5,582 matches
-
orice varietate de viteze, de la alergare ușoară (jogging) la sprint. Se presupune că strămoșii oamenilor au dezvoltat abilitatea de a alerga pe distanțe lungi, în urmă cu aproximativ 2,6 milioane de ani, probabil, în scopul de a vâna animale. Alergarea competițională a luat naștere din festivaluri religioase, ce aveau loc în diferite regiuni. Dovezi ale competițiilor de alergare datează încă din vremea Jocurilor Tailtienne din Irlanda în 1829 î.Hr., în timp ce datările primelor Jocuri Olimpice indică anul 776 î.Hr. Alergarea este
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
de a alerga pe distanțe lungi, în urmă cu aproximativ 2,6 milioane de ani, probabil, în scopul de a vâna animale. Alergarea competițională a luat naștere din festivaluri religioase, ce aveau loc în diferite regiuni. Dovezi ale competițiilor de alergare datează încă din vremea Jocurilor Tailtienne din Irlanda în 1829 î.Hr., în timp ce datările primelor Jocuri Olimpice indică anul 776 î.Hr. Alergarea este descrisă ca fiind cel mai accesibil sport din lume. Se crede că alergarea umană a evoluat cu cel
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
animale. Alergarea competițională a luat naștere din festivaluri religioase, ce aveau loc în diferite regiuni. Dovezi ale competițiilor de alergare datează încă din vremea Jocurilor Tailtienne din Irlanda în 1829 î.Hr., în timp ce datările primelor Jocuri Olimpice indică anul 776 î.Hr. Alergarea este descrisă ca fiind cel mai accesibil sport din lume. Se crede că alergarea umană a evoluat cu cel puțin patru milioane și jumătatede ani în urmă din capacitatea Australopitecului, un strămoș timpuriu al oamenilor, de a merge în poziție
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
regiuni. Dovezi ale competițiilor de alergare datează încă din vremea Jocurilor Tailtienne din Irlanda în 1829 î.Hr., în timp ce datările primelor Jocuri Olimpice indică anul 776 î.Hr. Alergarea este descrisă ca fiind cel mai accesibil sport din lume. Se crede că alergarea umană a evoluat cu cel puțin patru milioane și jumătatede ani în urmă din capacitatea Australopitecului, un strămoș timpuriu al oamenilor, de a merge în poziție verticală pe două picioare. Teoria propusă consideră evoluția alergării cel mai probabil datorânduse dezvoltării
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
din lume. Se crede că alergarea umană a evoluat cu cel puțin patru milioane și jumătatede ani în urmă din capacitatea Australopitecului, un strămoș timpuriu al oamenilor, de a merge în poziție verticală pe două picioare. Teoria propusă consideră evoluția alergării cel mai probabil datorânduse dezvoltării umane timpurii ca alergători de anduranță, din practicarea vânătorii persistente a animalelor, activitatea de urmărire a acestora până când pradă devenea prea epuizată să mai fugă, cedând "miopatiei goanei"(Sears 2001), și că, caracteristicile umane, cum
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
utilizarea dovezilor fiziologice comparative și a obiceiurilor naturale ale animalelor atunci când aleargă, indicând probabilitatea acestei activități ca metodă de vânătoare de succes. Dovezile suplimentare de la observarea practicilor de vânătoare moderne au indicat, de asemenea, această probabilitate (Carrier și colab., 1984). Alergarea competițională a luat naștere din festivaluri religioase, în diferite zone, cum ar fi Grecia, Egipt, Asia și Falia Est-Africană în Africa. Jocurile Tailtienne, un festival sportiv irlandez în onoarea zeiței Tailtiu, datează cu anul 1829 î.Hr., și este considerat una
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
religioase, în diferite zone, cum ar fi Grecia, Egipt, Asia și Falia Est-Africană în Africa. Jocurile Tailtienne, un festival sportiv irlandez în onoarea zeiței Tailtiu, datează cu anul 1829 î.Hr., și este considerat una dintre cele mai vechi înregistrări ale alergării competitive. Originile Jocurile olimpice antice și alergarile de maraton sunt învăluite de mituri și legende, deși primele jocuri înregistrate au avut loc în 776 î.en. Alergarea în Grecia Antică duce până în anul 776 î.Hr. în cadrul acestor jocuri. Aplecarea înainte
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
Grecia, Egipt, Asia și Falia Est-Africană în Africa. Jocurile Tailtienne, un festival sportiv irlandez în onoarea zeiței Tailtiu, datează cu anul 1829 î.Hr., și este considerat una dintre cele mai vechi înregistrări ale alergării competitive. Originile Jocurile olimpice antice și alergarile de maraton sunt învăluite de mituri și legende, deși primele jocuri înregistrate au avut loc în 776 î.en. Alergarea în Grecia Antică duce până în anul 776 î.Hr. în cadrul acestor jocuri. Aplecarea înainte a alergătorului plasează centrul său de greutate
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
anul 1829 î.Hr., și este considerat una dintre cele mai vechi înregistrări ale alergării competitive. Originile Jocurile olimpice antice și alergarile de maraton sunt învăluite de mituri și legende, deși primele jocuri înregistrate au avut loc în 776 î.en. Alergarea în Grecia Antică duce până în anul 776 î.Hr. în cadrul acestor jocuri. Aplecarea înainte a alergătorului plasează centrul său de greutate pe partea din față a piciorului, astfel evitând aterizare pe călcâi și facilitarea utilizării mecanismului de arcuire a piciorului. De
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
muschii abdominali și muschii spatelui din zona lombară ce formează acel nucleu/centru) său pentru a-și menține poziția verticală și stabilă. Acest lucru ajută la prevenirea accidentărilor, atâta timp cât corpul nu este rigid și tensionat. Cele mai frecvente greșeli de alergare sunt înclinarea bărbiei în sus și înghesuirea umerilor. Fiziologii sportivi au constatat că ritmurile pașilor sunt extrem de consistente printre alergătorii profesioniști, între 185 și 200 de pași pe minut. Principala diferență între alergătorii de anduranță și cei de distanțe scurte
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
sportivi au constatat că ritmurile pașilor sunt extrem de consistente printre alergătorii profesioniști, între 185 și 200 de pași pe minut. Principala diferență între alergătorii de anduranță și cei de distanțe scurte este mai degrabă lungimea pasului decât ritmul acestuia. În timpul alergării, viteza cu care se deplasează alergatorul poate fi calculată prin înmulțirea cadenței (pași pe secundă) la lungimea pasului. Alergarea este adesea măsurată din punct de vedere al ritmului, în minute pe kilometru sau milă. Ritmul pasului rapid coincide cu ritmul
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
minut. Principala diferență între alergătorii de anduranță și cei de distanțe scurte este mai degrabă lungimea pasului decât ritmul acestuia. În timpul alergării, viteza cu care se deplasează alergatorul poate fi calculată prin înmulțirea cadenței (pași pe secundă) la lungimea pasului. Alergarea este adesea măsurată din punct de vedere al ritmului, în minute pe kilometru sau milă. Ritmul pasului rapid coincide cu ritmul cu care alergătorul își ridică brațele. Cu cât alergătorul își ridică brațele mai repede, deplasându-le în sus și
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
care alergătorul își ridică brațele. Cu cât alergătorul își ridică brațele mai repede, deplasându-le în sus și în jos, paralel cu corpul, cu atât mai rapid este ritmul pasului. Diferitele tipuri de pași sunt necesari pentru diferite tipuri de alergare. Când sprintează, alergătorii rămân pe degetele de la picioare aducându-și picioarele în sus, folosind pași mai scurți și mai rapizi. Alergători pe distanțe lungi îm schimb tind să aibă pași mai relaxați. Datorită naturii sale de impact crescut, în alergare
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
alergare. Când sprintează, alergătorii rămân pe degetele de la picioare aducându-și picioarele în sus, folosind pași mai scurți și mai rapizi. Alergători pe distanțe lungi îm schimb tind să aibă pași mai relaxați. Datorită naturii sale de impact crescut, în alergare se întâlnesc și multe accidentări. Modificarea volumului de alergare poate duce la dezvoltarea durerilor sindromului patellofemural, sindromului de bandeleta iliotibială, tendinopatiei rotulei, sindromului plicii și sindromului stresului medial tibial. Schimbarea ritmului de alergare poate provoca tendinita ahileană, leziuni ale mușchilor
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
aducându-și picioarele în sus, folosind pași mai scurți și mai rapizi. Alergători pe distanțe lungi îm schimb tind să aibă pași mai relaxați. Datorită naturii sale de impact crescut, în alergare se întâlnesc și multe accidentări. Modificarea volumului de alergare poate duce la dezvoltarea durerilor sindromului patellofemural, sindromului de bandeleta iliotibială, tendinopatiei rotulei, sindromului plicii și sindromului stresului medial tibial. Schimbarea ritmului de alergare poate provoca tendinita ahileană, leziuni ale mușchilor gastrocnemiene și fasciita plantară. Stresul repetitiv pe aceleași țesuturi
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
Datorită naturii sale de impact crescut, în alergare se întâlnesc și multe accidentări. Modificarea volumului de alergare poate duce la dezvoltarea durerilor sindromului patellofemural, sindromului de bandeleta iliotibială, tendinopatiei rotulei, sindromului plicii și sindromului stresului medial tibial. Schimbarea ritmului de alergare poate provoca tendinita ahileană, leziuni ale mușchilor gastrocnemiene și fasciita plantară. Stresul repetitiv pe aceleași țesuturi fără suficient timp pentru recuperare sau alergarea intr-o formă necorespunzătoare poate duce la multe accidentări dintre cele menționate mai sus. Alergătorii încerca, în
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
patellofemural, sindromului de bandeleta iliotibială, tendinopatiei rotulei, sindromului plicii și sindromului stresului medial tibial. Schimbarea ritmului de alergare poate provoca tendinita ahileană, leziuni ale mușchilor gastrocnemiene și fasciita plantară. Stresul repetitiv pe aceleași țesuturi fără suficient timp pentru recuperare sau alergarea intr-o formă necorespunzătoare poate duce la multe accidentări dintre cele menționate mai sus. Alergătorii încerca, în general, să minimalizeze aceste leziuni prin incălzirea înainte de antrenament, concentrarea pe o formă adecvată de alergare, efectuarea de exerciții de forță, diete echilibrate
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
țesuturi fără suficient timp pentru recuperare sau alergarea intr-o formă necorespunzătoare poate duce la multe accidentări dintre cele menționate mai sus. Alergătorii încerca, în general, să minimalizeze aceste leziuni prin incălzirea înainte de antrenament, concentrarea pe o formă adecvată de alergare, efectuarea de exerciții de forță, diete echilibrate, acordarea de timp suficient pentru recuperare, și "înghețare" (aplicarea de gheață pe mușchii inflamați sau băi de gheață). O altă leziune comună, asociată cu alergarea, este frecarea, cauzată de frecarea repetitivă dintr-o
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
înainte de antrenament, concentrarea pe o formă adecvată de alergare, efectuarea de exerciții de forță, diete echilibrate, acordarea de timp suficient pentru recuperare, și "înghețare" (aplicarea de gheață pe mușchii inflamați sau băi de gheață). O altă leziune comună, asociată cu alergarea, este frecarea, cauzată de frecarea repetitivă dintr-o zonă de piele față de alta sau față de un articol de îmbrăcăminte. O zonă comună unde apare frecarea sunt coapsele superioare ale alergătorului. Pielea devine aspră și are un aspect asemănător eruptiilor cutanate
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
disponibile o varietate de deodorante și creme speciale anti-frecarea pentru a trata astfel de probleme. De asemenea, frecarea poate apărea și pe mamelon. Pentru unii alergători suprafețele artificiale dure precum cele din beton sau asfalt pot cauza diferite accidentări. Problema alergării pe aceste suprafețe dure este faptul că organismul se adaptează la această suprafață plană în timpul alergării, iar unii dintre muschii vor deveni mai slabi, împreună cu impactul adăugat de alergarea pe o suprafață mai mai dură. Prin urmare, se recomandă schimbarea
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
asemenea, frecarea poate apărea și pe mamelon. Pentru unii alergători suprafețele artificiale dure precum cele din beton sau asfalt pot cauza diferite accidentări. Problema alergării pe aceste suprafețe dure este faptul că organismul se adaptează la această suprafață plană în timpul alergării, iar unii dintre muschii vor deveni mai slabi, împreună cu impactul adăugat de alergarea pe o suprafață mai mai dură. Prin urmare, se recomandă schimbarea ocazională a terenului pe care se aleargă, cum ar fi cărări de pădure sau montane, plajă
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
precum cele din beton sau asfalt pot cauza diferite accidentări. Problema alergării pe aceste suprafețe dure este faptul că organismul se adaptează la această suprafață plană în timpul alergării, iar unii dintre muschii vor deveni mai slabi, împreună cu impactul adăugat de alergarea pe o suprafață mai mai dură. Prin urmare, se recomandă schimbarea ocazională a terenului pe care se aleargă, cum ar fi cărări de pădure sau montane, plajă sau alergarea pe iarbă. Acest tip de teren este mai puțin stabil și
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
unii dintre muschii vor deveni mai slabi, împreună cu impactul adăugat de alergarea pe o suprafață mai mai dură. Prin urmare, se recomandă schimbarea ocazională a terenului pe care se aleargă, cum ar fi cărări de pădure sau montane, plajă sau alergarea pe iarbă. Acest tip de teren este mai puțin stabil și astfel permite picioarelor să solicite și prin urmare să întăreasca diferiți mușchi. Alergătorii însă trebuie să fie precauți în a nu își răsuci gleznele pe un astfel de teren
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
de teren este mai puțin stabil și astfel permite picioarelor să solicite și prin urmare să întăreasca diferiți mușchi. Alergătorii însă trebuie să fie precauți în a nu își răsuci gleznele pe un astfel de teren, o accidentare destul de fregventă. Alergarea în pantă crește, de asemenea, stresul asupra genunchilor și, prin urmare, trebuie evitată. Reducerea frecvenței și duratei poate preveni, de asemenea, accidentarea. Alergarea desculț a fost promovată cu scopul de a reduce accidentările asociate cu alergarea, dar acest lucru rămâne
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
fie precauți în a nu își răsuci gleznele pe un astfel de teren, o accidentare destul de fregventă. Alergarea în pantă crește, de asemenea, stresul asupra genunchilor și, prin urmare, trebuie evitată. Reducerea frecvenței și duratei poate preveni, de asemenea, accidentarea. Alergarea desculț a fost promovată cu scopul de a reduce accidentările asociate cu alergarea, dar acest lucru rămâne încă controversat și o majoritate de profesioniști susțin purtarea de pantofi corespunzători ca cea mai bună metodă de evitare a accidentărilor. În timp ce există
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]