827 matches
-
orgolioasă văduvă, și Irinel Grecescu, o serafică poetă, pictoriță și compozitoare, în creionarea căreia autorul a pornit de la datele biografice ale Iuliei Hasdeu. Iubirea pentru ele închipuie forme diferite ale aspirației către ideal. De altfel, femeia, obiect de idealizare și adorație, e înzestrată cu o aură de mister, ceea ce poate trimite la personajele lui Gib I. Mihăescu. Situația se repetă chiar și în cazul personajelor feminine duplicitare (Nina Plaiu din Povara recunoștinței). Din păcate, proza e minată nu o dată de stilul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287986_a_289315]
-
Adevărul literar și artistic", 26 august 1934. La încercările lui Arghezi de anatemizare a contemporanilor lui Eminescu și proslăvire a acestuia, vine cu argumente zdrobitoare care scot în lumină ignoranța și superficialitatea surprinzătoare al poetului Cuvintelor potrivite. Adevărata și sincera adorație însă - și singura vrednică de poet, credem că nu se poate baza decît numai pe o adîncă înțelegere a operei, care la rîndul ei reclamă cunoașterea acelei vieți spirituale, de interdependență între om și creator". Este amendată ignoranța argheziană, evidențiind
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
univers, unul îmbrăcat în hainele sublimului. E, putem spune și un postmodern avant la lettre, prin maniera în care preia, se inspiră, din mari opere și prin tot ce creează pregătește terenul afirmării romantismului autohton. Universul său este unul al adorației obiectului liric: "Ceea ce spune într-un loc privitor la eros ("objectul adorabil ardorilor materne") se poate extinde asupra întregii sale estetici. Adorația, care află forma ei supremă în viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - într-o mare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
din mari opere și prin tot ce creează pregătește terenul afirmării romantismului autohton. Universul său este unul al adorației obiectului liric: "Ceea ce spune într-un loc privitor la eros ("objectul adorabil ardorilor materne") se poate extinde asupra întregii sale estetici. Adorația, care află forma ei supremă în viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - într-o mare scîrbă, într-un imens dezgust (o adorație întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală" (E.S.). Moralist de neclintit, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
loc privitor la eros ("objectul adorabil ardorilor materne") se poate extinde asupra întregii sale estetici. Adorația, care află forma ei supremă în viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - într-o mare scîrbă, într-un imens dezgust (o adorație întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală" (E.S.). Moralist de neclintit, cînd adorația se răstoarnă în mînie, glasul său capătă sonuri teribile, care îl anunță pe Arghezi din blesteme. Eseistul, raportîndu-l la Cîrlova, îl consideră, cu îndreptățire
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care află forma ei supremă în viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - într-o mare scîrbă, într-un imens dezgust (o adorație întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală" (E.S.). Moralist de neclintit, cînd adorația se răstoarnă în mînie, glasul său capătă sonuri teribile, care îl anunță pe Arghezi din blesteme. Eseistul, raportîndu-l la Cîrlova, îl consideră, cu îndreptățire, pe Heliade mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
literatura se instalează în materie, spiritul liric își creează propriul spațiu, propria intimitate materială. Nu este prea greu, pentru că de la început lucrurile sînt favorabile. O relație de intimitate leagă pe poet de obiecte. O intimitate ce se deplasează ușor spre adorație, sacralizare. A construi în orice lucru un cuib este preocuparea lui Alecsandri. De aici un lung șir de figuri ale intimității și ale euforiei" (E.S.). Dacă la Dante și Eminescu iubirea mișcă sori și stele, pentru Alecsandri totul este mult
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
fiecare clipă, incorporate celei dintâi reguli a jurnalului: ritmicitatea. Experiența eului, sondarea propriilor adâncimi nu au loc În afara permanentei puneri În criză a statutului. Pentru un Georges Bataille, experiența interiorității se leagă mai mult de stările extreme, de extaz, de adorație, decât de banalitatea supraviețuirii cotidiene. Dar cazul autorilor de jurnale se plasează, desigur, În altă direcție. Pentru ei, experiența interioară este, cel mult, „revolta perpetuă a unui gând Împotriva lui Însuși”19, precum și istoria unui eu care-și pune În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
bogată corespondență cu Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Dinu Pillat, V. Voiculescu, Vladimir Ghika ș.a. Versurile debutantului N. anunță un poet religios autentic - în sensul sincerității devoțiunii -, devansând poezia ortodoxistă a „Gândirii”. „Deniile” lui sunt laude și adorații de mistic medieval, străin de spiritul religios dilematic al modernilor, în această privință distanțându-se și de poezia lui Tudor Arghezi. Febra ascensională și purificatoare, preeminența spiritului și impactul său alchimic asupra materiei îi marchează lirismul. Poemele ulterioare se nutresc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
Poemele ulterioare se nutresc din aceeași magmă incandescentă, însă universul tematic se centrează pe eul liric răsfrânt asupra sa și figurat prin bufniță, sfinx și Narcis („Eu sunt a mea robie”). Universul liric se modifică în Ode italice (1925), obiectul adorației fiind acum peisajul natural și arhitectural-arheologic roman. Noutatea majoră se petrece la nivelul limbajului, evoluând de la tiparele versului tradițional spre logica abstrusă a unui lirism ermetic, rezultat al combinării inflexiunilor prozodice latine cu inovări morfologice și cu insolite dislocări de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
nasc în oameni sentimente atât de contradictorii precum chiropterele. Învăluite în mister, ele sunt și astăzi obiectul unor superstiții, fiind adesea asociate cu spiritele rele ale nopții. Aceste animale erau înconjurate de o aură de mister, superstiție, frică și chiar adorație: de exemplu, în China liliacul înseamna noroc și sanatate, de altfel, cuvântul “liliac” și cuvântul “noroc” se pronunță la fel. În prezent acest interes se manifestă prin profunda implicare a liliecilor în activitatea economică și în sănătatea umană. Pentru a
Mamifere cu aripi by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/1647_a_3099]
-
suflet, instalîndu-se într-un fel de bandă Moebius lingvistică, cu o privire în același timp exterioară neutră, fără partipri și o privire axială, care merge spre rădăcina cuvintelor și caută rațiunile existenței lor. Nici cămașă de forță, nici obiect de adorație găunoasă, franceza este pentru el un aici-dincolo, o frumoasă haină confortabilă, a cărei utilitate fundamentală rămîne discutabilă, ca pentru orice altă limbă, de altfel. Nu suferă din această cauză, dar nici nu este mai fericit. Heteroglosia sa este pronominală, tensiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
slabi, bătrîni sau prea independenți. Pe urmele tatălui său, și el fost cadru în Organizația condusă de semizeul Vojd, Ivan își pune treptat ambițiile, apoi visele și întreaga viață în slujba acelei ființe aproape invizibile, care trezește un soi de adorație necondiționată în angajații săi, care distribuie după bunul plac recompense și penalizări, care hotărăște viața sau moartea, adesea printr-o simplă ridicare de sprînceană. (...) Vojd. Mai mult ca niciodată, mă fascina, așa cum fascinează istorisirile despre crime subtile, în care răul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să urmez Să vă-ncredințez Și cum să mă Îndreptez?” În fine, acest discurs Îndrăgostit, străbătut de atîtea rîuri de lacrimi și pîrjolit de atîtea flăcări, are și un personaj ideal, altul decît cel care vorbește: personajul absent, obiect de adorație și de tortură. Acesta Întrunește, după Alecu Văcărescu, următoarele Însușiri: frumușele, Înțelepciune, vorbă, duh și isteciune. Concentrate, virtuțile modelului sînt două: frumusețea și istețimea (Înțelepciunea). Însă versificatorul nu prea vorbește de ele. Îi place să vorbească mai ales despre sine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce spiritul Își recapătă suflul și un nou delir se naște. Heliade adoră, pe scurt, obiectul liric indiferent de natura lui. Ceea ce spune Într-un loc privitor la eros („objectul adorabil ardorilor materne”) se poate extinde asupra Întregii sale estetici, Adorația, care află forma ci supremă În viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - Într-o mare scîrbă, Într-un imens dezgust (o adorație Întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală. Heliade este mai mult decît
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
loc privitor la eros („objectul adorabil ardorilor materne”) se poate extinde asupra Întregii sale estetici, Adorația, care află forma ci supremă În viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - Într-o mare scîrbă, Într-un imens dezgust (o adorație Întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală. Heliade este mai mult decît alți poeți ai timpului un moralist neînduplecat, la mînie (Ingratul, Un muieroi și o femeie, În fabule) scoate urlete de indignare. Își copleșește, realmente, adversarul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
apocaliptice din blestemele argheziene. Poezia este, aici, mai convingătoare pentru că imaginația este mai inventivă, mai dezlegată de clișee. În negație, imaginarul heliadesc este mai bine legat de viața materiei. Partea „infernală”, „fatală” a existenței este stimulatoare pentru poezia lui. Peisajele adorației sînt mai uscate. Nu-i fără interes să vedem cum se succed aceste accente În discursul unui poem. Luăm, ca exemplu, O noapte pe ruinele TÎrgoviștei unde imaginația este mai pozitiv terestră. Poemul, distrus de interpretările didactice, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frumos”... Crinul devine, la rîndul lui, un determinant de preț pentru obiectul erotic: gîtul, corpul, sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi sînul tău ca crinul Unde dulci dorințe cresc” oftează poetul și, tot el, În delirul adorației, vorbește de o vale umbroasă unde se oficiază ritualuri sacre: „Peste sînul tău de crin E o vale ce pătrunde Sau o umbră ce-o ascunde, De mistere loc divin!”... Roza, amarantul, crinul ne introduc În altă sferă a naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tainei, al plăcutei complicități Între lucruri („jos În valea tăinuită”), Însă adevăratul spațiu de securitate În imaginarul alecsandrian este lunca. Îl aflăm peste tot ca obiect de referință și obiect de meditație lirică: loc de refugiu, obiect, În fine, de adorație, imagine a fecundității și armoniei naturale. Lunca este, În lumea materiei, ceea ce este cabinetul În existența frigurosului, comodului Alecsandri: un spațiu privilegiat. Satisface sentimentul de plenitudine pe care poetul Îl reclamă mereu cînd se află În mijlocul naturii. O plenitudine a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Codrii, cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie să recurgă la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face Însă efortul de a da o anumită substanță și coerență acestei geografii sacre. Imaginația revine pe pămînt și, pe cît este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
natura, plopii se transformă În candelabre enorme, gerul pune la streșinile casei „o ghirlandă de cristaluri”, lunca e pudruită „cu mărunt mărgăritar”, arborii ning „steluțe”, la ferestre apar „crini și roze de zăpadă” etc. SÎnt imagini ale strălucirii și ale adorației. Teroarea de elementele borealice a stimulat o veritabilă reverie cristalizantă: „Fumuri albe se ridică În văzduhul scînteios Ca Înaltele coloane unui templu maiestos, Și pe ele se așază bolta cerului senină, Unde luna Își aprinde farul tainic de lumină. O
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
literatura se instalează În materie, spiritul liric Își creează propriul spațiu, propria intimitate materială. Nu este prea greu, pentru că de la Început lucrurile sînt favorabile. O relație de intimitate leagă pe poet de obiecte. O intimitate ce se deplasează ușor spre adorație, sacralizare. A construi În orice lucru un cuib este preocuparea lui Alecsandri. De aici un lung șir de figuri ale intimității și ale euforiei. Lipsindu-i funcția onirică, imaginația nu caută alte planete. Visele lui Alecsandri sînt, În fapt, circumscrise
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Toate Însușirile ce pot Împodobi femeia sînt de preț. Idealizarea femeii, copleșirea ei cu laude intră În protocolul erotic al timpului. Conachi este cel mai perseverent dintre toți și, scriind mai mult, dă impresia că a epuizat toate formele de adorație amoroasă. Dintre Însușirile profane ale femeii, grația este cel mai des invocată. Adică nurul. C. Conachi Îi dedică un poem (Ce este nurul) din care voi cita primele și ultimele versuri: „Ah, nurule, Împărate a podoabelor firești, Ființă necunoscută priceperii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală și un cod protocol) al iubirii din care am citat pînă acum cîteva paragrafe. Nu trece, de pildă, neobservat faptul că bărbatul se plînge tot timpul și că virtutea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ia Înfățișarea demonului. G. Cretzianu numește femeia fără suflet „vierme bun de strivit”. Gh. Tăutu se uită mustrător la femeia care se hlizește „sucind din șele și din obraz”. Nici aceștia nu sînt niște detractori consecvenți. Indignarea trece repede În adorație, demonul regăsește ușor atributele Îngerului În poezia românească. Poetul român este, de regulă, ginofil, momentele de „mistificație erotică” (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]