995 matches
-
mai afla un pahar de carton, din care se vărsase cafea, niște partituri, o geantă pentru flaut și o bucată din acel flaut; probabil femeia încerca să-l asambleze chiar atunci când criminalul i-a înfășurat funia în jurul gâtului. Mâna era încleștată pe jumătatea de instrument. Oare încercase să folosească asta pentru a se apăra? Sau era doar un gest disperat de a simți ceva familiar atunci când se zbătea în ghearele morții? - Rhyme, sunt lângă cadavru, spuse ea și începu imediat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
își trecea mâna prin păr cu un gest mecanic, dar imaginile păreau să exercite un soi de atracție nefirească pentru ea. Reuși cu efort să-și întoarcă privirea. - Îți e...? începu Sachs. Kara rămase inertă, cu ochii închiși și mâna încleștată pe spătarul unui scaun. Văzând durerea ei, Rhyme își dădu seama că acesta fusese sfârșitul pentru ea. Lumea lui și munca pe care o desfășura presupuneau astfel de scene horror; a ei nu. Riscurile și pericolele la care se expunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
căldură din corpurile tuturor, mărind alarmant temperatura aerului. Sachs simțea că nu mai poate respira, iar presiunea corpurilor pe pieptul ei amenința să îi oprească activitatea inimii. Claustrofobia - una din cele mai mari temeri pe care ea le avea - își încleștase mâinile în jurul ei, simțindu-se deodată absorbită într-o senzație puternică de captivitate. Dacă te miști, nu te pot prinde... Dar ea nu se putea mișca. Era ținută pe loc de acea masă sufocantă de trupuri puternice și umede, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu te pot prinde... Dar ea nu se putea mișca. Era ținută pe loc de acea masă sufocantă de trupuri puternice și umede, care deja nu mai aparțineau speciei umane; un amalgam de mușchi, transpirație, pumni, scuipat, picioare, care se încleșta din ce în ce mai tare. Nu! Lăsați-mă să mă mișc! Vă rog! Lăsați-mă să-mi eliberez o mână măcar! Lăsați-mă să iau o gură de aer măcar! Crezu că vede sânge. I se păru că vede carne sfâșiată. Poate era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
la centru, Linc. Sunt lucruri pe care nu le fac pentru banii pe care îi primesc. Porniră din nou spre ușă și atunci interveni și Kara: - Stai. Verifică-i și dinții. Uită-te între ei. Mai ales molarii. Weir își încleștă maxilarele în timp ce Sellitto se apropie din nou de el. - Nu poți să faci asta. - Deschide, îl întrerupse locotenentul. Și ține minte: avertismentul cu moștenitorii rămâne valabil. Magicianul oftă. - În partea dreaptă, molarul de sus. În partea mea dreaptă, voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
clipă, mama ei își ridică sprâncenele, ca și cum ar înțelege. Inima Karei începu să bată cu putere. Se apropie de pat. - Am găsit insigna. Nu credeam că o voi mai vedea vreodată. Capul îi căzu înapoi pe pernă. Mâinile Karei se încleștară și începu să respire precipitat: - Mamă, eu sunt! Eu! Copilul Roial! Nu mă vezi? - Tu? Să te ia naiba! urlă Kara în gând către demonul care îi poseda mama și care îi sufocase sufletul. Las-o în pace! Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
paralizant, singura armă permisă în spațiile de detenție, din mâna ei. Gândind cu rapiditate, își cuprinse burta cu mâinile și începu să geamă foarte tare: - A intrat cineva aici! Alt prizonier. A încercat să ne ucidă! Ascunzând creionul ascuțit, își încleștă și mai tare mâinile însângerate în jurul burții. Sunt rănit! Am fost înjunghiat! Aruncă o privire scurtă afară. Nici urmă de Omul Magic. Femeia se încruntă și aruncă o privire împrejurul încăperii, în timp ce Constable se prăvălea pe podea. Se gândea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
că un astfel de incident nu se va mai— Tobias îl întrerupse pe Gilles cu un gest exasperat, dar nu-și luă ochii de la Adriana. —Tu cine ești? El se uita la Adriana și Adriana se uita la el, amândoi încleștați într-un război al privirilor timp de aproape treizeci de secunde, fără ca niciunul să scoată o vorbă. Adriana îi admiră fermitatea; majoritatea bărbaților se fâstâceau când ea rămânea tăcută și sfidătoare. Îi plăcea și faptul că el era solid. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
veseli într-o limbă pe care ea n-o recunoștea. — De ce strigă puștii ăia la noi? întrebă Adriana nedumerită. Vor să ne vândă ochelarii ăia de soare? I se păru un efort copleșitor ca să răspundă. Emmy simți cum i se încleștează gura și nu poate să scoată niciun sunet. Părea un lucru simplu să explice că, de fapt, ochelarii aceia erau ochelarii ei, dar în ciuda eforturile depuse, nu reuși să scoată niciun sunet. Se pare că nici Leigh nu își dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
să dispară cu totul în gura lui. Niciunul dintre ei nu și-a ridicat capul de pe pernă; se răsuceau și se sărutau, atât de tandru și de ușor până când ceva s-a produs și dorința a devenit copleșitoare; dinții se încleștară, unghiile se înfipseră, mâinile apucară și traseră. După aceea Leigh și-a odihnit capul pe pieptul lui și, cu ochii pe jumătate deschiși, s-a uitat la Jesse și a văzut că era treaz și o privea. Dar nu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
-și repare bicicleta. Avea nevoie de ea ca să umble prin Shanghai, să-și găsească părinții și să se predea japonezilor. Șezînd pe podea, În sufragerie, Jim Încerca să Îndrepte spițele strîmbate. MÎinile Îi tremurau pe metalul prăfuit, incapabile să se Încleșteze. Se speriase rău cu o zi Înainte. În jurul lui se deschidea un spațiu neobișnuit, care Îl separa de lumea sigură pe care o cunoscuse Înainte de război. Timp de cîteva zile, reușise să se Împace cu ideea scufundării navei Petrel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
-i inspecteze pe prizonieri. Doctorul Ransome stătea În genunchi, În partea din spate a camionului, ascunzîndu-și rana de pe față cu dosul mîinii. Jim se uită fix la englezoaica Într-o rochie de bumbac uzată, care stătea lîngă gard, cu degetele Încleștate pe sîrmă. Se uita la el cu aceeași expresie pe care o văzuse pe chipul mamei germane din Columbia Road. Autobuzul intră În lagăr prin porțile deschise. Sergentul japonez stătea În ușa pasagerilor, cu pistolul În mînă, făcînd semn mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și adusă pe acest mal liniștit. Ochii ei erau fixați Într-un punct Îndepărtat de pe cer. Jim Îi atinse obrajii, Întrebîndu-se dacă era moartă. — Doamnă Philips, v-am adus niște apă. Ea Îi zîmbi și bău apă, cu pumnii mici Încleștați pe mînerele valizei ca o pereche de șoricei albi. — Mulțumesc, Jim. Ți-e tare foame? Mi-era azi dimineață. Jim Încercă să se gîndească la o glumă care să o Înveselească pe doamna Philips. — După toată plimbarea asta Îmi lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
zâmbitoare de soție, care Îndură viața, crengile de arțar. Picături de ploaie i se așază În părul nearanjat. Pășește În holul Îngust și se așază la masa din bucătărie. Privește pe fereastră Îndelung. Tăcerea nu se urnește din loc, se Încleștează cu disperare de lucruri, de haine, contaminându-le pielea, trupurile, chipurile. Apoi, Într-un târziu: „Am sentimentul că este o dimineață senină de vară și că dincolo de grădini și de blocuri aș putea să văd răsărind, munții. Până atunci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
prea gras. Știi că sint foarte sensibilă. Ce marcă-i asta? —O, e un sortiment nou, organic, făcu Fi nevinovată. E... Ăă... E importat din Franța. —Da? De unde anume din Franța? — Cred că de la Brest 1, răspunse Fi cu mâna Încleștată pe gură, străduindu-se să-și țină râsul. Îl aduc cu avionul. De-aia se cheamă Brest Express. —Bun. Când ajung acasă o să caut și eu lapte Brest Express. Când Ruby ajunse la părinții ei era aproape ora opt. Ronnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Într-un zâmbet larg. Apoi Îi dădu un pupic stânjenit pe frunte și, cu un glas șoptit pe care, În afară de Ruby, nu-l mai auzi nimeni, Îi spuse ce nostimă și adorabilă e. —O, o, Phil, zise Ronnie cu mâna Încleștată pe stomac, cred că e din cauza agitației. Tocmai am simțit cum mișcă bebelușul. *** —OK, ia ziceți voi două sincer, făcu mătușa Sylvia ceva mai târziu, când ea, Ruby și cu Ronnie curățau farfuriile și umpleau mașina de spălat vase. Nigel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
spuse să n-o mai bată la cap și insistă că o să fie bine. Își parcă mașina pe locurile pentru oprire de scurtă durată de la Terminalul 4. Când Încerca să iasă din mașină, se opri și respiră adânc printre dinții Încleștați de durere. —Ce e? spuse Ruby apucând-o de mână. —Nimic. Doar bebelușul care se mișcă. Lasă-mă să mai stau jos o secundă ca să-mi recapăt suflul. Stătură acolo aproape o jumătate de minut. —OK, sunt bine acum, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mingile ieșiră rostogolindu-se din burta de lemn. Îndesatul aruncă prima minge în câmp, lăsând-o să cadă de la înălțime cu un gest puternic, care corespundea probabil unui soi de ritual, și jocul începu. Cei doi vorbeau puțin, cu mâinile încleștate pe manete, le suceau dând lovituri precise și dure care făceau să vibreze stinghiile de metal. Băiatul de la bar ieși fără nici un chef de după tejghea ștergându-și mâinile ude de șorț și puse în funcțiune ventilatorul. În timp ce se întorcea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
prin oraș. Am uitat ce m-a adus acolo în acea seară. Literele negre curgeau pe marchiza luminată de neon. Pe când stăteam și mă uitam în sus la ele, un bărbat s-a apropiat de mine: —Hei, amice! Mi-am încleștat pumnii chiar înainte să mă întorc. Avea un nas ca de porc. —Douăzeci de parai, a șoptit el. Al cincilea rând din centru. O afacere. Pumnii mei se desfăcură. Bărbatul nu era un bătăuș, ci doar un bișnițar. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
trei copii. —Mazel tov. Îi crești în religia evreiască? Am dat din cap în semn că nu. — Mă gândeam eu. Se strecură pe unul din rânduri și se ținu de scaunul din față pentru a se așeza. Falca lui se încleștă din cauza efortului. Când mă urmărea pe culoar, era iute de picior, dar când se apleca, era un exercițiu încet și dureros. Acesta era un alt motiv pentru care evitam oamenii ca el. Nu îmi plăcea să mi se amintească durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și plată pe sub pod, apoi trecând pe lângă zidul unei case impozante și mai departe, pe lângă corpurile de clădire aparținând fabricii. Balustrada podului era atât de înghețată, încât mănușile mele se lipeau de ea din cauza căldurii palmelor, și când mi-am încleștat degetele de bara de fier ca să-mi desprind mănușile de lână cu un deget, am zărit plăcile de gheață împinse sub mine spre mal. Se stivuiau singure, cu marginile și vârfurile ridicate în sus, se stratificau unele peste altele, alcătuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
celălalt picior și fundul de partea cealaltă și să mă aburce pe monstrul înșeuat. Și apoi a început cu adevărat coșmarul. — Ce grozav! Ed îmi întinse o mână, dar eu mi le-am ținut pe ale mele acolo unde erau, încleștate pe frâie de parcă ar fi fost singurul lucru de care mă puteam ține pe marginea unei prăpăstii. —Grozav, da, e grozav. Se pare că am spus asta, dar eram convinsă că-mi pierdusem toate funcțiile corpului, inclusiv capacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
stradă, răpus fulgerător de un atac de cord. Despotul, sub teroarea căruia am fost constrâns să merg pe drumul hotărât de el, și-a rezemat spinarea de gard și a murit în picioare, cu stânga în dreptul inimii, iar cu dreapta încleștată pe mânerul de argint masiv al bastonului, pe care l-a frânt o secundă mai târziu cu greutatea trupului, în clipa prăbușirii. În noaptea aceea de toamnă, când, aplecat peste spata birjarului, străpungeam cu sulița ochilor căscați bezna drumurilor desfundate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de pe gherghef să mă privească, preocupată de numărul punctelor de pe canavaua întinsă. - Ar fi bine totuși să spui bună seara! mai insistă încă o dată filozoful caraghios din întunericul meu lăuntric, scuturându-și dovleacul la fiecare silabă. Dar fălcile mi se încleștară și limba se înghemui moale, înspre cerul gurii. Iepuroaica cenușie ce i-o dăruisem, tocmai se dezlipi de zidul afumat al cuptorului, atrasă de o foaie veștedă de salată - pe care începu s-o ronțăie cu mare viteză. - Zitta! Începui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să posed un pistol automat. Închipuiește-ți cât de departe a ajuns tehnica modernă: să apeși pe un trăgaci o singură dată, ca să țâșnească douăzeci de caramele și tot atâtea stele verzi... Cred că totul stă în felul cum reacționează mâna încleștată pe această jucărie, la cele douăzeci de zvâcnituri, și mai cu seamă în puterea de a te concentra în timpul tragerii, ca să fii în stare să numeri repede de la unu și până la douăzeci. Asta cred că-i toată chestia. Ești greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]