1,512 matches
-
textul informativ și cel explicativ, rămâne să facem pasul următor la care B. Combettes și R. Tomasson nu s-au gîndit, adică cel de a considera textul informativ-expozitiv ca un gen de discurs enciclopedic care se bazează, în special, pe înlănțuirile secvențiale, fie de tip descriptiv, fie de tip explicativ. Cu alte cuvinte, tipul așa-zis "expozitiv" pare a fi definitiv exclus din clasificările prototipice. Acest punct de vedere este susținut, în zilele noastre, și de D. G. Brassart: Propunem deci
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
expl. 0) care lipsește în cea de-a doua, iar aceasta din urmă este închisă prin concluzia (P. expl. 3) care lipsește în prima. Actualizarea incompletă, în cele două cazuri, a prototipului secvenței explicative este, într-un fel, compensată prin înlănțuirea celor două secvențe. Se observă aici mai ales diverse fenomene de plasare a operațiilor și de ordonare a macro-propozițiilor. Operatorul DE CE poate fi foarte bine implicit (secvența 2), el poate, de asemenea, să apară în funcție de conținutul întrebării care se pune
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
ar fi gradul de acord sau chiar de maxim dezacord dintre partenerii unei interacțiuni dialogate, aceștia cooperează, fie că vor sau nu, la producția unei unități perfect identificabile, care cuprinde atât un început și un sfârșit, cât și moduri de înlănțuire a replicilor. Așa cum nota J. Schwitalla: Dacă nicio contribuție nu este legată de precedenta [...] un dialog încetează a mai fi dialog; el devine o succesiune de monologuri, așa cum se întâmplă în anumite situații de comunicare, în care mai mulți locutori
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de organizare lingvistică (coerență, reperaj enunțiativ, coerență izotopică și conexitate) se aplică atunci când ținem seama atât de coeziune, de coerență, cât și de conexitatea internă a intervenției unui locutor dat, al ansamblului intervențiilor unuia sau altuia dintre locutori sau a înlănțuirilor consecutive ale intervențiilor unor locutori diferiți. Aici, mai mult decât oriunde, constrângerile specifice acestui tip de textualitate determinată de interacțiune influențează formele lingvistice, în sensul unei dinamizări a ansamblului constrângerilor impuse de regulile lingvistice: "Discursul alternant este supus unor reguli
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
verbale este, după caz, mai mult sau mai puțin suplă sau rigidă" (Kerbrat-Orecchioni 1990: 200). Însă, în loc să fim descurajați de aceste caracteristici flotante și foarte diverse, vom încerca, în cele din urmă, să delimităm nucleul dur prototipic prin excelență al înlănțuirilor secvențelor dialogale. Această schemă prototipică nu are un rol normativ mai important decât cele precedente. Datorită specificului interacțiunii verbale, ea este cu siguranță însă, mai mult decât cele precedente, supusă influenței unor elipse și unor realizări incomplete. Atkinson și Heritage
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
și de închidere a interacțiunilor, specialiștii în analiza conversației au fost preocupați de descrierea acestor secvențe foarte bine structurate. Chiar dacă limita dintre formula de salut și începutul primei secvențe tranzacționale este uneori destul de imprecisă, avem totuși posibilitatea de a identifica înlănțuirile tranzacționale. Acestea nu vor fi încheiate decât prin formule de salut specifice care, nu numai că se pot întinde la nesfârșit, dar pot începe cu momente de pregătire prea puțin delimitate de blocul interacțiunii. Pentru a sesiza schimbările din secvențele
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
gest poate înlocui foarte bine o intervenție și constitui un element de schimb, în aceeași măsură precum un enunț verbalizat. Trebuie să subliniem aici că, în cadrul înscrierii unui dialog în povestire, se întâmplă frecvent să vedem cum naratorul comentează o înlănțuire, în loc să îl arate în totalitatea sa. De cele mai multe ori, găsim o intervenție-clauză [a] la discursul direct și narativizarea reacției mimo-gestuale [a']. În teatru, de asemenea, o didascalie a autorului poate semnala ce fel de gest constituie "replica" unui personaj. Intervenția
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
un anumit punct al schimbului în curs. Totuși, o întrerupere monologată de mai mare întindere trebuie întotdeauna negociată cu multă grijă și lasă loc sancțiunilor descrise în capitolul 2 (3.1.). Din lipsă de spațiu, voi descrie foarte pe scurt înlănțuirile din ce în ce mai complexe pe care le-am examinat în articolul meu din 1987a. Voi corecta însă descrierea propusă la acea vreme, considerată acum mult prea elementară. Textul 3 A1 Scuzați-mă, vă rog. Cât este ceasul ? B1 Nu aveți ceas ? A2
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
este asemănător celui precedent, dar, pe de o parte întrebarea (b) este foarte bine interpretată ca fiind o cerere și nu i se răspunde prin dedublarea arătată mai devreme; pe de altă parte, replica B1 vine să complice serios situația înlănțuirii, conferind anasamblului interacțiunii o tonalitate conflictuală: A1 Scuzați-mă, vă rog. .............................. [a] A1 Cât este ceasul ?.................................................... [b]. B1 Nu aveți ceas ?................................................[a' c]...... A2 Nu............................................................... [c'] B2 Este ora 6. ................................................. [b' d]......... A3 Mulțumesc................................................................... [d'] Am avea o ezitare în
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
ține să aibă primul și ultimul cuvânt. Prima intervenție a Lupului (L1) va da tonul discuției: va adresa mai întâi o întrebare [1], apoi o amenințare care reprezintă ieșirea din interacțiune, deoarece Mielul va fi "corectat" la sfârșitul fabulei. Această înlănțuire Întrebare Amenințare ne determină să observăm natura interogativă a propoziției de început: nu este oare o întrebare falsă destinată a permite lupului să afirme, prin presupoziție, un fapt și să încheie printr-o promisiune de corecție? Intervenția destul de amplă (A1
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
fapt obiectiv presupoziția lupului asertată în [7]. Următoarea intervenție a Lupului (L3) pare să accepte obiecția Mielului și să o corecteze [10]. Mielul răspunde la rîndul său (A3) după o aceeași dialectică de respingere a presupozițiilor din [11]. Mecanismul de înlănțuiri nu poate fi descris în termeni simpli de tipul Întrebare > Răspuns, așa cum s-a arătat mai devreme. Dacă întrebarea pare a fi foarte obișnuită pentru deschiderea unui schimb, iar răspunsul ca fiind o componentă reactivă a perechii respective, trebuie să
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
13]. Edificiul dialectic este demolat lăsând în acest fel locul sofisticii eristice. 5. Exercițiu de analiză secvențială Revenind la cele două dialoguri extrase din operele lui Jules Verne, propuse în exercițiul 5.3. din capitolul precedent, determinați secvențele incomplete, precum și înlănțuirile formate în cadrul lor. [A1] Mâine, spuse el, voi ucide acest urs! [B1] Mâine? Făcu Johnson, care părea că iese dintr-un coșmar. [A2] Mâine! [B2] Dar n-aveți gloanțe! [A3] Mi le voi fabrica singur. [B3] N-aveți plumb! [A4
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
prime observații au aplicație directă în monologul narativ clasic. Molière creează totuși, în scena II, 5 din Școala nevestelor, un alt mod de evaluare: o evaluare externă prin intermediul destinatarului, interpretant al povestirii. Este vorba de scena care începe cu binecunoscuta înlănțuire de replici din versurile 460 și 461. Arnolf Ai tu vreo noutate? Agnès Pisicu ăla mic S-a prăpădit săracu'. În această scenă predomină un act verbal de cerere a unei informații și momentul de așteptare a unui cu totul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
narat și timpul narațiunii, lasă în suspans timpul dramatic și rupe firul acțiunii" (1969: 152). În aceeași măsură în care descrierea poate să reprezinte un obstacol pentru progresia narativă, în genul romanesc, caracterul monologal al povestirii vine să rupă ritmul înlănțuirilor dintre replici. Această lege a economiei este în întregime justificată de respingerea de către clasici a oricărui caracter eterogen și de căutare constantă a unei unități discursive: dialogul. Am putut deja observa, în scena 5, actul II din Școala nevestelor, cum
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
prototipice abstracte, transmise pe cale culturală. Cu alte cuvinte, este o operație de lectură-interpretare care asigură discursului o anumită structură compozițională. Avem uneori tendința să separăm lectura de produsul său. Natura textuală a faptelor de limbă are drept consecință realizarea unor înlănțuiri de forme o structură compozițională dată care dirijează lectura/audierea unui enunț produs, dar care dirijează, de asemenea, și prima dintre lecturile/audierile posibile, cea realizată de către chiar producătorul ei, pe parcursul procesului de producție a discursului. Înainte de a se realiza
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
templu în sînge prăbușit. Hermina: E mort? Orest: Se stinge: grecii, în crunta lor mânie Spulberă-n al său sânge a sa neomenie. ................[POVESTIRE PROPRIU-ZISĂ].................................... 1525 Hermina: Cum ? Ce-au făcut? Orest......[CONTINUAREAPOVESTIRII]........................... 1533 Hermina: Taci, taci, Orest perfid, [...] Această înlănțuire poate fi rezumată astfel: Povestitor (Oreste) Auditor (Hermiona) (1) Anunțarea faptelor (2) Întrebare (1495) Rezumat (1493-1494) (3) Povestire (1497-1524) (4) Întrerupere exclamativă (1525) (5) Urmarea povestirii (1525-1533) (6) Comentarii de încheiere (1534..) Textul 7.2. Mithridate Povestitor (Arbate) Auditor (Monime
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cunoaștere și de transformare a realității obiective. -Tehnicile pot fi definite ca ansambluri de reguli și procedee utilizate pentru o acțiune eficientă. -Instrumentele sunt unelte (materiale) utilizate pentru cunoașterea științifică a fenomenelor. Instrumentele sunt folosite pentru operaționalizarea tehnicilor, a căror înlănțuire conduce la utilizarea unei metode de investigare. Tehnicile, metodele și instrumentele de monitorizare a politicilor macroeconomice nu sunt caracterizate de o funcționalitate evidentă în România. Deși la nivel teoretic există astfel de instrumente, care au început să dobândească și o
Impactul politicilor de tip anticriză asupra economiei reale by Tudor Ciumara, Dan Ion Gherguţ () [Corola-publishinghouse/Science/1127_a_2356]
-
influenței unor factori perturbatori - exogeni si endogeni - care se opun sau îngreunează realizarea obiectivelor prestabilite. Este necesară desfășurarea unei activități cu caracter antientropic în vederea adaptării, autoreglării funcționării sistemului, care în cadrul organizațiilor este reprezentată de activitatea managerilor, și constă într-o înlănțuire de decizii interdependente. A decide înseamnă a alege dintr-o mulțime de variante de acțiune, ținând cont de anumite criterii, pe aceea care este considerată cea mai avantajoasă pentru atingerea unor obiective. Decizia constituie punctul central al activității de management
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
Ierusalim. Toate aceste măsuri făceau parte dintr‑un foarte ambițios proiect de elenizare forțată a Iudeii, căruia populația i se opunea cu îndârjire, în ciuda existenței unui număr important de „colaboraționiști”. Capitolul 7 redă această situație de criză sub forma unei înlănțuiri de simboluri teriomorfe corelate, într‑o oarecare măsură, cu simbolul statuii prezent în capitolul 2. Prezentăm mai departe, pornind de asemenea de la versiunea lui Theodotion, textul în cauză: 2Eu, Daniel, am văzut în vedenia mea din timpul nopții și iată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Bisericilor, în număr de șapte, din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea. Structura Apocalipsei nu poate fi stabilită cu exactitate. În pofida numeroaselor soluții propuse și a încercărilor de sistematizare a conținutului său, poemul rezistă în mod absolut oricărei înlănțuiri analitice. Vom vedea mai departe cum tratează această problemă Victorin de Petoviu, la sfârșitul secolului al III‑lea. Deocamdată ne mulțumim să expunem soluția lui Bornkamm, inspirată probabil de lectura lui Victorin. În capitolul 1, v. 19, Fiul Omului îi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Ioan, cei zece regi „nu au luat încă împărăția” și se pregătesc să o primească direct din mâinile „Anticristului”. Acesta îi va învesti cu o oarecare putere, drept răsplată pentru sprijinul lor. Apocalipsa modifică atât psihologia personajelor, cât și înlănțuirea evenimentelor. Într‑o primă fază, Anticristul vine la putere, apoi găsește zece complici care îl ajută să‑și consolideze puterea; în fine, într‑o a treia fază, acești colaboratori fanatizați („nu caută decât să își consacre toată energia fiarei”) primesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lor și ultimele patru, sfârșitul care le așteaptă. Tema principală a cărții a XX‑a este, așadar, Judecata de Apoi. În jurul acestei teme gravitează o multitudine de laitmotive eshatologice, cum ar fi cele două învieri, millenium‑ul, a doua moarte, înlănțuirea diavolului etc. Augustin lucrează pe baza unui dosar de testimonia, potrivit următorului plan: Introducere (cap. 1-3): - despre Judecata divină (sens, legitimare); I. Mărturii noutestamentare despre Judecată (cap. 4-20) 1) Mt. 25,31‑41; 2) In. 5,22‑25.28‑29
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
veacului”, fie „totalitatea anilor acestui veac” (20, 7, 2), altfel spus întreaga perioadă cuprinsă între înălțarea lui Isus și sfârșitul lumii. În acest interval, a cărui întindere este nedeterminată, vor avea loc două evenimente: instaurarea împărăției sfinților pe pământ și înlănțuirea diavolului în adânc. În această privință, Augustin se întreabă mai întâi cine sunt acești sfinți și, apoi, cum anume trebuie să înțelegem ideea „șomajului” milenar al diavolului. Fidel vechii sale metode a triplei interpretări aplicate discursului rostit de Isus în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
20, 8, 2), îngăduindu‑i să acționeze exclusiv la nivelul „omului din afară”. Astfel putem defini Biserica‑Ciuitas Dei (Biserica ideală) ca pe un fel de „adunare generală” a „oamenilor lăuntrici”, desăvârșiți. Trebuie adăugat, la cele spuse până aici, că înlănțuirea diavolului nu constituie un eveniment bine delimitat, care ține de trecut, ci un întreg proces încă neîncheiat la care participă fiecare credincios prin faptele și hotărârile sale (20, 8, 2): Înlănțuirea diavolului (alligatio diaboli) nu se încheie în ziua în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desăvârșiți. Trebuie adăugat, la cele spuse până aici, că înlănțuirea diavolului nu constituie un eveniment bine delimitat, care ține de trecut, ci un întreg proces încă neîncheiat la care participă fiecare credincios prin faptele și hotărârile sale (20, 8, 2): Înlănțuirea diavolului (alligatio diaboli) nu se încheie în ziua în care Biserica depășește granițele pământului Iudeii, către alte neamuri, ci se săvârșește de asemenea acum și se va săvârși până la sfârșitul veacului (usque ad terminum saeculi), când diavolul va fi eliberat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]