1,721 matches
-
mică idee despre ce le-aș fi putut spune, capul său se afundă iar între umeri, nu voi mai fi niciodată ghid, Naama, nici nu îți poți da seama cât de umilitor este, iar eu îmi simt burta strângându-se încordată, ce se va întâmpla cu el, ce se va întâmpla cu noi, din ce vom trăi, dar spun imediat pe un ton energic, nu este cel mai bun moment pentru a lua astfel de decizii, Udi, trebuie să te liniștești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vreodată pe gură, al fiecărui sentiment, efectul lor asupra vremii, asupra plantelor și asupra animalelor, asupra pământului și asupra aerului, nu doar asupra ta, iar el tace rușinat, gura lui se deschide încetișor, mâinile slăbesc strânsoarea prosopului, iar eu observ încordată cum nodul se lărgește, îl și văd căzând pe podea, dar imediat îmi mut privirile de la el către ea, o privesc, suntem dezgoliți în fața ei. Am auzit furia în vocea ta, Naama, reproșul ei plutește în spatele meu, te-ai înfuriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aveai doar doi ani, îți amintești lucrul acesta? Și ea spune, îmi amintesc ceva ca prin ceață, mi-ați cumpărat înghețată, eram pe iarbă, apoi am vomitat-o. Da, este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat, chicotesc eu încordată, deși îmi amintesc exact fiecare detaliu în parte al acelei zile, și ea mă întreabă, ce mi se întâmplase, iar eu bâlbâi, nimic deosebit, nimic serios, dar ea se încăpățânează, atunci de ce m-ați internat, dacă nu era nimic serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dar a ieșit rău și, oricum, nu știu ce ar mai fi de făcut, Noga este deja mare, nu mai are nevoie de mine tot timpul, am nevoie de vreme pentru a mă gândi ce am de făcut în privința ei, îl privesc încordată, nu mai am ce să spun, dar îmi este frică să tac, pentru că atunci el se va ridica și va pleca, atâta vreme cât este încă aici, mai am o speranță, trebuie să îl epuizez prin vorbe, iar atunci va rămâne să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în altă parte, ea se întoarce cu buzele albe, murdare de lapte, important este să se însănătoșească, nu? Eu spun, sigur că da, aproape mulțumindu-i lui pentru formularea plină de înțelesuri, iat-o deschizând ușa, se desparte de mine încordată, pa, mami, eu o sărut pe frunte, încui panicată ușa în urma ei, învârt cheia de trei ori, numai să nu se răzgândească, să își continue drumul, să mă lase singură. Trag repede obloanele, astup fisurile luminoase, încăpățânate și mă prăbușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
tău, ai spus că ai venit să mă ajuți, și abia în clipa aceea îmi dau seama și întreb, dar de unde ai aflat? Udi m-a sunat, spune ea, în vocea ei se infiltrează picături de mândrie, iar eu întreb încordată, de unde, de unde te-a sunat, și ea răspunde, mi-a spus că este în sud, în deșert, am impresia, mi-a cerut să fiu alături de voi, eu ridic din nou tonul vocii, știa că Noga este bolnavă, ți-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea se culcă la loc pe pat, confuză, și exact în clipa în care vocea autoritară a lui Hava cucerește coridorul, eu mă ridic în grabă și spun, am o ședință, ne vedem mai târziu. La masa de ședință stau încordată și tăcută ca un agent dublu, ascultând cu atenție evaluarea situației și a posibilităților sale, a viitorului pe care îl are fetusul ei nepăsător, am impresia că două cărări ale viitorului se întind pe toată lungimea mesei, asemenea unor linii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sau că înainte fusesem nebună, iar acum sunt sănătoasă, dar privirile lui Hava nu mă slăbesc, vede totul, te simți bine, mă întreabă ea pierzându-și răbdarea, după care adaugă imediat, te aștept în biroul meu după ședință. Cu buzele încordate, pășesc în urma ei, numai de nu aș izbucni în lacrimi, să îmi păstrez respectul de sine, iar ea întreabă, ce s-a întâmplat, este ceva grav, și eu spun, Noga a fost bolnavă, ne-am temut că ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
meu păcat, pentru el fusesem pedepsită, pentru că nu avusesem curajul de a rămâne acolo cu el, iar acum, după ce fapta s-a împlinit, păcatul a fost anulat. Când intru în casă, îi văd șezând în salon, așteptându-mă tăcuți și încordați, mama, Udi și Noga, ca și când ei ar fi părinții îngrijorați, iar eu, fiica neascultătoare. Mami, unde ai fost, doar Noga îndrăznește să întrebe, iar eu îi răspund evaziv, am avut câteva întâlniri, Udi mă privește, cu greu se stăpânește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
soțul meu, nu mai este tatăl lui Noga, este un bărbat nu tocmai tânăr, nefericit, care nu încearcă să facă nimic bun cu viața lui, părul îi cade într-o ușoară dezordine din creștet, privirile îi sunt plecate, buzele strâns încordate, chiar și oasele pomeților săi înalți, în jurul cărora se aranja întreaga lui figură, se retrăseseră epuizate înăuntrul pielii, și mâinile care țineau strâns punga aceea cu șosete și căciula de lână și haina aceea albastră, ca și când acesta ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trăiești alături de el, dar în clipa aceea îmi dau seama că nici măcar nu a întrebat de ea, nici măcar nu îi pasă că ea suferă dincolo de peretele acesta, iubirea lui este grațioasă, lipsită de greutate, invizibilă, îl pun pe Udi cel încordat, cel serios alături de el, dar și dragostea lui este invizibilă, ce importanță are dacă ea devine invizibilă după două zile și jumătate sau după douăzeci și cinci de ani. Asistenta care iese din salon aruncă o privire curioasă către siluetele noastre îmbrățișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sau să o las să meargă mai departe, ce ar fi făcut Hava în această situație, probabil că nu ar fi făcut absolut nimic, nu am cum să o consolez. Ea încearcă să pară liniștită, dar văd cât este de încordată, clipește enervată, își privește ceasul, eu ies pe terasă să fumez o țigară, mă așez lângă balustradă, în ciuda căldurii, de aici voi putea vedea tot ceea ce se întâmplă, voi observa totul cu o clipă înaintea ei. Aud hohote de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
baloanele legate de ea privesc din prag asemenea unui grup de copii curioși, frunțile lor ating frunțile noastre, iar printre ele se zărește un ochi mic de culoarea nisipului, în jurul căruia se adaugă treptat trăsăturile unei fețe arse de soare, încordate, de care ea se apropie încet, fără încredere, temându-se că imediat și fața aceasta va exploda în mii de fâșii colorate, dar un zâmbet îi înflorește pe buze, lărgindu-se din ce în ce mai mult. Privesc pragul acela îngust, pe care silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la Lérida. — Și Felipe? — Mort. Tot la Lérida. — Arturo? — Mort la Teruel. — Și Vicente? Întrebă ea cu o voce slabă, Îmbrățișîndu-i coapsa. — Mort. În atacul de pe șoseaua de la Celadas. — Vicente-i fratele meu. Își luase mîinile de pe el și acum stătea Încordată și singură. — Știu, spuse Enrique, continuînd să mănÎnce. — E singurul meu frate. Credeam că știi. Nu, nu știam; și e fratele meu. — Maria, Îmi pare rău. Ar fi trebuit să ți-o spun În alt fel. — Și e mort? Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mi-a zis: „Draga mea, toți credeau că știi ce faci. Toți. Toți știu că ție nu-ți prea pasă de chestia aia, așa că aveam tot dreptul să cred că știi ce se-ntîmplă pe insula asta strîmtă, micuță“. Stătea dreaptă, Încordată, lîngă el și vorbea cu o voce monotonă. Nu gesticula și fața Îi era lipsită de expresie. Nu făcea altceva decît să folosească cuvintele exacte sau pe cît de exact și le amintea. Lui Roger i se păreau destul de exacte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tremură În timp ce o ținea În brațe. O strînse tare și ea-și lăsĂ capul pe spate, ascultă marea și simți răcoarea vîntului care intra pe fereastră. Îi simți părul mătĂsos desfăcut pe brațul său și trupurile lor erau puternice și Încordate, și-și lăsĂ mîna pe sînii ei, simțind cum i se-ntăresc sfîrcurile, Înmugurite rapid sub degetele sale. — O, Roger, spuse ea. Te rog. Hai, te rog. — Taci. — Asta e? O, e minunată. — Taci. — O să fie bună cu mine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cu ochii holbați, cerea uitare cu fiece mișcare a mădularelor ei isterice. Încet, Încet, celelalte fiice ale sfântului cădeau În extaz, dându-și capetele pe spate, se agitau ca luate de apă, navigau Într-o mare de năuceală, numai ea, Încordată, aproape plângând, răvășită, ca acela care Încearcă cu disperare să atingă orgasmul, și se agită, și gâfâie, și nu-și descarcă umorile. Încerca să-și piardă controlul și-l regăsea În fiece clipă, biată teutonă bolnavă de clavecine bine temperate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
saxofonistului. Să iubești sau să crezi că iubești, precum eternul sacerdot al unei străvechi răzbunări. Lucrurile se complicaseră cu Sandra: de data aceea Își dăduse seama că povestea mă prinsese prea mult, viața În doi devenise cât se poate de Încordată. E cazul să ne despărțim? Atunci să ne despărțim. Nu, mai stai, să mai vorbim. Nu, așa nu se poate să meargă. În sfârșit, problema era Sandra. Când umbli prin bărulețe, drama pasională nu e cu cine te afli, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
stingea imediat, fiindcă - spunea el - nu trebuia să ne semnalăm prezența celor care oficiau. Diotallevi Încercă la un moment dat să comenteze ceva, nu-mi mai amintesc bine ce, cred că o evoca pe Scufița Roșie, dar Agliè, cu voce Încordată, Îl rugă să se abțină. În timp ce eram aproape să ieșim din crâng, am auzit voci Îndepărtate. În sfârșit ajunseserăm la marginile rariștii, care acum apărea luminată de luciri slabe, ca niște torțe, sau, poate, de lumânări care pâlpâiau aproape jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
din rădăcinile cu care-i invadasem interiorul. Pentru ultima oară. Tu nu vei muri. De unde știi? Ce poți tu să mai știi? Știu, pentru că am desenat! Ți-am desenat privirea, însă ochii tăi, ce straniu, îmi ieșeau din ce în ce mai negri, mai încordați. Ți-am desenat cuvintele și ele mi-au ros foaia pe care le închegasem. E drept, mi-ai mâncat voința pas cu pas, dar înțelegerea nu mi-o poți lua. Tu nu vei muri, pentru că nu știi încă să mori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nici pe dracu’. Repede-am scos un șervețel de hârtie și am început să-mi șterg și eu ochii. Prea târziu! Omul mă privea bănuitor cu coada ochiului. Brusc, a încetat cu văicăreala. Ne apropiam de gară într-o tăcere încordată. Cum naiba putea fi așa de puternic mirosul când pusesem blugii la fundul valizei? Ar fi trebuit să-i bag într-o pungă. Am achitat cursa și am șters-o șchiopătând din fața șoferului cu ochii bulbucați de plâns. Taximetriștii bucureșteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Cei Patru Evangheliști, Apostolii, Botezătorul, Teologul, Magii, Mironosițele, Păstorii, cu oile, cu boii și cu asinii lor, cuvioșii Sfinți Părinți, Proorocii și Mucenicii isihaști, din Vechiul și din Noul Testament, sub ramuri de măslin și de finic, păstrau o tăcere mormântală, încordată, ca și când s-ar fi pregătit să se pogoare, dintr-un moment în altul, din lăcașurile lor poleite, din fresce, de deasupra stranelor și să-i ia la rost, cu temei, pe neobrăzații musafiri. Sus, la baza cupolei mediene, în medalionul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
zvăpăiată spre sat... Maiorul Tănăsescu își ținea strâns roibul, cu luciri de oțel în ochi, cu o ușoară încruntare a mușchilor figurii. Alături trompetul își umfla mereu obrajii ca niște foi automate, legănând ușor trâmbița, în vreme ce calul lui, cu gâtul încordat și capul în piept, își rodea zăbalele cu clăbuci de spumă cenușie. Mai înapoi, în șosea, prefectul Baloleanu cu picioarele înțepenite, cu ochii rătăcitori, spunea întruna procurorului, care parcă asculta și nu auzea: ― Ne trebuie sânge rece, ca să nu se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deplasară cu toții spre o masă cartografică luminoasă. Dallas, Kane. Ripley și Ash făcură cerc în jurul hărții misterioase, în timp ce Lambert se așeza la pupitrul ei de navigație. ― E aici, zise Dallas, arătând cu degetul un punct minuscul. (Privi în jur fețele încordate.) Acum ciuliți bine urechile. Își reocupară locurile. Dallas îi făcu un semn din cap lui Lambert ale cărei degete așteptau deasupra unei taste speciale. ― O.K. Dă-i drumul la bandă. Atenție la volum. Navigatorul apăsă comutatorul. Sala se umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
spirală cât oi putea de încet. Lambert, stai lângă semnalul de procedură de urgență! N-aș vrea să ne instalăm tocmai pe nava care ne-a chemat în ajutor. Să mă avertizați dacă ne apropiem prea mult de ca. zise încordat. Se făcură ajustările. Ordinele date fură executate de îndată de către electronica de bord. Nostromo porni coborârea în spirală regulată ― cale balizată de creierul central ― înfruntând cu înverșunare vânturile contrare, zvârlind în lături vârtejuri de aer negru. ― Cincisprezece kilometri, progresăm, anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]