1,692 matches
-
afacerii, dar cari n-au nici atâta capital încît să-și poată păstra chiar timp scurt acțiile. Asta-i prima categorie: alaiul fără parale. 250 000 la persoane, asemenea în condiții sociale înalte, dar destul de bogate pentru a conserva titlurile. Alaiul cu parale. 250 000 la speculatorii de rând și culisieri. Caracuda. Preste tot 750 000 franci împărțiți în 6 000 titluri provizorie din care fiecare dă dreptul la achiziția ulterioară a unui titlu definitiv de 500. Câteșitrele soiurile de oameni
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
asupra acțiunilor. Toată puterea interesului lor îi face să vrea hausse. Sub asemenea auspicii se deschide bursa. Capitalistul serios șade la un colț. Îl cam tentează zgomotul. Ar vrea și n-ar prea vrea. Dar ceea ce-am numit noi alaiul fără parale nu-și poate păstra titlurile. Cei 150, 300, 450 franci ce i-a pus fiecare din sărăcimea înaltă în titluri, devin simțitori prin lipsa lor. Ei vor să-și realizeze hârtiile. Titlurile se oferă la bursă. Ce face
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
provizoriu de 125 s-ar vinde cu 162, 50, lucru nu tocmai de mirare când am văzut titlurile primului vărsământ al Băncii Naționale vînzîndu-se cu 500. Știm de la 'nceput însă că 6 000 titluri au fost împărțite al pari la alaiuri. Va să zică Creditul Mobiliar a speculat numai 94 000. De la 94 000 titluri câte 37, 50 primă e în total............... 3 525 000 Dar a cheltuit spre acest scop: 1. Prima de 10 procente plătită subscriptorilor din înalta sărăcime......... 25 000
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
nu a putut să-i strângă într-alt loc pe ostașii aceia care se împrăștiau. Oricât de mult s-a străduit și oricât de multe sforțări a depus, el nu a putut totuși să-și închege și să-și rânduiască alaiul.” În 10 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare a obținut o biruință extraordinară. La Veneția ajungea vestea că au pierit 40.000 de turci, iar 4.000 au fost făcuți prizonieri. În Cronica lui Unrest se menționează 100.000 de morți
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
B.P. Hasdeu, incriminând "veninul pesimist" al Noii Direcții, condamna "deificarea postumă a nenorocitului poet", transformat în fetiș, așteptând "reacțiunea firească". Și Al.A. Macedonski, încrezător în "sfârșitul unei legende", deplângea gigantizarea, "sgomotul ce s-a făcut împrejurul lui Eminescu", prezența alaiului de "fetișiști" care, în "cestiunea cu Eminescu", au transformat compătimirea în admirațiune, aceasta luând apoi "proporțiile adorațiunei". Iată că astfel de zgomotoase rivalități / animozități, îndelung exersate în turbulenta viață literară, continuă, modificând în timp imaginea unui simbol național; interesul, se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin Balta Brăilei... Se cheamă: „Celor care-au trecut sau au rămas prin Balta Brăilei”. „Mai văd fantomele din Baltă, cortegiu sumbru și martir,/ Tânjind spre lumea cea Înaltă, precum pohodul la Sibir;/ Mă regăsesc pe diguri sumbre cu tinerețile-ngropate,/ Alai de morți livizi și umbre, de restul lumii lor uitate./ De-a lungu-și mână-n-nepăsare puhoiul apei ucigașe/ Din care bem cu resemnare scursura marilor orașe./ Săpăm și dăm de oase-n zeghe, bucăți de lanțuri și cătușe/ Cutezătorilor de veghe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
joc pe care parlamentul austricesc îl esercitează dincoace de Leita. Maghiarii sunt întru atâta o putere alături cu parlamentul din Viena, întru cât în urma lor au un popor al lor propriu, pe când parlamentul din Viena n-are pe nimenea în alaiul său, căci e greu de a crede că deputatul Kuranda, prototipul zoologic darwinian al parlamentului vienez actual, e în stare să inspire popoarelor simțământul viu de-a apăra o patrie în care ele n-au nimica și d. Kuranda tot
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
șoferului, locotenentul le-a ajuns din urmă. Sau aproape. Se ținea cu un pas în spatele lor, pentru a-și putea scoate discret portofelul și să verifice, pare-se, câți bani avea la el. Unchiul tatălui miresei și cu mine încheiam alaiul. Fie că intuise că îi eram prieten, fie, pur și simplu, pentru că eram posesorul unui carnet și al unui creion, bătrânul mai curând se cățărase decât se lăsase atras de gravitație într-o poziție verticală alături de mine. Calota frumosului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și cel mai nobil. Timp de un an, opt preoți îl învățau arta de a trăi ca un rege. Era venerat ca un zeu și patru dintre cele mai frumoase fete îi erau soții. În ziua sacrificării, condus de un alai sărbătoresc, își lua rămas bun de la cele patru soții și de la cei opt preoți și, urcând scara templului, spărgea pe fiecare treaptă câte un fluier sacru. Totuși, cerul mexican e limpede cum numai în munți am întîlnit un asemenea cer
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
aproape o sută de metri ca și cum ar fi rostite la un pas de noi. Când tace. liniștea însorită acoperă din nou ruinele. Nu m-ar mira să văd săpată aici inscripția pe care am văzut-o cândva la Teba: "Ascultă alaiul morților, cu zumzetul lui de albine"... " Ce poate un om"?, îl aud spunând pe dr. Huerta, care a revenit, între timp, la noi. Nu-mi dau seama la ce se referă. Aș vrea să-l întreb, dar mă intimidează faptul
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
chinuiau și care nu erau poate nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât umbrele proiectate de propria ei moarte. Rezemată de consola căminului, cu fruntea înclinată, reflectată în oglinda mare, cu ramă de aur boltită, atingea cu duioșie micul alai de figurine de bronz care se găseau acolo de atâta vreme, încă de pe timpul lui Alan. Flăcările din cămin lingeau flămând buturugile, și se micșorau, ca tot atâtea imagini ale gândurilor ei. Cât de diafană și de curată era cenușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aceasta intențioase să le ia de acolo, dar uitase când aflase că Papucul nu urma să fie ocupat de John Robert. Își strânsese doar culorile și pensulele, tristă, pitorească amintire a vieții ei de pictor ratat, dar lăsase în casă alaiul de zeități. Hattie adusese una dintre ele în dormitor, o făptură cu un cap roșu de câine și ochi bulbucați, și o așezase alături de iepuraș, focă și văsulețul japonez, dar cine știe ce scrupul supertițios o făcuse să ducă statueta repede la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încheiaseră cu o petrecere deșănțată, când George și Tom McCaffrey au avut ideea de a se înconjura de o șleahtă de bețivi și de a porni să le asedieze pe cele două demoazele în elegantul lor adăpost. Bând și urlând, alaiul de bețivi, printre care se număra și preotul, Reverendul Bernard Jacoby, au încercat să pătrundă cu forța în casă și, neizbutind, au comis tot felul de vandalisme în grădină, spurcând pajiștile și devastând arbori și arbuști rari. S-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Nu stătea cu fața spre Stella, ci spre un vechi cuier victorian, ornamentat, pe care-l cumpăraseră împreună la o licitație, pe vremea când erau logodiți. Vezi, am adus înapoi figurinele netsuke, spuse Stella. George văzu pe polița cuierului micul alai de figuri palide, din fildeș. — Da, într-o zi le-am căutat cu înfrigurare. — Eram convinsă că ai să le cauți. Faptul că le-ai adus înapoi trebuie considerat ca un gest sentimental? Gestul pe care l-ar face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
flanca un tip scundac, cu favoriți stufoși, ce răspundea în principal la apelativul de Boss și care se agita cărând un coș, în a cărui scafă somnola o creatură mititică. Ariergarda reîncarnaților un Bursuc dolofan și un Iepure albinos încheia alaiul insolit, al noctambulilor zoriți. Cunoaște, vreunul dintre voi, un preot, un duhovnic? dorise să știe Îngerul, înainte de a se fi pus cu toții, în mișcare. Păi..., noi, ăștia, nu prea călcăm prin biserici... Că nu avem timp, se scuzase jenat Fratele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și durerile, cu vrăjelile! Deci. Unde dracu’ e gara? Ole-ole, Ceaușescu nu mai e! Liiibertateee!!! Cum toate lucrurile bune au un sfîrșit, pe data de 2 ianuarie Îl petrecem pe Moise (căruia i s-a făcut externarea) la poartă, cu alai. E foarte nedumerit că eu mai rămîn, fără să-și pună o clipă problema că el a stat În spital mai mult decît era cazul, neavînd, practic, nimic - poate un talent nativ pentru văicăreală artistică. Ne strecurăm prin mulțimea strînsă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
viața noastră, care naște efuziune și gesturi pripite - una dintre asistente, Înainte de a lăsa buletinul de vot În urnă, Îl sărută cu patimă. Nu ne ia mai mult de o oră să votăm toți pacienții din secție, după care tot alaiul, Împreună cu cutia uriașă, sigilată și ștampilată pe la colțuri, părăsește pavilionul ORL. Același lucru Îl fac și eu, cît se poate de ilegal, pe o ușă de serviciu, parcurgînd În viteză aleile pustii; un zumzet tonic, punctat de acute care vin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ochii de pe pervaz negriciosul Petcu și face semn cu mîna afară, printre zăbrele - vorbirea lui e foarte greoaie. Ă-ăăă-ă! mai exclamă el, În nici o limbă. Ne ridicăm care de pe unde stăm trîntiți și ne ducem la fereastră, ca să vedem cum alaiul electoral trece cu urna mobilă. Se pare că au obosit, pentru că se opresc la intersecția unor alei. Pauză de țigară. Unii s-au așezat pe bănci și Își suflecă mînecile cămășilor sau se șterg la frunți cu batiste, e o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bănci și Își suflecă mînecile cămășilor sau se șterg la frunți cu batiste, e o zi caldă, milițienii și-au scos chipiurile și Își fac vînt cu ele. Cutia e pusă undeva Într-o parte, unul dintre milițienii care Însoțesc alaiul, pentru că nu mai are loc pe bancă, se așază pe un colț al ei, așa, mai mult cu o bucă. CÎnd cutia trosnește, sare În picioare, ceilalți comentează, nu se aude ce, deși afară e liniște și toată lumea rîde. Privim
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tine la cur, Încheie el cu un accent stricat, unguresc. Se pare că tot episodul a avut mai mulți spectatori decît am crezut noi. Nici nu știm cine rîde și de unde, pentru că se cutremură de rîs pavilioanele, plopii, văzduhul, În timp ce alaiul electoral Înhață urna, unii stînjeniți, alții rîzÎnd la rîndul lor, și dispare pe sub coroanele castanilor spre celălalt pavilion. Petcu e declarat eroul zilei. Seara Îl găsește fericit, așezat În pat, ochii i se Învîrt ca două mărgele negre, aproape independent
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care nu e de aur, e de fier și vopseaua verde s-a scorojit pe alocuri... pe poarta de fier nu scrie nimic cu litere din miere laminată. E doar o futută de poartă. Trecem prin ea veseli, ca un alai de nuntă. Iar dincolo de poartă... dincolo de poartă se Întinde acest drum de ciment, se Întinde, dar parcă urcă, urcă și iar urcă, nu e un drum, ci e o pantă, ceva care urcă brusc și nu se mai termină, Îți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lui Keti. La venire, ca și la întoarcere, aleile cimitirului erau goale. Pe nepoata venită în doliu atunci, slabă, plăcută la înfățișare, cu ochii adânciți în orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios în odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era în sufragerie, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca să nu-ți solicit eforturi intelectuale prea istovitoare pentru mintea ta Îngustă și leneșă. Pe lângă Îndrăgosteală, zic, aveam Încă multe alte preocupări. De pildă, abia așteptam să vină câte un mort la biserică. După slujbă și toate cele de cuviință, alaiul ieșea cu sicriul și Îl Îndrepta către cimitir. De cum trecea de clopotniță, rudele mortului băgau mâna În buzunar și azvârleau În sus bănuți de fier. Ne aruncam În țărână pe palme și genunchi, ne Împingeam și ne loveam ca să ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui adevărat, nu după poreclă) cele de cuviință, În sfârșit, știți și voi, ne-am ocupat de o grămadă de treburi. A venit și ziua cea mare. Mi-am dus mireasa la primărie, am semnat actele, după care am format alaiul cu nașul și lăutarii În frunte și am luat-o către biserică. Acolo am dănțuit și noi cu Isaia În jurul mesei, ne-am luat În fața lui Dumnezeu și-a popii. Ginerică, săracul, era obosit după atâta muncă și emoționat, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care le Înșuruba În tălpile minunatelor ghete de care, Într-o vreme, nu se despărțea. Cred că dormea cu ele. Când părinții lui au fost nași la o nuntă, el, nașul mic, era Îmbrăcat cam așa În timp ce pășea În fruntea alaiului: cămașă albă cu mânecă scurtă, cravată de pionier la gât, pantaloni cafenii din stofă, călcați cu grijă, și ghetele cu crampoane În picioare. Aluneca pe pietre la fiecare pas și parcă tot călca În bobote. Se chinuia, Însă, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]