele
Niko Nitai () [Corola-website/Science/327150_a_328479]
-
acestui ordin. Secretarul ambasadei scrie în jurnalul său: «Majestatea Sa a remis boierului Fiodor Alekseievici Golovin primul însemn al Ordinului Sfântului Andrei».» Alegerea Sfântului Andrei nu a fost hotărâtă la întâmplare, deoarece Sfântul Apostol era venerat de poporul rus. Potrivit scrierilor teologului Origene, Sfântul Andrei, fratele Sfântului Petru a fost primul evanghelizator al Rusiei, el a predicat Cuvântul lui Dumnezeu sciților, popor nomad care trăia în steple eurasiene, o zonă care se întindea din Ucraina până în Altai. Apostolul a murit ca
Ordinul Sfântului Andrei () [Corola-website/Science/327180_a_328509]
-
celorlalte două zeități ale Trinității. Cel mai faimos templu închinat lui Brahma se află în , statul Rajasthan. Celălalt templu dedicat lui Brahma este localizat în orașul , () . Astfel, astăzi Brahma nu mai este atat de semnificativ pe cat a fost cândva în scrierile hinduse, atenția fiind îndreptată asupra altor zeități considerate importante cum ar fi , ce ia locul lui Brahma că și Creator/Sursă. Că și în cazul credincioșilor ce urmeaza pe Shiva sau Vishnu și care văd în aceștia pe Dumnezeu manifestandu
Trimurti () [Corola-website/Science/327177_a_328506]
-
Constantinescu și inclusă în volumul "Nuvele extraordinare", editat în 1910 de Edit. Librăriei Socec & Co. din București, în Biblioteca Populară Socec, nr. 101-103. O nouă traducere a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Scrisoarea furată” în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Povestirea a fost tradusă apoi de Ioana Ionașek (publicată în volumul "Masca Morții Roșii și alte povestiri", editat în 2008 de
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
este pierderea . Textele Brahmana(comentarii ale mantrelor și ritualurilor) ale Negre aparțin acestei perioade. Arheologic, din jurul anului 900 îen corespunde acestei perioade, cât și schimbarea centrului politic din regiunea Kuru către pe Gange. Mahabharata este una din cele mai importante scrieri hinduse, o dovadă a vieții și faptelor mai multor generații ale dinastiei . În cadrul epopeii avem o descriere a unui război ce a avut loc între două familii rivale ce aparțineau aceluiași clan. Kurukshetra a fost câmpul de luptă unde a
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
ai lui Gediminas au devenit și o serie de cneazi ruși. În Volânia din 1340 a domnit chiar fiul său, Liubartas. Deasemenea o tradiție lituaniana spune că fondator al Vilniusului ar fi Gediminas, care-l menționează pentru prima data in scrierile sale, în 1323: acesta construind la confluenta Vilniei cu Neris o cetate din lemn, ulterior mutându-și aici reședința, aceasta în cele din urmă a devenit capitala Marelui Ducat al Lituaniei. În scrisorile către papă Ioan al XXII-lea, orașele
Gediminas () [Corola-website/Science/327162_a_328491]
-
de Mircea Eliade și Virgil Ierunca. Nuvela a fost publicată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
dispărut în procesul de evoluție al omenirii. Criticul Matei Călinescu, cercetător al operei literare a lui Mircea Eliade, scria că această nuvelă i se pare pur și simplu extraordinară. Această nuvelă a constituit o sursă de inspirație și pentru alte scrieri. Mircea Eliade afirma că piesa de teatru "Amedeu sau scapi de el cu greu" (1954) a lui Eugen Ionescu s-a inspirat parțial din nuvela sa. „Aseară, la Eugen Ionescu, să ascultăm noua piesă "Amédée [ou Comment s'en débarrasser
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
este un cadru de aplicație pentru scrierea și rularea aplicațiilor de tip Rich Internet cu caracteristici și scopuri similare cu cele din Adobe Flash. Microsoft a lucrat cu Novell Inc pentru a sprijini Silverlight pentru Linux numit Moonlight și proiectul a început pe mono-project.com. Dezvoltarea a
Microsoft Silverlight () [Corola-website/Science/327194_a_328523]
-
povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București. Tematica centrală a acestei nuvele o constituie problematica teatrului de idei, adică mai precis revitalizarea sacrului și a timpului mitic prin intermediul spectacolului. Această nuvelă este una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, discutând contradicția filozofică între cele două lumi care întrețin raporturi diametral opuse cu timpul: lumea mitică (timpul sacru ce se descoperă doar oamenilor inițiați care sunt capabili să înțeleagă și să trăiască misterul creației) și
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
este „un proiect de teatru în stil voit absurd (antiteatru)”, având ca temă misterul descoperirii Spiritului. Cercetătorii literari au evidențiat valoarea literar-artistică a acestei nuvele, definind-o ca „o artă poetică, ca formă a metadiscursului, a comment faire-ului eliadesc”. Comentând scrierile lui Mircea Eliade, eseistul Nicolae Steinhardt (1912-1989), un evreu convertit în închisoare la Ortodoxie și devenit ulterior monah la Mănăstirea Rohia, a scris în volumul "Jurnalul fericirii" (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991) că nuvelele „La țigănci”, „Adio!...” și „Pe strada Mântuleasa
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
iulie la Casa Gabriella din Ascona, asistând la conferințele pe teme spirituale organizate de grupul Eranos în reședința Olgăi Fröbe-Kapteyn de pe malul lacului Maggiore. Acolo a scris nuvela „Fata căpitanului”, într-o singură zi din iulie 1955. Eliade a menționat scrierea acestei nuvele atât în jurnalul său ("„La Casa Gabriella, în iulie, am scris nuvela Fata Căpitanului.”"), cât și în memoriile sale ("„Luna iulie am petrecut-o la „Casa Gabriella”. Mă simțeam cu adevărat în vacanță. Mă întrebam, uneori, ce fel
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
ani mai târziu. Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Autorul a notat la finalul scrierii următoarea datare: „Täsch, iulie 1955”. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Autorul a notat la finalul scrierii următoarea datare: „Täsch, iulie 1955”. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Fata căpitanului” a
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
dezvoltat de autor mai întâi în nuvela "Domnișoara Christina" (1936). Nuvela conține multe asemănări, potrivit lui Ali Shehzad Zaidi, profesor la State University of New York, atât cu romanul omonim al lui Pușkin, cât și cu poezia mistică a lui Hafiz. Astfel, scrierile omonime ale lui Pușkin și Eliade au o temă comună: rezistența sufletelor sensibile într-o lume ostilă. În plus, apelul la Hafiz, evocat într-un mod ironic ca un strigăt de atac în timpul meciului de box dintre cei doi băieți
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
Franța), apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București. Tematica centrală a acestei nuvele o constituie redescoperirea sensurilor profunde, mistice, ale experiențelor omenești. Această nuvelă este una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, prelungind și concentrând dimensiunea metafizică indiană, existentă în mai multe din scrierile sale. Nuvela prezintă o discuție stranie purtată într-un tren de patru prieteni, care evidențiază existența misterului sacru în profan/cotidian. „Podul” are
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
București. Tematica centrală a acestei nuvele o constituie redescoperirea sensurilor profunde, mistice, ale experiențelor omenești. Această nuvelă este una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, prelungind și concentrând dimensiunea metafizică indiană, existentă în mai multe din scrierile sale. Nuvela prezintă o discuție stranie purtată într-un tren de patru prieteni, care evidențiază existența misterului sacru în profan/cotidian. „Podul” are la bază teoria ambivalenței evenimentului, adică a coexistenței în aceeași ființă sau în același lucru a două
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
nuvelei sunt patru prieteni ce se întâlnesc într-un compartiment de tren și prezintă fiecare o povestire stranie cu înțelesuri filozofice. Cei patru prieteni sunt următorii: Nuvela „Podul” a fost scrisă în decembrie 1963, după cum menționează însuși autorul la sfârșitul scrierii.<ref name="Ștefănescu 1/2003">Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Mircea Eliade”, în "România literară", anul XXXVI, nr. 1, 8-14 ianuarie 2003.</ref> Autorul își manifesta propriile intenții, dar și unele temeri, într-o însemnare succintă din "Jurnalul inedit
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
israelian Moshe Idel scria că nuvela „scurtă și destul de enigmatică” „Podul” conține o reflecție interesantă și de o lungime considerabilă cu privire la camuflarea sacrului în cotidian, ce clarifică originile acestei teorii pe care prozatorul o considera cheia de boltă a tuturor scrierilor sale de maturitate. Textul metafizic și enigmatic al nuvelei ar oferi astfel accesul către sacralitate prin cultură, adâncind conceptul de coincidentia oppositorum și transfigurând creator momentul istoric. Filologul Mihai Gheorghiu afirma că nuvela „Podul” este foarte reușită datorită „discursivității excesive
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]