1,512 matches
-
interveni: Nu-i nevoie să te grăbești, Ursake. Îți dăm noi un ajutor. Însă ce fac eu cu lupii, domnule doctor? se interesă bolnavul. Dacă ați adus și pentru ei pravuri, trebuie să le dau. Vom rândui și asta, îl îmblânzi domnul Ionaș Popa. Se pricepe și nana Floarea cum să facă. Iar teascurile de jderi le poate purta Onu. Ai făcut bun ucenic din băiatul ăsta. Nici n-am văzut ucenic mai semeț decât Bezarbarză. Culi nu părea nemulțămit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aici pentru un bărbat numit Ray. A studiat sala. —Avem vreun Ray aici? Hai, Ray, știm că ești undeva acolo. Un bărbat solid s-a ridicat în picioare. Purta o cămașă în carouri enormă și avea o chică de țărănoi îmblânzită cu briantină; părea foarte stânjenit. —Tu ești Ray? A dat din cap și a luat cu grijă microfonul. —Ray, zise Neris râzând, mi se spune că nu crezi câtuși de puțin în porcăriile astea extrasenzoriale. Așa e? Ray a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
talismane, înfășurate în punguțe din piele și conținând uneori fraze misterioase, reputate pentru puterea lor de a-l ocroti de deochi și de boli pe cel care le purta; un anume talisman, numit „piatra lupului“, avea chiar darul de a îmblânzi animalele sălbatice pe capul cărora era pus. Într-o vreme când nu era lucru rar să dai nas în nas cu lei fioroși în regiunea Fès, mi s-a întâmplat să regret că nu aveam „piatra“ asta la îndemână; numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu olane verzi, unde, cu voia Domnului, vei primi învățătura înțelepților ulema. N-am ascultat decât în treacăt aceste savante explicații, căci ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea a fost spectacolul acoperișurilor: în după-amiaza aceea de toamnă, lumina soarelui era îmblânzită de nori groși și pretutindeni mii de orășeni stăteau așezați ca pe niște terase, la taclale, strigând, bând sau râzând, glasurile lor toate topindu-se într-un imens vacarm. În jurul lor, atârnate sau expuse, straie de oameni bogați sau sărmani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la trei sute de mile de Atlas și la două sute de mile la sud de Segelmesse, într-un ținut în care apa este rară, ca și carnea, în afară de cea a struților și a antilopelor, și unde doar umbra unui palmier mai îmblânzește uneori tirania soarelui. Socotiserăm nouă zile pentru etapa asta, iar Khâli a început, încă din prima seară, să-mi vorbească despre Granada, cam la fel ca tatăl meu cu câțiva ani mai înainte. Poate că boala unuia și descurajarea celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
știa prea bine că unele erau în stare să târască un om sub pământ, dându-l drept hrană înspăimântătoarelor creaturi ale infernului. O invocă pe Velunda, să-l apere ea, vrăjitoarea, preoteasa care vorbea cu spiritele și știa să le îmblânzească, așa cum o făcuse de atâtea ori, salvându-l. În clipa acela auzi un șuierat chiar deasupra capului său. Crengile stejarului fremătară, iar zăpada care le acoperea căzu. Valerius zări ceva; copacul parcă însuflețise și acum întindea un braț să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și se întoarse. Strânse amuleta în pumn și își ridică ochii spre fresca de deasupra porții, care îl înfățișa pe Cerber, monstrul care păzea intrarea în infern și pe care Orpheus îl potolise cu sunetul lirei sale, iar Hercules îl îmblânzise și-l pusese în lanțuri. Se îndreptă hotărât spre centrul arenei, primit cu strigăte entuziaste. Îl văzu pe Listarius lângă Vitellius; de data asta, împăratul nu mai era aplecat deasupra farfuriei, ci privea fix spre cei doi gladiatori. „Se teme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
A fost urâtă preț de o vreme, fața aia, și am știut că nu am nici o șansă să o înfrunt. — O secundă, am spus eu. Nici nu i-a cerut încă. Liftul s-a oprit și el a deschis ușa. Îmblânzită de gestul amenințător al cuțitului, Martina îl conduse până la ușa apartamentului ei. — Nu e nimic înăuntru. Ia-ne banii. Te rog. Îți promit, jur că nu vom face nimic. Ia banii și pleacă. Iisuse, mi-am spus, complexul vinovăției provocate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
înspre mine prin bucătărie, cu picioarele care zdrobeau sticla spartă și porțelanul. —Suki! Ce faci? a exclamat Belinda. Nu poți să te duci cu ea! Suki continua să se uite la mine. Haide, Suki, i-am spus încet, calm, de parcă îmblânzeam un cal. Încă puțin. Eram sigură că imediat ce mi-ar fi luat mâna ar fi fost a mea. —Suki! ridică vocea Belinda. Suki, nu te poți duce! Nu poți face asta! Gândește-te la scandal! Tati s-ar enerva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și, simt aceasta acum, ne duc în zbenguiala lor și pe noi departe, tot mai afund în repegușul vremii. Deși sufletul meu e sumbru (coborât, cum m-a corectat un poet), o astfel de împreunare de aer și lumină mă îmblânzește, mă scaldă în unda purificatoare și-mi readuce puterea de a mai închipui un an. Și încă un an. La prânz e o adunare de pomenire a lui Liviu Rebreanu. Abia acum văd că a murit la 59 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care va face într-adevăr ceva și care doar se va preface. A fost multă impostură și era și atunci, în urmă cu treizeci de ani, la fel de agresivă, de țâfnoasă și de lihnită ca și acum. Anii scurși n-au îmblânzit nimic, n-au cizelat nimic. De aici și ezitarea mea. Lunga mea așteptare până a publica ceva. M-am îndoit permanent dacă eu am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-un necuprins și te pierzi în altul... Sunt mulți, mulți pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la surse, să se confrunte ei cu lumea de atunci și, poate, să încerce să o schimbe pe aceasta, la fel de putredă, de acum. Apelul la caragialism este nu numai o minimă operațiune intelectuală, ci, de cele mai multe ori, o perfidă manipulare. Îmblânzești ticăloșia vremii de azi prin dulcea justificare a unor simpatici dezorientați. Nu mai trăim de mult în Caragiale. Suntem în plin Ionesco și tindem să ne stabilim definitiv în Urmuz. La ultimele alegeri din multilaterala dezvoltată, cred, sâmbătă noaptea fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care va face într-adevăr ceva și care doar se va preface. A fost multă impostură și era și atunci, în urmă cu treizeci de ani, la fel de agresivă, de țâfnoasă și de lihnită ca și acum. Anii scurși n-au îmblânzit nimic, n-au cizelat nimic. De aici și ezitarea mea. Lunga mea așteptare până a publica ceva. M-am îndoit permanent dacă eu am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apoi fața târâtorului. „Așa, așa” făcu acesta, privindu-l libidinos În ochi. „Loviturile dumneavoastră sunt pentru mine adevărată mană cerească. Loviți-mi, vă rog, și obrazul celălalt...” Și penitentul Îi Întoarse dosul lălâu, brăzdat de urme de cravașă. Noimann-cinicul se Îmblânzi din nou, astfel că piciorul lui, pregătit să lovească fundul, rămase suspendat În aer. „Lasă prostiile”, spuse el. „Astfel de tertipuri aici nu merg...” Piciorul coborî, descriind un arc de cerc. Degetele sale atinseră ceva moale. Penitentul scoase un scârțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu pahare de cristal rădăcini informe, tratate sau nu cu baiț de tâmplărie. Deci o explicație ar exista pentru toate compunerile personale de ambient (chiar pentru neglijență și greșeli recunoscute ca atare de „autori“). Atunci cum să-mi explic privirea Îmblânzită cu care accept ambientul după ce Închid televizorul? Obiectele sunt aceleași, ordinea În care sunt așezate nu s-a schimbat, eu Însumi nu am schimbat nimic În situația mea socio-profesională, proprietarul apartamentului În care mi se Întâmplă să fiu la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
petrecuseră în ea. De la primii pași făcuți în această pădure , el a întâlnit un bătân încovoiat sub povara anilor, care de cum l-a vazut i-a spus ,cu spaimă,că ținutul era cutreierat de un cal sălbatic, cu neputință de îmblânzit, care zdrobea și răsturna tot ce-i ieșea în cale. A-l ataca, a adăugat moșneagul sau chiar a-l întâlni numai, însemna să mergi la moarte sigură. La auzul acestor cuvinte, Rinaldo, departe de a se speria, simți o
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
fost fermecat de către un vrajitor care a profetizat că, atunci când avea să vină vremea, vraja se va risipi, el, calul, avea să fie subjugat de către un cavaler din neamul Amadis și nu mai puțin viteaz decat fostul stăpân. Pentru a îmblânzi această minune de cal se cerea ca el să fie cucerit prin forță și dibacie, căci din clipa în care ar fi fost trântit la pământ el ar fi devenit ascultător și ușor de condus. Adăpostul obișnuit al calului era
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de această piedică. Spaniolul a sărit sprinten în lături și a lăsat animalul să treacă. Dar Bayard s-a oprit din fugă și s-a repezit la cavaler, care între timp, și-a tras sabia. Pierduse orice nădejde de a îmblânzi calul ; acum nu mai încăpea nicio îndoială, aceasta era cu neputință. Roibul gonea spre el zvârlind din copite când într-o parte, când în alta. Cavaledrul l-a lovit cu sabia, acolo unde steaua albă îi împodobea fruntea, dar a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în capitală ne mai nădăjduind decât în protecția pe care zidurile acesteia le-o putea da. Ajunși în această stare, ei se duseră la oracol să-l întrebe ce era de făcut, iar acesta I-a sfătuit să caute a îmblânzi furia monstrului aducându-i ca jertfă cea mai frumoasă fecioară a ținutului. Acum întâmplarea a voit ca tocmai în ziua acestui înfricoșător oracol, se și pornise în căutarea celei mai frumoase fecioare a țării pentru a fi sacrificată monstrului. Câțiva
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
că n-am de ales și până la urmă s-a dovedit că n-am avut nici un motiv valabil. Era stupid, dar cel puțin spuneam adevărul. De ce n-ai venit la Black Door? mă Întrebă ea. Dar apoi vocea i se Îmblânzi. Știam eu că nu ne-ai părăsit ca să te duci la o petrecere oarecare. Avery a tot insistat că ai inventat toată povestea cu serviciul pentru că avea să fie cea mai spectaculoasă petrecere aniversară din lume, dar mie nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
moartea lui Duane Lindenaur și a celuilalt bărbat și aș dori să o verifici fără să îmi implici familia. Dacă sufli cumva vreun cuvânt soției și fiicei mele, îți vei pierde insigna și capul. Ai înțeles? Tonul avocatului se mai îmblânzise. Fața lui era o masă contorsionată. Buzz încercă din nou cartea diplomației: — Reynolds Loftis, domnule Hartshorn. Erați împreună la ora raziei. Spuneți-mi ce știți despre el, iar eu îi voi comunica detectivului de la comitat care se ocupă de cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a întrecut toate așteptările, iar acum îi datorez polițistului ăla mult mai mult decât o sticlă de whiskey: i-ai rupt toate degetele și i-ai umflat boașele. Am reușit să-i obțin o avansare, așa că pe moment s-a îmblânzit. Alte vești bune: căpitanul Will Bledsoe a murit azi-dimineață în urma unui atac cerebral, iar McPherson, procurorul districtual, m-a avansat la gradul de căpitan, numindu-mă anchetator-șef la Procuratura Districtuală. Mult noroc cu AUFT (l-am văzut pe Kostenz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
înăuntru. Interiorul de la Zombie arăta exact așa cum arătase și cu două săptămâni în urmă, dar cu o combinație de cântăreți mult mai zgomotoasă și mai disonantă pe scenă. De data asta clientela era exclusiv colorată: o mare de fețe negre îmblânzite de nuanțele luminii, o pânză cu pâlpâiri în dreptul căreia o față albă/gri se ridică și strigă „Eu!” Danny îi strecură șefului de sală o hârtie de cinci dolari, cerându-i o masă lângă perete, cu vedere spre ringul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
gemete, vaiere, grohăituri, chițăieli. Buzz se gândi la niște șobolani gigantici, care sfâșiau carnea în ritmul muzicii. Un zgomot ascuțit păru să îi sfredelească auzul o veșnicie: saxofonul lui Coleman se înălța spre stele. Luminile albastre muriră. Sunetul ascuțit se îmblânzi, trecând într-o tonalitate joasă, șuba-duba, șuba-duba, se stinse în întuneric și apoi pieri cu totul. Se aprinseră niște lumini veritabile, iar publicul năvăli spre scenă, aplaudând. Buzz se zbătu în vâltoarea de trupuri, cu Mal lângă el, ridicat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]