16,273 matches
-
la treabă. 5 Apoteoza Cu câteva ore în urmă, Bull savurase o cană de ceai în compania Ramonei, prostituata transsexuală. Povestea pe care i-o spusese nu era una obișnuită, iar Bull nu mai auzise așa ceva. — Tati era muncitor pe șantierul naval. La șantierul Swan Hunter, de pe Wearside. Și nici că-și dorea altceva decât să-i calc pe urme. Spunând acestea, Ramona se lăsase pe vine în colțul garsonierei cu aer stătut, turnând apă din cana electrică în niște cești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Apoteoza Cu câteva ore în urmă, Bull savurase o cană de ceai în compania Ramonei, prostituata transsexuală. Povestea pe care i-o spusese nu era una obișnuită, iar Bull nu mai auzise așa ceva. — Tati era muncitor pe șantierul naval. La șantierul Swan Hunter, de pe Wearside. Și nici că-și dorea altceva decât să-i calc pe urme. Spunând acestea, Ramona se lăsase pe vine în colțul garsonierei cu aer stătut, turnând apă din cana electrică în niște cești desperecheate. Bull nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
fi fost ideal pentru o echipă de rugby. Ramona îi dăduse lui Bull cana de ceai și se așezase lângă el pe patul care scârțâia. Își continuase apoi povestea: — Nu-mi amintesc din copilărie decât cum mă ducea mama pe șantier. Nu ne lăsau să intrăm, normal. Cică era prea periculos pentru copii, așa că mama îmi arăta cu degetul. La distanță îl vedeam pe el, mic de tot, știi, cum se târa, pe hulă sau pe chilă sau pe ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
că asta făcea el, suda. Și mama îmi zicea: „Ăla e tatăl tău, băiete. O să fii ca el cândva“. — Și ai fost? îl întrebase Bull. — Da’ cum. M-am dus la profesională, la City & Guilds. Am început să muncesc pe șantier chiar în ziua în care au primit ultima comandă. Era un petrolier vechi și unsuros. Se numea Anubis. La ăsta am muncit io. Toată fierăraia de pe punte. Și, într-o zi, eram suit sus, sus și mă uitam așa, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mormântul unui fost mare demnitar, motiv pentru care localitatea avea numele de "Mawangdui". În anii '70, câteva săpături întâmplătoare în zonă au confirmat existența unui astfel de mormânt. În 1971, în timpul unor săpături la peste zece metri adâncime, pe un șantier din zonă, constructorii au dat peste o porțiune cu noroi alb. Cu o bară de oțel au făcut o gaură în strat și din orificiul creat au ieșit gaze cu miros neplăcut. În urma prospectării, specialiștii au confirmat că în subteran
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
20 de metri distanță de mausoleu. La un moment dat, în timpul săpăturii, a apărut o bucată din aur în sterilul scos cu o sondă de la o adâncime de 7 m. Când a luat piesa de aur în mână, șeful de șantier Cheng Xuehua, a fost atât de emoționat, încât îi tremurau mâinile la gândul că a găsit carul cu caii de bronz, cum a povestit el mai târziu. Săpăturile s-au desfășurat cu maximă atenție, sub îndrumarea experților, iar după o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
defileu, șerpuind spre mare. Sunt multe povești legate de îmblânzirea apei de către Yu. Una dintre acestea spune că în a patra zi după căsătorie, Yu a plecat să se lupte cu apa. Timp de 13 ani cât a lucrat pe șantier, el a trecut de trei ori prin fața casei sale, dar n-a intrat niciodată. În cele din urmă, Yu reuși să îmblânzească puhoaiele. Fiecare fluviu își are propria albie și toate cursurile de apă se îndreaptă spre est și se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
campania: bine instruit probabil de „stafful” său, și-a tras o geacă obosită și a pornit să alerge cu mâna întinsă după muncitori și să pupe sute de femei. N-a pierdut nici o ocazie să repete că a umblat pe șantier la viața lui, în cizme de cauciuc murdare de noroi. A comis astfel o imensă eroare: capitalul lui de încredere de până acum era de băiat subțire, mereu cu cravată bine asortată, școlit, manierat, care reprezintă competent România în diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
-a uluit Londra cu preparatele ei culinare, apoi cenușiul oraș Torino), dar știu precis cum tratam eu mișcările copilului din burta maică-mii, fiindcă, cu rușine vă spun, dormeam cu ea încă, profitând de faptul că tata tot lucra pe șantiere și dădea din an în paște pe-acasă. Ei bine, nu chiar la fiecare izbitură, dar la cele mai multe dintre ele, ziceam e Dudu, e Dudu Georgescu, pentru că eram convins că lovește cu capul. După aceea, mai exact după ce el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ce mai, dar asta s-a întâmplat. Spiridușii ne-au fentat pe mine și pe mama, deși frati-miu susține că se simțeau bine în preajma noastră, l-au fentat și pe tata în scurtele, rarele și somnoroasele lui apariții de pe șantiere și, ce e mai curios, l-au păcălit pe Stoicescu, administratorul blocului (o față de șopârlă, securist, căpitan), care nu i-a trecut la plata întreținerii. Iar dacă tot am pocit numele bonomului Știm, dincolo de remușcări și de ciudă, sper ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a născut Matei; b) Matei era un bebeluș; c) când într-un apartament din Drumul Taberei apărea un bebeluș, apăreau și sute de treburi; d) cu treburile se ocupau, de obicei, mamele, tații și bunicile; e) tata era plecat pe șantiere, pe-o bunică nici n-o cunoșteam, cealaltă ne vizita o dată pe an, când aducea cremșnituri de la „Leonida“ și cruciulițe de alamă; f) cremșniturile erau gustoase, cruciulițele simpatice, iar treburile îmi reveneau mie, singur cu mama pe-acasă; g) dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
tata l-ar fi vizitat ca alți tați, cu damigene și sacoșe, cu plicuri, cu canistre de benzină, cu sticle și lădițe, poate aș fi apărat și eu în partidele oficiale. Dar tata n-o lăsa deloc mai moale cu șantierele lui, mai ales că se născuse Matei și Matei era bebeluș și, odată cu bebelușii, apăreau în casă o mulțime de treburi. După vreo trei luni, nu l-am mai vizitat nici eu pe antrenorul ăla, deși visam să-i scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Roșu Daniela, avea o casă fără tablouri, unde mirosea ușor a usturoi și a murături. Ca să apară Cubanezu, a fost nevoie să se construiască C37, un bloc cât un sat, cu 10 etaje, 6 scări și 264 de apartamente. În timpul șantierului, s-au dat lupte grele între armatele din D-uri, pentru cucerirea fundațiilor. Ne făceam redute din bolovani și bulgări de pământ, ne înarmam cu bâte, praștii, țevi cu cornete, buzdugane, sulițe, scuturi și scări de asalt. Ne băteam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
suferea și el din cauza fetei cu nume băiețos, a căzut într-o baltă de sânge și a murit. A scris și-n ziar. Luni. În Informația Bucureștiului, la rubrica „Aflăm de la Miliția Capitalei“. Era după-amiaza, tata plecase pe unul din șantierele lui (poate se întorcea peste o săptămână, poate peste două), mama moțăia, Matei nu se născuse, eu îmi construisem o colibă sub birou, cu pături, am aprins o lumânare (nu pentru omul care ronțăise semințe de bostan, ci pentru că-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
el de descărcările electrice, măcar din când în când. Mai târziu, obiceiul de-a colinda pe întinsurile patriei și reflexul de-a fugi de acasă cred totuși că i s-au păstrat. Altminteri nu-mi explic de ce pleca întruna pe șantiere. Zicea că pentru bani, dar nu-l credea nimeni. Câteodată, după discuții interminabile, mama îl convingea să rămână în București, într-unul din posturile călduțe de la birouri. Erau perioade când aveam și eu un tată pe aleea Băiuț, unul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și din acea clipă, două linii curbe au început să se întindă încet, insesizabil, se lungeau cu fiecare săptămână scursă, cu fiecare lună, s-au întins până când, pe rând, au închis două cercuri. Primul cerc a cuprins o poveste de șantier: lui tata i s-au aprins călcâiele după o fufă din Constanța pe care-o angajase să aibă grijă de niște hârțoage; fufei, căreia nu i se distingea tenul sub farduri, dar i se distingeau sânii sub decolteuri și picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o corcitură mai grozavă decât toți lupii alsacieni; a ros pantofii din casă, cotoarele cărților de pe rafturile de jos ale bibliotecii, brațul unui fotoliu și o policioară de la vitrină; Florea o ura, Naghy se apleca s-o mângâie; vara, pe șantierul lui tata de la Agigea, Kita lătra la valuri și încerca să prindă pescăruși; când a fost otrăvită de-o babă din C 37, a zăcut o zi și o noapte, dar m-a auzit cum plâng, m-a văzut cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
l-a cărat la etajul patru, îl păzea mândră pe preșul de la ușă, parcă ar fi vânat și ne-ar fi adus un iepure de câmp, nu un os împuțit dintr-o ciorbă; a plecat într-o toamnă pe-un șantier de-al lui tata, când el suferea de singurătate; de atâta singurătate, tata nu și-a amintit s-o vaccineze la timp; după ce s-a îmbolnăvit, Kita a devenit tristă, tare tristă, îmi lingea palmele mai des decât ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ca în unele duminici la prânz, la ieșirea din cinematografele de pe Bulevardul Republicii: lumina zilei ori a becului de pe hol ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. În lungile perioade în care tata era plecat pe șantiere (susținând că fără oameni ca el s-ar alege praful de țara asta), deschideam ușa camerei obscure și o cercetam pe îndelete. Mirosea urât, a aer stătut și rânced, fără tata mirajul camerei obscure se topea și se arăta cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ai republicii, ceasul istoriei personale a bunicului meu ticăia lent și stins, cât să nu supere bătăile marelui orologiu al istoriei colective. Ca frate al unui deținut politic și ca ginere de industriaș, inginerul Mircea Chiril (fostul băiețel) lucra pe șantiere izolate, spre care dosarele de cadre răzbeau cu greu din pricina norilor de praf, a hărților aproximative și a drumurilor desfundate. La construirea releului de pe vârful Coștila, a mâncat luni întregi mămăligă cu marmeladă, iar în drumurile prin burniță și cețuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
buzele ca să-i spună ceva, dar îl salutau și-i mulțumeau din cap. Mai târziu, când ticăitul ceasului s-a mai întețit, când cele două fetițe ale bunicului meu zburdau prin școli din centrul Bucureștiului și când el lucra pe șantiere legate de vreo șosea sau de calea ferată, mesele au devenit altfel. La Săvinești, unde pe-un afiș dn holul blocului stătea scris „Interzis să creșteți porci în bae!“, primea o mulțime de ouă proaspete, nu de țară, ci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
tot mai dogit, iar bunicul meu era de mult bunic (fiindcă eu mă născusem, gângurisem, învățasem să merg, să vorbesc, să scriu, să pup fetele, să recit poezii patriotice și chiar să rezolv ecuații), lui, care nu mai pleca pe șantiere, ci lucra pe Calea Griviței într-un institut de proiectare, i-a venit ideea să închirieze cămăruța de la mansardă unei muncitoare de la o fabrică de mezeluri. Nu-i cerea bani, pentru că banii erau din ce în ce mai inutili, iar mezelurile, din cauza pensionarilor care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dosar, plic cu plic, hârtie cu hârtie. Erau puse acolo, de-a valma, scrisori și cărți poștale, proiecte inginerești, fotografii, brevete de invenție, articole decupate din ziare, diplome școlare, referate tehnice, facturi, graficele riguroase ale unei febre moderate, agende de șantier, însemnări intime, radiografii pulmonare, desenele unor fetițe cu numele Cristina și Ioana, trei exemplare dactilografiate ale unei cărți netipărite, Zări nemărginite, sute de flori ale reginei și de gențiane presate, un refuz sec, standard, și pustiitor al Editurii Sport-Turism, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cele mai multe victime, iar bătăile, schingiuirile și crimele ce au avut loc în securitățile noastre la anchete, reeducările prin tortură zi și noapte, ani de zile, ce au avut loc la Pitești, Gherla, Ocnele Mari, Canal și în alte închisori și șantiere ale morții, au depășit orice fantezie diabolică. Această epocă neagră va fi mereu o pată pe istoria noastră. Moritz Feller fuge de trecutul său. Trecut pe care el l-a zidit cu ură, sânge și crimă. A fost unul dintre
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Constantin Argetoianu, Mircea Vulcănescu și mulți alții. După începerea construirii Canalului Dunăre Marea Neagră (sunt indicii că Stalin a impus construirea acestui canal, intenționând să ia României Delta Dunării), deținuții politici au fost obligați să lucreze în condiții inumane pe acest șantier, supuși fiind, în fapt, la un regim de exterminare. În închisori și lagăre s-au petrecut cruzimi de neimaginat: la Pitești și Gherla, în cadrul așa-numitei «reeducări» prin deținuți (propusă de Eugen Țurcanu, legionar devenit comunist și apoi arestat), cei
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]