1,581 matches
-
frică de vâltorile Jinei; întotdeauna știuse că frică trebuie să-ți fie de oameni. Și totuși ce altă soluție avea ? Era acum ori niciodată. Amândoi sau nici unul. Irene s-a întors către Ahmad și-a plecat capul. Te rog, a șuierat ea printre dinți. Când a ridicat ochii, a văzut că Ahmad fixa ultimele firicele de fum din grădină. Poate c-o să merg, a răspuns el. Irene și-a pus în bagaj cele mai simple haine pe care le avea, hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în afară de vârfurile copacilor. Și-așa să supraviețuiești râului era o provocare; a doua oară, Jina avea de gând să contemple cei 2,4 milioane de acri de sălbăticie dimprejur. La jumătatea morenei, vântul s-a întețit și-a prins să șuiere pe-un ton scăzut, ca niște bărbați care se ceartă. Jina și Zach au ajuns în vârf, dar, fără nici o pauză, au început să coboare în următoarea vale. Pe Jina o dureau picioarele din cauza efortului de-a ține pasul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
trebuie decât s-ajungi la copac. Treci de copac. Vezi stânca ? Trebuie să ajungi la stâncă. Treci de stâncă. Vezi bolovanul ?” Jina s-a ridicat în picioare, a văzut copacul, a trecut de copac, a văzut stânca. A auzit vântul șuierând printre cioturile de pădure și un elan boncăluind. A ciulit urechile fiindcă a auzit și-un avion. Și-a dat seama că atunci când avionul va trece pe deasupra ei, ea va trebui să fi ieșit din pădure. Așa că a grăbit pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Clipa, care acum s-a pierdut în tumultul timpului, rămâne gravată în imensitatea infinitului albastru, păstrează neatinsă... amintirea. Acolo în drumul de dincoace în lumina slabă de candelă ce străjuiește căi neumblate atât de pustii. Acolo, unde vuietul vântului își șuieră apriga furie, printre crestele de granit ale munților, printre florile sale de colț. Acolo, printre astrele nopții un punct dintre infinit și nimic, în ungherele ascunse ale inimii. Acolo, în lumea de dincolo de realitatea existenței trăite în nisipul timpului scurs
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de gloanțe ca pe front, în casă stam cu lumina stinsă, evitam chiar să trec prin dreptul ferestrei. Noaptea era neagră în mine, jur împrejur vijeliile de foc și feeria înfricoșătoare a trasoarelor, dimineața liniște din când în când mai șuierau gloanțele până și pâinea avea gust de cenușă. Vă vorbesc despre tatăl meu cel care a cunoscut stratul gros de zăpadă din Siberia, vânturile din Kabul. La Delhi, a văzut morții scuturându-se de praf și a îngenunchiat dragonul chinezesc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mă ninge cu versuri de iubire... Mă aseamăn unui condor ajuns orb, ce nu mai poate îndura să nu vadă în zbor, răsăritul soarelui înaintea tuturor -celor fără aripi; Pană obosită de scris, de zbor și de dor... Anotimp alb Șuierat de vânt, Despletit de ploaie, Rob pentru cuvânt Ard în dor, văpaie. Urlă-n mine timpul Să-l slobod să plece, Alb mi-e anotimpul, Cine m-o petrece? Vulturii-au pierit Săgetați devreme, Codrul ruginit Sub omături geme. Dusă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai progresat ceva, rezultatul ar fi fost satisfăcător și nu m-aș fi simțit deloc jenat. Ițele se Încurcaseră Însă rău din cauza lui Tashiro. Nu-mi rămînea altceva de făcut decît să merg la Camelia a doua zi dimineața. VÎntul șuiera printre clădiri. Curentul de aer rece ce le biciuia colțurile stîrnea un sunet vag, aproape neauzit. Nici nu mi-am dat seama cînd mi-au Înghețat toți porii și sîngele rece, ajuns la cord, se transformă Într-o pungă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
furtună. Mi-aduc și acum aminte dimineața aceea rece și sticloasă când umblam desculț și tremurând în jurul lui, neștiind ce să fac și cum să-l mângâi, și pe bunicu’ cu securea în mâna . „Îl tăiem de tot”, și securea șuieră scurt în vânt. Nu mai era nimic de făcut. Am plâns în hohote. Mi-aduc aminte de el în fiecare vară, când apar primele cireșe prin piețe. Știi, eu nu cred deloc în viața de dincolo, dar dac-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a fost dat „cu lege” sau „fără lege”, totul este că i-a fost dat „cu forme” de primărie, deci se cheamă că-i „al lui”. Alături, femeia terminase răsfoitul revistei, după care începu să mă examineze pe furiș. Timpul șuiera peste noi ca vântul peste marile câmpii în paleolitic. Pentru câteva minute mă simții mândru (o mândrie prostească), după care, revenindu-mi, mă trezii stânjenit de privirile ei piezișe, trucate cu greu; îmi pierise orice îndemn de a intra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sfârtecat de un Brandt. Lui Lung îi fu iarăși milă. - „Tu nu știi: ce-a fost atunci a fost și în primul război. Stăm de astă vară; nimeni nu ne deschide, e rece”. Era chiar frig, se făcuse deodată, vântul șuiera pe întinderea câmpiei dunărene. - „Vreau să spun că noi care-am murit în ultimul război, ultimii combatanți ai națiunilor unite - ce-i cu noi? noi care-am căzut nevinovați, vreau să spun că...” Vântul îi îngheță cuvintele și le luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
temeți - ar fi o aberație. Abia am ieșit din una. Nu s-a murit ca să intrăm în alta. - Naiba știe! încheie el într-o doară, ușor trist, circulă fel de fel de zvonuri. Un vânt rece năpădea dinspre câmpie, vremea șuiera pe întinderea stufului și a papurei tăiate în împărăția primejdioasă a bălții de peste fluviu. Oamenii așteptau venirea „timpului”, frigul, gerul, lunile iernii, a timpului cosmic, biologic, istoric, „biete ființe omenești lăsate la încrucișările drumurilor, că e dat omului să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
peste câteva zile Anul Nou - pe care-l petrecui cu ei în vechea noastră casă. Parcă era în alt secol. Crivățul se oprise, ajunse doar un vânt subțire, obișnuitul vânt al câmpiei dunărene, vremea se umezise, moină ușor friguroasă, zile șuierând a pustiu. Mergeam către sfârșitul anului, ploua și ningea, o vreme tot mai umedă pătrundea în oase împreună cu înserarea ce cădea repede, la orele cinci după amiază era întuneric; orașul, înecat în el, încerca optimismul tradițional al apropierii revelionului. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși în curte să stropească cimentul încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur câțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții, ca în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu știu că ții calea lui Ștefan?... De asta te gătești, ca să-i ieși înainte!... Simți o amețeală, o sfâșiere. Fata lui Sanis se ridicase cu ochii plini de mânie; voia să spuie ceva și-i tremurau buzele. Apoi izbucni, șuierându-și cuvintele: — Crezi c-are să te ieie!... Ai să rămâi cu copilul tău în sărăcie... Da! poate mi-i drag mie, ce nevoie ai?... Îi ies înainte în toată sara, ce nevoie ai?... O fulgera cu privirile, și i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
intră în maghernița roșie a Reizei; și de acolo și ea, și ovreica lungă și osoasă, pândeau scoțând în fiecare clipă capetele și cercetând casa de peste drum... IVtc "IV" Sara, după o zi înăbușitoare, începu a bate un vânt răsunător, șuierând prin podurile goale ale caselor, bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
le simți neliniștite, cu capetele ridicate și cu urechile ciulite. Zăpada bătea uscat în perdeaua de stuh; iar pe de laturi și pe deasupra, stropituri își căutau loc și-n adăpostul deschis spre miazăzi. Vântul câteodată izbea greu în clădirea șubredă, șuierând cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme nu ies nici dihăniile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Aidan făcându-și loc prin mulțime, spunându-i ceva efebului, care i-a răspuns ceva, apoi și-a întors capul să se uite spre noi. Conversația a continuat, apoi Aidan a făcut cale întoarsă... urmat de Adonis. —Doamne sfinte, a șuierat Jacqui. Vine încoace. Din păcate, numele adevărat al lui Adonis s-a dovedit a fi Burt, iar de aproape avea un chip ciudat de lipsit de expresie și nu părea a fi interesat de Jacqui, dar, ca urmare, Jacqui a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nopților. —Nu te ține trează? Rachel era puțin paranoică în ce privea somnul. N-avea rost să-i spun că oricum nu prea dormeam. — Dar ooo să meaaargă! — Ai avut noroc cu cola dietetică? — Nu. Nu e nimic pe-aici. Șuieră vântul. Anna, trebuie să mergi la un psiholog. Ca să mă ajute să cumpăr cola dietetică? — Umorul e o tehnică recunoscută de deviere. Știu un excelent psiholog specializat în suferința emoțională. E o foarte bună profesionistă. N-o să-mi spună nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
da! De-asta și sun. —Hai! Zi odată! — Crede că seamănă cu Jon Bon Jovi. —Asta e, atunci. S-a încheiat partida. —Deloc. Jacqui e mai puternică de-atât. —El defăimează dragostea 1. — Bănuiesc că da. E un cântec, a șuierat ea. Un cântec al Bărbaților Adevărați. De la Guns & Leopards sau cum le zice. Era o glumă. —Scuze, am zis. Scuze. — Și-a luat câinele deja? Acel labra-nu-știucum? Nu. Mai ușor îți iei un focos nuclear, zisese ea. Dar oare de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am privit fără un cuvânt, spunându-ne pe mutește, „A plecat s-o pupe în fund pe Donna Karan“. Brooke ne-a surprins schimbul de priviri și a început să chicotească fără a se putea opri. „Voi două!“ —Gura, a șuierat Lauryn. Și începeți să adunați oameni. Dar s-a dovedit imposibil: mare parte din cele care treceau plănuiau să ia parte la picnicul Salvați Elanul și nu voiau să arate prea dichisite pentru asta. Erau încântate să accepte o geantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
întors la Jacqui? Nu. Nu cred c-o s-o facă. —Cum?! Crezusem că o să-i trebuiască o zi-două să rumege vestea despre sarcină și că apoi avea să se întoarcă la Jacqui, implorând-o să-l primească înapoi. —Nemernicul, am șuierat. Capitolul 4tc " Capitolul 4" Tot ce-mi amintesc din acea perioadă e că mă durea fiecare oscior, mai rău ca oricând. Mă dureau până și mâinile și picioarele. Eram tăcută și posomorâtă, ca o versiune feminină a lui Joey, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
rochie dreaptă de un galben pal - sună oribil, dar era simplă și elegantă - și ținea în mână un buchețel de flori. O mie de blițuri i-au luminat calea. —Cravata lui taică-tău e strâmbă, fir-ar să fie, a șuierat mama. Tata i-a prezentat-o pe Rachel lui Luke, apoi s-a înghesuit pe rândul nostru și a început slujba: cineva a citit o poezie despre loialitate, altcineva a cântat un cântec despre iertare, apoi pastorul fără congregație a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lui Luka, apoi s-a uitat la farfuria din fața ei. — Ce naiba sunt chestiile astea? Oh, asta trebuie să fie faimoasa mazăre dulce. Ei bine, eu una n-o să pun gura pe ea. Le-a împins pe marginea farfuriei. Uite, a șuierat. Joey tot se mai holbează la ea. —La balcoanele ei. Asta a venit din partea lui Kate cea de doisprezece ani. Mama s-a uitat chiorâș la ea. —Ești fiica maică-tii cu vârf și îndesat. Du-te înapoi la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fi avut loc. Pentru a se consola, trase concluzia că avantajele maternității depășeau neplăcerile ei trecătoare. În chip de pedeapsă, Mohamed îi interzise cu strășnicie s-o mai primească iarăși în propria sa casă pe „otrăvitoarea aia de Sira“ - îi șuiera numele cu acel accent tipic din Granada pe care avea să-l păstreze toată viața și care-l făcea să rostească numele mamei Silma, pe al concubinei Wirda, să numească ușa „bib“ în loc de „bab“, orașul „Ghirnata“, iar palatul sultanului „Alhimra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dimineață, când am făcut ochi, l-am văzut în odaia mea, stând așezat la picioarele dulapului-pat pe capacul căruia eram culcat. Am tresărit, temându-mă că am întârziat la școală și gândindu-mă deja la trestia dascălului care avea să șuiere căzându-mi peste pulpele picioarelor. Harum m-a liniștit cu un zâmbet. — Azi e vineri, școala e închisă, dar străzile sunt slobode, ca și grădinile. Ia-ți un codru de pâine și o banană și ne întâlnim apoi la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]