917 matches
-
-mi, cu cine am onoarea?... i se adresă domnul coșuros tânărului blond cu bocceluța în mână. — Sunt prințul Lev Nikolaevici Mâșkin, îi răspunse acesta cu amabilitate deplină și imediată. — Prințul Mâșkin? Lev Nikolaevici? Nu cunosc... Nici măcar n-am auzit, răspunse îngândurat funcționarul. Nu vorbesc de nume, care-i istoric, îl putem găsi și trebuie să-l găsim în istoria lui Karamzin 3, la persoană mă refer, și, pe deasupra, nici prinți Mâșkini, cine știe de ce, nu se mai întâlnesc, nici măcar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și Aglaia în salon. — Ce forță! exclamă brusc Adelaida, privind cu aviditate portretul peste umărul soră-sii. — Unde? Care forță? întrebă tăios Lizaveta Prokofievna. — Asemenea frumusețe e o forță, spuse cu înflăcărare Adelaida. Având o asemenea frumusețe, poți răsturna lumea. Îngândurată, se retrase lângă șevaletul ei. Aglaia privi portretul doar în treacăt, își miji ochii, își împinse înainte buza de jos, se îndepărtă și se așeză deoparte, încrucișându-și mâinile pe piept. Generăleasa sună. — Cheamă-l aici pe Gavrila Ardalionovici, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
foarte mult cu mama ei, era chiar îmbrăcată aproape la fel, dintr-o totală ignorare a gătelilor. Privirea ochilor ei cenușii ar fi putut fi uneori foarte veselă și caldă, dacă n-ar fi fost cel mai adesea serioasă și îngândurată, uneori, mai ales în ultima vreme, chiar exagerat de serioasă și îngândurată. Fermitatea și intransigența se observau și pe chipul ei, însă se simțea că această fermitate putea fi chiar mai energică și mai întreprinzătoare decât a mamei. Varvara Ardalionovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o totală ignorare a gătelilor. Privirea ochilor ei cenușii ar fi putut fi uneori foarte veselă și caldă, dacă n-ar fi fost cel mai adesea serioasă și îngândurată, uneori, mai ales în ultima vreme, chiar exagerat de serioasă și îngândurată. Fermitatea și intransigența se observau și pe chipul ei, însă se simțea că această fermitate putea fi chiar mai energică și mai întreprinzătoare decât a mamei. Varvara Ardalionovna era cam iute din fire, iar fratele ei chiar se temea întrucâtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
alt cuvânt)! Prințe, suflețelule, lasă-i în plata Domnului; lasă-i baltă, hai cu mine! O să vezi cât te iubește Rogojin. Și Nastasia Filippovna era surprinsă de fapta lui Ganea și de răspunsul prințului. Fața ei, de obicei palidă și îngândurată, care nu se armonizase deloc cu râsul ei forțat de adineaori, acum era în mod evident marcată de un alt sentiment; și totuși, parcă nu voia să-l exprime, iar surâsul ținea morțiș să-i rămână întipărit pe față. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și se repezi s-o ajungă din urmă pe Nastasia Filippovna, însă aceasta ieșise deja din casă. O ajunse de-abia pe scări. — Nu mă conduceți! îi strigă ea. La revedere, pe diseară! Să veniți neapărat! Ganea se întoarse tulburat, îngândurat; o bănuială grea i se lăsase pe suflet, mai grea decât înainte. Parcă-l vedea și pe prinț în fața ochilor... Era atât de absorbit de gândurile lui, încât de-abia își dădea seama că alaiul lui Rogojin trece pe lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ivan Feodorovici Epancin; amândoi erau amabili, însă amândoi încercau o anume neliniște tăinuită, provocată de îngrijorarea pe care și-o ascundeau destul de prost, cu privire la anunțul promis despre Ganea. Pe lângă ei, firește, era de față și Ganea - tot foarte posac, foarte îngândurat și chiar aproape deloc „amabil“; se ținea mai mult deoparte, izolat, tăcând. Nu se putuse hotărî s-o aducă pe Varia, iar Nastasia Filippovna nici nu pomenise de ea; în schimb, de îndată ce se salutase cu Ganea, adusese vorba despre scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
priveau ciudat, aprinși, din mulțimea care-i luase cu asalt pe călătorii veniți cu trenul. Privind mai atent, nu reuși să descopere nimic. Desigur, doar i se năzărise; însă rămase cu o impresie neplăcută. Pe deasupra, prințul era și-așa trist, îngândurat și părea îngrijorat de ceva. Birjarul îl duse până la un hotel aflat în apropierea străzii Liteinaia. Stabilimentul era destul de mizerabil. Prințul ocupă două camere mici, întunecoase și rău mobilate, se spălă, se îmbrăcă, dar nu ceru nimic de mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el să observe cu slugărnicie. — Zău, nu mă simt prea bine, capul mi s-a făcut greu din pricina drumului, îi răspunse prințul încruntându-se. — Nu v-ar strica vreo câteva zile de vilegiatură, îngăimă sfios Lebedev. Prințul stătea în picioare, îngândurat. — Și eu, după ce mai rămân aici trei zile, plec cu toate odraslele la casa de vară, ca să nu-l pierd cumva pe puiul nou-născut, iar între timp aici niște meșteri o să facă reparații. Tot la Pavlovsk mă duc. — Tot la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
curtea mică și se apropiară de poartă. — Cred că ar fi mai bine, spuse Lebedev, găsind în sfârșit o soluție, să vă mutați de la hotel direct la mine, chiar astăzi, iar poimâine plecăm cu toții la Pavlovsk. O să văd, zise prințul îngândurat și ieși pe poartă. Lebedev îl urmări cu privirea. Îl uimise subita atitudine distrată a prințului. Plecând, uitase chiar să spună „la revedere“, nu dăduse nici măcar din cap, ceea ce nu se potrivea deloc cu politețea și solicitudinea pe care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-l trist pe Rogojin. Parcă pot crede ceva! explodă acesta. Voi să mai adauge ceva, însă tăcu, cuprins de o tristețe nemărginită. Prințul se ridică și vru iar să plece. Totuși, n-o să-ți pun piedici, spuse el încet, aproape îngândurat, parcă răspunzându-și la un gând interior, ascuns. — Uite ce vreau să-ți spun! se însufleți brusc Rogojin și ochii începură să-i strălucească. Cum de mi-o cedezi? Nu te înțeleg. Sau n-o mai iubești deloc? Mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
hotărî nerăbdător, să plece; însă, desigur, îl urmărea ceva, și acest ceva era realitatea, nu fantezia, cum înclina el să creadă. Aproape instalat în vagon, aruncă subit pe podea biletul de-abia cumpărat și ieși din clădirea gării, fâstâcit și îngândurat. Peste câtva timp, în stradă, parcă își aminti brusc ceva, parcă-și dădu seama pe neașteptate de ceva foarte ciudat, care-l îngrijora cam de prea multă vreme. Dintr-odată fu nevoit să se surprindă, în mod conștient, că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
orice caz, destul de curioase. După părerea mea, e neapărată nevoie să le cunoașteți și, poate, chiar pentru dumneavoastră înșivă va fi mai bine dacă problema se va clarifica pe deplin... Burdovski se așeză tăcut, aplecându-și puțin capul, părând foarte îngândurat. Se așeză și nepotul lui Lebedev care se ridicase ca să-l însoțească; acesta, deși nu-și pierduse capul și curajul, era, probabil, foarte contrariat. Ippolit era încruntat, trist și parcă foarte uimit. În tot cazul, în aceste clipe începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încheie generalul, care se înroșise tot la față. Dacă vrei să pleci, atunci să ne luăm rămas-bun de la bunul nostru prinț... — Vă mulțumesc pentru lecția pe care mi-ați dat-o, generale, îl întrerupse, serios și neașteptat, Ippolit, privindu-l îngândurat. — Hai, maman, nu mai lipsește mult ca să înceapă iar! rosti, cu nerăbdare și furie, Aglaia, ridicându-se de pe scaun. — Încă două minute, dragă Ivan Feodorovici, dacă-mi dai voie, zise Lizaveta Prokofievna, întorcându-se cu demnitate spre soțul ei. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcut.) Însă, dacă Ganea se aștepta într-adevăr la o serie întreagă de întrebări nerăbdătoare, de confidențe spontane, de efuziuni prietenești - desigur, se înșela foarte mult. În cele douăzeci de minute cât ținu vizita lui, prințul a fost chiar foarte îngândurat, aproape distrat. Nici nu putea fi vorba de întrebările la care se aștepta Ganea, mai exact de o singură întrebare, cea principală. Atunci și Ganea se decise să vorbească cu mai multă reținere. Turuind fără încetare, povesti timp de douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întrebările lor. Pe lângă aceasta, cine știe de ce, li se părea că surioara lor Aglaia știe poate mai multe în legătură cu această problemă decât ele două și mama lor la un loc. Și prințul Ș. era negru la față ca noaptea, foarte îngândurat. Lizaveta Prokofievna nu-i spusese tot drumul nici o vorbă, iar el parcă nici nu remarcase acest lucru. Adelaida încercă să-l întrebe: „Despre ce unchi a fost vorba și ce s-a întâmplat atât de grav la Petersburg?“ Dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai trezit nimeni în afară de dumneata? N-a mai fost nimeni aici în afară de dumneata? Am crezut că aici... a fost altă femeie... — Aici a fost altă femeie... În sfârșit, se trezi de-a binelea. A fost doar un vis, spuse el îngândurat. Ciudat vis într-un asemenea moment... Ia loc. O luă de mâini și o trase pe bancă; se așeză lângă ea și căzu pe gânduri. Aglaia nu începea conversația, doar își cerceta cu atenție interlocutorul. Și el o privea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în depărtare, spre orizont; un gând măreț că întreaga lume se oglindește în privirea Lui; chipul Îi e trist. Copilul a tăcut, și-a pus coatele pe genunchii Lui și, sprijinindu-și obrazul în palmă, și-a ridicat căpșorul și, îngândurat, cum cad copiii câteodată pe gânduri, privește țintă la El. Soarele asfințește... Iată tabloul meu! Sunteți inocentă și în inocență stă toată perfecțiunea dumneavoastră. O, numai asta țineți-o minte! Ce vă privește pasiunea mea pentru dumneavoastră? De-acum sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-a Itc "I" Trecuse aproape o săptămână de când cele două persoane din povestirea noastră se întâlniseră pe banca verde. Într-o dimineață senină, pe la ora zece și jumătate, Varvara Ardalionovna Ptițâna, care ieșise să conducă o cunoștință, se întoarse acasă îngândurată și foarte tristă. Există persoane despre care e greu să spui ceva care le-ar prezenta deodată și cu totul, în felul lor cel mai tipic și caracteristic; sunt persoanele numite de regulă oameni „obișnuiți“, „majoritatea“, care într-adevăr alcătuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am tăcut și am preferat să nu-i spun că am găsit portofelul, de unul singur. — De... de ce? Și banii sunt toți? — Am deschis portofelul: banii sunt toți, până la ultima rublă. — Ai fi putut veni să-mi spui, observă prințul îngândurat. — Mi-a fost frică să vă inoportunez, prințe, având în vedere propriile dumneavoastră impresii care, poate, ca să zicem așa, sunt excepționale. Pe deasupra, m-am prefăcut că n-am găsit nimic. Am deschis portofelul, m-am uitat în el, apoi l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a murit înainte de nunta sa, nici aievea, nici “în somn“, cum îi prevestise lui Evgheni Pavlovici. Poate că într-adevăr nu dormea bine și avea vise urâte; dar în timpul zilei, printre oameni, părea îmbunat și chiar mulțumit, uneori era foarte îngândurat, dar asta numai când rămânea singur. Zoreau cu nunta, care era fixată cam la o săptămână după vizita lui Evgheni Pavlovici. În condițiile acestei grabe, chiar și cei mai buni prieteni ai prințului, dacă i-ar fi avut, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai puteau fi îndreptate, adică în momentul când caleașca trecea prin dreptul ferestrelor. Nu spusese nimic, dar două zile după aceea a fost bolnav. Nastasia Filippovna n-a mai repetat experiența. În ultimele zile dinaintea nunții, începuse să fie foarte îngândurată; sfârșea întotdeauna prin a-și învinge tristețea și se înveselea iarăși, dar era cumva mai potolită, mai puțin zgomotoasă, mai puțin bucuroasă decât cu câteva zile în urmă. Prințul își dublă atenția. I se părea curios că ea nu deschisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-i mai pună și cum s-o încheie pe cea începută; pe deasupra, inima i se zbătea atât de tare, încât până să și vorbească îi era greu. Rogojin tăcu și el și îl privi ca și mai înainte, adică îngândurat. — Așa, mă duc, spuse el deodată, pregătindu-se să treacă din nou strada. Mergi și tu. Să nu rămânem unul în urma celuilalt... așa-i mai bine... pe trotuare diferite... o să vezi... Când, în cele din urmă, fiecare pe alt trotuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sufletul îngrozitor de tulburat, mai devreme decât se aștepta, la două săptămâni după moartea Nastasiei Filippovna. Kolea a fost profund zguduit de cele întâmplate; s-a atașat definitiv de mama lui. Ninei Alexandrovna îi e frică pentru el, văzându-l mai îngândurat decât ar trebui să fie la anii lui; din Kolea, poate, va ieși un om bun. Între timp, în parte și datorită strădaniilor lui, s-a aranjat și soarta ulterioară a prințului; dintre toate persoanele pe care le cunoscuse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
te sugrumă. În dreapta și în stânga casele privesc sfioase din dosul gardurilor vii, acoperindu-și fețele sub streașinile știrbite de ploi și de vite.... De-abia la cârciuma lui Avrum începe să se simtă că satul trăiește. Pe prispă, doi țărani îngândurați oftează rar, cu o sticlă de rachiu la mijloc.” Descrierea finală a drumului închide simetric romanul, metafora drumului fiind dublată de cea a șoselei simbol al vieții: La Râpele Dracului, bătrânii întoarseră capul. Pripasul de abia își mai arăta câteva
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]