KorAP: Find »[drukola/base=încrunta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...91 >

2,268 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

burgund care e deja în cunoștință de cauză și... cum să spun... pregătește terenul pentru noi, înțelegi? Dacă totul merge cum trebuie să meargă, el va fi cel care ne însoțește după aceea la Gundovek cu toate onorurile Audbert se încruntă: — Despre cine e vorba? Balamber făcu un semn vag cu mâna. — Nu-ți bate capul. O să afli la momentul potrivit. însă la acest mijlocitor trebuie să ajungem fără să fim observați, asta e important, fiindcă altfel burgunzi din toate satele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în schimb, dacă afacerea se încheie cu bine, aproape sigur o să reușesc să obțin pentru tine un dar frumos din partea lui: poate chiar un cal și vreo doi servitori care să te ajute la muncă, ce zici de asta? Audbert, încruntându-se, întinse mâna spre ulciorul cu bere. Turnă în paharul său berea rămasă și o dădu pe gât, sub privirea atentă a hunului. Pe urmă, punând jos cu zgomot paharul gol, întrebă: — Plecăm mâine? 3 Plecară din casa lui Audbert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pădurice și coborî pe fundul pietros al torentului. își zări imediat prietenii, care, cam la treizeci de pași distanță, mergeau pe celălalt mal în șir indian, în fruntea grupului pornit în căutare. Khaba, primul în rând, își opri calul și, încruntându-se, îl cercetă din cap până în picioare. Pe fața arogantă a lui Odolgan, ce venea în spatele lui, apăru o expresie de mare uimire: — Pe Sfânta Sabie! exclamă. Gualfard se oprise și el și îl cerceta curios. în scurt timp, întregul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
multă încredere decât chipul respingător a burgundului, dar mai ales fiindcă observase bine respectul supus pe care romanul i-l inspira comandantului gărzii. — Nu! Nu, îndurare! Pentru numele lui Isus Cristos, nu-i lăsa să mă chinuiască, domine! Romanul se încruntă. — Ești creștin? întrebă cu interes. Cu furie, Audbert își făcu de mai multe ori pe frunte semnul crucii. — Sigur, domine. Creștin botezat! Creștin botezat! O strâmbătură sarcastică se lăți pe obrazul rumen al lui Wolfhram. — Daaa, sigur! Un marcoman botezat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
jos cu ușurință și întinse mâna. îți aduc salutul lui și pe cel al lui Favius Etius, comandantul meu. — Ce mai face? — Bine; își adună armata și curând va fi aici. Se încrede mult în ajutorul tău ca aliat. Gundovek, încruntându-se, îi răspunse pe un ton sever: — întârzierea lui îi îngrijorează pe mulți dintre cei de aici. — îmi dau seama, dar nu trebuie să vă faceți griji: în douăzeci de zile, Etius va fi pe câmpul de luptă cu armata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mulțimea încinsă. Părerile erau împărțite; ici și colo chiar se încinseră mici încăierări, iar asta și pentru că nimeni nu părea să-și asume menținerea ordinii. Nedumerit de întorsătura negativă pe care o lua adunarea, Sebastianus avu un moment de descurajare; încruntat, își întrerupse intervenția și, căutând ajutor, se întoarse din nou să-l caute cu privirea pe Gundovek, dar îl văzu angajat într-o discuție animată cu Alpinianus. Automat, strângând din dinți cu mânie, se apropie la câțiva pași de soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de asta. îmbărbătat, Audbert, se opri la jumătatea scării, dar întrebă iarăși: — Când pot să plec, deci? Nu e timp de pierdut, mi se pare. Avea dreptate. Oprindu-se să-l privească de la înălțime, cu mâinile în șolduri, romanul se încruntă și încuviință. — Păi... întrucât chiar la el merg, o să-i spun lui Gundovek să organizeze plecarea ta pentru mâine. De ce nu chiar azi? Iartă-mă, Eminentisime, dar jumătate de zi ar putea însemna, pentru mine și familia mea, viața ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui și care îl sfâșiase în timpul adunării. Și, cu toate că rămase nedumerit, ca un roman ce era, de hazardul care îi inspirase atitudinea cu privire la duel, nu putu să nu simtă pentru el admirație și recunoștință. — Ce intenționezi să faci acum? întrebă. încruntându-se, Gundovek ridică din umeri. Dacă hunii trec Rinul la miazănoapte, e limpede că gepizii intenționează să facă același lucru aici. Poate ținta lor e Lugdunum; dar s-ar putea să urmărească să cucerească pasurile din munți. Cu siguranță, ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să facem, nu? Khaba îl susținu: — Gândește-te: Noviodunum, după câte știu, e la cel puțin douăzeci de mile de-aici. Oamenii și caii sunt obosiți, dar chiar dacă nu ar fi așa, n-am putea să ajungem decât mâine. Balamber, încruntându-se, făcu un gest nervos cu mâna, oribil însemnată de arsurile pe care i le făcuse trăsnetul cu nici o lună înainte: — Bineînțeles, dar dacă în față ne așteaptă Noviodunum, de ce ar trebui să pierdem vremea urcând munții? — Poți să trimiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ți-am spus! întări sec. — Și călugărul? Ce facem cu el? Insistă să urce cu noi. Inisius, nebăgat în seamă de războinicii care se puseseră deja în mișcare, încerca mai departe, fără prea mult succes, să încalece pe catârul său. încruntându-se și mai tare. Balamber îl cercetă scurt, apoi scoase un suspin de nerăbdare: — Gândacul ăsta! Ajută-l. Poate o să ne fie de folos în vreun fel. Khaba încuviință, după care își împunse calul, coborî de pe stâncă și se apropie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere îi străbătu mintea. Se încruntă atunci și, arătând către chipul lui Cristos, rosti cu mare putere: — Ce numești tu puterea mea vine de la El! De la El vin gloria și dreptatea, pedeapsa veșnică și iertarea, înfrângerea și victoria! El îi sprijină pe cei pe care îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
proteste. Abatele era acum hotărât să tragă toate foloasele posibile din situația neprevăzută, dar favorabilă, ce se ivise. — Cum ai văzut și singur, îi spuse prompt lui Balamber, Dumnezeul meu pedepsește, dar și iartă. Pentru că e un Dumnezeu al iubirii. încruntându-se, Shudian-gun observă: — Al iubirii, zici? El lucrează totuși și cu puterea trăsnetului. Chiar eu... tăcu imediat, strângându-și buzele pentru ca războinicii lui să nu-l audă vorbind de acest episod, despre care - știa foarte bine - umblau prin corturi cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
delicat nu fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în măsură să-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
toți ceilalți, creaturile lui Dumnezeu care... Balamber îl întrerupse pe un ton dur: — Trebuie să te mulțumești cu atât, călugărule. Nu-ți forța norocul. Canzianus nu putu să se stăpânească: — Și dacă ești tu acela care-ți forțezi norocul? izbucni, încruntându-se. Dumnezeul meu știe să răsplătească îndurarea, dar îi pedepsește pe aroganți. — îndrăznești să mă ameninți? întrebă Balamber și-și duse mâna la mânerul săbiei, mai degrabă ca să-și salveze prestigiul în fața alor săi; făcu totuși, tulburat, un pas îndărăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Balamber. Câțiva dintre oamenii săi zâmbiră și ei, făcând cu ochiul. Știi ce înseamnă porecla asta? — Da: se pare că nici măcar trăsnetul nu te-a vrut. E limpede că Dumnezeu nu te vrea, din pricina crimelor tale. Un moment, Balamber se încruntă, iar câțiva dintre războinicii săi, cei care înțelegeau galoromana, ciuliră urechile, vizibil iritați. O tânără femeie hiung-nu, cu părul despletit și complet goală, șușoti ceva la urechea războinicului ce-o ținea în brațe, dar acela, încruntându-se o împinse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Un moment, Balamber se încruntă, iar câțiva dintre războinicii săi, cei care înțelegeau galoromana, ciuliră urechile, vizibil iritați. O tânără femeie hiung-nu, cu părul despletit și complet goală, șușoti ceva la urechea războinicului ce-o ținea în brațe, dar acela, încruntându-se o împinse cu brutalitate și o reduse la tăcere cu un gest scurt și furios al brațului. Cu un zâmbet dezarmant, Balamber liniști apele. Făcu un semn către carnea de pe proțap și-l întrebă: — Ai mâncat deja? Sebastianus șovăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui Sebastianus, care, încă în dubiu, alese din nou să nu-și dea drumul la prea multe observații. — Da. Foarte frumoasă. — Ți-a vorbit de mine? — Da, răspunse Sebastianus cu răutate. Te-a văzut cum dansai în flacăra trăsnetului. Balamber, încruntându-se, îl fixă pătrunzător, apoi se ridică în picioare. Cu mâinile în șolduri, întrebă: Știi unde e acum? Nu. Dar știu că se întorsese în valea ei ca să-și îngroape tatăl. De atunci n-am mai văzut-o. — Deci nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui Balamber îi fu de ajuns o clipă ca să se îndrepte cât era de lung; privirea sa fulgeră înainte de a răspunde cu o hotărâre de neclintit: — Da. Nimic n-o să ne poată rezista. O să-i mătur pe burgunzi din Sapaudia. încruntându-se, scutierul observă, pe un ton vag insinuant: — Nu chiar pe toți, cred. Balamber se înnegură: Mandzuk sărea peste cal. Cu toate acestea, se mulțumi să-l privească sever. — Acum du-te, conchise, bătându-l prietenește pe umăr, și fă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
său, consideră oportun să se justifice: — Cu îngăduința ta, Eminentissime, eu nu cunoșteam în ansamblu mersul evenimentelor. Burgunzii erau într-o criză totală și furioși pe noi și acesta e motivul pentru care am ales să lupt alături de Chilperic. Etius încruntă sprâncenele și, pentru o clipă, ridurile ce-i brăzdau fruntea se adânciră, dar imediat, chipul său se destinse din nou. îi zâmbi prietenește și, bătându-l cu mâna pe braț, se întoarse cu el în birou. — Bineînțeles. îmi dau seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu mâinile legate, nu-și dădea prea mult osteneala să ascundă condiție de prizonier în care se afla. Cel cu mantaua îl întrebă pe Divicone: — Ce caută cu voi Eucherius? De ce l-au legat așa? Auzind explicațiile fostului călugăr, se încruntară. Cel cu scutul îi studie pe cei patru tovarăși ai lui Divicone cu o privire stupefiată și nu fără o anumită admirație, apoi observă că, dacă Eucherius violase legile Bagaudiei, în adunare nu i-ar fi fost prea moale. în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ținea tânărul servitor - singurul pe care-l avea - ce-l însoțise și se șterse apoi cu șervetul pe care acesta îl ținea pe umăr; după aceea, dezlegându-și de pe frunte panglica albă pe care o purtase în timpul ritului, o fixă încruntat pe Hippolita, care îl privea întrebătoare și îngrijorată: — Drept e să-ți spun, domina, că răspunsul nu e bun. Un mare pericol amenință această casă și împreună cu ea și pe tine. Mâna ca de fildeș a Flaviei se lăsă delicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să se simtă fiecare cât mai bine și spune-le că venim imediat. Ah! Vezi de-i pregătește un loc potrivit pentru noapte și lui Emerentianus; probabil că o să prefere și el să doarmă aici. Sprâncenele încărunțite ale libertului se încruntară ușor. — Deci, Cilonus rămâne aici până mâine dimineață? îndreptându-și ușor capul, Hippolita îl privi printre genele lungi, pe jumătate strânse. — Bineînțeles. Banchetul se va prelungi până târziu și nu-mi vine să cred că după aceea o să vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îmi închipui că ai și acreditări. Sebastianus scoase de sub vesta de piele sulul de pergament pe care i-l dăduse Etius. înainte de a i-l înmâna, însă, trase puțin mâna înapoi și-l întrebă dacă știa să citească. Celălalt se încruntă: — Bineînțeles! Altfel nu aș avea comanda, răspunse orgolios Rutilius. Luă sulul, îi cercetă mai întâi sigiliul lui Magister militum, apoi îl rupse, după care desfășură micul pergament, al cărui conținut se ivi în lumina felinarului, și începu, cu voce scăzută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-ne la episcop! Omul căscă ochii: — Dar... La ora asta Anianus încă doarme! — Deschide-ne drumul! Situația e critică, așa că n-am de gând să pierd vremea. Obișnuința de a comanda conferise cuvintelor sale tonul potrivit situației. Pentru moment, Rutilius, încruntându-se, îl măsură cu o expresie nehotărâtă, dar imediat încuviință. — Bine! Veniți cu mine! După ce dădu câteva ordine supușilor săi, luă felinarul din mâna tânărului subordonat și astfel o porni pe traseul de rond, deschizând drumul noilor veniți. în timp ce cobora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
chiar s-ar putea să fie vorba doar de ore. Etius înaintează pe drumul militar, pe malul drept al Loirei. Dacă Atila pune mâna pe cetate și trece podul peste râu, lucrurile se vor complica și mai mult. Alanul se încruntă: — Crezi că nu știu asta? Nu de predici avem nevoie, ci de întăriri și de provizii. Am pierdut deja o treime din oamenii mei și de ieri a trebuit să înjumătățesc rațiile. Vorbesc de orz și de grâu, bineînțeles, carne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]