6,312 matches
-
se mai văieta de picioare, nu le mai arăta nodurile reumatice, dintre coaste, de la subraț, nu mai ruga pe nimeni s-o maseze, poate chiar dispăruseră, dizolvate de acel suflu nou ce-i iriga sângele. Tatăl, departe de a se împăca cu situația se chircea în sine, se strângea ca ariciul, nu mai discuta cu vecinii pe stradă, nici cu colegii de birou, trecea ca o nălucă peste tot, afișând un calm aparent, dar era evident era foarte evident că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i spusese niciodată Elenei că tocmai pistruii ei roșiatici o făceau atât de simpatică și nevinovată. Nu i-a spus pentru că simțea un soi de mulțumire când o vedea supărată pe propria ei înfățișare. Iarna trecu greu, insuportabil, Carmina se împăcă târziu cu singurătatea nopților sale. Nu se ducea la Elena, se mulțumea s-o privească în timpul vizitelor pe care le făcea ea, însoțită mereu de Ștefan, apărătorul, vizite protocolare, pline de ceva fals, ea apărea mereu cu piese vestimentare noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care încerca să le expună cu multă naturalețe. Carmina o studia înciudată, părea la fel de nevinovată și asta o scotea din minți. Prefăcuta, prefăcuta, murmura pentru sine și nu reușea să-și desprindă privirea din ochii Elenei. Abia în primăvară se împăcă sufletește, cumpără un buchet de toporași din mica piațetă aflată în centrul orașului. Până ajunse la Elena privi florile de un albastru delicat, moale, ce răspândeau un miros adânc, uman, cald. Elena o zărise probabil pe fereastră, că-i ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
este somn sau că are chef de dragoste. În rest știa să evite factori perturbatori, se îndepărtase de prieteni, motiva mereu că nu are timp, își făurise prin sugestie o lume a lui la care aspira și părea a fi împăcat, decis să răzbată către acel țel îndepărtat, foarte atrăgător pentru el. Gândea că, desigur, merita să facă toate acele eforturi. Uimită de schimbarea survenită, Sidonia era în al nouălea cer. Ce i-o fi făcut fetișoara asta, nu știu, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
liniștită și calmă. Am condus cu o sută cinzeci de kilometri pe oră. La viteza asta puteam avea un accident mortal. Știai? Ai? Ea aprobă mut. Știa. Poate chiar sperase să se întâmple așa. Când a închis ochii deja era împăcată cu ideea, i se părea singura rezolvare posibilă. Așa nu mai puteau continua. Nu ți-a fost teamă? Ai atâta încredere în mine? Îmi era indiferent, Ovidiu, ce mi se întâmplă, spuse și zâmbi trist. Era și asta o soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fotoliului ei. Nu-ți dai seama că, după atâția ani petrecuți împreună, între noi nu se mai poate instala acest soi de indiferență? Că eu nu accept să devii un personaj pe care l-aș detesta? Va trebui să te împaci cu gândul, dragă. Eu deja m-am împăcat cu gândul, nu mi-a fost ușor să te știu al alteia, crede-mă, ca orice nevastă aveam și eu simțul proprietății destul de acut. Ți-e greu să știi că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atâția ani petrecuți împreună, între noi nu se mai poate instala acest soi de indiferență? Că eu nu accept să devii un personaj pe care l-aș detesta? Va trebui să te împaci cu gândul, dragă. Eu deja m-am împăcat cu gândul, nu mi-a fost ușor să te știu al alteia, crede-mă, ca orice nevastă aveam și eu simțul proprietății destul de acut. Ți-e greu să știi că trebuie să dai cuiva ceva ce ți se cuvenea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu observase până atunci la el înclinații către violență. Îi era ușor să creadă că toată întâmplarea fusese un accident nefericit, ceasul rău, cum s-ar zice, oamenii se mai iau la harță și peste o jumătate de oră se împacă tot la un pahar de băutură. Între timp ajunseră în fața cofetăriei. Urcau cu eleganță scările în spirală. Ceva în sufletul ei se făcuse mic, mic. Bătea puțin vântul, dar totuși era plăcut. Da, există în lumea asta foarte multă violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai scurt timp, să dispară. Trânti în geamantan de-a valma crema de față, costumul de baie, fuste, perii, rochii, toate în devălmășie, după cum îi ieșeau în cale, apoi aflată la gară, în fața ghișeului de bilete, să încerce să se împace cu gândul că nu-i spusese niciodată "te iubesc". Biet orgoliu! O întâlnise pe Emilia în curtea uzinei, aproape de poartă. Era la finalul programului și nu avea cum să se ocolească. Carmina crezuse că femeia se va arăta încurcată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în ea? — Nu. Nu știu ce să zic. Chestia e că el n-avea nici un drept să-i spună nimic despre mine, cu atat mai puțin ceva legat de viața mea intimă. — Nu, bineînțeles că nu, dar... — Ani de zile m-am împăcat cu gândul că strecoară fărâme din viața mea privată în românele lui. Nu-i deloc plăcut. E... că și cum ți-ai vedea hainele vechi, lucrurile pe care credeai că le-ai aruncat la gunoi, expuse în vitrina unui magazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
lui Fanny Tarrant. Își privi ceasul de mână. — În locul tău, m-aș pune pe treabă imediat. Nu ai prea mult timp la dispoziție. — Bine, fie, nu mai pot îndrepta râul făcut, zise Șam. Dar te-aș putea ajuta să te-mpaci cu gândul asta. — Mă îndoiesc. — Îți poți face o pregătire psihologică pentru ce-o să urmeze. Frică e cel mai mare dușman al tău. — Te pomenești că în timpul sejurului tău californian ai facut ședințe de psihoterapie? îl întreba Adrian. — Care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
mulțumi pe doamna învățătoare, dar și pe părinți. Mă voi strădui de asemenea să fiu cuminte și ascultătoare, să-mi ajut mereu părinții în treburile casnice, să muncesc și să respect pe cei din jurul meu. Da, aceste fapte îmi vor împăca deplin conștiința mea cea revoltată. Și, zicând aceste vorbe, adorm liniștită odată cu natura amorțită. Alina-Georgiana Dumitriu, clasa a III-a C c) Exprimarea necesită folosirea unui vocabular adecvat în funcție de ceea ce vrem să comunicăm. Ea trebuie să fie clară, corectă și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și doar neșansa Îl făcu să ajungă șofer și nu pianist celebru. Datorită lui Însă, Primul asculta În drumurile lungi doar sonatele lui Beethoven și fugile lui Bach. Închidea ochii și spunea: Ce lucru mare și muzica asta! Apoi, adormea Împăcat cu lumea și mereu Împăcat cu o cugetare a lui Terente Marcovici, spusă direct În franceză: Așacjursiufisapen! Se scufunda apoi În somn ca Nautilus În mare și acolo rămânea până la destinație, printre pești aurii, recife de corali, meduze albastre, vegheat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să ajungă șofer și nu pianist celebru. Datorită lui Însă, Primul asculta În drumurile lungi doar sonatele lui Beethoven și fugile lui Bach. Închidea ochii și spunea: Ce lucru mare și muzica asta! Apoi, adormea Împăcat cu lumea și mereu Împăcat cu o cugetare a lui Terente Marcovici, spusă direct În franceză: Așacjursiufisapen! Se scufunda apoi În somn ca Nautilus În mare și acolo rămânea până la destinație, printre pești aurii, recife de corali, meduze albastre, vegheat de Terente, de Bach și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ea a fost un corp care se mulțumea să se lase admirată și dorită. Se dezbrăca cu ușurința cu care respira, ca și cum ar fi fost mereu singură, mulțumită, În propria ei singurătate cu care nici un bărbat nu s-a putut Împăca. Toți Îi socoteau zâmbetul provocator și se străduiau din răsputeri să i-l șteargă de pe față sau să Îl schimbe Într-un spasm dureros. O răsplată binemeritată pentru o târfă ca ea. Nimeni nu știa unde Începe și unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
verde... În Rai, cu toți Îngerii În jur. Ce viitor! Măcar el să fie fericit! Bău ce mai rămăsese din bourbon și aruncă sticla. Și totuși, cineva trebuie să plătească, zise el tăios, amenințător, după ce timp de câteva clipe păru Împăcat cu soarta. Grijania cui l-o făcut! Duse mâna la carâmbul Înalt al bocancilor săi și scoase un cuțit de vânătoare. Privi Înspre balconul lui Grațian care urmărea atent dialogul lor neobișnuit de calm până atunci pentru grozăvia Întâmplării. Obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
poveste îmi părea... nu, nu sinistră, ci mai degrabă de o răceală academică. Sau poate că-mi doream doar ca lucrurile să stea altfel și să am pe cineva care să-mi poarte de grijă cât timp încercam să mă împac cu situația. Pentru moment, cel puțin, eram pe cont propriu. Sau nu? În timp ce Randle turuia mai departe în apărarea eticii sale ofensate, mi-am evaluat opțiunile. Poate că în camera încuiată din spatele casei exista o agendă plină cu numere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
război. Peste tot în jurul tău oamenii mor. Mor cu adevărat, Eric. Te duci să faci chemoterapie o săptămână și te trezești într-un salon de spital în care oamenii chiar mor, atunci și acolo, și fac tot posibilul să se împace cu gândul ăsta. Când se sfârșește săptămâna, tu te duci acasă și-ți vezi familia și prietenii și toți sunt normali și familiari. E prea mult. Îți spui: nu e posibil ca o singură lume să aibă amândouă aceste fațete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de boală terminală, îmi este complet străină. Nu cred deloc în această boală și am să continui să refuz orice tratament mutilant. Nu, nu cred în această boală, pentru că a sosit într-un moment nepotrivit în care eu tocmai eram împăcat cu mine însumi, mă obișnuisem cu singurătatea. Și mai puțin cred în telefoanele lor. Ce vor cu toții de la mine, așa, dintr-odată? Doar certitudinea morții mele să ne apropie, așa, deodată? Aș înțelege dacă aș avea moșteniri de lăsat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să înțelegi. În loc să contempli. Să contempli și să te bucuri. Ăsta ar fi singurul sens al vieții. Faza 5. Acceptarea De câteva zile, am început tratamentul. Poate este doar o impresie, dar mă simt mult mai bine sau, cel puțin, împăcat cu gândul că asta ar trebui să fac. Asta face toată lumea în situația mea. Azi, chiar m-a vizitat băiatul meu, după ani de absență. L-am îmbrățișat și i-am cerut iertare. Am greșit față de el, pentru că eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și următoarele reîncarnări îl vor păstra tot pe el, la fel de insistent, pisălog, enervant, patetic, doar topica conversației va fi alta. Sau poate că nu, abia după moarte ne vom unifica, vom cădea la pace, vom fi unul singur, senin, calm, împăcat cu sine, gata pentru marea călătorie. Numai prin unificare se poate uita, doar așa se pot spăla memoriile perverse, obsesive, insidioase ce nu-ți dau pace o viață întreagă. Nu ducem cu noi în viețile viitoare memoria celor precedente decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fericirii rămâne valabil, doar că, în prezența unei stări neautentice, el nu va fi memorabil sau arhivat, deși ne va hrăni în aceeași măsură. În primul rând, fericirea este la îndemâna bătrânilor și a copiilor. Lor le reușește cel mai bine. Împăcați cu ideea morții, cu instincte de conservare limitate sau sălbatice, bătrânii, ca și copiii primesc fericirea necondiționat și nedispersat, în totalitatea ei. Există o categorie de bătrâni, dintre cei neatinși de o gravă suferință fizică, ce devorează cu parcimonie aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care trăiesc odată cu politica vremii, unde există numai paranteze, gândurile ascunse ale oamenilor, cărora le este rușine că le posedă. Gânduri izvorâte din greșeli, iluzii și spaime. Tu ești o greșeală, Mioara, o spaimă care trebuie păstrată în nămolul sufletului, împăcată cu ideea că trăiești cu acest deșeu, un blestem pe care îl vâri în întunericul din tine, oprindu-l de a ieși vreodată. Și-ar arăta hidoșenia, e acolo și gata, deși unii semeni nu se feresc de a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
însușirii românești, când se știa că thailandezele erau în top din secolul al XX-lea, rusoaicele din secolul al XIX-lea și suedezele de pe vremea când Odin era mus pe Arca lui Noe. Dacă Dracul nu a putut să le împace, a făcut-o brăileanul cu pricina, testând aprinderile în deșertul Nevada pe toate tipologiile de femei de pe toate cele cinci continentele. Scânteile au fost diferite ca intensitate, hotărându-se ca fiecare țară să-și creeze aprindere autohtonă, cu legi severe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cîteva întrebări, nimic mai mult, spune Părințelul, oricine ar face la fel. Vreți cu tot dinadinsul să recunosc că am pus la cale ceva ce nici prin gînd nu mi-a trecut, spune Roja făcînd pe plictisitul. De ce nu vă împăcați cu situația? Asta este, și gata. Ne-ați înțeles greșit, n-am vrut să vă supărăm cu nimic, spune Curistul. — Ba din contră, îl întrerupe Părințelul, sîntem de acord că nu are nici un rost să mai despicăm firul în patru
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]