KorAP: Find »[drukola/base=alteță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...36 >

883 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

ideea prințului regent al Suediei, nimeni altul decât celebrul Jean-Baptiste Bernadotte... ― Vreți să spuneți, fostul mareșal al Franței? ― Exact! Prințul regent, care urmărește cu mult interes negocierile de aici, de la București, și care, în particular vorbind, apreciază mult prestația dumneavoastră, Alteță, în cadru acestora, a venit cu o idee de-a dreptul genială. El i-a scris țarului, sugerându-i să renunțe la stabilirea graniței pe Siret și să accepte o graniță onorabilă pe râul Prut, cu acces la mare prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
bastonul. Cealaltă mână o ținea ridicată, cu gestul unui împărat roman înainte de a da semnalul pentru o bătălie importantă. Manuc zâmbi amuzat. Musiu Lotreapă nu era nimeni altul decât D’Autrey-Lès-Gray, omul care se ocupa cu... aspectele spirituale ale vieții. ― Alteță! Sunt onorat că ați binevoit să mă primiți în acest moment de meditație vesperală. Aceste întinderi de ape, această gondolă și acest canotier atât de pitoresc îmi reamintesc de orașul azuriilor, la città di Venezia venetus. Câinele anatolian mârâi, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
în timp ce prințul îi cerea slugii o supă venețiană de pește, în nota vizitatorului, tetmagiaur pentru el și vin. Cunoștea deja scopul acestei vizite: o nouă invitație de a participa la deschiderea lojii masonice. ― Știu că sunteți un om extrem de ocupat, Alteță, și regret lucrul acesta. De altfel, nici prietenul meu, pictorul Dante Negro, nu a mai avut plăcerea să vă revadă în ultima vreme pentru a vă putea termina portretul. Dezamăgirea lui este cu atât mai mare cu cât știe deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
vreme pentru a vă putea termina portretul. Dezamăgirea lui este cu atât mai mare cu cât știe deja că va ieși un portret minunat. Poate că îi veți mai putea acorda măcar o ultimă ședință. E un pictor foarte bun, Alteță, cred că v-ați dat seama de asta. ― Oh, fără nici o îndoială! Sper să-i pot trimite un mesaj cât de curând. Și poate că nu va fi chiar ultimul. Degeaba încercă D’Autrey să pătrundă dincolo de zâmbetul prințului. Acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
lăsase deja pleoapele în jos. Așa încât se apucă temeinic să mănânce. Înghițea enorm. Își trecea, pur și simplu, mâncarea direct în stomac, fără să o mestece, lărgindu-și gâtlejul cu ușurința unui imens șarpe boa. ― Sunteți un om extrem de generos, Alteță! Prietenul meu se va bucura, după cum, de altfel, și eu mă bucur că am din nou privilegiul de a vă vorbi despre tainicele aspecte ale existenței, ca și despre lumina care risipește tenebrele haosului. A căuta Lumina, a contempla Lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
o lojă masonică. Întreaga dumneavoastră personalitate își va găsi, prin această apartenență, deplinul ei rost, un rost sacru. D’Autrey se opri și privi îndelung piatra inelului său. Operă o schimbare de ton spre confidențialitate: ― Trebuie să vă mărturisesc ceva, Alteță, ceva care vă va ajuta să priviți lumea în care trăim cu alți ochi. Ca mason, eu cunosc viitorul tuturor lucrurilor. Acum ne aflăm în perioada istorică a celor trei B. Mai întâi au fost Bourbonii. Bonaparte a luat locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
vor reveni. Francmasonii știu asta și vor contribui la restabilirea ordinii. Napoleon ne-a hulit și ne-a silit să plecăm în exil. Dar vă asigur că exilul nostru va înceta și vom reveni, cât de curând, odată cu Bourbonii. Știu, Alteță, că Napoleon este și dușmanul dumneavoastră. Intrați în loja noastră și împreună vom putea pune umărul la înlăturarea acestui saltimbanc penibil care profanează funcția sacră a monarhiei. D’Autrey așteptă câteva secunde, dar prințul mânca liniștit. Așadar, Alteță, pot spera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Bourbonii. Știu, Alteță, că Napoleon este și dușmanul dumneavoastră. Intrați în loja noastră și împreună vom putea pune umărul la înlăturarea acestui saltimbanc penibil care profanează funcția sacră a monarhiei. D’Autrey așteptă câteva secunde, dar prințul mânca liniștit. Așadar, Alteță, pot spera că veți onora deschiderea lojei prin prezența dumneavoastră? Câinele de la picioarele prințului tresări și Manuc privi în jur, surprins de întunericul care înghițise, pe nesimțite, toate formele și culorile. Intermezzo informativ: Despre marile probleme ale altui câine cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
purtătorul de mesaj. De ce ținuse Marioritza să fie imortalizată cu cele două daruri primite din partea prințului? Dante Negro își aruncă deodată pensula în borcanul cu ulei. ― Nu merge! Lipsește ceva! Îi șopti ceva lui Luciano și acesta părăsi imediat atelierul. Alteță, dacă nu aveți nimic împotrivă, o să facem o mică schimbare. S-ar cere un contrast. Luciano reveni cu un fel de bluză bărbătească din mătase albă, lejeră, destul de simplă, dar cu un jabou din volane ample, după moda pariziană. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ar cere un contrast. Luciano reveni cu un fel de bluză bărbătească din mătase albă, lejeră, destul de simplă, dar cu un jabou din volane ample, după moda pariziană. Cu o mișcare hotărâtă, pictorul smulse jaboul. ― Vă rog, îmbrăcați bluza asta, Alteță! Erau între bărbați, iar față de soția sa Manuc nu avea pudibonderii stupide. Se dezbrăcă, lăsă hainele să cadă pe rând la picioarele lui și rămase gol până la brâu. Avea umerii rotunzi, un piept puternic, neted, fără urmă de păr, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ciucuri mari, aurii, prins ca un șorț în față, D’Autrey era de nerecunoscut. Fără extravaganța lui vestimentară, personajul arăta de-a dreptul mărunt. Când îl descoperi pe Babic, se încruntă, dar se strădui să-și păstreze zâmbetul. ― Ce plăcere, Alteță! Iată-vă în sfârșit! Vă rog să intrați și să memorați acest moment esențial pentru viața dumneavoastră. Holul nu avea nici o sursă naturală de lumină și, după primii pași, prințul „memoră” doar un puternic miros de mucegai. Într-unul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
aurii. Unul dintre aceștia făcu un pas și, în lumina lumânărilor, craniul lui complet lipsit de orice podoabă capilară răspândi o lucire spectrală. ― Vă rog să-mi predați armele. Privirea prințului se întunecă. ― Oh! interveni D’Autrey. Nu vă temeți, Alteță! În fața divinității armele nu-și mai au rostul. Nu-i așa? Dați-mi, vă rog, și pumnalul și pușca. Babic făcu un pas și îl privi crunt. Știa că Manuc nu se despărțea niciodată de pumnalul primit de la prietenul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
pumnalul primit de la prietenul său, Mustafa Bairaktar, și nici de pușca de Alep. Aștepta hotărârea prințului. Manuc măsură cele două personaje din fața lui. Apoi le întoarse spatele și îi încredință lui Babic ambele arme. ― Cred că nu ați înțeles bine, Alteță! insistă individul cu capul pleșuv. Nu lui, ci nouă trebuie să ne încredințați armele. Masonii făcuseră de acum un cerc destul de compact în jurul nou-veniților. Prințul observă mișcarea. Vorbi sec și calm, fără să se întoarcă spre ei, ignorându-i cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
cerc destul de compact în jurul nou-veniților. Prințul observă mișcarea. Vorbi sec și calm, fără să se întoarcă spre ei, ignorându-i cu bună știință. ― Monsieur D’Autrey! Babic rămâne aici cu armele mele sau plec imediat. ― Cum doriți! Cum doriți! Desigur, Alteță! Așa e foarte bine. Veniți, vă rog. Venerabilul deja a fost informat că ați sosit și, cu siguranță, este nerăbdător să vă cunoască. Manuc schimbă o privire cu Babic, apoi se lăsă condus prin câteva coridoare la fel de umede și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
își prezentă plin de mândrie invitatul. Venerabilul înclină doar puțin capul. Deși avea trupul firav, vocea se dovedi extrem de puternică, impozantă chiar, atunci când începu să vorbească. Era capabil să nuanțeze, să sublinieze, să dramatizeze ca un adevărat maestru al scenei. ― Alteță, fiți bine venit în mica noastră lojă! După cum știți, desigur, revoluția a răsturnat vechile cutume și a distrus monarhia de drept divin din Franța. În aceste condiții tragice, loja noastră s-a autoexilat, încredințată fiind că vremurile bune se vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ochi. Era clar că solicita din partea acestuia un răspuns, însă prințul se mulțumi să se încline, fără să deschidă nici gura, nici punga. D’Autrey anulă pauza, intervenind la timp. ― Cred că a sosit timpul să vă arăt locul dumneavoastră, Alteță, se oferi el și o luă înaintea prințului. Când ajunse la unul din colțurile sălii, se opri și arătă cu degetul un punct la baza unei coloane. Aici! Veți putea vedea și auzi perfect. Începem imediat. Se înclină și, însoțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
aș fi putut s-o fac ușor la vânătoarea cu șoimi... Un accident, să zicem... Sau în atelierul meu... Puțină otravă într-o ceașcă de cafea, nu?... Ultima oară eram chiar în spatele stâncilor, la cascadă, de ziua aniversării căsătoriei voastre, Alteță... Se priveau cu intensitate. Mâna lui Manuc se odihnea, dintr-o obișnuință de o viață, peste pumnalul de la brâu. Prin ferestrele deschise, se auzeau doar țipetele lăstunilor reveniți la cuiburile de sub streșinile casei. ― Aș putea s-o fac și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
persoană. Este vorba de Marioritza. ― Iubita ta? Manuc înghiți în sec. Îi scăpase pur și simplu. Pictorul sesiză graba, dar și regretul prințului pentru acea grabă. Ridică sprânceana și, amuzat, își propuse să mai întârzie cu răspunsul. ― Îmi pare rău, Alteță, însă trebuie să vă corectez. Marioritza ar fi putut fi iubita mea. Sau, și mai exact: iubita mea s-ar fi putut numi Marioritza. Prințul aprecie discreția pictorului. Totuși, ceea ce văzuse în locuința acestuia nu fusese o iluzie. Trupul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
târziu, spre miezul nopții, ca să se vadă cu consulul francez... și ea ar fi putut fi iubita ta. Dante Negro prefiră cu mâna lui înmănușată petalele de trandafiri. Oare câte alte lucruri mai știa prințul? ― Voi fi cu totul sincer, Alteță! Femeia aceea voalată eram eu. Un travesti destul de ușor de realizat pentru un pictor. Puțin carmin pe buze, pudră din belșug, o claie sofisticată în jurul acestui chip drăgălaș, ușor de confecționat... ― Dar cu atât mai ușor de realizat dacă însăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
claie sofisticată în jurul acestui chip drăgălaș, ușor de confecționat... ― Dar cu atât mai ușor de realizat dacă însăși văduva Marioritza și-ar fi tras doar un văl peste față. Ah, armenii! De șase ori mai șireți decât evreii! ― Vă înșelați, Alteță! Sau oamenii trimiși de Babic, „umbra” voastră, s-au înșelat. Marioritza n-a jucat nici un rol în misiunea mea. Absolut nici unul! De fapt, ea a aflat destul de târziu despre aceste lucruri și atunci... a preferat să plece. Prințul sesiză tenta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ce hotărăște ea devine lege pentru mine. Mă supun necondiționat. Iar acum, de când am ajuns să vă cunosc mai bine, sunt cu totul de acord cu ea. Trebuie să renunț la misiunea mea. (Pictorul se răsuci cu fața spre Manuc.) Alteță, Marioritza m-a rugat să vă ocrotesc viața și să vă conduc nevătămat până la Paris. ― La Paris? ― Este convinsă că acolo veți fi în deplină siguranță. Și eu împărtășesc aceeași părere. Napoleon, știți deja, este mai preocupat acum să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ar fi putut ticlui acele rânduri. Era o capcană? Sau chiar putea conta pe un ajutor nesperat venit din tabăra adversă? ― De fapt... ce vrei în schimbul acestui... acestui imens cadou... viața mea? Pictorul se răsuci. ― Evident, nimic de natură materială, Alteță. ― Sunt, iarăși, două lucruri care nu prea se potrivesc. Ocrotindu-mi mie viața, nu te temi că ai putea-o pierde pe a ta? ― Există, desigur, și acest risc. Dar riscul mi-a plăcut întotdeauna. Și ocazia de a juca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
pentru că pierduse totul la jocuri. Sau, cine știe, vreo femeie cu adevărat sărmană. Mai ales pe acestea din urmă prințul le ajuta. Cu generozitate chiar. Nu suporta să vadă femei nefericite. Valetul îi deschise portiera și Manuc auzi vocea femeii. ― Alteță, vă implor! Tata e pe moarte. Vrea să mă vadă. Trebuie să ajung la el cât mai repede. Vă implor, Alteță! Tatăl femeii locuia destul de departe, la una din barierele Parisului. Prințul îi ceru valetului să-i ducă la adresa respectivă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ajuta. Cu generozitate chiar. Nu suporta să vadă femei nefericite. Valetul îi deschise portiera și Manuc auzi vocea femeii. ― Alteță, vă implor! Tata e pe moarte. Vrea să mă vadă. Trebuie să ajung la el cât mai repede. Vă implor, Alteță! Tatăl femeii locuia destul de departe, la una din barierele Parisului. Prințul îi ceru valetului să-i ducă la adresa respectivă și se urcă în trăsură. ― Ah, știam eu că la ora asta doar prințul Mannouci mă mai poate ajuta. Zâmbea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
părul blond și pielea albă. Purta o salbă bogată, inele și foarte multe brățări din aur, care sunau la fiecare mișcare. Poate că nu era nici țigancă, nici ghicitoare și nici nu se numea, în realitate, Zerenda. Dați-mi mâna, Alteță! Mă pricep să citesc viitorul. Femeia îl privi drept în ochi și, după ce îi luă mâna în mâinile ei, zâmbi. Hm! Mâna voastră... Multe femei și-ar dori să o simtă pe pielea lor. Catifelată... Ușoară... Atât de fierbinte, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]