11,260 matches
-
Măsuța se înclină ușor în fața Dorei care simte în stânga ei o mângâiere abia perceptibilă. Ea recunoaște în această atingere mângâierea mamei și percepe gândul ei: "Mi-e dor de tine... mi-e dor de tine... Te aștept..." Și apoi nimic. Aburul albăstriu s-a disipat cu discreția cu care venise, dar parfumul de lăcrămioare continuă să persiste. Sub efectul emoției fără seamăn a acestei scurte întâlniri, Dora se scufundă în detașarea totală de cele lumești. Dintr-o dată, măsuța pare scuturată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mai este în stare să formuleze mesaje către sora ei. Neantul din ea devine ca un vârtej care o absoarbe cu voluptate. Un nor de culoare violet se ridică deasupra măsuței atrăgând după el, ca un magnet, un abia perceptibil abur argintiu. În zori, sania lui Atanasie face drumul de întoarcere fără nici un călător. SCURT POPAS În locul în care Dora nu s-a mai întors. La ora prânzului, Victor intră grăbit în casa de sub pădure din Orașul din Alsacia. Înghite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cad necontrolați, Spectacolul uimește prin depărtare Și recele se instalează treptat. Spectacol estetic, bazat pe răceli. Cad frunzele de smarald, coboară fluturi de soare, Nu se aud ecouri, se simte apa lin Iar liricul senin Sună încet în noapte. Cad aburii de intim, cascada liniștii, Iar apa cade lin, pe frunzele de aur. Eșarfa se adună, se strânge la mijloc, Fuge vântul până colo, colț veșnic de natură Iar când din cerul bleu coboară încetinel norul, Se-așterne de la începuturi roșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
iată că există cum altfel? niște dulciuri tradiționale care imită, cu o artă care te lasă cu gura căscată, cristale albe de zăpadă care ți se topesc în gură. Desigur că și peisajele de iarnă atrag, mai ales admirate din aburul fierbinte ale onsen-urilor, popularele și luxoasele izvoare termale în aer liber. Dar micul amănunt picant pe care nu mă îndur să-l trec sub tăcere, deși ne îndepărtează de tema noastră, este altul: iată-mă, umbră pustie, la calculator, în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
imensei descătușări psihice, ca un revers al uriașei poveri care a fost dată la o parte, o depășește pe a noastră, ne deconcertează chiar și pe noi. Din vechime, baia este comună, femei și bărbați complet dezbrăcați se întâlnesc în aburii calzi, pentru a sporovăi vrute și nevrute, într-un abandon de sine complet, o deschidere uluitoare spre celălalt. Nu mai există granițe, nu mai există norme. Și astăzi, băile comune, sento, de la cele simple la cele mai luxoase, se bucură de aceeași
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
zi): pe niște scăunele de lemn, micuțe, te așezi la duș, ți-ai lăsat yukata, kimono-ul de bumbac pe care l-ai primit de la început, la vestiar, într-un coșuleț de bambus, trup se înșiruie lângă trup, în clăbuc și abur, cele vârstnice se freacă energic, până se înroșesc, tragi cu coada ochiului, îți poți turna, dacă vrei, apă cu o găletușă rustică, deși cosmeticele pe care le poți folosi din abundență sunt de mare lux, nu te poți hotărî să
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
în coșulețul de bambus; oricum nu ți-ar fi fost de folos. Tragi aer în piept, deschizi ușa, lemnul subțire alunecă ușor. Frigul te izbește în obrajii fierbinți. Traversezi cărarea îngustă, săpată între mormane de zăpadă, spre bazinul înfășurat în abur ca într-o lacrimă. Cobori cu frică, să nu aluneci, te ții de stâncile care îi desenează conturul alb. Este cald și bine aici, în apa care se deschide pentru a te primi. Ai împăturit cu grijă prosopul și l-
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
când în când. Un trunchi de copac, negru, se răsfrânge ca linia unei pensule subțiri, în alb, așa cum numai copacul japonez știe să o facă, imitând gestul cel simplu al bătrânului caligraf. Japonezele se odihnesc. Alături, Olga se ridică din abur, cu expansivitatea ei de copil bosumflat, pășește pe margine, șiroind, și cu un strigăt victorios, răgușit, se aruncă în peretele de zăpadă, ca o crucificată. Trupul ei fierbinte, de femeie tânără, zveltă, cu rotunjimi de tătăroaică, pentru că de acolo vine
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
umerii infideli vor să divorțeze de rucsac, burta, regina absolută a regatului cărnii, își cere drepturile. În turbionul foamei à la Knut Hamsun, sandala îmi tremură, iar pleoapa îmi scapără. Frustrare însă... În jurul meu, găsesc numai restaurante japoneze, în care aburii sosului de soia descurajează orice tentativă de îngurgitare. Meniurile sunt pline de imposibilități gastronomice: oden (un soi de tocăniță cu ouă, pește, tofu și sake), udon (un fel de paste japoneze, amestecate cu pește sau cu alge nori), waka-take-ni (o
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
să asumăm că shishi, ființa leonină supranaturală întruchipată de actor, scrutează depărtările, privind aplecată peste marginea prăpastiei în căutarea fiului căzut în adânc. Se așteaptă ca noi să presupunem acest lucru. Trebuia să asum, așadar, că acest scaun plăsmuit din abur și fum exista, mai mult decât atât, că exista aici și acum, mai real decât cel pe care îl simțeam sub mine? Că femeia nu doar îl mima, fantasmatic, ci îl crease, asemenea unui Dumnezeu posedat, nu numai în minte
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
bun început; nu o să mai ai beneficiul pe care l-ai avut până acum. -Nu mai contează, te rog, spune-mi odată, că nu mai știu ce să fac. De atâta solicitare nervoasă, s-a ridicat nivelul tăriei peste normal, aburii mă presează și simt că urmează să mă volatilizez în atmosferă și împrăștii toxine peste tot și cine știe ce tărășenie mai iese, se tot tânguia Alcoolul. -Uite ce trebuie să faci, dar imediat, i-a propus Ceaiul. Toată cantitatea pe care
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-Te rugăm și îți mulțumim scumpa noastră vecină, zise păianjenul. -Atunci când este cald, a început a explica furnica și cei doi stăteau cuminți și ascultau, adică temperatura este insuportabilă, albinele elimină picături de nectar lichid ce se transformă în aburi care în timp ce se evaporă în atmosferă le răcește capul, pentru a putea suporta temperatura ridicată. Astfel cei trei vecini, au trăit mulți ani împreună ca buni prieteni. DONDICĂ ȘI DONDONEL Locul de naștere al acestor frați era tare departe de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
că Saldaña l-a asasinat pe stăpânul meu, deși În orașul acela și În vremurile acelea totul era posibil. Ideea m-a tulburat rău. Dacă Îmi Încordam privirea, mi se năzărea că printr-o fereastră se Întrezărea ceva ca un abur de lumină, de parcă Înăuntru s-ar fi aflat cineva cu un opaiț aprins; Însă din poziția mea nu puteam fi sigur. Așa că m-am hotărât să mă apropii cu mare grijă, ca să mă conving. Eram cât pe ce s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
craniu s-a desprins, rămânându-i în mână. în fața bunicului se află mama, ea a îngenunchiat și înalță mâinile împreunate spre chipul lui alb și încremenit. în spate se poate întrezări prin geamuri cerul plin de stele. Poate chiar și aburul înghețat de deasupra pârâului. A luat mai multe ceasuri până să-l dezghețe. Două ore, spunea mama. Patru ore și șaptesprezece minute, spunea tata. Capul lui, atât de plin, s-a dezghețat abia la urmă de tot. Și n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
bunicul păstrase literatura. Nici un îngheț din lume nu poate distruge literatura. în camera strâmtă de sub brazii înalți, lângă pianul mecanic care, cu anii, se dezacordase - în plus, unele acorduri erau acum întristător de neterminate, pentru că unele note dispăruseră - acolo, în aburii moi de la bucătărie, bunicul mă conducea în lumea plină de libertate, imaginație, căldură și autenticitate a literaturii. în memoria lui se afla, după cum am spus, întreaga literatură a lumii. Poate că și memoria bunicului fusese congelată, dar în sens opus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
lângă Hällnäs, dincoace de sanatoriu, distanța în zbor de pasăre este de optsprezece kilometri. Acolo văd adesea un fum alb, care se ridică drept spre cer. Nu știu dacă în locul acela stă cineva sau dacă e un izvor care scoate aburi. Cum ați putea înțelege toate acestea? Și își au oare ele locul în cartea noastră despre Biblia lui Doré? A fost o greșeală din partea mea să-l pomenesc pe Doré în fața lui Manfred Marklund. Mai bine i-aș fi vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Da, mamă, am spus. Sunt convins de asta. Apoi tata m-a luat de mână și m-a condus prin bucătărie în camera bunicului. Acolo se afla motivul vizitei mele acasă. Pe soba din bucătărie stătea o cratiță care scotea aburi, iar inconfundabilele mirosuri de piper, dafin, cuișoare și ceapă, într-o uniune intimă, se răspândeau în întreaga casă. Mama nu uitase ce doream cel mai tare să mănânc. VIGNETA în camera bunicului era un frig de gheață. El zăcea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cântăresc fiecare cuvânt. De fapt greșesc când spun că „scriu“ această scrisoare. Eu o compun. Poate o voi pune la poștă eu însumi când mă voi reface. Și când voi fi compus totul până la sfârșit. Eva avea ceva pe plită. Aburii și mirosul urcau pe scară până la noi, ca niște adieri slabe de vânt. Nu mă puteam înfrâna să nu-mi întorc fața spre arome și cred că-mi vibrau un pic nările, iar ochii mi se umeziseră mai mult ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
asigurându-l că nu era nevoie să se mai ostenească în plus. Când reveni cu cele două căni roșii, purtând inscripția unei vechi și cunoscute mărci de ness și cumpărate de ea nu de mult, din care se înălțau alene aburi de cafea pregătită cu meșteșug, îl găsi pe Bart căzut parcă în transă, stând pe scaunul de la biroul său, în fața calculatorului. Îi lăsă cana dinainte pe tăblia mesei fără să-i adreseze nici un cuvânt și, căutând din ochi un loc
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
simțiți asta. Sybille se află cu voi. Între voi. Când te gândești intens, ți se arată. Numai ție. Vizualizezi extraordinar. Chiar faci gesturi semnificative: îi lași loc să treacă, de pildă. Are în mâini tava pe care aduce cafeaua; simți aburii aromați, respirația Sybillei cum îi întretaie, culcându-i, învălmășindu-i; un papuc i-a rămas în urmă, i-a scăpat din picior; te apleci și-l așezi sub talpa care așteaptă. Capotul e întredeschis și zărești un picior prelung, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și le-ar recunoaște orice pașoptist, risipit în tot ce poate un om cuprinde, ca gen literar și ca tentație a vieții, dar avînd, clar ca niciodată de atunci încolo, instinctul rezultatului. Al scopului. De aceea, începuturile lor învăluite în abur ("ca atâtora dintre personalitățile culturii noastre din veacul trecut - scrie Iordan în biografie - nici lui Costache Negruzzi nu i se cunoaște data exactă a nașterii") rodesc, nu o dată, spectaculos. Citim, într-o viață rezumată în patru pagini, căreia scurtimea, în
Locul celor vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8062_a_9387]
-
și călăuzită de blîndele făpturi ale codrului: Intră-n pădure singur, pe-nserat, cînd ursu-și linge labele de miere și ruginișul zării, presărat pe creștete, vibrează a-nviere. în loc de pușcă, sufletul să-l ții în mînă, ca pe-un arc de abur, care cu vîrful sfintei nevinovății rănește totul fără vindecare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . împrospătează-ți arcul în izvor. Cînd fiarele cutează să te-nfrunte, să nu te-ntrebi de unde vin, ce vor: lovește-le cu-o lacrimă în frunte. Apoi, purcede-n sus. Ca
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
acoperindu-i sfinții, scenele paradisiace, apocaliptice, și acel infern primitiv apărut de sub tencuiala cojită: niște păcătoși stând în cazane cu smoală, grași, bucălați, cu un chef de viață flamand, cu niște târgoveți cumsecade, care ar sporovăi goi la baia de aburi. Acest sanctuar catolic peste care Reforma a trecut cu bidineaua, sașii din Hărman aveau să-l transforme într-o cămară obștească în care fiecare familie își ținea în bună rânduială atârnată de grinzi, slănina. Zidurile cetății, curtea năpădită de buruieni
Păstrăvii (din reportajele de altădată) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7852_a_9177]
-
prin performativitatea magică și certitudinile spirituale ale înțelepciunii. De altfel, în spectacolul construit în acest spirit de mâna celor doi lectori români, vizionari ai textului canonic shakespearian, îmbogățit cu pasaje/transliterări din Cântarea Cântărilor, Prospero (Alexandru Repan) și Miranda (Ioana Abur) sunt singurii actori care rostesc textul. Restul e muzică, dans, poezie de lumini. Ei intră în scenă abia după ce se trezește la viață trupul tensionat al dansatorului Kofi Kôkô. Acesta îi întruchipează și pe Ariel, și pe Caliban - spirite făcute
Minimalism și metafizică by Ioana Zirra () [Corola-journal/Journalistic/7875_a_9200]
-
o lectură contrară spiritului shakespearean, care la urma urmei a creat-o și pe Ofelia, prototip al victimei nearticulate în fața tulburelii vieții, trăită sub pecetea stilului masculin). În această ordine de idei, interpretarea reținută, introspectivă, a scenariilor iubirii de către Ioana Abur se distinge prin modernitatea care exprimă, în cheie măsurată, trezirea sentimentului de iubire, mișcările specifice sensibilității feminine. Faptul că Miranda exprimă în cuvânt ogoiala clarinetului, îngroșările vocii lui, senzualitatea disonant-dramatică a muzicii ivite în pieptul bărbatului îndrăgostit - acest fapt este
Minimalism și metafizică by Ioana Zirra () [Corola-journal/Journalistic/7875_a_9200]