1,244 matches
-
unor tineri care, probabil, tocmai gustau din toate; Îi venea, uneori, să se prăpădească de rîs. Așa era făcută viața, să te usuci nu doar pe dinafară, ci și pe dinăuntru; lui Thomas, de multe ori, i se făcea frică. Încăleca pe motocicletă și mai trăgea cîte o raită pe șosele, mai rămînea o noapte prin Christiania, unde Încerca de toate, reîntinerind, murind, revenindu-și. Ieșea, spre ziuă, Întremat din cazanul cu smoală; Îl durea cîteva ore capul, dar acesta era
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Kant era mort! Nietzsche era mort! Dumnezeu era mort! după cum decretase, Înflăcărat, ultimul. Iar Thomas era bolnav. Avea să scape. Uneori Îi revenea o nesățioasă poftă de viață, chiar dacă nu la fel ca altădată; o oarecare cumpătare se făcea simțită. Încăleca iarăși pe motocicletă, fără Ingrid, dar nici nu sălta În șaua din spate prima tîrfă Întîlnită În drum - erau, venite din Est, o mulțime, acum să fi fost el Thomas cel din prima tinerețe! Urca spre patruzeci de ani, arăta
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nouăsprezece ani, sătui deja de umblatul din floare În floare, hotărîseră să moară din iubire și să Întîlnească fiecare, pentru asta, femeia fatală! Ce ani! Thomas Încă Își mai potrivea casca roșie, nu o mai purtase de multă vreme. Va Încăleca bolidul de oțel, se va simți senin, fără grija urmașilor și a planetei, fără teamă de proorocirile Antoniei, de Sodoma, care nu era decît o poveste. Urletul motorului s-a amestecat cu al său. Așa Își propuseseră, cu mintea lor
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
la vîrsta ei, auzindu-l, simțea că măcar un strop de votcă i-ar prinde bine. Nici o existență nu era exemplară. Se găseau Antonii de toate neamurile care să arate cu degetul. De ce nu au mers la mănăstire? Punct. Thomas Încăleca pe Suzuki și dispărea o zi-două ; mergea, printre altele, să se reculeagă În Christiania, să mai guste plăceri pe care singur și le interzicea tot mai des; revenea liniștit. Le vorbea, sigur de el, studenților despre Kant, răspundea Întrebărilor. Întreba
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
opriseră și ei cîte ceva, mirosul de copil, linseseră și transpirația vremelnicului lor prieten, pentru sarea ei. Și motocicletele duseseră ceva din Thomas: fierul și cauciucul acestora căpătaseră mai multă rezistență, pentru că smulseseră din structura pasională a celui ce le Încăleca atomi nepuși În evidență de nici o fizică ori chimie; și claxonul avea ceva din strigătul călărețului; și spațiul străbătut Își lua partea, ducînd pînă la poli ceva din respirația celui ce credea că, gonind nebunește, va ajunge undeva. Thomas cel
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și franțuzești indicând ca proveniență Stambulul și Atena. - Sunt rude de-ale mele, lămuri Pascalopol pe tinerii privitori, am în mine puțin sânge grecesc. Dar să vă arăt alte lucruri care vă interesează mai mult. Pe întinderea unui întreg perete, încălecînd chiar ușa, se vedea un sistem de dulapuri fin intarsiate, închise peste tot. Păreau depozite elegante de acte. Pascalopol deschise câteva uși, descoperind rafturi înțesate cu cărți. Erau acolo volume franțuzești, nemțești, chiar și englezești, multe tratând chestiuni serioase și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îndreptă spre grupul celor trei, ridicând furtuni de praf. - Ce s-a-ntîmplat, Ciucene? - Au venit domnii de la societatea pentru asigurări și văașteaptă! - Ah, făcu Pascalopol agasat, tocmai acum!După o scurtă chibzuire, moșierul lăsă pe cei doi în paza omului și, încălecînd pe calul acestuia, porni în trap spre curte. Otilia nu-și părăsi gândul dintâi și, scoțîndu-și ciorapii, intră în apă cu picioarele ei subțiri. G. Călinescu - Îmi place Pascalopol, zise ea ca pentru sine, în lume eun om încîntător, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
heleșteu, gonind pe Felix ceva mai departe. Dar petrecerea de predilecție o constituia un soi de cavalcadă specială. Argatul de la grajduri le dăduse doi cai mai ciolănoși, pentru tracțiune grea, un fel de cai normanzi mai zvelți, care se lăsau încălecați cu blândețe și fără șa, ducând pe călăreți încet, la o simplă bătaie cu palma pe spinarea lor. Cei doi, supravegheați la început de argat, se dedaseră binișor la acest sport și colindau singuri moșia. Însă Otiliei îi venise alt
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și acum: mai bine le-ar fi țiuit o ureche decât să se eclipseze dintr-un eveniment monden. În fumoare sau la parterul elegant, dar împuțicit, unde fuseseră azvârliți pentru a nu spurca de sus creștetele heruvimilor, tartorii cei grei încălecaseră scaunele și-și încurajau favoritul cu tropăituri putrede, ce bufneau prin plușul draperiilor. 20 DANIEL BĂNULESCU dați într-una dintre controversele lor. Stropiți, pe coastele înecate în grosime, de stropi ascuțiți de noroi. - ...Scîrț! Dacă bagă naiba coada să pretinzi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fac naveta. Buuun... Dar cu aceeași guriță cu care n-ar fi de acord să intoneze vreo odă, rămân totuși extrem de interesați să halească. Cu același poponeț, considerat prea gingaș să clocească vreun Omagiu Conducătorului Statului, se înnebunesc, cu toții, după încălecat canapeaua. Behăie cu toții, seamănă între ei, iar ultima lor găselniță e c-ar vrea să-și reprezinte cultura și țărișoara în Necuprins... Păi, cum să le reprezinte - și aici Fiorosul Marcel se opri, pe asfalt, buimăcit și înfățișîndu-se adânc mirat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
te știam că porți în pantaloni o operație veselă și sănătoasă! cotcodăci cel în raglan, atîrnîndu-se, în sfârșit, cu cracul său de neam prost, de fâșia unde fusese, cu puțin înainte, tocăria și pervazul etajului întîi. De acolo, luîndu-și avânt, încălecă întîi el, deșiratul, pe acel brâu și inspectă, printre gene, întunericul din interior, grețos și ostil. (Noi, între timp, avîndu-l în frunte pe terchea-berchea și protejîndu-le la mijloc pe fete - mărturisi cu modestie gestul lor bărbătesc Gabi cel Norocos - ne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
apropie un vuiet de pași. Ochii vâscoși ai celor patru bagaje se bulbucaseră de teroare. Stăpânii acelor ochii, cele patru bagaje, fugiră mâncând pământul, încercînd să scape în direcția contrară. În cinci metri însă, vuietul de pași îi ajunse. Îi încălecă. Îi strivi de asfalt ca pe o mână de chiștoace fumegânde. Îi mână înapoi însiropați în propriul lor sânge. Obligîndu-i ca, lipindu-se de bara din spate a taximetrului și alcătuind un soi de piramidă sportivă, să-și prăvale făpturile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mai există poștașul, mic, poltron și tembel, dar și acela sună întotdeauna de două ori. În realitate, dacă exista, persoana care ședea în fața ușii mele nici nu suna, nici nu sunase. Am bănuit-o pe oribila femeie de serviciu, care, încălecată pe enormul ei T de spălat, se rostogolea, dimineață de dimineață, să-mi scuture ușa. Era după-amiaza - și, în plus, femeia de serviciu, de bună seamă, murise, după ce, cu două zile-nainte, îi explicasem că, dacă aș fi un gunoier
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cedat celei de a doua, să zicem opt zile. Capitolul 7 ZIUA A TREIA: "SĂ NU MINȚI!" - Psît, măi ăsta! Leule!... Ciocul mic!... Ce-ați venit, cu toții, la curvele noastre?... V-ați paradit parașutele voastre... și ați vrea să le încălecați pe ale noastre?!... Mutați-vă și la boarfele ălelalte... Că, de nu... Să moară tanti! Bat, ca tine, câți încap în metrou!... Abia acum, ușurat, întorcînd fața hăndrălăului pe care-l zgâlțâia, has-Satan se dumiri că n-are de-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
recuperate de prin cuiere, făcând să alunece pe masa unică, imensă, scrumierele de hârtie, așa cum alunecau halbele de bere pe tejghelele barurilor din Vestul Sălbatec. După care, brusc, se apropiau de cele trei ferestre gigantice. Le descleștau tocăria zuruitoare. Le încălecau pervazele. Și, fără vreun cuvânt, se aruncau în golul de dedesubt, planând minute întregi, la o înălțime de 30-40 de metri, deasupra străvechii Grădini Cișmigiu și-a străduțelor ce păreau că se freacă de grădină ca niște pisici. Rotindu-se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prin care delicioasa asistentă se strădui, în mai multe rânduri, să ia temperatura maiorului de miliție ațipit într-un pat paralel. Ce rost avea - se întrebă alergând, ca prin vis, Anghel Raicopol, între noii săi pasageri. Descotorosit fiind de cătușă. Încălecând garduri. Și întinzîndu-se, ca o cocă, pe podeaua unui automobil Lada. Ce rost mai avea să-i iei temperatura unui milițian, doar pentru a constata dacă ai voie să-l asfixisiezi cu perna ori să-l trăsnești cu ciomaga?! Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
candelabru și-a dat s-o pupe. Atât așteptase Bozoncea. A răsturnat masa și-a strigat: - Săriți, mă, că-mi fură nevasta! Lăutarii s-au oprit uluiți din cântat. Doar așa era obiceiul! Sandu și Nicu Piele i-au și încălecat pe negustori. Gheorghe cu ucenicul s-au dat lângă ușă. Măr i-a făcut Stăpânul pe meșteri. - Na-vă! Să vă mai uitați la nevestele altora! striga. Didina atunci îl ușurase de portofel pe președinte. Săriseră și nevestele să-și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lume ca aceasta în care trăim. O antiteză cu pondere substanțială în dezvoltarea monologului este, de pildă, aceea dintre motocicletă și ei (oamenii): „ce-o însemna să faci dragoste, căci ei vorbesc doar despre asta. în fiecare sâmbătă ei mă încalecă/și mă târăsc pe șosele. văd dealurile, norii, soarele/picăturile de ploaie, copacii încurcându-se-n curcubeu(...)/ei intră în motel și fac dragoste./ ei sunt Stăpânii și se simt liberi./ dar cum poate fi cineva liber când e făcut
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
imaginației: „...l-am apucat, l-am smucit pân-a ieșit din pioneze cu tencuială cu tot, am tras de el până am început să apropii metru cu metru cartierul tău de al meu turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind țevile de canalizare încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare pulsând în aerul ars, ca de fulger.” Procedeele cele mai frecvente sunt, după cum se poate observa, enumerarea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
În putrefacție arată o subtilitate a cruzimii. În scena cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfîșie guri Însetabile. Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute cu fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i fîlfîie Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
încapă, așa lipită de scară, și deschise ușița. Se strecurară înăuntru. Nu încăpem... chicoti ea. — Întoarce-te cu fața la mine... spuse Petrache, făcându-și loc pe scaun. Pune piciorul ăsta aici și celălalt în partea cealaltă, cum ar veni să mă încaleci... — Ba uite că încăpem, șopti ea, luându-l pe după umeri. Privi într-o parte, lipindu-și obrazul de al lui. Ce frumos e ! Câte lumini în oraș... Și ce de stele... Parcă am fi între ceruri... Ar putea să ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Apoi tremurul ei dădu în plânset, ca și cum ar fi vrut să tragă înapoi tot aerul pe care gâfâielile îl risipiseră... Plânsul i se înmuie într-un tors de pisică. Mai târziu, când și acesta încetă, Petrache înțelese că Aurica, așa încălecându-l, pe jumătate dezvelită, adormise cu capul culcat pe umărul lui. Îi ridică paltonul pe umeri și i-l strânse peste șale. Privi îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iarbă dintre dale, ca și cum nu vrusese să cadă, ci să se cațăre...“ Priviră în sus și numărară cele cinci etaje, balustrada balconului era ușor de trecut pentru un bărbat în toată firea. Cosmina se întrebă, pentru o clipă, dacă o încălecase ori se suise cu tălpile pe ea, înainte de a sări. Pe casa scării stăruia un miros închis, ca de cartofi neaerisiți, venind, probabil, din subsolul întu necat și umed. Mai sus, un alt miros, semn că unii dintre locatari preferau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]