9,824 matches
-
să nu-l ție? Ha! Doar sunt amândoi pe felie, pe aceeași felie. Mai ales de când cu renovarea aia mare, amândoi sunt uite așa!", face Săvuleasca, încârligându-și arătătoarele. Cred că fiecare și-a tras atunci o roabă de bani", șopti Băși, mai cu fereală, scăzând mult vocea. "Oho!", îl susținu baba de Fito. "Plus ce ciugulesc din orice sponsorizare, fie de la minister, fie de la aiuriții ăștia de la Uniunea Europeană pe care îi faci din două vorbe și trei hârtii. Ce să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
construcție ce omagiază arta culinară. Pe capul onorabilei profesoare păreau să se fi adunat, într-o devălmășie abrașă, tot felul de cârnăciori, sărmăluțe și clătite de un purpuriu fluorescent. Se auzi un ciocănit discret. Doamna Săvulescu privi iritată înspre intrare, șoptind: "Asta sigur e Milena. Numai moaca asta stă ca fraiera în fața ușii așteptând să zbier eu să poftească 'mneaei încoace." Strigă: "Haidi, dragă, intră odată!". Într-adevăr, în birou pătrunse asistenta cu o tăviță pe care se aflau două cești
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o îndrume către o binemeritată pensie. Pe perete apărură băieții mei cu un nou mesaj: "EȘTI DILIE. DE CE NU IEȘI LA PENSIE?". Babei i se aprinseră ochii în cap. Se încordă toată și prinse să se ridice încet din fotoliu. Șopti repede: "Cornele, ia fi atent acuma!". Până să-și înalțe profesorul ochii și să se întoarcă spre perete, soldații mei se și ascunseră. Zidul gol o sfida iarăși pe scorpia de Fito. În virtutea acestei stări de spirit, țipă ca apucată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
camere și bucătărie, ale apartamentului de la etajul patru, din Berceni, unde stăteam, în vederea lipirii; eram conștient cu alte cuvinte, că mă aștepta o muncă de câine. Ceea ce va ieși din mâinile mele, nu se va mai numi niciodată statuie - îmi șopteam destul de emoționat-pentru că o să fie tatuată cu dâre dubioase, cu mâzgălituri provenite de la lipituri. Nu vor mai putea fi puse precis, vreodată în vitrinele servantelor, ci ascunse undeva, tot într-un sertar, ca să nu mai fiu obligat niciodată să dau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
alți copii, sau frunze și pețioale în cel mai rău caz? De ce? De ce rupeai tacticos toate petalele, pe rând, una câte una și, sărutându-le cu luare aminte, le introduceai în guriță spre a le înghiți, ca și cum ți-ar fi șoptit ce să faci? Îți râdeau ochișorii când te așezam între florile din rond. Era lumea ta. Nu mă mai săturam urmărindu-ți gesturile de fericire, care parcă, derulau tacticos, un ritual. Te simțeai ca în rai. Ei! Copilul ăsta, fiind
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o mâncare copioasă...-murmură ca o placă de pick up zgâriată, Epa. Cine mai spunea și asta? Când? Unde? Nici măcar nu se chinuia să răspundă la astfel de întrebări. Îi venea să creadă că în dosul lui, cineva nevăzut îi șoptea ce să gândească, fără însă a-l lăsa să frământe gândul așa cum o făcea altădată, să-l mestece și, în sfârșit, să se sature cu miezul lui. Acel cineva i se părea că alerga apoi repede în fața lui, ca să tragă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Râul Galben. Râul care nu se mai întoarce niciodată. Dacă-mi reproșez ceva în ceea ce privește unele înmormântări, e aproximativa indiferență neintenționată. Ceva sau cineva din mine mă reține să mă exteriorizez cum ar trebui în astfel de momente, ca și cum mi-ar șopti: Ceea ce vezi și constați e numai o părere. Capitolul III. Începerea goanei 1. Joi, 4 decembrie ’80. Cred totuși, că Infernul nu e deloc undeva, în afara lumii terestre. Albert Einstein în Geometrie und Erfahrung: “În măsura în care legile matematicii se referă la
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cineva de bună credință, îi explică insistentului că nu e nimeni acasă, că gazda e la serviciu și dacă respectivul chiar vrea, se duce la primărie, că nu e departe, ca s-o cheme pe doamna K. Ne-am ars - șoptește ea. Acuma nu mai putem ieși. Stai liniștită. Nu te ascunzi? La ce bun? Din stradă se aude o voce de femeie mai sfătoasă, probabil o vecină, care se oferă să descuie poarta, ca individul, un moghior - țiganul, să lase
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și, fiindcă întâmplător, ea se bâlbâi, o umflă râsul și, fără să-și verifice gestul, căzu cu capul pe umărul meu, apoi și-l retrase, ca și cum ar fi conștientizat, cu oarecare întârziere, greșeala făcută. Lăsați-vă capul pe umărul meu - șoptesc. Și cum o să mai scriu? Uite așa. Atunci îi prind bărbia cu o mână și repede îmi lipesc buzele de ale ei încercând un sărut până la urmă, spre rușinea mea, cam anemic. Ea își retrage tot atât de repede, fața și se
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
răspuns din depărtări, n ar fi început vânătoarea, iar omul n-ar fi știut nici ce e iubirea și nici ce e moartea. N-ar fi conștientizat valoarea niciuneia dintre ele. Mă bucur că aud cornul. Sau măcar ecoul lui... - șopti ea și mimă doar cu buzele naiv țuguiate iubitule, te pup de treizeci de mii de ori și jumătate. Și eu mă bucur, chiar dacă la capătul iubirii nu ne poate aștepta nimic altceva decât moartea, doamnă contesă. Nu există iubire
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
se mai înfiripau, cu certitudine, noi și noi speranțe și nici prietena Mona nu-l mai aștepta cu lumina aprinsă, camuflată cu ziarul maroniu, pentru că, dintr-o ambiție prostească, el schimbase toate yalele. Se opri lângă un zid și-și șopti: Nu există pe lumea aceasta de rahat, numai un singur cerc. Și acela, dacă e cerc cu adevărat, va trebui să se închidă. Dacă nu, nu se va mai putea numi niciodată, cerc. Pleonasme peste pleonasme...Și viața aceasta e
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
răspuns din depărtări, n-ar fi început vânătoarea, iar omul n-ar fi știut nici ce e iubirea și nici ce e moartea. N-ar fi conștientizat valoarea niciuneia dintre ele... Mă bucur că aud cornul. Sau măcar ecoul lui... - șoptește cealaltă voce cristalină, de femeie și pare că mimează doar cu buzele naiv țuguiate: iubitule, te pup de treizeci de mii de ori și jumătate. Și eu mă bucur - îi răspunde vocea de bărbat chiar dacă la capătul iubirii nu ne
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
la ce m-am gândit eu. La ceva de soi sunt sigur că nu, Pâcule. Ba la ceva potrivit pentru seara asta. Dacă-i pe-așa, atunci să auzim! Pâcu s-a dat mai aproape de moș Dumitru și i-a șoptit planul său...Între timp, cărăușii au apărut în pragul ușii, cu fețele proaspete, semn că au zăbovit mai multă vreme la fântână... Măriuța și Costache au și apărut în ușa cuhnei, cu un ceaun plin cu bunătăți. Oameni buni, ia
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
să-l întind peste cucoană... Ei. De aici înainte nu mai știu nimic...Doar atâta știu că am ajuns în brațele cucoanei!!! <Și?> a întrebat Ion Prispă crâșmarul. Și cucoana mă pupa de n-aveam aer. Iar printre pupături îmi șoptea: <Vino lângă mine!> în timp ce mâinile îmi descheiau bunghii de la tunică. Și unde nu s-o trezit cei douăzeci și trei de ani din mine cu toate celea!!! Am uitat unde sunt, am uitat cine sunt, am uitat peste cine sunt
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Vasile Hliboceanu s-a furișat spre gârliciul beciului, unde Costache trebăluia ceva. În treacăt, a aruncat o privire aprinsă către Măriuța, care se învârtea prin bucătărie... Costache s-a ridicat, privindu-l întrebător... Hliboceanu s-a aplecat și i-a șoptit ceva, după care s-a întors aproape în vârful picioarelor, ca să nu fie băgat în seamă de cărăuși. În scurtă vreme, Costache crâșmarul a apărut cu oala plină cu vin și a așezat-o pe prichiciul hornoaicei. După oarece codeală
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
culcare! Noapte bună! Fiacare cărăuș a plecat la treburile lui. Numai Hliboceanu a mai zăbovit, cu gândurile răvășite și cu privirea alergând după Măriuța, care s-a apucat să strângă blidele de pe masă. Când a trecut pe lângă ea, i-a șoptit „noapte bună, Măriuță” și a ieșit urmărit de oftatul femeii, care abia a îngăimat: „mulțămesc”... Pâcu, care - prefăcut - s-a aplecat chipurile să ridice ceva de jos, s-a îndreptat din șale taman când Hliboceanu trecea pe lângă el... Vasilică, băiatul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
foc nu alta. „Nu-mi scapi, puicuțo, de aș ști că mor!” - mi s-o înfipt gândul în scăfârlie. Și din ziua aceea nu pierdeam nici un prilej de a mă afla față în față cu ea și de a-i șopti vorbe dulci. De eram treaz sau dormeam, o visam numai pe Măriuța... Până într-o zi... Pâcu s-a oprit din povestit. A tras de câteva ori din lulea și a oftat adânc, reluând vorba: Hehei! Grea boală-i dragostea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
strângeau frânele și totul părea firesc și la locul lui... După ce au trecut de aceste locuri neprimitoare, au ajuns cu ușurință la Lutărie. Pe chipul cărăușilor a reapărut lumina. Alecu Slobodă s-a apropiat de Gheorghe Amnar și i-a șoptit: S-o scoborât milităria din pod, băiete. Ai auzit ce i-a spus Hliboceanu lui Iordache? N-am auzit. Ce i-a zis? Să-și repare o leucă de la car, că altfel... Altfel? Altfel... adio cărăușie! Apoi poate are dreptate
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
aș fi râs să te văd oprit în mijlocul viforniței ca să-l aștepți, iar el...el să-i facă ochi dulci... Cui? - a întrebat răstit Mitruță. Taci! Să nu-ți aud pliscul, că cu mine ți-ai pus în cârd! - a șoptit Cotman scârșnit. Ce puneți la cale băieți? - a întrebat Hliboceanu când i-a ajuns din urmă. Păi... Vorbeam și noi ca oamenii... Spuneam că ne-ar prinde bine un crâsnic... Și la ce ți-ar folosi ție un crâsnic, Puicuță
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
pe trepte. Din postul său de comandă, Napoleon vedea cum soarta bătăliei era gata să se Încline În favoarea Lumii Noi. Cu inima strânsă, apelă atunci la cei pe care n-ar fi vrut nicicând să se bizuie: britanicii. După ce le șopti câteva cuvinte la ureche, Oliver Cromwell și Benny Hill se infiltrară, cu două coifuri de clovni pe cap, În inima liniilor inamice, Începând să spună bancuri porcoase. Treptat, audiența yankee fu cucerită. Glumele cu Biroul Oval avură mare succes. „Hei
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Înalta societate dansau lipiți unul de celălalt, dar când The Sig Își Încorda Într-un anumit fel abdominalii, cei doi treceau la treburi mai serioase. În Purgatoriu devenise vegan, pentru a-și prelungi viața de după moarte, iar pe la colțuri se șoptea că era dependent de ceaiul de tei, pe care-l bea În cantități industriale, pentru a-și liniști nervii. Nici ceilalți doi membri ai găștii nu semănau deloc cu portretele care le supraviețuiseră În tratatele de specialitate: Adler o virase
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Întunecate, se Învârtea, parcă amușinând printre trupurile strivite de pe jos, cu alarma de proximitate scâncind. — Uneori mă Întreb dacă nu aveți și voi, femeile, un prospect pus Într-unul dintre buzunare, care să vă explice principiile de funcționare, i-am șoptit, cuprinzând-o pe după umeri. S-a desprins de mine și, zâmbind, m-a luat de mână. — Vino, a spus ea. Am alunecat de-a lungul coridoarelor ca două idei fixe și ne-am strecurat prin dreptul sălii KFC, prin a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Anna Înapoi, dar ea făcuse deja un pas spre mașină, vorbindu-i blând, ca unui cățel. A trecut o secundă În care a părut că limuzina va țâșni Înainte, apoi portiera s-a deschis, Încet. — Are cheile În contact, a șoptit Anna. Am urcat. Ea s-a așezat la volan și am pornit. De primul baraj am trecut cu inimile cât un purice, ghemuiți În spatele geamurilor Întunecate. Un excavator ne-a dat de câteva ori târcoale, bălăngănindu-și autoritar cupa, dar
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
niște umbre prin sistemele de protecție ale site-urilor. Ei bine, nu. Majoritatea arătau ca În reclamele la aftershave-uri: proaspăt bărbieriți, cu zâmbete mortale și bărbii dârze străpungând aerul asemenea provelor de crucișătoare. „E noua generație de hackeri“, mi-a șoptit Olaf, În timpul primei mele vizite. „Nu e unul acolo care să n-aibă două-trei operații de prelungire a penisului. Acum, de când cu virtualul ăsta, nu mai trebuie să spargi coduri ori să generezi parole false, e suficient să seduci soția
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mouse, s-ar fi transformat În antenele unor gândaci pipăind bezna. Membrii unui chatroom stăteau așezați În cerc, privindu-se unii pe ceilalți, cu expresiile unor mături uitate Într-o debara. „Săracii, Îi pun să vorbească Între ei“, mi-a șoptit la ureche Olaf. Din când În când, câte unul Încerca să-i adreseze altuia un cuvânt, dar gura i se pungea În mijlocul efortului, câteva grimase chinuite Înconjurau locul supliciului, iar Întreaga figură se boțea Într-un hohot de plâns devastator
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]