1,168 matches
-
strălucea, anunțând o zi frumoasă. Își scoase sandalele și se plimbă desculță prin nisip, gândindu-se cum i s-ar fi scufundat picioarele În zăpadă dacă ar fi rămas În New York. Se Întinse pe nisip, acoperindu-se cu pătura albastră, ațipi și visă o cursă nebunească de mașini pe acoperișul unor zgârie-nori futuriști. De data asta, visul nu se transformă Într-un coșmar. Când se trezi, vântul Îi suflase tot părul pe față și continua să țină ochii Închiși. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
spunea, Dacă intenționați să vă dați foc, dragă domnule, să vă fie de bine, vă previn totuși că nu face parte din extravaganțele Centrului, dacă are vreuna, să trimită reprezentanți și coroane de flori la funeraliile foștilor furnizori. Cipriano Algor ațipise din nou pentru câteva clipe, să consemnăm, fiindcă a venit vorba, și înainte să ni se indice aparenta contradicție, că a ațipi câteva clipe nu e totuna cu a fi adormit, olarul nu făcuse decât să viseze rapid visul avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
extravaganțele Centrului, dacă are vreuna, să trimită reprezentanți și coroane de flori la funeraliile foștilor furnizori. Cipriano Algor ațipise din nou pentru câteva clipe, să consemnăm, fiindcă a venit vorba, și înainte să ni se indice aparenta contradicție, că a ațipi câteva clipe nu e totuna cu a fi adormit, olarul nu făcuse decât să viseze rapid visul avut mai devreme, și, dacă vorbele șefului departamentului de achiziții n-au sunat exact ca prima dată, motivul a fost că nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător. Poate că atunci destinul a tresărit dacă ațipise cumva. N-ar fi vrut să trec mai departe. Acel mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în cimitir. Dar s-a liniștit și a surâs ironic probabil când a văzut că silabiseam numele de sub medalionul de porțelan. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încântare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii, însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi că avusese o colivie cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încât eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace „Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți”. Avea ochi omenești bufnița și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oprit să ne odihnim și am împărțit hrana. Întrucât el n-avea sac de dormit, m-am rușinat să mă vâr în al meu. Am rămas și eu pe nisip și îmi clănțăneau dinții de frig. Abia spre dimineață am ațipit. M-a trezit soarele dogoritor; am observat atunci că necunoscutul îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
autografe. Erau atât de insistenți încât n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați, domnule sculptor, vă rugăm, continuați, de azi dimineață vă așteptăm, mai întâi să vă sculați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie mai sigur, trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream sa mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta. M-am mirat. Nu înțelegeam. Dinu s-a dovedit însă mai lucid: „Nu vor să intre în conflict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-l intereseze din ce În ce mai puțin. Acum, dacă stau să mă gândesc, el continua să slăbească Îngrijorător, uneori Îl surprindeam În biroul lui aplecat deasupra vreunui manuscris, cu privirea În gol, cu stiloul gata să-i cadă din mână. Nu era ațipit; era epuizat. Dar exista și un alt motiv pentru care noi acceptam ca Agliè să-și facă apariția din ce În ce mai rar, să ne restituie manuscrisele pe care le respinsese și să dispară În fundul coridorului. În realitate, nu voiam să asculte ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
alte persoane care puteau fi arabi. Era firesc, În zona aceea erau numai mici hoteluri pentru arabi. Ce pretenții puteam avea? Intrasem În cameră. Era decentă, exista până și un telefon, păcat că nu știam cui să telefonez. Iar acolo ațipisem, neliniștit, până pe la trei. Pe urmă mă spălasem pe față și mă Îndreptasem către Conservatoire. Acum nu-mi mai rămânea altceva de făcut decât să intru În muzeu, să rămân până după Închidere și să aștept miezul nopții. Așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sau rău pentru piață? E bun, decid ei. Cu cît mai mult apare la știri, cu atît mai sus se va ridica piața. Wakefield se cufundă În baie, ascultînd ritmul continuu al ploii, savurînd dulceața singurătății sale. Trebuie să fi ațipit, pentru că se trezește cu o tresărire În timp ce detectorul de fum din tavan chițăie și aspersoarele Încep să scuipe apă. Aude muțimea țipînd jos, În stradă și huruitul elicopterelor În aer. Sare din cadă, Își trage pantalonii și cămașa, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
doarmă pe canapea, temîndu-se că zidul s-ar putea prăbuși peste el și l-ar putea omorî. Influențat de contactul cu Jungienii, se apucase să citească o carte despre miturile Greciei, dar nu trecuse nici de primele cîteva pagini și ațipise. În noaptea aceea deschide cartea și dă peste povestea Labirintului lui Minos, care Îl electrizează. Labirintul fusese construit ca Închisoare pentru Minotaur, o creatură tristă, Încopitată, al cărei singur defect era că era ciudată. Wakefield Își dă seama pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mai devreme la asta. Ar putea pur și simplu să dea cărțile pe față și să i-o ceară direct lui Jack. Așa Laurence nu trebuia să afle nimic. Liniștită de acest gând și legănată de ritmul roților de tren, ațipi. Se trezi chiar când intrau în Woodbury, descoperind că fusta îi era ridicată, lăsând să se vadă o bună bucată din coapsă, și că tânărul din fața ei o privea în timp ce făcea ceva de nedescris sub suplimentul despre mașini al unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
expresia confuză. — Știi, Francesca, mi-e greu să spun asta, dar cred că se întâmplă ceva cu creierul meu. Fran își ascunse fața în umărul lui pentru o clipă, ca nu cumva s-o vadă plângând. După ce luară cina, el ațipi pe scaun, în timp ce Fran îi studia îngrijorată chipul. Avusese loc acea subtilă inversare de roluri, în care copilul devine părintele și, în loc să ceară protecție, trebuie s-o ofere, oricât de înspăimântător ar fi. Tânjea să stea de vorbă cu cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu unul din gama de vinuri de duzină cumpărate de la supermarket pe care Jack o numea în glumă crama lui de vinuri. Nu se punea problema să ții vinul la păstrare în casa asta. Majoritatea sticlelor abia dacă apucau să ațipească puțin. — Pot să stau lângă tine, tati? ciripi Louise, trântindu-se pe locul de lângă Jack. Carrie, observă el, nu numai că-l așezase în capul mesei, dar se aștepta ca el să împartă friptura. Chiar dacă se simțea stânjenit de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în cămăruța lui Higurashitei. Uite, bărbatul care respira greu lângă el era pustnicul Orientului, vlăguit, ofilit, ca o așchie. Dar bărbatul care respira lângă el nu era nici Higurashitei, nici Takamori. Era un ucigaș cu mâna pe pistol. Gaston mai ațipea câte un pic, apoi deschidea iar ochii și îi arunca o privire bărbatului de lângă el. Începură să se ivească zorile în Sanya. — Unde mergi? Deși Gaston nu făcuse nici cel mai mic zgomot când ieșise din așternut, Endō s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plecarea din gara Ueno, pasagerii din vagonul de clasa a treia din trenul care mergea spre nord au început să-și servească gustările. Au intrat în vorbă unul cu altul, dar după ce au trecut de Akabane, Ōmiya și Koyama, au ațipit unul câte unul. Gaston stătea lângă fereastră și privea luminile din Koyama. Luminițele căsuțelor aliniate ca niște cutii de chibrituri de-a lungul căii ferate erau aprinse, iar prin ferestre se zăreau familii adunate la masa de seară. Gândul i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]