1,005 matches
-
avut nevoie și nu cred că ne vor lăsa vreodată să murim de foame. Copile, cum îmi arăți tu cât de searbădă îmi este propria viață, închisă între pereții Abației. De unde știi care îți sunt nevoile, de vreme ce trăiești într-un țarc? ― La fel, nu cred că frații augustinieni vor reuși să facă un medicament care să ne scape de boală, așa încît să ieșim de aici ca să devenim oameni liberi. La ce mi-ar folosi să mă obișnuiesc cu rânduielile unei
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
s-ar fi mulțumit doar să comande un mingan: Voia Sapaudia. încă de când ajunsese pe acele meleaguri, începuse să le vadă cu ochiul unui stăpân, observându-le grânarele uriașe, cântărindu-i viile rodnice, întinderea pășunilor și capacitatea hambarelor și a țarcurilor de oi și, nu întâmplător, până atunci făcuse tot ce se putea ca să rețină, adesea fără succes, furia distrugătoare a războinicilor săi. își dorea acele pământuri cu o voință oarbă și își dorea copila nobilă cu păr lung care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
23 martie 1849 demonstrează existența a mai multe salhanale în care sunt sacrificate animale și se comercializează la târgoveți carne numită furdam, tăierea mieilor și scăderea prețului la seu. Se cere „ca lucrarea zalhanalelor nici decum să fie înziduită în țarcul orașului, ci afară în depărtare de 100 stânj(eniă oprind cu totul introducere de carne.” Eforia târgului Huși amintește la 29 iunie 1849 jalba obștii târgului prin care se cere refuzul aprobării construirii de salhanale de unii târgoveți pentru a
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
Purcelul înfulecă de zor și, după câte se pare, cu mare poftă. Iată, aproape un sfert din mâncare a dispărut din tuci. Dar, ce se întâmplă? Ghiță se clatină, încearcă să se miște, dar cade cât e de lung în țarcul din fața cotețului. Stă cu ochii-nchiși. Ai crede că doarme. Cum să-l fi ajuns, așa, deodată, somnul când, în urmă cu câteva minute numai, era foarte vioi și flămând tare. Poate a obosit mâncând, presupune Sorina. Sau a mâncat
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ceva în cămara mică, într-un tuci. Am pregătit noi totul cu mălai și cu apă, i-am dat purcelului să mănânce, dar a mâncat numai cât se vede... explică Sorina. Nenea Gheorghe face un salt și, iată-l în țarcul purcelului. Ia tuciul în mână, încercând să înțeleagă ce se află acolo. Cred că am greșit când am pregătit mâncarea. N-am pus sare deloc, caută Sorin o explicație. Lămurit pe deplin, nenea Gheorghe, veterinarul, le spune. De greșit, ați
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
malul Prutului. Le cunosc. Ne trec în Basarabia”. - a adăugat un caporal de lângă mine. Și nu o greșit... În noaptea aceea ne-au trecut Prutul! Am continuat marșul pierzaniei încă multă vreme. Într-o seară, ne-au băgat într-un țarc. Ca pe oi... „Pe 12 septembrie 1944 s-a încheiat armistițiul cu URSS și orice trupă aflată în Basarabia devine captivă” - s-a auzit un glas în limba noastră din difuzorul agățat pe un stâlp... „Iaca de ce ne-o fugărit
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cine să mai țină șirul zilelor și nopților petrecute în acele sicrie pe roți? Când staționam, erau scoși doar morții. Restul? Mai departe. Unde? Întebarea asta ne scotea din minți... În sfârșit, ne-am oprit. Cazarea? Din nou într-un țarc... Foamea rodea ca o fiară. Nu au întârziat nici păduchii... Au venit foarte repede zilele reci și ploioase. Rușii au spus că ne vor duce într-un lagăr de muncă. O rază de speranță în mai bine ni s-a
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Rușii au spus că ne vor duce într-un lagăr de muncă. O rază de speranță în mai bine ni s-a cuibărit în suflet... Într-una din acele zile, pe care le blestemam, ședeam zgribulit într-un colț al țarcului... „Unde o fi colonelul Brad Filip? Unde? Unde?” - îmi bătea în tâmplă întrebarea, fără s-o pot alunga... Atunci o voce aproape șoptită s-a auzit în spatele meu: „Costăchele! Eu sunt. Eu, Brad Filip! Dacă m-ai auzit, întoarce-te
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
trebuie să-mi întâlnesc fratele... Costăchele, băiatule! Cu ce am greșit noi în fața lui Dumnezeu, ca să ne întâlnim doar în Infern? Au rămas îmbrățișați o vreme, cu lacrimile șiroind pe obraz. După un timp, Filip a pornit să vorbească: Din țarcul de unde se face repartiția mi-au spus: „Te duci în baraca șapte și te prezinți la șeful formației, Vultur Costache.” La auzul numelui, mi s-a oprit răsuflarea.„E o asemănare de nume. Nu poate fi Costăchel!” - îmi ziceam în timp ce
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a-și gospodări șansele, „Înăuntru”, cât și „afară”. Contactul nostru la Maastricht a fost formal: nu avea rost să forțez Întrebări al căror răspuns Îl știam, nici să mă arăt excesiv uimit de poziția sa, rămasă ambiguă - chiar și În afara țarcului socialist - În acel moment de vârf al tensiunii. Ne-am revăzut În 1991, la Torino, la o conferință scriitoricească despre Europa de Est la care se Întâmpla să fim, din nou, singurii români. M-a zărit, dimineața, În restaurantul hotelului și, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să ne îmbarcăm chiar acum. Încălecă pe calul închiriat și se însenină la o amintire. Când era copilandru la Mărgineni, îi dăruise tata o mânză, cal arab pursânge. Da, da, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Sta ceasuri întregi în țarc cu ea, s-o deprindă măiestriile unui cal învățat, și o iubea. Era nebună iapa lui. Nu asculta decât de el și se supăra când o lăsa pe mâna altuia. Era în iarna aceea zăpadă multă și au pornit cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
s-a dus dincolo de neguri. Aveam optsprezece ani și trebuia să plec în armată. Mă aflam pe stradela Albă, unde autoritatea militară ne adunase pe toți, tineri recruți, veniți din Iași și din toate colțurile județului. Eram ca într-un țarc mare, împrejmuit de garduri și clădiri înalte, și cu o poartă de fier, bine închuiată, prin grilajul căreia ne priveau ochii triști ai rubedeniilor și prietenilor veniți să ne conducă „pe ultimul drum”, căci pe atunci, era în ziua de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aruncat ÎNĂUNTRU" este un vers emblematic pentru cea de a doua mișcare, spre interior, a sinelui poetic. Moartea, claustrare supremă, își rostește amenințările. "Cavoul", "sarcofagul", "cimitirul" sunt spații iremediabil închise. Abundă astfel de perimetre care circumscriu ființa poetului: salonul, odaia, țarcul, sfera, cercul, parcul; însăși pădurea devine un spațiu închis ("și intru în al pădurii cavou" El Burlador), însăși lumea ("Lumea devine temniță, spital" Nocturnă). Altarul cerului se prăbușește peste poet, conștiința lui este terorizată de surpări apocaliptice. Natura dușmană provoacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
emfază: Ca un mare actor (...) în imaginara, tragica lume a sa, În carcera grea, de gheață și fum (Memorial) Și sune o muzică (...) Pentru claustrații Într-o ceață de plumb (Cântând) Și intrăm în frig, În disperare Și intrăm în țarc Disperați, disperați... (Trifoiul văzut ca o fiară) Tendința limbajului de a deveni mască este evidentă. Poetul e un mim ciudat, care inventează ceea ce imită și, într-un teatru populat cu propriile măști, nu își mai găsește locul. Fantoșe grotești, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
același spațiu al interiorității subminate, deșănțate și haotice. Mă despart cu trist entuziasm, cu voioasă părere de rău de ceea ce eminenții, spiritualii și toate sorbonele din lume numesc "viață interioară", delimitând, s-ar zice, prin această numire, un loc geometric, țarcul. Dar, în fond, un loc al nimănui și al tuturor, o țară a lui Cremene. (Terra incognita) Stăpân peste "țara lui Cremene, tărâm al viziunilor terifiante, al pustiului fără ieșire și al morții, țară străină, de necuprins, surprinzătoare prin diversitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mumificat stă prăbușit cu capul pe masă, cu părul căzut, cenușiu, împrăștiat ca puful de păpădie peste teancul de manuscrise din care izvorăsc raze galbene de lumină. Părinții mei făcând dragoste într-o odaie mizeră de mahala. Un copilaș în țarcul lui cu zornăitoare întinzînd mâna, și ursul de cauciuc tîrîndu-se singur către el pe cearșaf. Ceva mă oprea să pătrund dincolo de uși (spațiul de după una dintre ele era umplut doar de un ochi albastru care mă privea). Cu cât coboram
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe umerii săi. Oricare-ar fi fost părerea lui, avea să fie acceptată, fiindcă el era inmouchar-ul micului clan și purta gloriosul nume al tatălui său. Se așeză la umbra palmierului, își făcu de lucru în nisip, privi îndelung puțul, țarcul cu animale și corturile, suspină adânc și în cele din urmă spuse: — Trebuie să ne grăbim să strângem tot. Cu cât vom pleca mai repede, cu atât mai repede vom ajunge la Sidi-Kaufa. — Să strângem tot? întrebă Laila cu vădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cele din urmă, dar am ținut în secret accidentul, propunându-mi să nu mai urc în copac fără scară, lucru pe care l-am uitat mereu, și iată că-l repet și în momentul de față. Grajdul nostru avea un țarc special pentru o iapă cu mânz, îngrijiți și țesălați de burlacul Hilip care mă lua cu el pe capra căruței în diverse deplasări. Nu de puține ori, când plecam la câmp cu căruța, încălecam și călăream mânzul care era în
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de care vorbiți. Eu nu am avut norocul să fiu medic și am aflat și am trăit aceste nenorociri într-o singură noapte cât un veac de fantasme. Plec. Iezi albi țopăie pe pietrele de pe malul Tarcăului... copilăria mea pierdută... Țarcul - moștenirea lui Creangă Sadoveanu a plantat doi meri în aceeași groapă din fața casei de la Humulești : unul pentru Ion Creangă, celălalt pentru Mihai Eminescu. Chiar dacă Mihai mai pleacă prin lume, iar Nică paște buchile pe-aici, merii cei doi s-au
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
a murit Creangă. Într-o curte de bălării, părintele a creat un spațiu de reverie. Doi lupi alsacieni foiesc într-o cușcă lângă piscină. Din piatră de râu, a meșterit un mic eleșteu pentru pește. Căpriorul Toader hălăduiește în alt țarc, cu două oi și o capră neaoșă. Biserica din Humulești datează de la 1897 și e construită lângă bisericuța unde prindea Nică bărzăuni cu ceaslovul. S-a mai păstrat doar altarul bisericuței lui Creangă într-un mic aghezmatar. Ca un țarc
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
țarc, cu două oi și o capră neaoșă. Biserica din Humulești datează de la 1897 și e construită lângă bisericuța unde prindea Nică bărzăuni cu ceaslovul. S-a mai păstrat doar altarul bisericuței lui Creangă într-un mic aghezmatar. Ca un țarc. Restaurarea merge greu din lipsa banilor. Tradițiile creștine și românești trebuie conservate. Se poate ca preotul să învețe una la școală, și credincioșii să-i ceară să respecte obiceiurile vechi. Lista dușmanilor - Există un spirit justițiar al preotului vechi, recunoscut
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
efectul artistic. Auriul cerului crepuscular s-a umplut, evident mai târziu, de întunecate pete ce par simbolice, rău prevestitoare. Dar se pot numi artistice efectele neintenționate de artist, ivite din jocul întâmplării ? Despre grădină ai putea spune că este un țarc de animale, întrucât este mică, doar cu doi-trei pomi pitici și înconjurată de un gărduleț strâmb. Cristos arată mătăhălos și hidrocefal. Soldații de jur-împrejurul gardului au fețe tâmpe, hilare. Așadar, spectaculosul cer auriu brăzdat de sumbre fâșii se datorează vopselei alterate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Principat la anul 1390, unde însă Ștefan Vodă se sili din răsputeri să-i împiedice intrarea, puind în cumpănă toată puterea sa de luptă, întărind căile de munte, strâmtorile și drumurile săpate ce aveau a le trece ungurii mai cu țarcuri, mai puind curse și lăsând pretutindeni garnizoane de arcași. Avangarda armatei de operație, compusă din secui, o comanda Ștefan de Kanischa, un ostaș încercat, cu multă esperiență și stând în mare grație la monarhul sau, care prin înaintarea sa combinată
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sergentul Jack Vincennes Împreună cu vedeta serialului, Brett Chase. În material nu apăreau și mizeriile din dosarul său personal, deținut de redactor: Brett Chase, pedofilul cu trei procese de sodomie la care se renunțase. Jack Vincennes se uită În jur prin țarcul Departamentului de Narcotice. Pustiu și Întuneric. Doar În compartimentul lui mai era lumină. Încă zece minute pînă la miezul nopții. Îi promisese lui Dudley Smith că o să-i bată la mașină, pentru Divizia de Informații un raport, despre crima organizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
populației, care face mai acută lupta de concurență dintre gospodării și, în special, diferențierea populației în bogați și săraci. Tragerea de garduri, care aveau un simplu sens de unelte tehnice la început, menite să împiedice ieșirea vitelor dintr-un anume țarc sau intrarea vitelor în anumite tarlale, capătă un sens juridic: gardul devine semn de proprietate.” (Stahl, 1998, vol. II, p. 171) Apariția ocinilor nu implică nici ea dispariția devălmășiei întrucât, pe lângă faptul că ocina nu era o proprietate privată propriu-zisă
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]