1,933 matches
-
numai de problemele de sănătate ale familiei imperiale! Principele o bate liniștitor pe braț. — Eu i-am dat voie. Se ferește să-i spună în față că, printre privilegiile dobândite, Antonius Musa a obținut și dreptul la liberă practică. Surâde șters amintirilor. Când a dorit să-l numească medicul său personal, grecoteiul a refuzat salariul normal de 250 000 de sesterți. Pretindea că el câștigă în particular peste 600 000 pe an. Nu l-a crezut până nu i a făcut
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și fiice. Numai de rex nu se poate atinge, chiar dacă îi este subordonat din punct de vedere religios. — Pe zeii cei sfinți, de te vei face vinovată, voi fi silit să te biciui goală. Ce să-i faci? surâde Occia șters. Marele Pontif nu se jură ca toți oamenii pe capetele copiilor săi, ci pe cele ale zeilor, căci statul este familia sa. Regele Sacrificiilor adaugă cu voce joasă: — Acoperită numai cu o pânză, într-un loc întunecos. După glas se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sprijină spatele de plăcuțele emailate. Șipotul apei îmbie la meditație. Dar astăzi nu are timp. O așteaptă o zi lungă și grea, dedicată în întregime lecturii. Privește la drumul pe care-l mai are de parcurs până la auditorium și zâmbește șters. Cu mulți ani în urmă, socrul ei a transformat un simplu pavilion în sală de lecturi publice. El a introdus moda acestor recitări la Roma. Imediat după ce s-a apucat să lucreze la opera sa monumentală, Istoria războaielor civile, a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se numească Imperator. Bate nervos din picior. Asta nu se va întâmpla! Nu cât trăiește și respiră el. Se urnește din loc cu pași mărunți. Preocuparea i se citește pe chip. Încetul cu încetul trăsăturile se relaxează și un surâs șters apare la colțurile gurii. Mai știi? Poate va face totuși prostia să accepte cererea lui Seianus. Dacă-l sprijină să devină unul din cei doi prefecți ai pretoriului, a căzut în capcană. Pentru că prefec tura pretoriului este cheia succesului. Numai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în când iese singur pe punte și se adâncește în gânduri. Spre deosebire de ceilalți soli, nu se socotește onorat pentru că a fost ales trimis al Stăpânului. Hasekura Rokuemon este mai degrabă țăran decât samurai și dintre toți solii, e cel mai șters. Încă nu m-am hotărât dacă voi merge sau nu până la Roma, dar nu pricep nici în ruptul capului de ce m-a sfătuit seniorul Shiraishi să-l iau cu mine pe Hasekura în caz că mă voi duce. E întru totul searbăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din partea Sfatului Bătrânilor, atacă Nishi din nou cu chipul schimonosit. Matsuki îi aruncă o privire rece, disprețuitoare: Asta este cârmuirea. — Ce înseamnă cârmuirea? — Noul Sfat al Bătrânilor este nevoit să tăgăduiască toate părerile seniorului Shiraishi. Toate planurile seniorului Shiraishi trebuie șterse. Mi-e milă de voi, dar... cei care au întruchipat aceste planuri trebuie și ei judecați și dați la o parte, chiar și fără să fi fost înștiințați. Asta e lumea cârmuirii. — Eu sunt doar un ostaș... nu mă pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dacă vorbește despre asta. Dar nu se-ntâmplase așa. Nu făcuse decât să devină răutăcios. PARTEA A TREIA FIUL UNUI AMIC DE CLUB LA TERRITET În cafeneaua gării din Territet era un pic cam prea cald. Luminile străluceau În mesele șterse. Pe ele erau coșulețe cu covrigei și suporturi pentru paharele de bere, ca să nu lase semne pe lemn. Scaunele erau făcute din lemn, dar erau uzate și confortabile. Pe perete era o pendulă, În capătul celălalt al camerei era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vizitasem, copil fiind, Încăperea era plină din podea până În tavan de cărți vechi cu cotoare din piele sau pânză - mici pietre funerare pentru idei și istorie, Îmbrăcate În bleumarin, mov, maro și negru, cu titlurile imprimate În litere aurii aproape șterse. În mijlocul Încăperii se aflau scaune Înalte, o masă Îngustă de lemn și dulăpioare care conțineau fișe cu titlurile și autorii cărților. Clasate Între „S“ și „Ș“, am găsit Înregistrări despre „Scriere automată“, o arhivă de descrieri de „mesaje din lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
absolvit Universitatea Tōkai, Secția de Inginerie, Specializarea Fizică Aplicată, apoi s-a angajat la o firmă de electronice și, numai după trei ani, a demisionat și s-a alăturat sectei. Dintre cei cinci criminali, e singurul care are o figură ștearsă. Nu are nimic deosebit. Numele lui nici nu apare în declarațiile celorlalți adepți. Probabil că e genul de om liniștit, care nu prea vorbește. Era subsecretar al Ministerului Științelor și Tehnologiei din cadrul sectei și excela la capitolul „tehnologie“. Împreună cu Hirose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
În ziua de Anul Nou, 1995, cei doi i-au „oferit“ cu devotament arma lui Asahara. Până în prezent (ianuarie 1997) Yokoyama a fost singurul care a refuzat să depună mărturie la curtea de judecată. Și Tonozaki e un tip destul de șters. S-a născut în 1964, în prefectura Aomori. După ce a terminat liceul, a avut tot soiul de slujbe mărunte și, în 1987, s-a alăturat sectei. Făcea parte din Ministerului Construcțiilor din cadrul Aum. Yokoyama s-a urcat în mașina condusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
continua. Memoria îi era clară în privința faptelor esențiale. Viața reală din armată și luptele - erau vagi și îndepărtate. Dar asta era de înțeles. Apoi era excursia pe care o făcuse el cu Anrella anul trecut, în Canada. Era un vis șters acum, doar din loc în loc imagini fulger, pentru a verifica dacă lucrurile s-au întâmplat cu adevărat. Toată viața era un proces de uitare a trecutului. A doua scrisoare o adresă Biroului de Evidență a Nașterilor din Chicago Illinois: "M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
care era Anrella Craig. Era primul lor contact față în față. Și, în ciuda aspectului ei palid, se simți impresionat. Era ceva în ochii ei, o demnitate și o forță, o maturitate care-l descumpăneau. După această primă impresie, vocea ei ștearsă îl surprinse. Părea mai abătută decât arăta. Anrella Craig rosti: - Eu vreau să vă spun. Lesley se ascunde în deșertul californian. Ferma este situată la vreo patruzeci de mile la nord de satul Mountainside. Se întrerupse. - Vă rog să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ei, mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. Prea mic, când a murit, ca s-o țin minte, imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea și ștearsă, pe care am înviat-o și am colorat-o cu tot ce am auzit de la alții și cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, cu părul castaniu, cu ochii căprui. Amintire a unei imagini arbitrare de altădată, aceasta și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a vegetației mărunte și câțiva fluturi care se urmăreau, se întîlneau o clipă cu intenții de hârjoană, se îndepărtau, disproporționat de mici, în măreția gravă. Printr-o deschizătură a copacilor scânteiau priveliștile din vale, mărginite departe tare de dealurile albastre, șterse ca niște nouri gata să dispară sub orizont, care despart valea Moldovei de a îndepărtatului Siret. În varietatea haotică de păduri, de dealuri și de văi, identificarăm Bălțăteștii noștri, care, abia văzuți și răsărind din infinitatea de arbori, păreau de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
împuțiților din lumea asta și li se întâmplă în schimb oamenilor drăguți? Asta nu pot să înțeleg. S-a uitat la doamna Silsburn, în căutarea unui răspuns. Doamna Silsburn i-a adresat un surâs care era în același timp lumesc, șters, și enigmatic, ca un soi de Mona Lisa de pe strapontină. — M-am întrebat și eu de multe ori, a îngânat ea ușor. După care a menționat oarecum ambiguu: Mama lui Muriel e sora mai mică a răposatului meu soț. — Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
eroare, ci, într-un sens mult mai înalt, de o parte esențială a întregii expuneri. Și atunci e ca și cum greșeala se revoltă împotriva autorului, și, din ură față de el, îi interzice să o corecteze, spunându-i: „Nu, refuz să fiu ștearsă, voi rămâne aici ca martor împotriva ta, ca să dovedesc că ești un scriitor foarte slab.“ Uneori, sincer vorbind, toate astea mi se par niște fleacuri lipsite de importanță, dar la vârsta de patruzeci de ani îl privesc pe vechiul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mie foame...” La rândul ei Atena, ciuguli din fiecare sortiment câte puțin, după care Împinse farfuria În centrul mesei, mărturisind. „În viața mea nu am mâncat atât de mult...!” Polipeanu, nu vedea, nu auzea...! Cu un ultim dumicat de pâine șterse și a doua farfurie, așezând-o peste cealaltă. Își umplu singur un pahar cu vin, adresându-se fetei. „De ce nu mâncați, domnișoară...? Sunt extrem de gustoase...!” - aprecie el privind pe furiș la farfuria fetei. „Silueta...” - fu de părere Lakner. Fără a
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
usturător. Femeia lustruia unghiile lui Gruner, iar el stătea drept, În capul oaselor În pijamaua Încheiată până sus; deasupra ei, bandajul Îi ascundea gâtul cu un șurub În el. Fața mare, rumenă era În principal nearătoasă, chelia lui, figura lui ștearsă, vârful mare al nasului; Gruner aparținea ramurii șterse a familiei. Era, cu toate astea, o față virilă și, când erau date la o parte obiecțiile superficiale, o față cumsecade. Sammler știa defectele acestui om. Le vedea ca pe praf și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
stătea drept, În capul oaselor În pijamaua Încheiată până sus; deasupra ei, bandajul Îi ascundea gâtul cu un șurub În el. Fața mare, rumenă era În principal nearătoasă, chelia lui, figura lui ștearsă, vârful mare al nasului; Gruner aparținea ramurii șterse a familiei. Era, cu toate astea, o față virilă și, când erau date la o parte obiecțiile superficiale, o față cumsecade. Sammler știa defectele acestui om. Le vedea ca pe praf și prundiș, moloz pe-un mozaic ce putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
rar Întârzia să apară În programul lor de asasinate. Această duritate față de fumurile stângace, față de gluma proastă a ceea ce suntem, pe care toți o simțim. Grandoarea imaginară a insectelor. Și de altfel, ușa fusese Închisă În fața acestor evrei; aparțineau categoriei șterse din condei. Această teatralitate a Regelui Rumkowski evident Îi mulțumea pe nemți. Îi degrada și mai mult pe evrei să aibă o maimuțăreală de rege. Naziștilor le plăcea asta. Aveau o predilecție pentru asemenea farse cu asasinate gen Ubu Roi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
seama. Timpul pe care l-am petrecut aici a fost teribil de scurt, sigur. Dar și foarte intens și cumva minunat într-un fel. Mă tot uit la lucruri, vrând să mi le întipăresc în minte: halatul de mătase bleu șters pe care Sheba îl lasă mereu drapat pe canapea sau grămadă în hol; faianța marocană antică din bucătărie; cuierele îmbrăcate în catifea din dulapuri. Sigur, memoria nu e o facultate prea obedientă. Nu poți să hotărăști exact ce să ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
avea să nu mai vină niciodată ? Într-o zi, pe neașteptate, a dat peste un afiș lipit pe un zid sau un stîlp... În care se anunța un eveniment important, o sărbătoare, dar care nu-ți atrăgea atenția din cauza culorilor șterse, Îngălbenit de vînt și ploaie. Nu se menționa nici timpul, nici locul, dar oricum a avut rolul de a-i stimula speranțele. Fără să mai privească În urmă, a pornit În căutarea festivalului anunțat... mergea spre o sărbătoare eternă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
toți, - către unde? și mai ales de ce? Sunt întrebările banale, de toată ziua ale omului de rând, ale oricui: prima spaimă în fața filozofiei. Și totul se adânci în somnul acela, atât de mult că vocea începu să i se audă șters, tot mai șters, o depărtare ca-ntr-o sonorizare defectă, pe marea câmpie din sud. 6. Ana! Ana! Ana! e tot ce mai puteau șopti repetând buzele mele, în timp ce de la fereastra compartimentului priveam întinderea de zăpadă cu abia bănuita așezare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și mai ales de ce? Sunt întrebările banale, de toată ziua ale omului de rând, ale oricui: prima spaimă în fața filozofiei. Și totul se adânci în somnul acela, atât de mult că vocea începu să i se audă șters, tot mai șters, o depărtare ca-ntr-o sonorizare defectă, pe marea câmpie din sud. 6. Ana! Ana! Ana! e tot ce mai puteau șopti repetând buzele mele, în timp ce de la fereastra compartimentului priveam întinderea de zăpadă cu abia bănuita așezare omenească din fundal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Marin, și treaba e gata! Pe onoarea mea! Și rămase în fața crâșmei, cu mânile în șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]