1,219 matches
-
desfundat, care parcă Încerca să-i aspire cu zgomot frumoșii lui pantofi marca Weston, Înaintă cu dificultate, tîrÎndu-și anevoie valiza. Marie Își stoarse pletele Încă umede. Ploaia izbea În rafale ușile cu geam ale apartamentului. Furtuna părea să se Întețească, iar Christian tot nu se Întorsese. CÎnd coborî În holul hotelului, Loïc tocmai dădea pe gît un pahar la recepție. Marie nu-și putu reține o privire de reproș pe care el o prinse din zbor și o rezolvă printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
urlete din wigwamul alăturat (de unde or fi cumpărat asemenea drăcie? l-or fi confecționat chiar ei?). Femeia se repezi Înăuntru, ieși cu doi țânci minusculi, câte unul agățat de fiecare șold, și Începu să-i legene fără chef. Urletele se Întețiră. Masculul apăru și el tropăind, În sula goală. Era un bărbos destul de solid, de vreo cincizeci de ani, cu părul lung, cărunt. Îl luă În brațe pe unul din maimuțoi și Începu să-l giugiulească; era grețos. Bruno se depărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
atunci să-și transforme mediul social (În general format din părinți) În niște sclavi supuși celei mai mici dorințe a lor; egoismul lor nu mai are limite; e consecința existenței individuale. Bruno se ridică de pe mocheta din salon; urletele se Întețeau, trădând o furie teribilă. Pisă două tablete de Lexomil În puțină dulceață, se Îndreptă spre camera lui Victor. Copilul se scăpase pe el. Ce naiba făcea Anne? Lecțiile de alfabetizare a cioroilor se terminau din ce În ce mai târziu. Luă scutecul murdar, Îl aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
simplitate și de pământesc. Dar îmi cam pierd ritmul ; înjur printre dinți de frustrare în timp ce degetele mele prind aluatul. Mă doare partea superioară a brațelor ; pe față îmi curge sudoarea. Și zbuciumul din sufletul meu nu face decât să se întețească. Cum de au îndrăznit să mă șteargă cu totul ? Am fost un avocat bun. Am fost un avocat al naibii de bun. — Nu vrei să te odihnești un pic ? Iris vine la mine și mă atinge pe umăr. E destul de greu, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
În jurul lor, precum muștele. - Măi, Krog, măi! Ai văzut-o ce tânără era. Vinas a ta era mai coaptă... Nu mai avea cheful Runei, măi Krog, măi! Înțelege-mă! O nesătulă, Runa asta, of, of, se plânse el. Ploaia se Întețea din ce În ce, așa că i-am făcut semn să se grăbească. Îi râdeau ochii, netrebnicul. Începu să zică ceva din gât, de parcă era un fel de pasăre. - Ia zi... Îmi făcu el cu ochiul. Cum face Vinas la tăvăleală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mult. - Las’ că are Tatăl grijă de el, Încercă el să mă Împace. Pe la miezul zilei se porni un vânt furios dinspre Miazăzi. Mărunțeii nu mai văzuseră niciodată așa ceva și se băgară unii În alții, precum oile. După-amiază, furtuna se Înteți și se porniră niște fulgere cumplite, care scuturau pământul de parcă ar fi fost o frunză uriașă. - Ai mai vânat vreodată pe furtună? mă Îmboldi Logon deodată și, plini de veselie, nepăsători la tunete și la șiroaiele de ploaie, ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
țopăind În felul acela al lor. Când și când ne mai uitam Îndărăt. Norul de praf se mărea din ce În ce, dar Tek și Kikil nu apăreau să ne spună ce e cu el. Spre seară, simțirăm cum se Întețește vântul de Miazăzi, aducând cu el un miros pe care Începeam să-l recunosc deja. Era acrișor și tăios. Curând, auzirăm și tunetul nesfârșit al Mării celei mari, amestecat cu niște pârâituri ce-ți Înghețau sângele În vine - ziceai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aceste meleaguri. - Un ghețar atât de mare ca Gemenii, apare tare rar. E drept că acum e din ce În ce mai Ger și că ghețarii se nasc mai ușor, dar peste o vreme, apa o să se schimbe, că așa se Întâmplă când se Întețește frigul. Atunci, chiar dacă o să apară alți Gemeni, marea n-o să-i mai ducă spre Miazăzi. Eu zic că nu e nevoie să-i Înfruntăm aici pe vrăjmașii tăi, Vindecătorule, că nu ne-a fost lăsat să dăm asemenea luptă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
roșii și abia mai răsufla, de ziceai că Îmbătrânise mult-mult, bietul de el. După ce s-a apropiat de mine, a mai privit o dată Îndărăt, peste Marea cea mare. Era cenușie și rece. Vântul ce bătea dinspre pământuri prinsese a se Înteți. Undeva departe, deasupra pământului, se zăreau lumini pâcloase, izbucnind și stingându-se scurt: semn de fulgere. - Adus pe toți, Îmi zise Logon. Tek și Barra se apropiară. Kikil se trăsese Îndărătul lor și râdea de unul singur, țopăind ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
alta cu o uriașă ghioagă din lemn. A căzut, izbit de câteva sulițe și, cât era el de vânjos, nu și-a mai găsit scăparea. Ne-am oprit doar după căderea nopții, când deja nu mai vedeam nimic. Ninsoarea se Întețise și, din spusele iscoadelor, câțiva dintre vânătorii care se mulțumiseră doar să privească lupta de sânge de pe coline, se apropiau acum de satul nostru, În timp ce femeile și copiii lor porniseră spre pământurile lor, ca să răspândească vestea izbânzii lui Krog. Of
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Keynes scria Într‑un mod ezoteric, pentru prietenii lui din grupul Bloomsbury, și nu pentru masele de cititori de ziare. Spunea că pământul belgian părea Încă bântuit: „Atmosfera e Încărcată de emoțiile acelei vaste prăbușiri. Locul are un aer melancolic, Întețit de teatrala melancolie teutonică a pădurilor de pin negru”. Mi‑a stârnit un deosebit interes faptul că Keynes Îl socotea pe Richard Wagner direct răspunzător pentru Primul Război Mondial; „Evident, concepția Kaiserului despre sine Însuși era modelată după același tipar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
PARASCHIV stă chircit, în prim plan. Spectatorii găsesc acest tablou la intrarea în sală. Din când în când, în timp ce-și ocupă locurile, de sus, de undeva de deasupra pivniței, se aud bubuituri și ecouri șfichiuitoare. Aceste sunete se întețesc pe măsură ce sala se umple. Par a fi niște explozii îndepărtate, apoi un uragan care se apropie. MACABEUS va rămâne insensibil pe toată desfășurarea primei apocalipse. PARASCHIV se va chirci și mai tare și se va lovi cu pumnii în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Simți vântul? Vântul aduce ploaie. Auzi? Vine ploaie! Auzi? (Tunete ușoare, la mare depărtare; cele două personaje puternic încordate.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie... E altceva... E ceva confuz... IOANA: Ba nu, nu... N-ai auzit tunetele? (Vântul se întețește.) Vezi? Vezi? Vine o ploaie grozavă... Hai să plecăm... Hai... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu; nu... Mai stai... E altceva, nu e ploaie, e... Doamne, nu-mi dau seama dacă e ploaie sau nu... IOANA: E ploaie, e ploaie... Hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
chipurile călătorilor devin hidoase, de coșmar. Oamenii se strâng însă în jurul stâlpului, înfruntând urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori de zi, în stația de autobuz. Oamenii tropăie pe trotuarul înghețat, își suflă în pumni, unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Și apoi sute de mii de mici bombe incendiare au fost împrăștiate ca niște semințe în pământul proaspăt arat. Au mai fost trimise niște bombe ca să-i țină pe pompieri în adăposturile lor și toate focurile mai mici s-au întețit, s-au unit, au devenit o singură flacără apocaliptică. Hei, presto: ploaie de foc! Fiindcă veni vorba, a fost cel mai mare masacru din istoria europeană. Și ce-i cu asta? Noi n-am apucat să vedem ploaia de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
amândoi. Îl ridică deasupra capului: — O să avem de mâncare! strigă el și se îndreptă spre colibă. Părintele Carlos îl privi pe când se îndepărta cu pași mari, cu cartea într-o mână și cu peștele în cealaltă. Văzu cum fumul se întețea pe coș și îl auzi fluierând o veche melodie cubaneză. Mai rămase câteva clipe să privească liniștea lagunei și se amuză să studieze strădaniile unei furnici isula de a găsi o cale să traverseze un firicel de apă. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Poate doar de mai multe cărți. Le termin înainte de vreme și trebuie să le recitesc întruna - făcu o pauză. În fond, poate că asta mi-a folosit ca să învăț să citesc. Înainte consumam cărți ca și cum ar fi fost lemne de întețit un foc prea violent. Acum înțeleg că atunci când o carte este bună, e și mai bună a doua oară sau chiar a treia oară. Nu mai caut surpriza, nu mă mai mână curiozitatea și pot să cuget adânc la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
soarele binefăcător oferă gratuit lumină și căldură tuturor; visele, oricâte, fără plată sunt pentru toți viețuitorii pe pământ; vântul, când pașii își întețește și aerul primenește, nu cere plată niciodată; ploile trebuitoare ale secetei adversar sunt ale Naturii dar; de la înaintași moștenit, talentul nu trebuie plătit; bunul simț, părinții cu dragoste copiilor îl dau, dacă îl au; călătoriile cu gândul printre astre sau
Gratis. In: Clipe de infinit by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/261_a_597]
-
umăr? Ochii individului se rotiră înnebunitor în orbite. - De el îmi este cel mai frică, domnule, dacă sunt banii lui nu mai am nicio scăpare... Îmi puteți da un pahar cu apă, vă rog? Tună din nou, iar ploaia se înteți. Dacă-i bal, atunci bal să fie, murmură... Îi făcu semn să intre, urmărind distrat urmele de pantofi rămase pe parchet. Strânse din ochi. Ah, Lucia, de-abia aștept să văd cum vei curăța podeaua, stând în genunchi și fâțâind
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bună ăsta cu casa. Aș bea ceva înainte să-i sucesc gâtul. De preferat ar fi o tărie. - Nu-i ducem la tocător pe amândoi? Pierdem spectacolul. - Nu. Vreau să le văd privirile atunci când îi strâng de gât. Ploaia se înteți, iar huiduma coborâ geamul câțiva centimetri și scuipă. - A dracu` vreme, șefu`! De numărat bani, ha, ha! Omul cu Tatuaj nu râse. Scoase bricheta din buzunar și aprinse încă un Camel...” Merse din nou la fereastră. 10 minute. De ce nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dorință, însă se destinseră brusc și țigara căzu între picioarele chircite. Tunetul care se făcu auzit în același moment păru un simplu gong care anunța sfârșitul unei alte reprize...” Merse către fereastră și trase colțul draperiei. Vijelia începu să se întețească, norii negri se prinseră într-o horă nebună, fulgerele se întețiră, atmosfera se încărcă, suplimentar, cu energie. Ochii scriitorului urmăriră întreaga scenă, în timp ce buzele se mișcau, rostind cuvinte pe care nici el nu le putea auzi. Dar le gândea... Când
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Tunetul care se făcu auzit în același moment păru un simplu gong care anunța sfârșitul unei alte reprize...” Merse către fereastră și trase colțul draperiei. Vijelia începu să se întețească, norii negri se prinseră într-o horă nebună, fulgerele se întețiră, atmosfera se încărcă, suplimentar, cu energie. Ochii scriitorului urmăriră întreaga scenă, în timp ce buzele se mișcau, rostind cuvinte pe care nici el nu le putea auzi. Dar le gândea... Când stâlpul de telegraf porni către pământ și către Land Roverul în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vocea interioară și, la un moment dat, rotise ochii prin cameră, așteptându-se să îl vadă pe nenorocitul de Magician), luă șapca de baseball din cuier, și-o îndesă pe cap și descuie ușa. Ieși pe verandă, în timp ce ploaia se întețea, iar vocea continua să-i introducă printre circumvoluțiuni o limbă dezgustătoare, de o moliciune perversă. I se făcu silă, avea un ghem în stomac, dar coborî treptele și porni cu pași rapizi pe alee, către poartă. Nu-i păsa de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
îndreptă către partea din stânga-jos a ecranului, deschise meniul de start și se poziționă deasupra butonului shut-down. După câteva secunde, displayul se stinse, iar viața merse mai departe. Odată cu ea, decisă să plângă îndelung, precum o bocitoare profesionistă, ploaia se înteți... O sirenă sparse atmosfera, iar câțiva vecini, protejați de umbrele sau de pelerine, apărură la porți și priviră nedumeriți către casa prin ale cărei ferestre sparte ieșeau limbi de foc... 5 Vru să se desprindă de balustrada podului, însă simți
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
accident al unui taximetrist care îl stropise și despre ziarul de a doua zi. Un ziar pe care îl ținuse, totuși, în mână, chiar atunci. Încă mai simțea atingerea foilor, iar foșnetul inconfundabil trăia bine-mersi în urechile sale. Ploaia se întețea, iar umbrela sprijinită de zid părea cuprinsă - în condiții normale, o astfel de idee ar fi fost pur și simplu o tâmpenie - de o tristețe iremediabilă. Firesc, își spuse, cum să nu fii deprimată dacă lumea nu va mai avea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]