1,052 matches
-
Ioan Alexandru „Aceasta-i pacea sufletului meu, / Că măștiu umbrit de Dumnezeu...” (Nuntă) “Din câte lumânări au ars / Una singură-a rămas / O cheamă Ion Milă Ioan / și-i noapte de sfârșit de an...” (Noapte) O liniște fără de nume ne împresoară ființa în fiecare lună-a lui decembrie. “Lumină lină-n luminie”, “leagăn” de neuitare, “lumină leagăn leac lumini / laur și luntre legământ lumină / lacrimă limpede în leat / lumină lină din lumină... ” (Lumina neapropiată) întru amintirea poetului IOAN ALEXANDRU. Ne-ndreptăm
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
această sală, unde mizeria se prelinge ca igrasia pe pereți, unde s-a cuibărit specula și al cărei aer dospit și înmiresmat e respirat de doamna Vauquer fără nici o scîrbă. Chipu-i rece ca întîia brumă de toamnă, ochii-i împresurați de zbîrcituri, cu expresia lor care trece de la surîsul profesional al dansatoarei la posaca încruntare a cămătarului, pe scurt, întreaga ei făptură ne lămurește asupra pensiunii, după cum pensiunea te lămurește asupra persoanei sale. Temnița nu merge fără temnicer; una fără
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
mai aproape". Ei se apropie de tufiș. Marc șopti: "Locul este atît de deosebit, ascultă păsările care ciripesc, copacii care se ridică spre cer, cît este de romantic! Privește aceste ramuri răsfirate precum șuvițele din părul tău blond care-mi împresoară brațele, privește aceste mere verzi care mă duc cu gîndul la ochii tăi mari și migdalați. Să ne așezăm un pic". Rămaseră acolo preț de o oră și mai apoi plecară. Ieșind din tufiș, îl întîlniră pe Domnul Olibrius care
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
împotriva unor boieri hrăpăreți care stăpâneau Strâmba și se extinseseră pe pământul giurgionenilor. LXXXV 30 octombrie 1823 Pre Înălțate Doamne, Cu mare plângere jăluim Mării Tale ca pi valea Strâmbei la capul despre răsărit, di mai înainti vremi s-au împresurat partea noastră de moșie ci o avem de baștină noi răzășii, de către partea de moșie cumpărătură a răposatului boer Gavril Conachi ce o are luată tot din trupul moșiei aceștia Șerbănești di la un Andrii Corpaci, și fiind la răzeși
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
om sărac, acoperit cu haine sărace și zdrențăroase, iar lângă el soția lui foarte săracă; aceasta dansa lângă soțul ei, cânta și îl elogia cu laude deosebite. Regele a rămas uimit, neînțelegând cum e posibil ca acești oameni, care erau împresurați de atâta mizerie, care nu aveau haine bune și nici măcar o casă, să trăiască cu bucurie și să se simtă în siguranță, ca și cum ar fi fost bogați. Și îi spuse cavalerului: «Este de-a dreptul uimitor faptul că mie și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
oloi bun dintr-un vas, căci mireasma lui îi va strînge-n jurul tău. Nu cumva să-ți lași arcul jos, căci cei răniți de săgeți te vor înconjura. Nu cumva să legeni în mînă un toiag, căci ei te vor împresura. Nu cumva să-ți pui încălțări în picioare, ca să nu bocănești în lumea de dincolo: Nu cumva să lovești soția pe care o urăști; nu cumva să-ți săruți fiul îndrăgit; nu cumva să-ți bați fiul nesuferit, căci te
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Constantin bei de la Viena. Ca într-o răscoală a sunetelor, prindeau să-i răspundă, ascuțit și rapid, zeci și sute de clopote parcă înspăimântate că o să-și piardă rândul. Și iar amuțeau. O clipă doar, apoi răpăitul de toacă îl împresura pe Selin de peste tot ca loviturile de grindină, iar în rafalele de bătăi seci se distingea doar prin rezonanța nobilă a metalului același prim dangăt de clopot venit de undeva de foarte departe. Când tăceau toate, lăsând păsărelelor dreptul de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aproape un oftat. Selin pașa era palid. Acum își dădu seama ce se întâmpla de fapt: primul popas al lor fusese acolo unde acum mai bine de o sută de ani fusese ultima tabără a oștilor lui Sinan înainte de a împresura și lua Bucureștiul, cetatea de scaun. Înainte de Văcărești, Sinan oprise la Copăceni după dezastrul de aci, de la Călugăreni. Citise și el istorie... Ce face acum beiul Constantin? Același drum, aceleași popasuri? — Te-ai întrebat, Selin pașa, ce-ar însemna astăzi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ocupându-se de îngrijirile ce trebuie date răniților și de onorul datorat victimelor căzute de cele două părți pe câmpul de bătălie. Pe 4 iulie, își continuă drumul, urcând pe malul stâng al Prutului; ajunși pe 5 de coloana română, împresurați de forțe superioare ce fug înspre ei de la Iași și din Valahia, cu trupele rusești, avertizate cum se cuvine, mergând pe lângă ei pe malul drept al Prutului, nevoind să continue o luptă pe care Milcowski o descrie drept fratricidă, ei
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
strigătele de război, beii au răspuns numaidecât înturnând bulucurile într-o lature, năpădând peste mlaștină. A sunat poruncă să se spargă lunca. Văzându-se astfel dușmanul căutat, urma neapărat ca fruntea și coada să se răsfrângă în această direcție, ca să împresoare, să covârșească și să stropească. Dar o mișcare de oști se face cu întârziere. Locurile la Racova sunt înguste. Într-o parte s-au adunat apele dezghețului. În cealalaltă parte prăpăstii și sihlă. Deci peste luncă, la limpeziș, unde stau
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
pe care-l sorbea gâfâind începu să curgă lin în ea. Tremura încă, dar începea să simtă o ușoară căldură în trup. Ochii ei văzură, în sfârșit, întinderile întunecate. Nici o adiere, nici un zgomot nu tulbura singurătatea și tăcerea care o împresurau pe Janine. Arareori doar se auzea pocnetul înăbușit al pietrelor, pe care frigul le preschimba în nisip. După o clipă, însă, i se păru că deasupra capului ei cerul era târât într-un fel de rotire greoaie. În străfundurile nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lângă mine și în vis îmi apari metamorfozat în versuri iar eu sunt descompusă în pete de culoare; ne contopim într-un tablou liric și plin de scântei... În zbaterea dintre noapte și zi, visul se destramă. Ziua, toată, mă împresoară cu un brâu de dor, asemeni șarpelui care mi se încolăcește pe trup, mă strânge și simt că mă sugrumă până vii din nou. Îmi scriu gânduri pe suflet, le adăp cu roua de pe flori, le hrănesc cu sucul din
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
în fiecare seară; cu mare evlavie mă închin. Gândurile în rugăciune ne separă; eu gânduri bune, tu, numai venin. Stau în genunchi, din buze murmurând, ”Tatăl nostru”, rugăciunea mea de seară. Simt lacrimi pe obraji, alunecând, iubirea și gândul bun mă împresoară. Mai fac un pas către tine, numai unul, timid, ca un arc peste timp, să te iert. Timpul nu-l pot întoarce și nici destinul; nici iertarea mea nu este în deșert. Ultima dorință de primăvară A trecut și luna
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
culoarea-albastră? Adio! Eu tac. Tu taci. Ne țiuie tăcerile-n urechi; ele au devenit de la un timp normale. Pozăm în fața hazardului ca niște perechi inexistente, născute-n ere glaciale. Chiar dacă tu nu suni. Și așteptarea-i un destin ce te -mpresoară c-o aură de egoism. Scrii că nu ai curaj și nu te cred. Chiar nu m-abțin, și-atunci, decent, îți propun: s- o faci din eroism! Să-ți simt virtuțile, nu să te lauzi cu ele; mam săturat
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cu plecarea la război. Închipuirea că ar putea merge acolo îi stătea totuși înțepată în creieri ca o baionetă vrăjmașă. Trebuie s-o smulgă! Altfel, nu mai poate trăi. Mai ales că, în lumina spaimei de azi, amintirile trecutului îl împresurau ca niște amenințări din ce în ce mai negre... Nădejdea în generalul de divizie îi risipea spaima. Și aceasta era o dovadă împotriva lui Klapka. Se hotărî să se prezinte la raport, să-i explice situația, să-l roage și să-i făgăduiască solemn
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
știe? îngînă cu bucurie. Numai Dumnezeu știe ce poate aduce ceasul..." Se uită încrezător pe fereastra cu cruce cafenie. Amurgul trăgea pe furiș obloanele întunericului. 8 După miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros, disperat, nestăpânit. "Cine plînge?" se gândi Bologa. Klapka se bătea cu pumnii în piept. Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mă văd murind... în umbra porții Așteaptă cei ce vor să mă îngroape... Aud cântări și văd lumini de torții. O, umbră dulce, vino mai aproape - Să simt plutind de-asupră-mi geniul morții Cu aripi negre, umede pleoape. {EminescuOpIV 339} PETRI-NOTAE Împresurat de creditori, se vede, Și neputând plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești martir ai vrut să faci a crede, Mai bine masca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rotind în aer Cu ceru-ntunecat uneau pământul. Prin volburi repezi și prin vânt fierbinte Sbura pe-un cal arab mereu nainte Ca o fantasmă albă a pustiei: Era femeie ce-și ieșea din minte. Căci volburi de nisip o-mpresurară Și calul ei în loc l-împiedecară, Iar ea țipa cu un copil în brațe Chemând pe-Ali în ajutor să-i sară. Cum volbura-mprejuru-i se rotește, Cum arde vântul viața-i și cum crește, Prin aer ea îi aruncă copilul Strigînd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
care trebuie să meargă, și trimite ploaie pe pămîntul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! 28. Cînd vor fi în țară foametea, ciuma, rugina în grîu, și mălura, lăcustele de un soi sau altul, cînd vrăjmașul va împresura pe poporul Tău, în țara lui, în cetățile lui, cînd vor fi urgii sau boli de vreun fel, 29. dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri, și fiecare își va cunoaște rana și durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege și pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său. $32 1. După aceste lucruri și după aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda, și a împresurat cetățile întărite, cu gînd să pună mîna pe ele. 2. Ezechia, văzînd că a venit Sanherib și că are de gînd să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, 3. s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau la Ierusalim, să le spună: 10. "Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: "Pe ce se bizuie încrederea voastră, de stați împresurați la Ierusalim? 11. Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin foamete și prin sete, cînd zice: "Domnul, Dumnezeul nostru, ne va scăpa din mîna împăratului Asiriei?" 12. Oare nu Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele Domnului, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
ce ieșiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22. Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei și din mîna tuturor și i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau. 23. Mulți au adus Domnului daruri în Ierusalim, și au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălțat în ochii tuturor popoarelor. 24. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
dezlegă și amândoi alergară mai departe, intrând în desimea armatei atlante. Armata năvălea cu sulițe și săbii lucitoare, ieșind parcă de sub nisip. Încăierarea cu băștinașii a fost scurtă. Dîndu-și seama că sunt prea puțini, aceștia începură să fugă. Apoi, văzîndu-se împresurați de sulițe și săgeți, se opriră și fură prinși. Erau toți în viață. Nimeni mort, doar câțiva cu răni. Se uitau cu uimire la armele și la îmbrăcămintea ciudată a străinilor cu pielea roșie. Nu mai văzuseră astfel de făpturi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mi-e teamă, n-am nici un regret, dar nici nu simt bucurie sau triumf. A fost doar o treabă care trebuia dusă la bun sfârșit. Jocurile M-am trezit azi dimineață. M-am trezit la slujbă. Slujba. Te strânge. Te Împresoară, un gel persistent, sufocant care te absoarbe. Și când ești la slujbă vezi viața prin lentile strâmbe. Uneori, mda, Îți găsești și câteva zone micuțe de libertate relativă În care să te retragi, spații fragile și ușoare, unde simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]