811 matches
-
Probabil, mă consideră un prost, un iresponsabil care a avut curajul să se Împotrivească unui sistem discreționar imposibil de atins. L-am Întâlnit, prin '90, pe Andronic, unul dintre securiștii care ma interogau periodic. Mi-a râs În nas. A Îngăimat câteva cuvinte prin care mi-a dat de Înțeles că se simte În siguranță. A Încercat să pară că mă compătimește, dar nu pot uita acel zâmbet plin de satisfacție de pe fața lui. Era convins că făcuse ce trebuie. Ei
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Pe la ora 7.30 m-a sunat Diana:Domnu’ Florin, ce faceți? Nu plecăm? Vă mai aștept? Întrebările fetei se succedau la foc automat, nelăsând loc și pauzei necesare unui răspuns. Cu greu am reușit s-o întrerup pentru a îngăima o încercare de ponderare timidă a entuziasmului ei juvenil. Dialogul a continuat astfel:Diana, nu vezi ce-i afară? Mașina e blocată în nămeți.../ - Nu se poate, domnu’ Florin! Ce nămeți?! Care nămeți?! Eu știu că ne așteaptă 150 de
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
sau să spun ceva. El era la fel de tăcut. Când l-am privit își dăduse jos ochelarii și mă fixa foarte trist. Am început să plâng în timp ce mestecam și mi-am șters fața în timp ce încercam să înghit. Tot ce-am putut îngăima înainte de a-mi întoarce capul a fost: - Îmi pare rău. - E în ordine, zise el încet. Înțeleg. Vocea i se îngroșase - era mai mare acum, nu mai semăna deloc cu băiatul timid pe care îl știusem în acele câteva luni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
febril lunga foame acumulată în tren. Urmează câteva speech-uri de bun sosit din partea staffului local. Aflăm câte ceva despre Dortmund - un centru industrial și minier. Din partea noastră iau cuvântul Falțoaica (Jessica Falzoi) și Inga Lindqvist. Amândouă sunt grizate, abia de îngaimă ceva, izbucnesc în râs la fiecare frază, ca niște școlărițe isterice. Lumea consemnează faptul printr-o rumoare aprobatoare, un abur de complicitate și de voie bună învăluie sala spațioasă. Turcoaica Sezer Duru (numele său îmi evocă o marcă de săpun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rămăsesem desculț. Dacă m-ai milui încă cu un sorocovăț, numai bine le-aș putea scoate de la ciubotari 41. I-am dat și al treilea, fără să crâcnesc. Atunci el se sculă și, cu pași leneși, târâtori, ieși din odaie îngăimându-mi următoarele cuvinte: Să ne vedem cu sănătate, cuconașule, când ți-i primi leafa; că nu-i mare lucru să-mi dai și mie o zeciuială 42. A doua zi mi-am prezentat demisia la ministeriul de justiție și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
respectul. Stima și considerația. La mulțumirile mele, individul a rămas blocat. De fapt, problema lui nu era că nu i-am dat bună seara. Problema lui era că n-avea pe moment cu cine să se certe. Și, blocat așa, îngăima: păi, bine, mă, idiotule, io speram să ți se-ncingă tărâța. Nu așa trebuia să reacționezi! Stai, mă, că nu asta era intenția mea! Io muream să mă cert cu careva. La ăștia nevorbiți, nu tu, ci chiar ei sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cinci ani într-un lagăr de muncă forțată din Uniunea Sovietică, unde văzuse moartea cu ochii sub chipul înfometării și degerării. Tatăl meu supraviețuise războiului. Da, bunicul tot murmura vorbe în barbă la orice treabă făcută prin casă. Bunica își îngăima rugăciunile pentru sine. Mama s-a pus pe robotit până la epuizarea fizică totală. Iar tata pe băut, până ce i se muiau picioarele și limba i se-mpleticea. Iar eu nu deslușeam noima lucrurilor, dar pricepeam afectiv totul din această surpare
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dintr-a doua, copiii nu mă mai beșteleau Andibandicacarandi, Chiști sau Pișpi, ci mă strigau Penelopa lui Gigel, deși mi-ar fi plăcut mai mult să-mi spună Diana. Uneori însă, mă întorceam acasă praf de deznădejde, cu pâinea nemâncată. Îngăimam în poiana verde veselie multă cu băieți și suferința parcă-mi era luată cu mâna. Ca să nu vadă bunica, dădeam ujina pe drum lui Ștruli, câinele lui Galamboș, sau celor șapte pisici care mă așteptau în curte. O altă etapă
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
trap și intrăm pe poartă ca două gladiatoare în triumf. Pentru că tema amintirilor mele e doar cărăușitul în vremi de restriște, mă opresc aici, fără să mai descriu cum, după ce ne-a văzut, mama a amuțit și-abia a putut îngăima vai de capu’ vostru și cum am tranșat jumătatea de porcotanie cu două cuțite de pâine, un bisturiu și o mică bardă. Trec rapid la întâmplarea care-a urcat pe locul II în top, ca să-mi pun în valoare o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
păr? — Mi-a făcut Maureen niște șuvițe, zice ea, încântată. Și azi-dimineață am trecut un pic pe la Janice, ca să mă fardeze. Știi, s-a apucat de un curs de machiaj profesionist. E expertă în toată regula! — Se... vede! reușesc să îngaim, uitându-mă cu groază la fardul de obraz țipător, în două nuanțe, aplicat pe obrajii mamei. Poate reușesc cumva să i-l șterg accidental cu intenție. — Și... e și Luke cu tine? zice mama, privind în jur cu ochi strălucitori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fix, spune mami cu noduri în gât și caută un șervețel. Dar tu hotărăști. Își suflă nasul. Dacă crezi că nu ți se potrivește... spune-mi. Nu mă supăr. Păi... ce să zic... Of, Doamne. O să mă gândesc, reușesc să îngaim într-un final și schițez un zâmbet chinuit. Punem rochia de mireasă înapoi în geanta ei, mâncăm niște sandvișuri de prânz și ne uităm la un episod vechi din Changing Rooms, la televizorul cel nou cu cablu pe care ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în spital. Cine era? — A, da. Este... un prieten de-al lui Luke, de fapt. Michael. A avut atac de cord. — Cred că a fost un adevărat șoc pentru tine. O clipă rămânem în tăcere. Păi... da, cred că da, îngaim în cele din urmă, trecându-mi un deget pe brațul scaunului. În special pentru Luke. Ei doi au fost mereu foarte apropiați, dar la un moment dat s-au certat și Luke se simțea deja foarte vinovat. Așa că, atunci când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
i-l cer. Fără nici o întrebare, fără să mă incrimineze în nici un fel. Cu toată dragostea și sprijinul ei. Și, în timp ce îi privesc chipul blând, plăcut și familiar, știu, dincolo de orice îndoială, că asta e imposibil. Nu, mami, reușesc să îngaim în cele din urmă. Mami, nu m-am certat cu Luke. Așa că... mergem înainte cu nunta. Mă frec pe față. Cred că am să ies puțin, să... iau niște aer. În clipa în care pășesc în grădină, doi grădinari se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și schimbă cursul celui de-al doilea război mondial. — E o prietenă de-a ta? zice mami inocentă. Am avut o mică discuție amicală despre nuntă... Pământul începe să-mi tremure sub picioare. — Și... ce ți-a spus? reușesc să îngaim. Nimic deosebit! Mami mă privește ușor mirată. M-a întrebat în ce culoare mă îmbrac... și tot zicea nu știu ce despre niște violoniști. Doar nu vrei violoniști la nuntă, nu? — Bineînțeles că nu! Vocea mi-a devenit de-a dreptul stridentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
târziu... — Ba nu suni nici un mai târziu! Mergem până prinzi semnal. Hai! Suze începe să mărșăluiască spre King’s Road, și eu fug după ea plină de draci. Mai încearcă o dată, zice, când ajungem la prima trecere de pietoni. — Nimic, îngaim. Dumnezeule, Suze e incredibilă - parcă ar fi prora unei corăbii. Părul blond îi flutură în spate, și are chipul îmbujorat de atâta hotărâre. De unde o fi având atâta energie? Credeam că femeile gravide trebuie s-o lase mai moale. — Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
se duce țintă spre cutia poștală, cu un vraf de plicuri în mână. — Staaai! urlu, grăbind pasul până la stadiul de sprint. Nu le băga! Ajung lângă ea, gâfâind atât de tare că abia pot vorbi. Dă-mi invitațiile, reușesc să îngaim. Sunt mireasa. Becky Bloomwood. — Poftim, zice Judith. Câteva sunt deja înăuntru. Dar să știi că mie nu mi-a zis nimeni că n-ar trebui să le trimit, adaugă scuzându-se. — Știu. Și îmi pare rău. — Dacă nu m-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cafea pentru a-mi ascunde neliniștea. — Pe bune? Și... ce anume te îngrijorează? — N-am primit încă nici un răspuns de la invitații din Anglia. Nu e ciudat? Preț de o clipă nu sunt în stare să scot un cuvânt. — Îhm... da, îngaim în cele din urmă. Foarte. — În afară de părinții lui Luke, care au acceptat acum mai mult timp. Firește, ei se aflau pe lista lui Elinor, așa că au primit invitația mai demult, dar chiar și așa... Îmi ia ceașca de cafea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și o să fie atât de romantic... — Bex! Tresar înspăimântată, când aud tonul lui Suze. N-am auzit-o în viața mea atât de furioasă. Termină! În clipa asta. Dumnezeule, ce vacă egoistă poți să fii uneori. Ce vrei să spui? îngaim. M-am referit doar la faptul că toate contrângerile astea chiar nu contează deloc... — Ba contează. La constrângerile astea, cum le spui tu, au muncit ca bezmeticii o groază de oameni! Ți se pregătesc două nunți pentru care alte fete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
M.: Eu și-acum am urmele bătăturilor de la cizmă. Și v-a prins la făcută. S. B.: A intrat tacticos: "Ce executați voi aici?" Ce să raporteze Agalopol, că "Servim patria"? sau "Tovărașu', uitați, și noi la o bere"? A îngăimat ceva neconvingător. Șchiau s-a prins și a început să meargă printre paturi, s-a uitat pe sub cele suprapuse și a văzut că-i un grup de tovarăși în spatele dormitorului. "Ce executați voi aici?" Păi, vă invităm la o bere
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
ne-a întrebat: "Ați auzit știrea la radio?" Noi nu am răspuns la întrebare, doar l-am privit curioși, așteptând să auzim ce ne spune el. Da, l-au sinucis", a spus Scărlătescu. Ceilalți ofițeri l-au privit scurt, au îngăimat un dezacord timid, că nu putem ști, că o să vedem, iar Scărlătescu a repetat: "L-au sinucis. Voi sunteți mai departe la dispoziția comandanților voștri, așteptați în ordine și disciplină noi ordine!" După care a plecat la celelalte dormitoare să
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
mulțumi, Maria, bălmăjește Ștefan. Îmi închipui cât de greu ți-a fost. Trei steaguri rupte din oștire tocmai acum... Aș fi fericită să cred că acest sacrificiu l-ai făcut și pentru mine. Într-adevăr, nu mi-a fost ușor, îngaimă Ștefan. De-aș fi putut, îi dădeam mai mulți. Vezi și tu, cu "turcii" aiștea... Sacrificiul tău m-a făcut fericită, Ștefane. Pentru noi, Mangopul înseamnă foarte mult. Pentru Alexandru... Am vrut să-l ajut... N-am cuvinte să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vine are a se înfrunta cu norodul întreg! Cum sare cloșca! o ironizează Isaia, care, până atunci nu scosese un cuvânt. De când muierile se pricep la "tactică și strategie"? Boier Isaia! îl apostrofează sever, Doamna Maria. Mă iartă, Slăvită Doamnă, îngăimă el cu umilință. N-am spus-o cu răutate... încearcă s-o dreagă și tușește ușor, ca să umple golul de tăcere. Îngăduie soaței mele să se retragă, ni-s pruncii cam bolnăviori... Desigur, desigur... Lucrăm mâine dimineață. Sănătate copiilor. Sora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în litera Coranului..." Așa fericire... mormăie Bodea. S-o guste ei! îi poftește Mihail. Să guste pământul Moldovei, îi poftește Luca Arbore. L-au gustat... Nu s-or fi săturat... I-am simțit și noi gustul, din păcate... e amar, îngăimă Ștefan. Doamne, nu crezi că ne prea sumețim? intervine și Stanciu. Ne sumețim și noi măcar că blana pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l poți cumpăra. Îl poți măslui, îl poți îngropa chiar, dar mai curând au mai târziu tot iese la lumină, "că soarele care când răsare nu poți să-i dai cu parul în cap". Și, pe deasupra, le suntem și datori... îngăimă Țamblac. Datori?! Ce datorie?! Care datorie?! Anul trecut, când să plecăm spre Roma, rămăsesem fără bani. Am cerut împrumut Signoriei două sute de ducați... Ce era să facem? Și?! Și... și mi-am zis, spune Țamblac cu năduf, că, la banii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Eram înțeleși au jurat chiar ca oastea risipită să se adune pe culmile Carpaților în zvon de bucium. Dar buciumele n-au buciumat... Și cât i-am așteptat, Doamne!... Am luptat singuri... Am murit singuri... Poate... poate n-au putut... îngăimă Daniil. Poate... poate, îngână Ștefan cu tristețe și îngăduință. Poate li s-o fi urât și lor de un așa domn neastâmpărat, ce le-a pricinuit atâta durere, pagubă și moarte. Poate... poate țara nu mă mai vrea... Eu le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]