1,207 matches
-
Gaston stătea în prag cu sacul în mână. Membrii familiei erau prezenți să-și ia rămas-bun. Totul s-a petrecut atât de repede și de neașteptat, încât Mă-chan, buimăcită cu totul, a uitat să se încalțe. Stătea și-l privea încremenită. Gaston i-a făcut cu mâna și lui Mă-chan. — Mă-chan, la revedere! Mulțumesc. Gata-gata să plângă, le mulțumi tuturor, pe rând. — La revedere, Gas. Vezi să te-ntorci! Când a ajuns în bezna străzii, trupul lui imens s-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe trăgaci. Trecea un tren prin apropiere. Zgomotul de pe șantier era mai infernal ca oricând. Se apropia de ora prânzului. Degetele însângerate ale lui Kanai, agățate de sacii de ciment, au început să se miște ca niște viermișori. Endō privea încremenit pistolul. Încă nu realiza ce s-a întâmplat. A mai apăsat pe trăgaci, o dată, de două ori... dar credinciosul lui pistol suna în gol. Ori de câte ori ieșea fum pe țeavă, Endō simțea un șoc plăcut care-i străbătea palma, apoi brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
abia în clipa aceea a reușit să-l privească pe Gaston ca bărbat. Până atunci nu și-l putuse imagina ca aparținând sexului opus. Nu era clar dacă era sau nu Gaston conștient de constatarea lui Tomoe, dar o privea încremenit, zâmbind. Strâmbă din nas și întoarse capul. „Ce nerușinare din partea lui! Eu și bărbatul acesta - doi îndrăgostiți! Și nici măcar nu pronunță ca lumea cuvântul «iubesc».“ După ce au mâncat, Gaston s-a ridicat și a luat nota de plată. — Plătesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
simțit-o. Roșeața Începe să dispară, iar restul lumii Își reia conversațiile. Mă relaxez, dar apoi aud pe cineva șoptindu-mi la ureche. — Doar așa, ca să știi, rostește Charlie pe un ton incredibil de dulce, am vorbit serios. Rămîn așezată, Încremenită ca o statuie, și mă prefac că n-am auzit, dar nu-mi pot reține un ușor zîmbet care-mi flutură pe chip. Mai tîrziu, chiar cînd plecăm spre restaurant, mă duc la toaletă ca să mă asigur că nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
s-a îndreptat spre ușa cabanei. A făcut un ocol, s-a oprit la o fereastra dosnică, s-a uitat înlăuntru și, după aceea, mi-a făcut semn să mă apropii. Când mi-am lipit fața de fereastră, am rămas încremenit. M-am văzut pe mine în cabană, urmărind cum șerpii lingeau niște picături de sânge de pe podea. "Grija noastră, m-a lămurit, în șoaptă, inchizitorul, a fost să-ți dăm amintiri legate de noi, Galilei. Știam că pe urmă le
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
arătase violet. Ieșise în mijlocul unui câmp, dar el vedea totul, și iarba, și pădurea din depărtare, și copacul din față, și chiar omul de sub el, în violet intens, iar culoarea aceasta îl uimise atât de tare, că rămăsese câtva timp încremenit și fascinat. În special omul de sub copac îl uimea peste măsură. Îi auzea bătăile inimii, îi vedea chipul mișcându-se, aproape licărind în mai multe puncte, și simțea cum se revarsă spre el valuri de unde, în ritmul unei melodii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fiica lui. Dar nu ajunsese acasă decât aproape de Crăciunul lui 1446, după ce intraseră în cetatea Târgoviștei oamenii lui Iancu de Hunedoara, într-o zi teribilă de decembrie, pe care a ținut-o minte tot restul vieții lui. Era o zi încremenită, fără strop de soare. Începuse să fulguiască. Gongea ieșea din cancelaria domnească, de unde își luase țidula cu rangul de spătar. Bineînțeles, nu dusese niciodată spada domnească, dar ajunsese să comande un grup de ostași tineri, mulți dintre ei luați din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
noi, ca oamenii, sergentul se repezise spre Fordul nou-nouț al lui Fulgerică și-l răsturnase cu toată puterea lui Zogru. Acum mașina stătea pe capotă, iar Greață scosese mobilul să sune după ajutoare. Când a smuls ușa mașinii, Fulgerică stătea încremenit, iar Greață terminase convorbirea. Pe urmă, s-a repezit cu portiera spre ei și le-a făcut fața zdrențe. Voia să fie sigur că nu va mai exista nici o relație cu sergentul. Și așa a și fost: în seara următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
i-a murmurat izvorul Pe Mircea-n versuri l-a elogiat. Și astăzi lacu-albastru-i trist Căci barca nu îl mai străbate, E solitar cu dor nestins Căci Eminescu oftează-n toate. Nici nuferi nu mai au culoare, Iar luna stă încremenită Căci vântul nu aduce boare, Zadarnic azi suspină-n orice floare. Trecut-au anii lungi și mulți ei vor mai trece, Cinstind pe Eminescu al versurilor rege. Luceafăr între stele, poetul românimii Lui Eminescu psalmii îi cântă heruvimii. Dinu Lucia
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pășune, m-am oprit, șocată de priveliște. Cele mai multe dintre oi erau gestante și abia se mișcau în căldura aceea înăbușitoare. Soarele care se ridica exalta mirosul trifoiului. Doar bâzâitul albinelor se auzea în aer, iar deasupra cerul era albastru și încremenit. M-am oprit, iar mama a luat-o înainte. Lumea părea atât de perfectă, de rotundă și totodată atât de trecătoare, că aproape am izbucnit în plâns. Trebuia să-i povestesc Zilpei despre gândurile astea și s-o întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
e ceva important, da’, cînd a plecat, șefu’ ținea... Un pîrÎit sinistru Îl Întrerupse. Într-o fracțiune de secundă, Marie văzu bîrnele cedînd și vaporul de cinci tone prăbușindu-se peste ei. Îl Înhăță pur și simplu pe junele Paul, Încremenit, și se rostogoli Împreună cu el În vreme ce coca vasului se zdrobea Într-un vîrtej de zgomot, praf și sfărîmături. O anchetă efectuată de jandarmi avea să conchidă mai tîrziu că fusese un accident. Nimic nu ar fi putut explica faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de urmă. Văzu că n-o liniștise pe Marie. Avea un presimțire urîtă cînd se gîndea la Nicolas, dar era inutil să-i spună lui Fersen și să-i dea Încă o dată prilejul s-o ia peste picior... Rămaseră amîndoi Încremeniți. Cineva Încerca să forțeze discret broasca ușii de la intrare. Lucas, deja În picioare, Își scoase arma din toc și Îi făcu semn Mariei să treacă În spatele lui ca s-o apere, dar ea se desprinse și Își scoase la rîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nicolas! Lucas tresări. - Cum? - E sînge din grupa O negativ... Se uită din nou la sandvici, avu o mișcare de dezgust și-l azvîrli la coșul de gunoi, apoi se Încruntă. - Annick, nu are Marie grupa O negativ? Lucas rămase Încremenit. Fruntea secretarei se Încrețea Încercînd să-și amintească. - Da, poate că ai dreptate... Auziră ușa trîntindu-se: Lucas ieșise În viteză. Stéphane și Annick abia de avură timp să schimbe o privire perplexă cînd sună telefonul. Secretara preluă apelul. - Jandarmeria-din-Lands’en-alo-da-ascult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
multe pagini, e tot ce vă pot spune, i-am dat multe foi și un plic cu antetul spitalului, vi l-a lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului, goală. - Era acolo cînd a plecat, sînt sigură, afirmă ea, Încremenită. Marie și Lucas, reflectînd intens, rămaseră tăcuți o clipă. Infirmiera, perplexă, ridică din umeri și ieși. Marie părea atît de profund cufundată În gînduri Încît Fersen se Îngrijoră. - Cum te simți? Ridică ochii spre el, bulversată. - Am crezut că visasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o face să tacă. O tîrÎ spe scara mezaninului. - Am să-l termin, n-o să mă mai sîcÎie! Morineau În sus, Morineau În jos, idiotul! Marie Încerca să reziste În pofida durerii pe care i-o dădea strînsoarea lui Stéphane. Rămase Încremenită, cu ochii ațintiți cu groază asupra picăturilor de sînge care cădeau tot mai abundent de pe podeaua mezaninului. Stéphane dădu drumul unui rîs satisfăcut. - Complet ciuruit, lovit mortal! Renunțînd să mai urce, o Împinse pe Marie spre ieșire. - E cam stupid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Merchant Ivory, doar că în acest caz costumele constau în ținută roz de yoga și trening de golf. — Ăă... prea bine, doamnă, spun, jucându-mi rolul. După care, nu știu ce-mi vine și fac o reverență. Urmează o tăcere încremenită. Ambii Geigeri se holbează la mine uluiți. — Samantha, mi s-a părut mie sau... ai făcut o reverență ? spune Trish într-un final. Mă uit la ea blocată. Ce-o fi fost în capul meu ? De ce naiba am făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Întrebat asta ? zic uluită. — La prima noastră Întîlnire ! Am crezut că zice și el așa, de conversație. — Katie, nu e vina ta. Îi strîng brațul. N-aveai de unde să știi. — Dar ce se Întîmplă cu mine ? Se oprește și rămîne Încremenită În mijlocul străzii. De ce oi atrage oare numai și numai nesimțiți și idioți ? — Nu-i adevărat ! — Ba da ! GÎndește-te și tu la tipii cu care am fost. Începe să numere pe degete. Daniel a Împrumutat banii ăia de la mine și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
primesc nici un răspuns și simt o undă de dezamăgire. Voiam să vorbesc și eu cu cineva, să-i povestesc despre noua și geniala mea teorie despre viață și... Dinspre camera ei se aude o bufnitură și rămîn nemișcată În hol, Încremenită. Dumnezeule. Iar se aud bufniturile alea misterioase. Încă una. Și Încă două. Ce naiba... Și atunci o văd, prin ușa de la sufragerie. E pe jos, lîngă canapea. O servietă. O servietă neagră, de piele. El e. E Jean-Paul. E aici. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mine... — Poftim ? Mă trece un fior de alarmă. Jemima, despre ce vorbești ? — Despre răzbunarea ta pe Jack Harper, prostuțo ! Dacă te-am văzut că stai ca o fraieră și o neajutorată, am luat situația În mîinile mele. O clipă, rămîn Încremenită. — Ăă, Jack... scuză-mă o clipă, te rog. Îi trag un zîmbet cît pot de vesel. Trebuie neapărat.. să vorbesc. Cu picioare tremurătoare, mă grăbesc spre colțul curții, destul de departe ca să nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
te calce În felul ăsta În picioare și să-i lași să scape. Trebuie să plătească ! Mami zice mereu... Se aude un scîrșnet brusc de roți. Ups ! Stai, c-am intrat În ceva. Te sun eu Înapoi. Telefonul amuțește. SÎnt Încremenită de groază. Îi formez numărul frenetic, dar intră direct pe mesagerie. — Jemima, zic imediat după bip. Jemima, trebuie neapărat să oprești chestia asta ! Trebuie să... mă opresc abrupt, În clipa În care Jack apare În fața mea, cu un zîmbet cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
amuzi și să te relaxezi În pura inocență verde a Munților Albi. - De atunci de când ai dat buzna peste noi la Paris, a Început să spună că Între mine și tine e ceva. La auzul acestor cuvinte, Ravelstein a rămas Încremenit. În tăcerea care a urmat, puteam vedea cum neașteptata informație era procesată de un aparat de Înaltă tensiune - vorbesc serios. Că Ravelstein era extrem de inteligent nu‑i o propoziție aruncată În vânt. Era capul unei școli. Asta reprezenta el pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
în alăturata biserică unde cresc acum rochița rândunicii și troscotul, în altarul redevenit vegetal, și tânărul să-mi arate tot pe muțește un liturghier ca vai de el, o cazanie făcută ferfeniță, precum și sfânta evanghelie ferecată în argint, cu pecețile încremenite. Iar eu voi desface pecețile și voi deschide cartea ferecată și înăuntru voi citi: „La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu.” Telefonul țârâie undeva pe holul lung și întunecos ca un conduct auditiv. Curios lucru, urechea! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
apoi zăpada s-a topit, apoi iar a nins, apoi gerul l-a sculptat ca pe o materie plastică, anume pusă în calea intemperiilor; șiroaiele înțepenite de lăzi și cutii, de cârpe și ciubote, cotoare de gogoșari, lămpi stricate, hârtii încremenite, sticlesc în culori stinse. Totul e prins în țărâna-mamă și sudat de ger, un gorgan ici acoperit de zăpadă, dincolo cu dinți de gheață, mai încolo șuvițe de noroi argintiu, un munte care curge. Într-o râpă se ițesc doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă în albul ochilor, li se lipește de haine. Preț de o clipă, orice firimitură cenușie de pe fața pământului dispare; pământul e nelocuit; totul nu-i decât astrul care își desface petalele deasupra întinderii încremenite. Apoi le strânge și iată din nou autobuzul care din mărunt se face iar mare și din conținut, conținător, iar oamenii dintr-însul iată-i că se ivesc din nou și cu privirile întoarse către sfântul soare șed liniștiți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
văzut, era Cristina, se aruncase, a murit, ce era? Văzusem un schelet de porumbel pe terasa dintre etaje, la un metru de nasul meu, o imagine care să-ți înghețe sângele în vine, nu alta, un cioc deschis, ascuțit și încremenit de care se lipiseră bucăți tremurătoare de puf, apoi oasele aripii răsfirate elegant, delicat și totuși convulsiv... Cristina nu s-a aruncat, am spus. Nu e nimic jos, numai tufe pitice și un porumbel mort pe terasă. Directorul a răsuflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]