21,363 matches
-
Geo Vasile Leit-motivul meditației poetice capătă accente dramatice în cea mai recentă carte a lui Ion Horea Bătăi în dungă (Ed. Albatros, 1999, 142 p.). Bătăi de clopot, evident alarmante din punct de vedere al vieții în primejdie de moarte: "Viața-i ca trestia/ peste băltoaca/ lumii
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
imensă vinovăție pentru degradarea, pînă la suspendare, a funcției sale elementare, aceea de a valorifica public un patrimoniu agonisit de-a lungul mai multor generații, Secția de artă contemporană nu poartă nici o vină pentru dezechilibrul pe care îl creează deplasînd accentele pînă la a reprezenta, printr-o ciudată absorbție metonimică, însăși ideea de muzeu. Iar faptul că cel mai important muzeu românesc s-a transformat în galerie de artă contemporană nu reprezintă nicidecum un abuz al acestei secții, ci un eșec
Arta contemporană la Muzeul Național: Sorin Ilfoveanu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17321_a_18646]
-
35-a a "Zilelor Cinematografice de la Soleure". Regizorul Daniel Schmid (născut în 1941, școlit la Berlin, colaborator al lui Fassbinder la Negustorul de zarzavaturi și autor, până acum, al unor filme mai degrabă poetice) reușește cu această comedie neagră, cu accente grotești, despre o Heidi din Est - prostituată, Irina sosită din Rusia - o lovitură de maestru, adjudecându-și, deopotrivă, aprecierea publicului și a criticii de specialitate. Filmul are umor, ritm, fantezie: întâmplările, pline de semnificații, prin care trece tânăra rusoaică ce
Sărbătoarea filmului elvețian by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/17322_a_18647]
-
Chin) - completează cuplul în dimensiunea reală, nefuncționînd ca un simplu pandant: Helga - soția oficială și decorativă a diplomatului francez, tovarășa Chin - securistă vehementă și devotată regimului comunist. Rămîn două probleme, dintre care, cea de-a doua, majoră. Decorul pune altfel accentul pe scenă, decît cel din spectacol. În partea dreaptă este sugerată boxa lui Gallimard în care se află în timpul procesului. Partea propriu-zisă de la tribunal are o pondere mică în spectacol. Pe scenă, prin decor, ea pare prin dimensiunea decorului cel
Feminin-masculin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17337_a_18662]
-
lingvistice). Două sînt cărțile fundamentale care, la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, care au contribuit la fortificarea ideologică a conceptului de națiune: Contractul social (1762) al lui Rousseau și Ideile asupra filosofiei omenirii (1784) de Herder. Indiferent dacă Rousseau punea accent pe ideea suveranității poporului iar Herder stăruia asupra diferențierii popoarelor, prin caracterul distinct, manifestat prin limbă și cultură, e limpede că de la aceste două cărți capitale pornește întreaga discuție despre națiune și națiuni. Miracolul națiunii a fost că s-a
Națiunea - geneză, prezent și viitor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17333_a_18658]
-
În Apus, azi, se propune echilibrarea sentimentului național (nu ștergerea lui) prin apelul la alte valori, nesubordonate celui dintîi. Antropologii, politologii și chiar istoricii propun valorizarea individului ca un principiu concurent cel mai potrivit. "Între drepturile omului și îndatoririle lui, accentul cade astăzi, mai apăsat, pe prima parte a acestui ansamblu. A muri pentru patrie a încetat să pară un lucru chiar atît de nobil sau de la sine înțeles. Cu atît mai mult cu cît în numele Patriei (care nu vorbește niciodată
Națiunea - geneză, prezent și viitor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17333_a_18658]
-
niciodată!) elita politică, un guvern sau altul, și-au angajat nu o dată națiunile în conflicte care s-au dovedit rău inspirate". Exemplele Indochinei franceze, al Algeriei franceze sau al Vietnamului pentru americani sînt deplin lămuritoare. De altfel, acum se pune accentul pe armate de profesioniști (care elimină recrutările obligatorii), și la noi pregătindu-se o astfel de reformă a armatei. Iar în destule țări ale Europei minoritățile prevalează asupra statelor naționale (Scoția, Spania, Belgia, Irlanda de Nord, chiar Franța) sau, cu o expresie
Națiunea - geneză, prezent și viitor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17333_a_18658]
-
și sălbatic de la începutul cărții se arată, astfel, a fi unul de cursă scurtă. Spre final, autoarea se dovedește mai puțin convingătoare în încercarea de a ne prezenta o Monă bătrînă, amenințată de senilitate și accese de nebunie. Se simt accente false, chiar stridente, născute, probabil, din obstinația de a parcurge traseul unui destin pînă la capăt, cu orice preț, de a încheia, din "datorie" și demonstrativ, un drum care a ajuns să te obosească. Rămîne - cum am mai spus - ca
Romanul unei fete de tranziție by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/17353_a_18678]
-
Grigurcu E neîndoios că Vasile Proca dorește a se situa într-un spațiu demoniac. Poezia sa e una de "sfîrșit de lume" (ori măcar de epocă), în același timp ostenită și pulsînd de o sumbră energie, rutinată și spontană în accentele durității asumate. Sclipirile de fier, precum un joc de spade, și insinuările frigului ce naște cristale, albul ca simbol al imaculării inițiale ori redobîndite prin sacrificiu, aproximează atmosfera ei ce nu o dată năzuiește a se rosti pe un ambițios ton
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
a fost consecvent în idei, în politică, în adversități. Caragiale e ludic, relativist, ironic, întorcînd-o adesea "ca la Ploiești", mai cu seamă în adeziunile politice, încît omul simplu nu știe de unde să-l apuce, e derutat și confuz. La Eminescu accentul cade, indiferent de nuanțe, pe venerație, pe iubire, pe ură, toate, sentimente puternice și clare. La Caragiale, pe deriziune, pe glumă, pe emoții, așadar mai puțin nete. Chiar dacă artistul din Caragiale e profund serios, temeinic, intratabil, ca și acela din
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
topesc în gură/ Până când mi-ar deveni inimă" (Mi-am pierdut). Imagini argheziene pătrund și într-o poezie ca Sfârșit, urmărind aceeași poetică a absenței. Viziunea eshatologică a unei lumi părăsite de Dumnezeu e impregnată de o spaimă copleșitoare, cu accente de Duhovnicească: "M-am aruncat în frică și-mi caut pipăitul/ Să aflu o mână prietenă pe ziduri./ Îmi vorbesc bâlbâitură". Cel pornit să-l afle pe Dumnezeu simte "aerul oțetit și tare": "Aerul mă sugrumă frunză după frunză, dor
Imposibila euharistie by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17369_a_18694]
-
noi? sau poate noi cu toții? (Witkiewicz dedică piesa "tuturor nebunilor lumii (y compris) celor de pe alte planete ale sistemului nostru, precum și de pe alte planete ale sorilor Căii Lactee și ale altor galaxii)." Acesta trebuie să fie unul dintre motivele modificărilor de accente, a prea multor mijloace artificiale folosite, a forței cu care iese în față o muzică originală excepțională, a cărei temă principală te urmărește mult după sfîrșitul spectacolului. Totuși, Nebunul și călugărița poartă cîteva semne "marca" Alexander Hausvater.
La iepurele mort by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17376_a_18701]
-
care smulg scîncete și suspine, dar cîtă diferență aici!), cu necazurile lui, care niciodată nu se plînge, deși locuiește într-un dulap sub scări, are niște oribili părinți vitregi în persoanele unchiului și mătușii sale (voilà Mark Twain, dar cu accentul modificat) și află, din senin, că de fapt e vrăjitor. Ceea ce pentru el echivalează nu cu primirea vreunei puteri supranaturale, ci cu sordida obligație de a merge la școala de magie, unde devine inevitabil victima unui profesor răutăcios, își face
Fantasticul de pretutindeni by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17341_a_18666]
-
de citire. S-a dovedit că prea puțini sînt în stare să spună măcar lecția "cu vorbele lor" și că prezența obligatorie la "amplele manifestări" era o corvoadă. N-au lipsit nici indignările față de "revizuirea" idolului național, știut fiind că accentele pasionale dau bine la popor. * Elegantul ARHIPELAG, editat trimestrial de Inspectoratul pentru cultură al județului Hunedoara în colaborare cu Editura Destin, a prevăzut încă din ultimul său număr de anul trecut că așa vor sta lucrurile. În editorialul semnat de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17383_a_18708]
-
poate auzi și glasul abjecției. Am rămas astfel siderat când, la o emisiune a lui Cătălin Țârlea, pe "telefonul telespectatorului" a răzbit vocea suavă, angelică a unei eleve din clasa a XI-a. Dar ceea ce spunea juna ingenuă cu neînfrânate accente de "revoltă" și "indignare" era de natură să-ți facă părul măciucă: Eminescu e victima unui complot împotriva întregului nostru neam, nici nu ne imaginăm noi - zicea ea, citez, firește, din memorie - ce extins este acest complot: participă la el
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17383_a_18708]
-
ajustare a creației lirice la cursul său modern se făcea simțită. Născut în 1949, Leo Butnaru face figura unui "cap de serie" al procesului în chestiune, pe care și l-a asumat, explicabil, generația tînără. Cultivat, mobil, dezinvolt, poetul pune accentul pe latura intelectuală a creației, degajînd posibilitățile sale meditate, combinatoria sa evaluată "la rece", însă nu în direcția unui livresc uscat, ci în sensul fanteziei și al ironiei. Cele două aspecte se coroborează reciproc. Dacă fantezia e o evadare din
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
recitalul său a reluat câteva Studii, într-o viziune proprie, exploatând ceea ce la Chopin este vitalitate energică, violență chiar, accentuând contraste, opoziții vehemente. Ca și în Balada I, piesă reluată de Dan Grigore de-a lungul anilor mereu cu alte accente. Mărturisesc cinstit că mi-am amintit cu nostalgie de o intens poetică versiune din trecut. Am preferat valsurile cu ambiguitatea jocului între eleganță și gravitate - parfum de vals mai degrabă decât piruetă pe parchet. Viziune personală frapantă, marcată puternic de
Chopin, o "fata morgana"? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17397_a_18722]
-
a ridicat Saul de la pământ, dar, deși avea ochii deschiși, nu vedea nimic. Și luându-l de mână, l-au dus în Damasc./ Și trei zile a fost fără vedere." Cu mijloace diferite de expresie, un romancier actual pune azi accentele ușor diferit, acoperind blancurile psihologice ale Bibliei cu odiseea unei inițieri spirituale. Saul, evreul din Tars, este, la început, un om al Legii, supus datoriei, singura ce "poate da un înțeles lucrurilor ce par a nu avea niciunul." Inteligența și
Un nou Saul by Simona Drăgan () [Corola-journal/Journalistic/17410_a_18735]
-
toropește simțurile, generează iluzii și visătorie, e un fel de opium al contemporanilor, pentru că ea devine element important al cotidianului abia pe la jumatatea secolului nostru, cînd se produce o interesantă deplasare a privirii și atenției dinspre mare (apă) spre țărm. Accentul pe apă e profund diferit de cel pe plajă: marea e locul scufundărilor tonifiante, ea cultiva, crede Kaufmann, o plăcere a durerii și sufocării, pe cînd nisipul este spațiul jocului sau al lenevelii. Fiecare dintre aceste două zone, desi contigue
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
de serioase ar fi aceste argumente, ele sînt puternic contrabalansate de "rezonanță neplăcută" de care vorbea deja autorul articolul din 1965. Principalul dezavantaj al cuvîntului Romanica, ceea ce îl face să sune ridicol este, evident, posibilitatea de confuzie cu un diminutiv. Accentul, care ar trebui să cadă pe vocală "a" pentru a denumi cîmpul de cercetare, se deplasează la lectură, aproape inevitabil, pe "i", prin analogie cu accentuarea diminutivelor precum mititica, bătrînica, frumușica etc.. De altfel, cuvîntul derivat care rezultă din această
"Românica" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17918_a_19243]
-
centrul, înstrăinîndu-mă și pierzîndu-mă în acest fel în activitatea înșelătoare a scrisului (...)" (p.123). Autenticitatea este, în acest caz, asumarea acestei "activități înșelătoare" care devine spațiu al unei transcenderi către adevărul superior al ființei. Din această perspectivă integratoare trebuie privite accentele misticului din finalul "jurnalului". Misticul e pus în contextul "realităților paralele", demers cu vîrtuți revelatoare pentru că probează conectarea sensibilității creatorului la o lume în continuă transformare și abolire a granițelor, în numele unei simultaneități constitutive. (Corin Braga, Oniria. Jurnal de vise
Sub obrocul autenticitătii by Robert Capsa () [Corola-journal/Journalistic/17916_a_19241]
-
dimpotrivă, întreaga poveste denotă intenții parodice, caricaturale, totală inaptitudine a romancierului în materie de tragic. Seduși de excepțională abilitate speculativa călinesciana, alți exegeți depistează premize de afirmare a originalității în temeiul proiecțiilor avansate chiar de scriitor: astfel, Nicolae Balotă muta accentele în funcție de cochetării afișate de Călinescu, în repetate rînduri, cu zonele barocului - în vreme ce Nicolae Manolescu, el însuși îmbibat de voluptățile livrescului, evidențiază viziunea estetizanta. Tabloul marchează predispoziții stilistice legitimate, de real efect, si totusi... Totuși, rămîne loc pentru a vedea mai
Un centenar oarecum prematur by Geo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/17912_a_19237]
-
stabilească momentul producerii inversiunii, al travestiului Alisei în narator. Nu întîmplător a doua jumătate a cărții (în care apar Ștefan Bănulescu, Gabriela Adamesteanu, George Bălăită, Radu Petrescu, Mircea Cărtărescu și Gheorghe Crăciun) va purta titlul: "Peripețiile Alisei în lumea oglinzii" accentul fiind pus pe "criză" românului modern și pe giumbușlucurile naratorului care și-a pierdut inocentă și discreția de altă dată. Oglindă, de la Rebreanu pînă la Blecher, inclusiv, era un element care-și producea efectele ciudate în contexte precise; de la Bănulescu
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
p.94). În cadrul unor categorii precum ficționalitatea, raportul autor/narator, ironia, absurdul, ambiguitatea, Liviu Papadima urmărește tranziția realizată de proza lui Caragiale spre configurarea unui alt set de norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare a sensului literal, pe baza căruia se poate reconstitui cu ușurință subtextul. Figură retorica se transformă în figură textuala prin distanțarea tot mai mare a autorului de narator, iar acest decalaj
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
se transformă în figură textuala prin distanțarea tot mai mare a autorului de narator, iar acest decalaj între instanțele ce dețin autoritate asupra relatării conferă textului o ambiguitate profundă, care nu de puține ori orientează lectură pe o pistă falsă. Accentele satirice identificate de critică literară în opera lui Caragiale au făcut posibilă în anii ^50 răstălmăcirea acesteia în serviciul "luptei de clasă". Redescoperirea comicului și descoperirea "textualistului" Caragiale se vor face mai tîrziu, prin abordarea operei sale din perspectiva evoluției
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]