1,357 matches
-
care face legătura între făpturile aflate la cele două niveluri ale invizibilului; Hermes pe care, invocându-l, Electra îl va ruga să transmită mesajul ei acelor daimones (vezi Perșii) subpământeni, morții protectori, păzitori ai sângelui părintesc, sânge care cere răzbunare. Întruchipare a tatălui ocrotitor, regele mort este, de asemenea și mai presus de toate, tatăl asasinat care își caută răzbunătorul, cristalizând în el întreaga ambivalență a fantomei: forță deopotrivă protectoare și amenințătoare. Desigur, umbra lui Agamemnon nu apare aici (cum se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de Zeus și silită acum să rătăcească flămândă prin ținuturi sălbatice, populate de tot soiul de spectre, de arătări, de fantome, urmărită de eidolon-ul lui Argos, boarul cu o sută de ochi, metamorfozat într-un tăun care o înțeapă neîncetat, întruchipare a țepușei divine. Chiar și Prometeu, atunci când își povestește viața, nu uită să evoce acea regiune îndepărtată pe unde hălăduiesc Forkidele și Gorgonele și pe care i-o amintește episodul cu Io. Eidolon-ul lui Argos s-a întors din Infern
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
integrare a alterității în deschiderea către Celălalt, el este și cel ce croiește drumul spre experiența alterității sub forma ei cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
frontală cu masca. Trăiește o revelație, dar riscă în același timp să se distrugă, să cadă pradă delirului nebuniei sau morții. Omul dă piept cu zeul și cu moartea și încetează atunci, prin posedare, să mai fie el însuși, devine întruchiparea unei puteri de pe cealaltă lume, putere care a pus cu totul stăpânire pe el. Cu Gorgo, omul se vede proiectat într-o alteritate radicală. Chipul lui Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
visului, o apariție onirică susținută de forța memoriei, căci ea nu bântuie doar visele ci și realitatea făcându-ne să credem că e aievea apa atât de familiară luând înfățișarea unui luntraș, a acestui barcagiu (care) negreșit a lui Kanehira întruchipare era formă sub care ați putut să-l vedeți de-adevăratelea șs. n.ț. Fantoma e, așadar, nu numai o închipuire, ci și un soi de realitate care poate fi văzută. Iată de ce waki își dăduse seama încă de la început
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
grozăvie a nopții” - aceste cuvinte din Macbeth ar putea cristaliza, fără îndoială, esența marilor tragedii shakespeariene. O „grozăvie a nopții” însemnând crimă, sânge și moarte, dar și întâlnire cu fantomele, o noapte din care se pot ivi pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
celor cărora le-au răpit pentru totdeauna somnul (corăbierul mort pe vasul său, marinarul condamnat să nu mai adoarmă în veci). Din vorbele lui Banquo reiese limpede că „arătările” ce le-au ieșit în cale sunt, sub bizarele lor înfățișări, întruchipări ale sălbăticiei (wild), ale non-umanului („not like th’ inhabitants o’th’earth”), veritabile figurări ale unui altundeva devenit dintr-odată aici și acum: ...Cine sunt Aceste iezme stranii-n portul lor De parcă nu-s făpturi de pe pământ Și totuși sunt
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
șobolanii, care ademenește copilul, ducându-l spre mare, spre moarte și al cărei nume înseamnă „lup” (se zice despre ea că, în timpul nopții, se preschimbă într-un strigoi cu înfățișare de lup, într-un soi de vârcolac, devenind astfel o întruchipare a spațiului sălbatic, a alterității, a metamorfozei). Uimitoare figură de magiciană rătăcitoare, cu priviri aspre și pătrunzătoare și care, printr-un ritual al cercului săvârșit de trei ori la rând în sunetele muzicii, atrage șobolanii spre mare, spre pieire, spre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în jurul a două universuri, cel al copilăriei și cel al bătrâneții, o face pentru că, aflate la limita realității pragmatice, ele se învecinează amândouă cu starea de neant. Figurând copilăria cu ajutorul unor mici manechine inerte și dând chiar și actorilor reali - întruchipări ale bătrâneții - un aer cadaveric, de ființe „de pe altă lume”, Kantor pare să caute expresia ultimă - și cea mai concentrată - a complementarității despre care vorbea. Când publicul intră în sală, actorii se află deja acolo: niște bătrânei semănând izbitor cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a se regăsi în celălalt. Astfel, în toate oglinzile Antichității, aceste jocuri ale aceluiași și ale celuilalt deschid drumul spre o înțelegere a imaginii sinelui ca reflectare, dar o reflectare în centrul căreia se află Celălalt, străinul de esență divină, întruchipare a unei alterități a cărei expresie extremă o constituie Gorgo. Oglinzile lui Genet sunt, într-un anume fel, urmașele oglinzilor antice. Ele servesc drept reflex unui spectral ce ține deopotrivă de oglinda lui Narcis și de aceea a lui Gorgo
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
până când nu a mai găsit nici o piesă. Mi-a spus că va termina imaginea la întâlnirea noastră din săptămâna următoare. Din nefericire a murit pe neașteptate cu o zi înainte de ședința de terapie programată. Lucrul cu visele Visele sunt o întruchipare a vieții interioare a persoanei și atât Freud cât și Jung au utilizat visele ca mijloc de înțelegere a proceselor inconștiente (Freud, 1900/ 1976 Jung, 1943/1966, 1954; Singer,1973Ă. Un aspect controversat al psihanalizei a fost afirmația sa cum
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
dificultate; doare și apasă; ce doare; dorință; dorit; dovadă; dragoste; enigmatic; entuziasm; este; estetic; eu; evidență; existență; falsitate; familie; farfurie; fatalitate; fățarnic; să fie; forță; franchețe; gînduri curate; greiere; greu; idee; incertitudine; inexistent; interes; interesant; intrus; iubit; iute; încîntat; întotdeauna; întruchipare; întuneric; înțelegere; înțelepciune; învățat; jurămînt; jurnalist; legal; luciditate; lucruri abstracte; magic; mama; mare; mic; minciunind; nu spune minciuni; minte; mințit; miraculos; mîncare; neadevăr; neadevărat; necesitate; nemulțumire; neplăcere; neplăcut; niciodată; normal; nuanță; om înțelept; omenie; par; paradox; părintesc; pedeapsă; perceptibil; perfecțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
dragoste (3); firav (3); fizic (3); manechin (3); organism (3); piele (3); putere (3); sănătate (3); siluetă (3); sînge (3); 90-60-90 (2); bronzat (2); carcasă (2); ceresc (2); dezgolit (2); formă (2); forme (2); inimă (2); interes (2); însuflețit (2); întruchipare (2); lucrat (2); mare (2); minte (2); mlădios (2); moarte (2); parte (2); persoană (2); pîine (2); sănătos (2); schelet (2); sculptat (2); suplu (2); trunchi (2); urît (2); voluptate (2); admirabil; admirat; admirație; ambalaj; aparență; armonie; artă; atingere; atletic
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Rămânând, din acest punct de vedere, paradigme tehnobiologice deterministe și esențialiste, ființele sintetice sunt private de pasiune și de emoție, de complexitatea afectivității și a cunoașterii, de grija pentru celălalt. Așadar, cyborgul înglobează numeroase accepții, de la inteligență la viața artificială, întruchipări aflate la limita „regimului nocturn” al imaginarului și întrupări contingente, transgresând opozițiile împământenite de tipul artificial vs natural/biologic sau obiect vs subiect. Atât „omul Turing” (vezi Bolter, 1986Ă, cât și diversele creaturi ale vieții artificiale nu se simt alienate
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Neîndeplinind sarcinile unei totalități primordiale sau ale unei finalități absolute, avatarul intervine în lumea virtuală în mod contingent și parțial, cuplându-se permanent cu alte sisteme și experimentând la granița dintre genetic și cibernetic. Deopotrivă coordonează și este coordonat de întruchipările variate ale spațiului virtual, de fluxuri și de intensități ontologice, sociale, politice, economice, acumulează și coagulează, dar și pierde și destructurează în fenomenele încorporării. De la sedimentele identității până la fluidele recombinărilor, subiectul avataric cunoaște o gamă largă de întrupări și localizări
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
distanța unei imagini. Or, ca să exiști pur și simplu, este nevoie de o distanță de la sine la sine. Abolirea acestei distanțe ne condamnă la o reproducere nesfârșită, la un soi de imortalitate derizorie (Baudrillard, 2001, p. 42Ă. Dacă susținătorii noilor întruchipări identitare avatarice văd în imersie, în interacțiune sau în telecolaborare avantajele posibilității de a fi în locul altuia sau a celuilalt, nu doar metaforic, ci în mod pragmatic, sau dacă transumaniștii își închipuie oportunitățile pozitive deschise prin nemurirea și omnisciența cibernetice
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
limita stranietății. Cyborgi, avatari cibernetici, indivizi transgenici, agenți cognitivi și vietăți artificiale, toate acestea sunt ipostazieri ale unei ontologii virtuale într-un univers, discursiv și practic, postuman. Forme ideale și simultan apariții concrete, metafore, imagini sau limbaje logico-matematice și concomitent întruchipări materiale, fluxuri haotice și ordonări efemere, entitățile virtuale întrerup șirul liniar al condiției umane și îl reconectează în noduri ontologice metise. Postumanul este o relaționare a umanului, a viului și a emoționalului la elemente și sisteme nonumane, dincolo de dualismele împământenite
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
toping de caramel și garnitură de înghețată de casă), primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți procuri ingredientele. În cazul începătoarelor, e nevoie măcar de o pâine și de o sticlă cu apă. * Meniul menționat pare întruchiparea frugalității; de fapt, chiar asta e, dar nu e cazul să-l eviți; modestia culinară are și o latură pozitivă: conservă legăturile cu extratereștrii; din proprie experiență, îți spun să nu grăbești trecerea de la meniurile simple la cele complexe; înfrânează
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
neputinței de a acționa Ă este că nu se angajează în nimic, că nu crede în nimic. Tocmai de aceea invidia și dezgustul față de cei care cred se află într-o permanentă confruntare. Așadar, vidul nu capătă la Cioran doar întruchiparea spaimei de ipocrizie, ci și, cum am văzut deja, pe aceea a propriei proiectări în iluzoriu, a golirii de sine, a lipsei de identitate. Pe 24 februarie 1960, Cioran notează: „Astăzi, scriindu-mi numele pe un formular, am avut senzația
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai bine decât mine ce e aceea furie disperată... O, explozii ale decăderii mele!” (I, 13). De aceea, se recunoaște mai degrabă în Nero, pe care vrea să-l absolve: „Citesc undeva: Nero a fost personificarea cruzimii. Eroare. A fost întruchiparea fricii” (II, 333). Detaliu capital: violența, nihilismul, ura de sine ca reflex al fricii. De ce să-i fi fost frică lui Cioran?! De nopțile albe? De sine însuși? De golul care a substituit ființa? De absența lui Dumnezeu? În fine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
laș, că l-ai menajat în așa hal și că n-ai explodat în cele din urmă” (III, 264). Evident, suntem interesați de ceea ce spun aceste cuvinte despre Cioran, care-și reproșează lașitatea de a nu fi el însuși, adică întruchiparea violenței. Totuși, într-un moment tot de luciditate, are accese de abandon: „Abține-te să dojenești pe cineva, oricine ar fi, își spune. Dacă oamenii s-ar putea schimba, s-ar schimba. Dar nu pot. Iar tu și mai puțin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Să mă lipsesc de el ar însemna să nu înțeleg nimic din lumea vizibilă” (II, 270). Antidoturi. Despre ceilalți și experiența extazuluitc "Antidoturi. Despre ceilalți [i experiența extazului" Mă-ntreb dacă, pentru Cioran, demiurgul cel rău nu e cumva o întruchipare a celorlalți, care-i suscită vanitatea și în care se recunoaște, ca-ntr-o oglindă, pe sine. Cum știm deja, el are nostalgia sihăstriei și a pustiului. Ba chiar a peșterii: „Vechea mea obsesie: s-o rup cu toată lumea, să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lui Iisus, care spusese: „Vai de carnea aceasta ce depinde de suflet și vai de acest suflet ce depinde de carne!” (I, 163). Sufletul care depinde de carne este marea suferință a lui Cioran. Mai ales când carnea lui e întruchiparea însăși a bolii. Or, Cioran nu se poate închipui fără șubreda-i sănătate. „Sunt prizonierul organelor mele” (III, 40), spune într-un loc. Anterior, vorbind despre alegerea sa între Utopie și Apocalipsă, recunoaște: „temperamentul meu a ales. Toate opțiunile mele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acolo unde bîntuie fantomele spaimei, acolo unde rațiunea nu are bilet de liberă circulație. Și cum "somnul rațiunii zămislește monștri", transferul din real în imaginar, în oniric se produce pe neobservate, "binevoitorii" vecini de bloc ai profesorului devenind creaturi suprarealiste, întruchipări grotești ale fricii funciare, ale spaimelor acumulate pe traiectoriile unei vieți de supunere lașă, de compromisuri și alinieri obediente. Sub agresiunea acestor făpturi goyești, viața de familie a profesorului devine un infern, iar, iar ființa lui e supusă unei devastări
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fructe care reprezintă cei doisprezece "sori", Arborele însuși fiind considerat un popas al soarelui. La încheierea unui ciclu, astrul solar vine să se odihnească pe "creanga de aur" a Pomului Vieții.79 Izvor al vieții și al morții, soarele este întruchiparea luminii diurne, focul uranian, dătător de viață, purificator, dar și distrugător, prin arșița și seceta pe care le provoacă. Ca simbol al veșnicei reîntoarceri și al centrului, soarele este nemuritor, el este cel care reglează, prin echinocții și solstiții, viața
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]