80,833 matches
-
și orașul Smirna la nord, la fel și în insula Lesbos. În Arcadia și în Cipru s-au păstrat vechiul dialect aheean numit de istorici arcado-cipriot; în mod excepțional în Cipru a supraviețuit până la începutul epocii arhaice o variantă a scrierii liniarului B. De la mijlocul secolului al VIII-a î.en. apare un nou sistem de alfabet grecesc adoptat de la fenicieni . Grecii au adaptat sistemul de scriere feniciană , introducând în special caractere pentru sunete vocale și creând astfel primul sistem de
Era quot;întunecatăquot; a Greciei () [Corola-website/Science/330636_a_331965]
-
în mod excepțional în Cipru a supraviețuit până la începutul epocii arhaice o variantă a scrierii liniarului B. De la mijlocul secolului al VIII-a î.en. apare un nou sistem de alfabet grecesc adoptat de la fenicieni . Grecii au adaptat sistemul de scriere feniciană , introducând în special caractere pentru sunete vocale și creând astfel primul sistem de scriere cu adevărat alfabetic ( spre deosebire de Abjad ) . Noul alfabet s-a răspândit rapid în întreaga Mediterană și a fost folosit pentru a scrie nu numai în limba
Era quot;întunecatăquot; a Greciei () [Corola-website/Science/330636_a_331965]
-
liniarului B. De la mijlocul secolului al VIII-a î.en. apare un nou sistem de alfabet grecesc adoptat de la fenicieni . Grecii au adaptat sistemul de scriere feniciană , introducând în special caractere pentru sunete vocale și creând astfel primul sistem de scriere cu adevărat alfabetic ( spre deosebire de Abjad ) . Noul alfabet s-a răspândit rapid în întreaga Mediterană și a fost folosit pentru a scrie nu numai în limba greacă , dar, de asemenea, în limbile frigienilor și altele din estul Mediteranei . Odată ce grecii au
Era quot;întunecatăquot; a Greciei () [Corola-website/Science/330636_a_331965]
-
istoriile oficiale legitimate de secolul douăzeci: deportări în masă, ideologii, războaie și crime, ca și la procesul de depreciere a valorii reprezentării tradiționale“. Tadeusz Kantor a decedat la 8 Decembrie, 1990. Michal Kobialka a fost primul traducător în engleză al scrierilor lui Tadeusz Kantor. Cartea sa „O călătorie în alte spații. Teatrul lui Tadeusz Kantor” concepută ca o deschidere către arta lui Kantor, cuprinde trei capitole: „În căutarea sinelui: praguri și metamorfoze“, „În căutarea celuilalt: spațiu și memorie“ și „Realitatea găsită
Tadeusz Kantor () [Corola-website/Science/330681_a_332010]
-
a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea "limbii majorității" și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordonața cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în
Bătălia de la Tighina (1992) () [Corola-website/Science/330696_a_332025]
-
imagine), sau un caracter ce rezultă din unirea a două sau mai multe litere, de exemplu œ. În alfabetul latin s-au făcut multe ligaturi în manuscrisele medievale, din motive estetice sau din necesitatea de a economisi materialul suport al scrierii ori timp de lucru. După introducerea tiparului în Europa, în secolul al XV-lea, s-a continuat practicarea ligaturilor în tipărituri. Există ligaturi vechi folosite și astăzi. În cazul caracterelor, unele sunt numai estetice, adică literele care stau la originea
Ligatură (tipografie) () [Corola-website/Science/330723_a_332052]
-
se caracterizează în primul rând prin faptul că redă pronunțarea într-un mod mult mai puțin fidel decât cea a limbii române, de exemplu. Acest fapt are drept cauze îndelungata evoluție istorică a scrierii acestei limbi, în care s-au combinat contactele dintre culturi diferite, schimbările fonetice ale limbii, progresele tehnice, normele sociale și factori de putere politică. În secolul al XVI-lea, când au apărut primele încercări de regularizare a scrierii, au apărut
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
istorică a scrierii acestei limbi, în care s-au combinat contactele dintre culturi diferite, schimbările fonetice ale limbii, progresele tehnice, normele sociale și factori de putere politică. În secolul al XVI-lea, când au apărut primele încercări de regularizare a scrierii, au apărut și două tendințe: pe de o parte cea de a apropia grafia de pronunțare, pe de altă parte cea de a respecta tradiția și de a scrie așa cum s-a fixat mai înainte, chiar dacă pronunțarea a evoluat între
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
și două tendințe: pe de o parte cea de a apropia grafia de pronunțare, pe de altă parte cea de a respecta tradiția și de a scrie așa cum s-a fixat mai înainte, chiar dacă pronunțarea a evoluat între timp și scrierea a rămas în urmă. La adâncirea neconcordanței dintre scriere și pronunțare a contribuit și introducerea unor litere numai cu scopul de a arăta originea latină a cuvintelor. Tendința de a face scrierea mai fidelă față de pronunțare și cea tradiționalistă s-
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
a apropia grafia de pronunțare, pe de altă parte cea de a respecta tradiția și de a scrie așa cum s-a fixat mai înainte, chiar dacă pronunțarea a evoluat între timp și scrierea a rămas în urmă. La adâncirea neconcordanței dintre scriere și pronunțare a contribuit și introducerea unor litere numai cu scopul de a arăta originea latină a cuvintelor. Tendința de a face scrierea mai fidelă față de pronunțare și cea tradiționalistă s-au confruntat de atunci și continuă să se opună
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
înainte, chiar dacă pronunțarea a evoluat între timp și scrierea a rămas în urmă. La adâncirea neconcordanței dintre scriere și pronunțare a contribuit și introducerea unor litere numai cu scopul de a arăta originea latină a cuvintelor. Tendința de a face scrierea mai fidelă față de pronunțare și cea tradiționalistă s-au confruntat de atunci și continuă să se opună până în prezent, deocamdată având câștig de cauză a doua orientare. În Evul Mediu, limba de comunicare în scris este latina, dar apar și
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
fidelă față de pronunțare și cea tradiționalistă s-au confruntat de atunci și continuă să se opună până în prezent, deocamdată având câștig de cauză a doua orientare. În Evul Mediu, limba de comunicare în scris este latina, dar apar și primele scrieri în franceză, destinate folosinței personale. Cei care scriu în franceză sunt în primul rând preoții, cărora, în anul 813, conciliul din Tours le impune să predice în limba poporului, care nu mai înțelege latina. Preoții își scriu textele predicilor pentru
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
actuală "Charles" „Carol”, "nostro > "notre" „nostru”), alteori cu e ("Karle, "fradre „frate”), alteori cu a ("fradra"). Se adoptă și digrame (combinații de două litere), de exemplu ch pentru redarea lui /t͡ʃ/ care se va reduce ulterior la /ʃ/. Scrierea de astăzi redă în multe cazuri pronunțarea din Evul Mediu. De exemplu, într-un vers din "Cântecul lui Roland" apare secvența "des peaus de chievres blanches" „piei de capre albe”, pronunțată [des pe̯aws də t͡ʃjɛvrəs blant
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
litere destinate de la bun început să nu fie pronunțate, având numai rol de semne diacritice. Dintre acestea majoritatea sunt etimologice, introduse de scribi care cunosc limba latină. De exemplu, echivalentul lui „douăzeci” se scria "vint", dar s-a recurs la scrierea sa "vingt", cu g din etimonul său , pentru a-l deosebi de "vint", „(el/ea) veni”, perfectul simplu al lui "venir". Litere nepronunțate se introduc și pentru a distinge omografe care nu sunt și omofone. Astfel, pentru că /y/, /ɥ/ și
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
cu un h neetimologic. Așa a devenit corespondentul lui „ulei” "huile". Tot pentru ca u să se citească / v/ în cuvântul "deuoir" [dəvoir] „a datora”, se introduce înaintea sa litera b din cuvântul de origine latinesc , de unde grafia "debuoir". Pentru că în scrierea de mână se confundă u cu n și, prin urmare, cuvintele "un" „un(u)” și "vu" „văzut”, primul se scrie "ung", cu g inspirat din "vingt", dar aici neetimologic. "Debuoir" și "ung" se vor schimba mai târziu în "devoir", respectiv
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
eu) chem”. După apariția tiparului în Europa (secolul al XV-lea) și mai ales odată cu răspândirea sa în timpul Renașterii (secolul al XVI-lea în Franța), se face tot mai mult simțită necesitatea de a norma limba în general și, implicit, scrierea, prin gramatici și alte lucrări, pentru a o face unitară, mai ales că, prin ordonanța de la Villers-Cotterêts din 1539, dată de regele Francisc I, franceza devine limba justiției și a administrației în locul latinei. Cărturarii își afirmă orientarea în ortografie prin
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
1539, dată de regele Francisc I, franceza devine limba justiției și a administrației în locul latinei. Cărturarii își afirmă orientarea în ortografie prin lucrările lor, și de asemenea tipografii, prin felul în care tipăresc cărțile. Unii, precum Louis Meigret, propun simplificarea scrierii și apropierea ei de pronunțare, de exemplu prin suprimarea consoanelor duble. Tot Meigret propune folosirea lui i numai pentru /i/, iar pe a lui j numai pentru /ʒ/, deoarece pe atunci cele două litere nu se foloseau distinct. Tradiționaliștii țin
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
numai pentru /ʒ/, deoarece pe atunci cele două litere nu se foloseau distinct. Tradiționaliștii țin, pe de o parte, să se păstreze grafii din Evul Mediu care nu mai corespund cu pronunțarea, pe de altă parte, să se reflecte în scriere originea latină sau greacă a cuvintelor. Principalul reprezentant al acestora este Robert Estienne, care adoptă ca principiu diferențierea omonimelor în scriere pe baza etimologiei. De exemplu, în urma propunerii sale se scrie și azi echivalentul lui „când” "quand", iar cel al
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
păstreze grafii din Evul Mediu care nu mai corespund cu pronunțarea, pe de altă parte, să se reflecte în scriere originea latină sau greacă a cuvintelor. Principalul reprezentant al acestora este Robert Estienne, care adoptă ca principiu diferențierea omonimelor în scriere pe baza etimologiei. De exemplu, în urma propunerii sale se scrie și azi echivalentul lui „când” "quand", iar cel al lui „cât despre, în prinvința” "quant", pentru că primul provine din latinescul , iar al doilea din . De asemenea, afirmă ideea apropierii scrierii
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
scriere pe baza etimologiei. De exemplu, în urma propunerii sale se scrie și azi echivalentul lui „când” "quand", iar cel al lui „cât despre, în prinvința” "quant", pentru că primul provine din latinescul , iar al doilea din . De asemenea, afirmă ideea apropierii scrierii cuvintelor din aceeași familie lexicală tot pe baza etimologiei. De aceea, echivalentul lui „mare”, care se scria până atunci ba "grant", ba "grand", se va scrie numai "grand", prin analogie cu femininul său "grande" și derivatul "grandeur" „mărime”. Tot în
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
a dicționarului său. De acum înainte, fiind o instituție a monarhiei absolute, ea are cuvântul cel mai greu de spus în materie de standardizare a limbii franceze. Deși în general este tradiționalistă, acceptă și preconizează moderat îmbunătățiri și simplificări ale scrierii. În acest secol se generalizează folosirea accentului circumflex pentru unificarea notării vocalelor lungi, de exemplu "âge" „vârstă” în loc de "aage". În secolul al XVIII-lea, ediția a III-a a Dicționarului Academiei aduce o serie de simplificări datorită abatelui d’Olivet
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
folosirea accentului circumflex pentru unificarea notării vocalelor lungi, de exemplu "âge" „vârstă” în loc de "aage". În secolul al XVIII-lea, ediția a III-a a Dicționarului Academiei aduce o serie de simplificări datorită abatelui d’Olivet. Printre altele se renunță la scrierea unor litere consonantice care nu se mai pronunță, mai ales s, dar se marchează dispariția lor printr-un accent circumflex deasupra vocalei care le precede. De exemplu "estre" „a fi”, pronunțat cândva [ɛstrə], se scrie de acum "être", fiind pronunțat
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
anii 1880, scrisul și implicit ortografia răspândindu-se în marea masă a populației. Totodată, ea se fixează și se instituționalizează în forma consacrată de Academie, rămânând aproape la fel și la începutul secolului al XXI-lea. Dată fiind complexitatea evoluției scrierii limbii franceze, aproape fiecărui fonem îi corespund mai multe litere sau grupuri de litere și aproape fiecare literă sau grup de litere redă mai multe foneme. Alfabetul latin folosit de limba franceză cuprinde 26 de litere fără semne diacritice, două
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
este ideografică, ceea ce îi dă un oarecare caracter estetic prin literele de prisos care sunt un fel de semne particulare sau ornamente. Alt lingvist francez, René Thimonnier, este de părere că prin caracterul său ideografic, ortografia franceză ușurează citirea în detrimentul scrierii. În ciuda inconsecvențelor sale, s-a afirmat că ortografia franceză este totuși un sistem coerent, descris ca atare prima oară de lingvistul rus V. G. Gak, apoi de o seamă de lingviști francezi. După părerea lui Claire Blanche-Benveniste și André Chervel
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
cântă”. Ortografia gramaticală mai privește și acordul în gen, număr și persoană între diferite părți de propoziție sau cuvinte din propoziții diferite. Într-o propoziției precum "Quelles collègues avez-vous rencontrées ?" „Cu ce colege v-ați întâlnit?” se deduce numai din scriere că este vorba de colege și nu de colegi, și că sunt mai multe, datorită faptului că cuvântul "collègues" poartă marca pluralului, iar cuvintele "quelles" și "rencontrées" marca femininului și pe cea a pluralului, acordându-se între ele. Imaginea dată
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]