1,306 matches
-
prolificitate. Cum precizam la început, rețeta tinde să sufoce interesul destul de devreme în această etapă a creației lui Țepeneag. Cel care relatează toată povestea scapă în Maramureș de ochiul celui mai vigilent cititor al său, iubita. Faptul că Marianne este țintuită la pat într-un spital are repercusiuni interesante asupra narațiunii. Apar nu de puține ori combinații stranii pe care le-am putea numi "realism oniric". Este vorba despre întrepătrunderea relatării reci, de ziar (Țepeneag-personajul este și un înrăit colecționar de
Sfînta lizibilitate și tirania rețetei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15344_a_16669]
-
din semeție,/ C-apoi pe mine lasă: nici după zile-o mie.// Nu s-or nălța spre ceruri de sub mormânt de pleoape./ E-așa că zic prea multe când pielea nu mă-ncape?/ Când m-aținteau cu milă să-i țintui n-am jurat?/ Dar m-am codit, iar astăzi de ei nu sunt scăpat.// Deci hai, dă-mi o povață sau într-un fel m-ajută/ Cum spui? Că nevăzuții adeseori se uită?/ Nu-i văzui ochii însă, mă crede
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
e uneori gratuit, practicat ca un joc agreabil; că e expresia celui mai desăvârșit sadism. Vorbesc despre gratuitatea acestei cruzimi plăcerea cu care, în admirația tuturor camarazilor săi, colonelul Gavrilcea și superiorul său nazist, Wachsen, desenează cu gloanțe conturul deținuților țintuiți la zid; distracțiile prilejuite gardienilor de spectacolul suferințelor la care-i supun, în timpul peregrinării, pe ostatici; tehnica lui Petrișor, ginerele lui Hagienuș, de a-și înmulți aceste sadice satisfacții. Crimele acestea, săvârșite cu sânge rece, adesea chiar din pură plăcere
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se numește orașul ăsta? — Bineînțeles că da. Și eu pot. Dar, din motive de securitate, n-o vom facem. Lanark deschise ușa să iasă, cînd fu oprit de un strigăt: — Lanark! Se întoarse și-l văzu pe bărbat în picioare, țintuindu-l cu privirea. — Lanark, dacă o să ajungi vreodată să te crezi capabil îcum să formulez mai bine?) să dai o lovitură de dragul Imaginii Divine a bătrînei vertebrate, ia legătura cu mine, bine? Avea lacrimi în ochi. Lanark ieși repede, simțindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care iarna scoteau din noapte valuri peste valuri de ninsoare furioasă sau lentă, rară ca în desenele animate sau abundentă ca o blană. În nopțile de vară, însă, mă distram imaginîndu-mi câte un crucificat cu cunună de spini pe creștet, țintuit de fiecare din șirul nesfârșit de stâlpi. Costelivi și pletoși, cu ștergare umede în jurul șoldurilor, ar fi urmărit din ochii înlăcrimați scurgerea automobilelor pe strada pietruită. Doi-trei copii, cine știe de ce întîrziați până la ora aceea din noapte, s-ar fi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și dărâmată, iar cei dinăuntru jertfiți până la unul. Și asta până la cântatul cocoșilor. Zăpada care-ncepuse să se depună, umedă și cristalină, se retrăgea din fața labelor zornăitoare care-și iveau falangele cu unghii pietrificate din străvechi opinci. Poarta bisericii era țintuită în fier și avea în blana ei groasă și crăpată urme de flinte și archebuze, pete de sânge, chirilice încrustate, blasfematorii, răzuite prost de cine știe ce popă din vechime. Hoitul babei Liubița, îngropată doar de-o săptămână, mișunând de viermișori albi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și din buze. Dar acul pervers trecea prin podul palmei așezat în dreptul inimii, îi pătrundea troznind ușor sub sânul stâng, îi străbătea inima, făcînd-o să sângereze, înroșind plămânii ca pe două bucăți mari de vată, și ieșea prin lamela omoplatului, țintuind-o de tăblia de la pat. Era prinsă, martirizată, fără putință de scăpare, flutura din brațul rămas liber fără nici o putere, ca o libelulă țintuită cu un bold în insectar. Fantasma asta apăruse-n viața ei de când începuse să tragă la
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să sângereze, înroșind plămânii ca pe două bucăți mari de vată, și ieșea prin lamela omoplatului, țintuind-o de tăblia de la pat. Era prinsă, martirizată, fără putință de scăpare, flutura din brațul rămas liber fără nici o putere, ca o libelulă țintuită cu un bold în insectar. Fantasma asta apăruse-n viața ei de când începuse să tragă la mașina de cusut și-o chinuia neîncetat. În fiecare dimineață se apropia cu tot mai multă repulsie de gângania neagră și veninoasă lângă care
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se mai pomenise din vremurile fiarei cu număr de om. Fiecare scopit pe care cătanele puneau mâna era îndată rupt de viu în bucăți, și ciozvârte de coastă, de șold, capete cu dinții rânjiți, ficați verzui și prapur împuțit erau țintuite pe ușile bisericilor din sătucuri, de-a lungul și de-a latul țării. Când să pună cătanele mâna și pe el, Selivanov se înălțase la cer, sub ochii multor învățăcei care dădeau mărturie, iar secta se risipi în țările-nvecinate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cei mai mari și mai frumos colorați ce-ar fi putut fi văzuți vreodată. Aripi largi și puternice, cu doi ochi micuți în partea de jos, corpuri groase și inelate. Cîte-un piron de oțel, înfipt în corpuri, între două inele, țintuindu-le pe cutele satinului sidefiu cu care era peretele îmbrăcat. Cîte-o plăcuță de alamă gravată cu cîte-un nume sub fiecare dintre ei. O, frumusețe, de ce gura ta e mereu atât de amară? De ce e cumplit orice înger? De ce numim monstru
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
JOHANSSON ÎNCĂPEA CU GREU împreună cu Oksana în patul îngust al navetei. Umărul îi amorțise fiindcă sprijinea capul femeii, iar bărbatul avea senzația că, de fapt, furnicăturile care începuseră să-i cuprindă tot pieptul erau efectul privirii pătrunzătoare cu care îl țintuia Oksana. - Nu-mi place ceea ce vrei să faci... Nu mă simt în largul meu. - Știi bine că eu trebuie să fiu acolo. Pe mine trebuie să mă vadă, îl liniști Oksana. - Laesienii nu te vor lăsa să scapi cu viață
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mai avea nici un sens. Deja pierderile pe care ni le-ați pricinuit pun în pericol... După un schimb scurt de priviri cu Diribal, Vassur zvâcni fulgerător din brațul stâng. O săgeată din lemn de succu se înfipse în mina abatelui țintuind-o de masă. Imediat, călugărul simți în rană arsura cruntă a semințelor care îi pătrundeau în carne. Diribal rânji amuzat: - Nu te îngrijora! Nu sunt semințe ci doar unul dintre virușii prietenoși, de casă, ai regelui nostru. O să doară fix
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
timp, încoace și încolo pe acolo, ocupați să îngrijească răniții și să dezbrace morții. Prin urmare, nimeni nu-i dădea vreo atenție. însă, când încercă să dea un pas înapoi și să se facă nevăzut, Khaba se răsuci și îl țintui pe loc cu o privire amenințătoare, cu mâna deja pe mânerul săbiei. — Așează-te acolo și stai liniștit! îi porunci, arătându-i un pietroi de la marginea drumului. Ascultător, Audbert se îndreptă într-acolo, simțind cum încep să-i tremure picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rugător: — Ajută-mă să-l pun din nou în șa și lasă-ne să plecăm; o să facem noi cumva. Balamber își dădu seama că așa doar pierdea vremea; subjugat de privirea vie și sfredelitoare a fetei, ce părea să îl țintuiască pe loc, nu făcea altceva decât să tragă de timp pentru a amâna inevitabilul. îi aruncă rănitului din nou o privire și se hotărî. Mâna i se duse repede la sabia scurtă ce-i atârna la șold. Cu arma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmă. Pentru câteva clipe, acea amintire oribilă puse stăpânire pe el: ca și în seara precedentă, revăzu lumina ce îl orbise, îi veni în minte căldura insuportabilă, pe urmă bubuitul și izbitura înspăimântătoare care mai întâi îl ridicase, apoi îl țintuise la pământ. Scutură din cap pentru a izgoni acele senzații și, înjurând, se ridică în genunchi. Cu o privire atentă, cercetă luminișul și își aminti pe loc de fuga celor doi tineri captivi. Cu siguranță, un zeu puternic veghea asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am cerut să-mi spui dacă ăsta e adevărul. în vreme ce Chilperic încrucișa brațele și se rezema de perete, cercetându-l atent, Sebastianus se simți prins în laț. Privirea rece și atentă a lui Gundovek îl măsura din cap până în picioare țintuindu-l pe linia - subțire ca o lamă de brici - ce desparte minciuna de adevăr. înțelese că ar fi fost inutil să se arate jignit. — Eu... Nu pot, firește, să știu mai multe decât comandantul meu, dar pot să-ți garantez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întețise; și era și mai îndârjită în albia râului, unde infanteriștii, din cauza pietrișului de pe fundul apei, se mișcau extrem de greoi. Sulițele hunilor se sfărâmaseră ori se dovedeau inutile în învălmășeala luptei, astfel că puseseră mâna pe săbii și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu înfricoșătoarele lor securi cu două tăișuri. Constrânși să lupte pedestru, hunii țineau cu greu piept atacului dușmanilor, însă numărul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
văzu un hun care tocmai se apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un copac cu o suliță ce i se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mișcară abia simțit. Cu un gest instinctiv, cei ce se găseau cu fața spre ușă căutară să ridice ochi spre ea, pe când cei care stăteau cu spatele strecurară priviri furișe, neliniștite. Disciplina riguroasă pe care le-o impunea regola îi țintui, însă, cu genunchii pe dalele străbătute de mii de crăpături ale pardoselii și luminate nemilos de soarele filtrat prin mica fereastră, care le scotea în evidență fiecare zgârietură, fiecare adâncitură. Abatele oftă: — Au venit aici! observă, profund întristat. Așadar, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
copile frumoase care... Izbindu-l cu piciorul în față, Balamber îl trimise încă o dată în praful drumului. Nemaiputând să-l suporte, îi spuse aspru lui Khaba: — Ce mai aștepți? Omoară-l pe câinele ăsta! Hunul nu se lăsă rugat; îl țintui cu un picior pe Inisius, ca să-l țină în genunchi, și trase sabia din teacă. — Nu! strigă abatele, întinzând din nou brațul. Tânărul său confrate fu străbătut de un tremur. Vorbind către Balamber, Canzianus îl imploră: — Cruță-l, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lucru cu barbarii care îl atacau. Cât despre Maliban, îi stătea alături și cu sabia îl ajuta să-și deschidă drum prin ambuscadă. Cei din neamul Hiung-nu făceau cu greu față asaltului furibund al dușmanilor lor și se găsiră curând țintuiți cu spatele de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe, tăciuni arzând și proiectile felurite. — Așa! Așa! Omorâți-i! Omorâți caii! striga neîncetat tânărul condotier. Sebastianus, prins în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el pe războinicul care la vad îl prinsese în laț. Celălalt îl recunoscu și el și, pentru o clipă, ochii săi scânteiară, iar pe chip îi apăru un rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie. Sebastianus pară, ridicând cu două mâini sulița, însă lovitura fu atât de teribilă încât aceasta se sfărâmă, iar el fu nevoit să îngenuncheze. Hunul îi smulse cu repeziciune o bucată din suliță cu mâna liberă și, smucindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceilalți, Sebastianus se trezi înaintea unei miriști și a unei mici grădini de legume, unde descoperi alte trupuri. însă soldatul privea spre casă. Romanul urmări acea privire și rămase împietrit de groază: trupul gol și chinuit al unei copile fusese țintuit, răstignit de mâini, pe lemnul ușii. La picioarele sale schelălăia un mic câine ciobănesc, care nu se mișcă de-acolo la venirea soldaților. Din mâinile tinerei fete sângele cursese în dâre lungi pe lemnul vechi și ros în mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și eficienți, burgunzii umblau în căutare de crengi uscate, pe care le adunau într-o stivă la rădăcina copacului celui mai apropiat, un stejar bătrân și rămuros. în timp ce unul dintre ei trebăluia ca să aprindă focul, hunul fu dezbrăcat complet și țintuit la pământ de patru războinici solizi. în acel moment, cu un cuțit, Hariman îi făcu o crestătură de jur împrejur în pielea capului și, sprijinindu-se de spinarea lui cu un genunchi, îl scalpă cu o mișcare bruscă, smulgându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbind, părea mai mult descurajat decât înspăimântat. Privind prizonierul, un bărbat pe la patruzeci de ani, slab ca și el, dar cu o barbă lungă, izbucni: — Eucherius, de ce ați făcut asta? Voiai deci să mă omori? Celălalt nu-i răspunse. îi țintuia, în schimb, cu o privire îngrijorată în ochii ce păreau imenși pe chipul slab, pe cei care îl capturaseră. Vârându-și sabia în teacă, Metronius îl împinse brutal spre un arin tânăr: — Ticălosule! Voiați să ne prăjiți de vii, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]