1,099 matches
-
limbii (morfologic și sintactic) prepozițiile pe, la, de, a, pentru și omonimele lor - morfeme. Petc "Pe" 1. prepoziție: „O astrologie (...) bazată pe sistemul geocentrist.” (M. Eminescu) „Vin din sure văi de chaos / Pe cărări necunoscute.” (M. Eminescu) 2. morfem de acuzativ (al substantivelor și pronumelor înscrise în genul personal, al pronumelor demonstrative sau al substantivelor + uman în anumite condiții sintactice): „Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolul lor închină, numind mare pe-un pitic.” (M. Eminescu) „Danțul, muzica, pădurea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mie de neghiobi Idolul lor închină, numind mare pe-un pitic.” (M. Eminescu) „Danțul, muzica, pădurea / Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu) 3. marcă a funcției sintactice de complement direct (realizată și propozițional), aparținând genului personal (și concomitent morfem de acuzativ al pronumelui relativ): „Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu) 4. modalizator; printr-o schimbare în plan semantic, prepoziția pe rămâne în sistemul sintactic al limbii nu ca element de relație, ci dezvoltând (în structura prepoziției compuse pe la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Abia contura triste și umbre au rămas.” (M. Eminescu) „Mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.” (M. Eminescu) • dativ; prepozițiile de proveniență verbală sau cu semnificant nepurtând marca „determinării” de tip substantival: conform, contrar, grație, datorită, mulțumită, potrivit; • acuzativ; cele mai multe prepoziții: către, de, de la, despre, în, între, întru, pe, pentru, spre etc. În limba română, spre deosebire de celelalte limbi romanice, la nominativ și acuzativ prepozițiile nu impun substantivului marca determinării maxime (definite) - articolul hotărât: Intru în casă. Stau lângă (la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbală sau cu semnificant nepurtând marca „determinării” de tip substantival: conform, contrar, grație, datorită, mulțumită, potrivit; • acuzativ; cele mai multe prepoziții: către, de, de la, despre, în, între, întru, pe, pentru, spre etc. În limba română, spre deosebire de celelalte limbi romanice, la nominativ și acuzativ prepozițiile nu impun substantivului marca determinării maxime (definite) - articolul hotărât: Intru în casă. Stau lângă (la) fereastră. etc. Fac excepție prepozițiile cu și de-a, care impun substantivului, numai în planul expresiei, morfemul determinării - articolul hotărât: Ioana a plecat cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primind ca determinant, un alt termen, căruia îi impune diverse restricții, o anumită poziție în desfășurarea diferitelor opoziții categoriale. În sintagma „Mihai citește ziarul.”, de exemplu, verbul-regent citește cere substantivului ziarul, una din complinirile semantice posibile, să stea în cazul acuzativ. În sintagma „cartea studentului”, substantivul-regent cartea impune substantivului subordonat student cazul genitiv: studentului ș.a.m.d. Regentul are rol activ în organizarea enunțului. El este presupus de subordonat; comutarea lui cu Ø ar duce la dezorganizarea enunțului, în timp ce absența subordonatului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În „Mihai citește ziarul.”, verbul cere un complement care să-i satisfacă valența liberă, împlinindu-i câmpul semantic și închizând câmpul semantico-sintactic pe care l-a deschis. Când acest component e un nume (pronume), îi impune să stea în cazul acuzativ. Relația de coordonare se stabilește între termeni care nu depind nici semantic, nici funcțional, nici structural unul de celălalt (ceilalți) dar care, odată intrați în aceeași sintagmă, stabilesc între ei un anumit raport semantic. În planul expresiei, termenii nu-și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adesea în comun măcar o trăsătură formală, corespunzând unei trăsături semantice (gramaticale, categoriale) comune. În enunțul „Vecinul meu a strâns cu ne-ndurare/ Grădini, livezi, cirezi, hambare.” (T. Arghezi), substantivele grădini, livezi, cirezi și hambare se află la același caz: acuzativ. Sub aspectul structurii enunțului sintactic, prezența unuia din termenii implicați în relația de coordonare nu e condiționată de prezența celuilalt. Relația de apoziție se dezvoltă între termeni reprezentând interpretări lingvistice din unghiuri diferite ale aceluiași „obiect” din plan referențial. În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate implica toate funcțiile sintactice. Dubla exprimare a complementului obiectual (direct sau indirect)10 își are originea mai ales într-o particularitate a sintaxei limbii române; din cele două serii de forme ale pronumelui personal (și reflexiv) de dativ și acuzativ (scurte, neaccentuate și lungi, accentuate), formele lungi impun aproape cu obligativitate întrebuințarea formelor scurte. Exigența, mai puțin rigidă, se extinde și la enunțurile cu complement (direct sau indirect) realizat prin substantive sau alte pronume, mai ales dacă trimit spre o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în planul expresiei. Planul semantic al termenului dependent rămâne cel mai frecvent în afara opozițiilor categoriale prin care se caracterizează termenul regent. În sintagma studentă inteligentă, de exemplu, substantivul studentă impune caracteristicile de gen, număr și caz (feminin, singular, nominativ sau acuzativ), caracteristici cu existență biplană (în planul semantic și în planul expresiei), pentru substantivul studentă, dar monoplană (doar în planul expresiei), pentru adjectivul inteligentă. Prezența indicilor categoriali (de gen, număr și caz) la adjectiv are o motivație exclusiv sintactică: dependența adjectivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
impune termenului subordonat (substantiv, pronume etc) cazul genitiv: „Florile și fiecare sens luminos al lumii / să poposească-n cartea mea deschisă, și ca-n pământul milei și minunii / să-nvie-aicea pasărea ucisă.” (M. Isanos) • verbul impune termenului subordonat cazul dativ sau acuzativ: „E zeul lumii care poruncește ființelor câte-a ivit din sine și vânturilor să se facă line.” (M. Isanos) „Eu chem degrabă chelnerul, plătesc iute și plec, după ce salut frumos pe cei doi tineri camarazi.” (I.L. Caragiale) • unele adjective impun
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I.L. Caragiale) • unele adjective impun termenului dependent cazul dativ: „În aceste împrejurări, o desfășurare normală a vieții literare, un climat favorabil creației (...) devin de o importanță hotărâtoare.” (G. Bogza) • unele interjecții impun termenului dependent cazul dativ: „Bravo lor.”, altele, cazul acuzativ: „Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l.” (M. Eminescu) 3. determinate de convergența dintre sfera semantică a regentului și funcția sintactică a termenului dependent: • verbele cu tranzitivitate directă cer un complement direct, care, când se realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întâi și singur. Iată-l.” (M. Eminescu) 3. determinate de convergența dintre sfera semantică a regentului și funcția sintactică a termenului dependent: • verbele cu tranzitivitate directă cer un complement direct, care, când se realizează prin nume (pronume), se situează în acuzativ: „Mai bine ia cornul și sună într-una.” (Șt.Aug. Doinaș) • o parte din verbele cu tranzitivitate indirectă impun complementului indirect, pe care-l cer, pentru împlinirea câmpului lor semantico-sintactic, cazul dativ: „Căci azi le semeni tuturor / La umblet și la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Doinaș) • o parte din verbele cu tranzitivitate indirectă impun complementului indirect, pe care-l cer, pentru împlinirea câmpului lor semantico-sintactic, cazul dativ: „Căci azi le semeni tuturor / La umblet și la port.” (M. Eminescu) • verbele cu dublă tranzitivitate impun cazul acuzativ ambelor complemente directe: „Profesorul l-a ascultat conjugarea verbului.” sau cazul acuzativ, complementului direct, și cazul dativ, complementului indirect: „El îi dete o hârtie, mâzgălită în linii strâmbe.” (M. Eminescu) 4. determinate de specificul structural și semantic, al elementelor relaționale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care-l cer, pentru împlinirea câmpului lor semantico-sintactic, cazul dativ: „Căci azi le semeni tuturor / La umblet și la port.” (M. Eminescu) • verbele cu dublă tranzitivitate impun cazul acuzativ ambelor complemente directe: „Profesorul l-a ascultat conjugarea verbului.” sau cazul acuzativ, complementului direct, și cazul dativ, complementului indirect: „El îi dete o hârtie, mâzgălită în linii strâmbe.” (M. Eminescu) 4. determinate de specificul structural și semantic, al elementelor relaționale (prepoziții și locuțiuni prepoziționale) prin care se exprimă, de fapt, o anumită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziții și locuțiuni prepoziționale) prin care se exprimă, de fapt, o anumită relație sintactică. Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) impun substantivului (pronumelui) cazul: genitiv: Se plimba în jurul parcului. Plimbările în jurul parcului îi fac bine. dativ: Datorită lui a depășit starea de criză. acuzativ: A plecat de la munte. L-au căutat prietenii lui de la munte. Principiul recțiunii orientează, așadar, flexiunea, în două moduri: 1. direct, când relația sintactică (de dependență sau de interdependență) se stabilește direct, între termeni autonomi sub aspect semantic și sintactic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei prepoziții: se întemeiază pe minciună; lupt împotriva minciunii. Prin aceasta, sensul cazual rezultat prin recțiune directă se constituie în marcă a funcției sintactice: • Nominativul, pentru funcția de subiect; • Genitivul, pentru funcția de atribut; • Dativul, pentru funcția de complement indirect; • Acuzativul, pentru funcția de complement direct. În schimb, când flexiunea este orientată de recțiunea indirectă sau prepozițională sensul cazual nu se mai constituie în marcă a funcțiilor sintactice. Fiind impus de o prepoziție, de exemplu, genitivul poate reprezenta, și atributul: „Teiul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
recțiuni diferite: • cele mai multe prepoziții moștenite, simple sau compuse, prepozițiile ca, decât și drept, provenite din adverbe, și locuțiuni prepoziționale care au ca ultim element o prepoziție simplă impun termenului lexical pe care-l însoțesc în realizarea unei funcții sintactice cazul acuzativ: „El se contrase... până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiura, mic ca un mărgăritar.” (M. Eminescu), „Pe fluviul fără de capăt și fără sfârșit Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave.” (N. Labiș) • prepozițiile și locuțiunile prepoziționale (de obicei, formate în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
articularea, cel mai frecvent cu un articol hotărât: „Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele.” (M. Eminescu) dar și cu articol nehotărât, în funcție de planul semantic al enunțului: „Am rătăcit de-a lungul unui fluviu necunoscut.” Dintre prepozițiile care cer acuzativul, doar prepoziția cu și locuțiunile în baza ei: împreună cu, la un loc cu etc. impun articularea substantivului: „Orice glas ascultă glas numai greierul prin ceas stă de vorbă cu tăcerea.” (L. Blaga) Substantivul rămâne nearticulat, dacă, sub aspect semantic, exprimă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut.” (L. Blaga) • dativ: completivă indirectă: „Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!” (M. Eminescu) • acuzativ: însoțit de morfemul pe: completivă directă: „La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.” (M. Eminescu), precedat de prepozițiile despre, la, pentru: completivă indirectă: „Nu poți vorbi oricum despre cel ce ți-a pus creionul în mână.”, precedat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o anumită funcție sintactică (complement direct sau indirect) fixează identitatea acestei funcții. Astfel, în versurile eminesciene: „Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie/Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie.”, anticiparea pronumelui le prin substantivul în acuzativ perdelele marchează situarea acestei forme scurte în acuzativ și identitatea ei funcțională de complement direct. În schimb, în versurile „Vara doina mi-o ascult/ Pe cărarea spre izvor,/ Ce le-am dat-o tuturor,/Împlându-și cofeile/ Mi-o cântă femeile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fixează identitatea acestei funcții. Astfel, în versurile eminesciene: „Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie/Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie.”, anticiparea pronumelui le prin substantivul în acuzativ perdelele marchează situarea acestei forme scurte în acuzativ și identitatea ei funcțională de complement direct. În schimb, în versurile „Vara doina mi-o ascult/ Pe cărarea spre izvor,/ Ce le-am dat-o tuturor,/Împlându-și cofeile/ Mi-o cântă femeile.”, dativul pronominal tuturor marchează situarea formei le în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în interiorul categoriei gramaticale a cazului este, însă, determinată, cel mai frecvent de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: - dativ; când propoziția este completivă indirectă: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris, Încet gândită, gingașă cumpănită.” (T. Arghezi, 35) - acuzativ; când propoziția realizează funcția de complement direct: „Poruncile aveau să îmbrâncească pe cel ce trebuia îmbrâncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis ...” (O. Paler, Viața ..., 13) Când propoziția este o atributivă, poziția cazuală a pronumelui relativ este determinată de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
decât nominativul. Într-un enunț precum: „ Ah ! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii.” (M. Eminescu. I. 48) de din componența subiectului de-aceia nu este, de fapt, prepoziția care, marcând o relație de dependență, să ceară acuzativul, ci este un mijloc de exprimare a sensului „partitiv”. Subiectul impune numelui predicativ din structura predicatului analitic cazul nominativ, indiferent de poziția sa în interiorul categoriei gramaticale a cazului: „Ușor nu e nici cântecul. Zi și noapte - nimic nu-i ușor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
baciului Alexa.” (M. Sadoveanu, X, 518) În strânsă legătură cu constituirea planului semantic al predicației, în structura numelui predicativ pot intra o serie de prepoziții, care-i impun diferite poziții cazuale: • genitiv: „Pesimistul va fi împotriva acestei iluzii.” (G. Ibrăileanu) • acuzativ: „Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic...” (M.Eminescu) „Orice frumusețe e ca o urnă De a căreia coapsă privirea se prinde.” (L. Blaga) Acordul Categoriile gramaticale implicate în desfășurarea acordului diferă, în parte, în funcție de tipul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Moromeții.”, „M. Preda a scris romanul Moromeții.”, în timp ce complementul indirect îl introduce, adesea, prin intermediul unui complement direct: „El a citit/a scris despre romanul Moromeții o recenzie.” „Am cumpărat ¬ flori ¬ pentru Doina.” În planul expresiei, complementul direct intră direct, prin acuzativ dezinențial, în relație cu regentul, în timp ce complementul indirect este introdus de o prepoziție (prin acuzativ prepozițional) sau intră în relație cu regentul, prin dativ dezinențial, caz oblic, „indirect”: „Mi-am amintit întâmplarea...”/„ Mi-am amintit de întâmplarea...” Când verbul se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]