935 matches
-
examenului de jurisdicție, eu am fost numit vicar în parohia Prăjești, de unde, la sfârșitul lunii octombrie 1953, am fost transferat ca vicar parohial la catedrala „Sf. Iosif” din București, unde l-am înlocuit pe Pr. Alois Done care din cauza sănătății șubrede, a fost mutat într-o altă parohie. La catedrala „Sf. Iosif” am muncit cu multă dragoste și m-am străduit să fiu mereu la datorie, deși ca tânăr preot nu aveam experiența și pregătirea necesară apostolatului din mediul urban. Deși
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Strâmba, Stoenești, înălțau în Insula Mare a Brăilei cu hârlețul, târnăcopul și lopata diguri de apărare în fața apelor Dunării. Era o muncă istovitoare, mai cu seamă pentru oamenii bătrâni, pentru cei neobișnuiți cu muncile fizice și pentru cei cu sănătatea șubredă. Eu eram unul dintre aceștia, căci din ziua de 4 aprilie rămăsesem cu o durere în spate, pe care o simțeam mai cu seamă la aplecare și la ridicăturile de pământ. Cei care nu-și împlineau norma fixată, seara erau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și neajunsuri materiale, pentru noi și pentru părinții noștri. Mulți dintre cei care proveneam de la țară, veneam la școală în costume naționale specifice elevilor și studenților din Bucovina. Cei de prin satele apropiate făceau naveta acasă, pește câmpuri, cu încălțăminte șubredă sau desculți. Alții stăteam la internat, mereu somați de către directorul internatului, să ne plătim taxele, cu care eram veșnic în restanta. Câte ștrengarii copilărești nu am făcut în acea perioadă... uneori escaladam în grupuri mici de prieteni, zidurile sălilor de
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93314]
-
simple noțiuni dobândite încă din grădiniță. Orice act de învățare este o construcție intelectuală care trebuie să fie așezată pe o temelie solidă, constituită din cunoștințele anterioare (așa numitul fond aperceptiv). Încercarea de a clădi noi cunoștințe pe un fundament șubred este sortită eșecului. Coloanele de susținere ale actului învățării sunt aptitudinile intelectuale, pe de o parte, și motivația puternică, pe de altă parte. Între acestea și randamentul învățării există un raport direct proporțional. Persoanele dotate cu capacități intelectuale și impulsionate
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
vieții ușoare dar și lipsită de îndestulare. Cel ce a încălcat grav legea și a ajuns la mititica trăiește o experiență nefastă și dură, pe care i-o dă viața. Există persoane burdușite de învățătură, de știință dar cu o șubredă școală a vieții. Acestea, dacă nu sunt sprijinite și orientate mereu de către familie, devin victime sigure și ușoare ale escrocilor și hoților. Așa se explică probabil faptul că oameni cu o înaltă cultură, creatori într un domeniu sau altul dar
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
cu un an mai mare, de la prăvălia din satul Ghilia, contra unui comision exprimat într-un număr de țigări. Când era învoire generală, cei mai teribiliști dintre noi intrau și într-o crâșmă murdară și puturoasă, în care, la mese șubrede și slinoase, beam niște vin oțetit și îndoit cu apă care ne provoca dureri de cap, tratabile doar cu miraculosul purgativ al madamei Georgescu. Întotdeauna eram obsedați de teama de a nu depăși ora până la care era învoirea. Năravul fumatului
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
al spiritului meu. Ea n-a putut (și nu va putea) suscita vreo curiozitate străină. Chestiunea aceasta nu prezintă dar nici o importanță. Important și grav în toate acestea, e faptul că ceea ce am construit pentru un motiv sau altul, din șubredul material al amintirilor mele, constituie un lucru destul de mediocru. Un lucru care nu va satisface (o simt bine) așteptările celor care-l vor cerceta, după cum n-a satisfăcut nici ambițiunea și speranțele mele proprii. Aici, dator sunt să mă opresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fi trimis în temniță și că va trebui să rămână acolo până la întoarcerea celor două femei, pentru a vedea dacă ele adeveresc spusele sale. Calixto a stat câteva zile în temniță, dar Pelerinul, văzând că aceasta dăuna sănătății lui încă șubrede, dobândi eliberarea sa prin mijlocirea unui doctor cu care era bun prieten. Se scurseră patruzeci și două de zile de la intrarea lui în temniță până la eliberare. Întorcându-se cele două femei, secretarul veni în temniță să-i citească hotărârea 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să nasc și copilul era bolnv în mine și a doua oară atunci când eram în pragul unei septicemii din cauza unei rejecții infectate. Dar să stăm împreună numai pentru atâta lucru, analizând ce a făcut unul sau altul? Căsnicia noastră e șubredă și fără de nădejde. O viață trăită fără sentimente, fără dragoste e ca o liră fără sunet, ca un spectacol fără haz, ca o noapte fără stele și așa mai departe... Comparații sunt la infinit. Suntem atât de departe unul de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
poate da seama de exactitatea lui. Atît vă pot spune, ca să închei, că nici unul din noi nu ar fi putut publica asemenea apocaliptice și halucinante poeme. Nu mi-ați scris unde vă duceți peste vară. Noi nicăieri din pricina sănătății noastre șubrede. Nici eu, nici soția mea care vă transmite cele cuvenite, aducîndu-și aminte cu plăcere de zilele petrecute împreună la Bacău, nu ne putem lăuda cu o sănătate prea bună. Vă voi scrie îndată ce mă reîntorc de la Oradea unde intenționez să
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
orfani și văduve de război, n.n.)”. Din câte știm, datorită neparticipării efective a evreilor la operațiunile de război, acest deziderat a rămas doar ca o lozincă vânturată destul de des de către activiștii comuniști ai CDE-ului, Întru mărirea capitalului politic cam șubred și totodată anemic la acea vreme. E bine de observat faptul că nu fusese vorba despre un oareșce măcel la Huși ci de acțiunile iresponsabile ale nemților la Iași, În vara anului 1941. Ca o consecință a punctului 3, a
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
sau cerea să fie dusă la declarații. Imposibilitatea de a merge la grupul sanitar În afara timpului prescris. Mâncărurile constau În lichide, iar frigul obliga organismul să elimine apa. Reținerea Îndelungată a urinei afecta rinichii. Unii deținuți, cu un organism mai șubred, urinau În celulă, alții În bocanci pe care Îi deșertau apoi la WC, atunci când erau scoși pentru necesitățile fiziologice. Manejul. Deținutul era obligat să alerge În cerc atât ziua cât și noaptea, sub supravegherea unui gardian. În timpul alergării, acesta era
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
minute consecutive de sens. Aflînd că mama ei a murit, Margo pornește într-o călătorie purificatoare spre satul natal. știm că e o călătorie purificatoare pentru că Margo merge mult cu trenul, după care merge mult pe jos, trecînd peste podețe șubrede, străbătînd codri deși (te aștepți să dea nas în nas cu Gollum din Stăpînul inelelor și să iasă împreună la poalele Muntelui Osîndei), urcînd o scară interminabilă (din fericire și-a adus pantofii cu toc), însoțită mereu de piuiturile, pîrțurile
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
să mai învăț câte ceva și am să văd cum ajung ...” „Trrr”, se auzi vocea lui Costache oprind caii în vârful dealului. „Gheorghiță, dă-te jos și pune piedica! Da’ s-o pui pe roata din dreapta, că cea din stânga e mai șubredă.” începeau să coboare spre Cursești-Vale, pe marginea satului. Gheorghiță sare din căruță, desface lanțul piedicii, o pune sub roata din dreapta iar Maria coboară din căruță ca să i se mai desmorțească picioarele. Emilia se dă și ea jos din căruță și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
în război alături de puterile Antantei. În familia noastră se simțea lipsa tatei cu forța lui de muncă, în timp ce mama avea de îngrijit și ocrotit cinci copii mici, dintre care eu, cel mic, eram foarte dificil, cu o stare de sănătate șubredă și cu vădite semne de întrebare. Mama tremura la gândul că mă va pierde și de aceea era tot mai grijulie cu mine. Intrarea noastră în război în august 1916 a produs mai întâi entuziasmul unui început promițător, dar curând
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nu se poate... Plec peste dealuri, străbat cei 30 de km. și ajung la Căuești pe la 10. Din vârful dealului privesc modestele căsuțe înșirate pe pante costelive. Mi se spune că în vale se află școala. Intru pe un podeț șubred, o poartă larg deschisă și, iată-mă, în fața școlii. Doi oameni încercau să facă ceva. Iau legătura cu ei, cercetez iscoditor incinta școlii, exteriorul pe toată întinderea, iar cei doi oameni mă întreabă cu ce ocazie pe la ei? Le spun
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
că vor fi plătiți. Le spun categoric că, dacă fac totul, vor fi plătiți din banii mei. Oamenii promit că vor lucra cu mai mult spor. Pe masa prăfuită din cancelarie desfac mâncarea din pachet, mă așez pe un scaun șubred, mănânc în grabă, beau o cană de apă și apoi, pe aceeași cale, o iau grăbit să ajung la Crivești, la sediul plășii cu același nume. În jurul orei 15 sunt în biroul inspectorului școlar, căruia îi spun de unde vin, ce
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
suntem ?” „cea care traversează întreaga istorie modernă a României și care, în interbelic, a dus la discuții substanțiale” ca expresia a ceea ce istoricul literar numește „nesiguranța de fond a românității”, întrebare ce „n-a chestionat niciodată o iden- titate mai șubredă, mai dezorientată, mai plină de neliniști”. Ceea ce devine extrem de important ține de caracterul profund peiorativ al acestei identificări și de contrastul pe care Identitatea românească sau mai precis „caragialismul identității românești” îl face cu Identitatea occidentală „standard” . Prin urmare, cum
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din nou, vrând-nevrând, s)-și mai trag) sufletul. Apoi spune: —S)pt)mâna viitoare m) Întorc În State. Abia aștept! Își scoate dup) aceea haină din p)r de vigonie, cu guler de catifea și și-o pune pe umerii șubrezi: — Dar nu e de glumit. Nu m) mai descurc că pe vremuri, spune el. Soarele str)lucește pe nasul s)u puternic și pe p)rul alb, ondulat, r)sfirat la spate. —Stern m) așteapt) acolo sus. Toate sc)rile
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
dacă ar fi trăit aici, precum Gaugain În Tahiti, Artaud s-ar fi Însănătoșit. El avea o viziune extremă a teatrului, irealizabilă În atmosfera poluată a lumii occidentale În care trăia, și asta i-a agravat starea sănătății, deja foarte șubredă. Poate că aerul proaspăt din această insulă vrăjită ar fi fost leacul de care avea nevoie... Prima călătorie În Japonia Am aterizat la Tokyo blindat cu o serie Întreagă de adrese și recomandări primite de la Ioshi, ceea ce mă punea Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ce mai face. A venit o zi de iulie - prin 1910, probabil - când am simțit Îndemnul de a explora vasta Întindere mlăștinoasă de dincolo de râul Oredej. După ce am mers de-a lungul râului vreo patru-cinci kilometri, am găsit o punte șubredă de trecut cu pasul. În timp ce treceam râul, am zărit În stânga mea colibele unui cătun, meri, trunchiuri roșietice de pin Înșiruite pe un mal Înverzit și petele strălucitoare lăsate pe iarbă de Îmbrăcămintea Împrăștiată acolo de niște țărăncuțe, care stăteau goale-pușcă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele dolofane, unduitoare, ale frunzișului de arin pe apă - pete de cerneală apoteozate, ameobe supradimensionate - palpitau ritmic, extinzându-se și retrăgându-se ca niște pseudopode Întunecate, care, atunci când se contractau, Își
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Cred că pentru a înțelege corect o problemă, pentru a ajunge la adevăr este nevoie de ambele perspective - subiectivă și obiectivă, interioară și exterioară. * La Snagov, în urmă cu câțiva ani, spre seară; citesc, folosind drept fotoliu un vechi și șubred scaun de plajă, așezat în curte, la câțiva pași de terasa acoperită, în dreptul unui ieșind masiv pe care îl stimez și simpatizez de mult și care constituie unul din colțurile casei, cel mai solid dintre toate, firește; într-o inspirată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
1975. Aliații mei din sânul comitetului Nobel și mai ales Artur Lundkvist mi-au spus că se vor bate pentru Stancu în 1975, pentru că România n-a avut niciodată acest premiu pentru literatură, dar și pentru că sănătatea domnului Stancu e șubredă. În caz de nenorocire, au spus chiar că-i vor da premiul postum! O să vedem! În orice caz, lupta continuă! Am primit azi o scrisoare de la mama, pentru aniversarea mea. A scris-o la mașina de scris: ca o muncă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
în birou te certa: Ce căutați în birou la ora asta, tovarășă? Dar cu ce să mă duc, că nu am mașină? Cu șareta! În curtea primăriei erau două șarete și o sanie. O șaretă cu roți de lemn, cam șubredă și una destul de uzată, cu roți de cauciuc. Erau și doi cai. Cel tânăr și viguros se numea Negru și era armăsar. Mereu în călduri își etala ostentativ bărbăția. Nu suporta femeile. Era calul pe care îl folosea vicele, la
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]