1,099 matches
-
din VP pentru a ajunge la proiecțiile funcționale. În limbile acuzative, Agentul e mai sus decât obiectul în VP, iar în limbile ergative, Agentul este generat mai sus decât obiectul, dar obiectul se deplasează mai sus decât agentul. În limbile acuzative, trăsătura T e puternică, iar Agentul trebuie să urce pentru a o verifica. În limbile ergative, trăsătura Tranzitivitate, localizată în TrP, mai jos decât T, este mai puternică și atrage Agentul; proiecția TrP este absentă din propozițiile intranzitive, în care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominativul argumentului S. În ambele tipuri de limbi, trăsătura mai puternică e verificată de argumentul extern (vezi și supra, 2.5.). Conform lui Ura (2001), verificarea Cazului este permisă în poziții tematice în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul argumentului A in situ, T atribuie nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este atribuit de I subiectului verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și Ac.; Erg. = Erg. Legate (2008: 55−57 și în alte lucrări − vezi Bibliografia) susține că S
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și Ac.; Erg. = Erg. Legate (2008: 55−57 și în alte lucrări − vezi Bibliografia) susține că S și O nu primesc același Caz în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prima clasă, absolutivul este realizarea morfologică "default" a trăsăturii Cazului abstract, folosită atunci când nicio realizare a unei trăsături de Caz specifice nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul nominativ al subiectului intranzitiv, cât și pentru Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean, enga este paralelă cu realizarea nulă a nominativului și a acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul este echivalent cu nominativul, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul nominativ al subiectului intranzitiv, cât și pentru Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean, enga este paralelă cu realizarea nulă a nominativului și a acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul este echivalent cu nominativul, așa cum se întâmplă în georgiană. Legate (2008: 56) arată că absolutivul este o generalizare greșită, care ascunde o mare varietate de tipare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
studii, conform căreia absolutivul este doar aparent în unele limbi ergative, a fost criticată de Katzir (2007). 3.2.4. Nom. = absența Cazului Van de Visser (2006: 65−66), care a formulat propunerea că toate limbile sunt de tip nominativ−acuzativ la bază (vezi Capitolul 1, 2.2.), arată că subiectul unui verb tranzitiv (A) va fi întotdeauna într-o poziție care c-comandă obiectul direct (O). Singurul Caz structural disponibil pentru O este acuzativul, iar A și S sunt legitimate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
toate limbile sunt de tip nominativ−acuzativ la bază (vezi Capitolul 1, 2.2.), arată că subiectul unui verb tranzitiv (A) va fi întotdeauna într-o poziție care c-comandă obiectul direct (O). Singurul Caz structural disponibil pentru O este acuzativul, iar A și S sunt legitimate prin acord în Spec,IP. Ergativitatea este derivată în două feluri: (a) în limbile nonconfiguraționale cu argumente pronominale, argumentele pot fi realizate de două ori în aceeași propoziție, prin clitic (obligatoriu) și nume sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Spec,IP. Ergativitatea este derivată în două feluri: (a) în limbile nonconfiguraționale cu argumente pronominale, argumentele pot fi realizate de două ori în aceeași propoziție, prin clitic (obligatoriu) și nume sau pronume independent (opțional); limbile cu clitice de tip nominativ−acuzativ pot avea orice tipar cazual de marcare a numelor și a pronumelor; dacă acestea urmează tiparul ergativ, limba va avea partiție ergativă; (b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie legitimat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominativ, acesta fiind asociat cu lipsa Cazului. În teoria autorului, cazul și acordul sunt în distribuție complementară. Propunerea lui Van de Visser (2006: 32) este următoarea: faptul că acordul și cazul sunt în distribuție complementară este universal, caracterizând atât limbile acuzative, cât și pe cele ergative. Autorul propune următoarea configurație universală: TP 3 DPA T' [Nom] 3 [φ] T vP [Nom] 3 [φ] DP0 v' [Ac] 3 [φ] tA v' 3 v VP [Ac] 3 [φ] V t0 Din moment ce cazul și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
3 [φ] DP0 v' [Ac] 3 [φ] tA v' 3 v VP [Ac] 3 [φ] V t0 Din moment ce cazul și acordul sunt în distribuție complementară, verbul se acordă numai cu argumentele lipsite de Caz (Van de Visser 2006: 69). Cazul acuzativ este prezent întotdeauna, chiar dacă e invizibil. Limbile cu marcare cazuală diferențiată a obiectului (engl. differential object marking) rezervă acuzativul marcat pentru un anumit tip de obiect. Morfemele de acord sunt pronume care au fost generate în poziții argumentale și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și acordul sunt în distribuție complementară, verbul se acordă numai cu argumentele lipsite de Caz (Van de Visser 2006: 69). Cazul acuzativ este prezent întotdeauna, chiar dacă e invizibil. Limbile cu marcare cazuală diferențiată a obiectului (engl. differential object marking) rezervă acuzativul marcat pentru un anumit tip de obiect. Morfemele de acord sunt pronume care au fost generate în poziții argumentale și apoi s-au cliticizat (Van de Visser 2006: 70−71). În logica acestei teorii, acordul obiectului este aparent și trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
b. caz dependent (Ac. sau Erg., dependent de valența verbală) c. caz sensibil la context (Nom., Gen.) d. altele Ierarhia disjunctivă a realizărilor cazuale (Marantz 1991) Conform acestei ierarhii, ergativul este un caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel de ce ergativul și acuzativul nu sunt atribuite de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Gen.) d. altele Ierarhia disjunctivă a realizărilor cazuale (Marantz 1991) Conform acestei ierarhii, ergativul este un caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel de ce ergativul și acuzativul nu sunt atribuite de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel de ce ergativul și acuzativul nu sunt atribuite de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ intern presupune că verbul lexical nu este selectat de o categorie funcțională care introduce argumentul extern; o asemenea categorie lipsește din inventarul specific limbilor ergative; argumentul intern, obiectul, nu poate fi legitimat de Cazul structural
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu au categoria F, de unde rezultă că Agentul în ergativ, generat în specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de o analiză paralelă cu legitimarea nominativului din construcțiile inacuzative din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare a Cazului, cum se susține în general; argumentele sunt marcate cu nominativ sau cu absolutiv din întâmplare; aceste Cazuri sunt întotdeauna disponibile în propozițiile finite, ca urmare a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
loc la nivel postsintactic (morfologic, în MD − Halle și Marantz 1993), iar atribuirea absolutivului are loc la nivel sintactic. Diferența dintre cele două tipuri de abordări este subliniată de Alexiadou (2001: 169−170) − la Nash (1995), limbile ergative și cele acuzative au aceeași D-Structură, dar nu arată la fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat în exteriorul proiecției VP, ca specificator al unei proiecții funcționale care selectează un VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
loc la nivel sintactic. Diferența dintre cele două tipuri de abordări este subliniată de Alexiadou (2001: 169−170) − la Nash (1995), limbile ergative și cele acuzative au aceeași D-Structură, dar nu arată la fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat în exteriorul proiecției VP, ca specificator al unei proiecții funcționale care selectează un VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției VP, fiind cel mai înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]