2,520 matches
-
Din aceste organisme fuseseră expulzați cei ce Împărtășeau altă ideologie: sioniștii de la evrei, elemente chiaburești de la unguri ș.a.m.d. Aceste organisme, ca și minoritățile pe care le reprezentau, oricât doreau să se „alinieze” „sub steagul” Partidului, rămâneau insule de alteritate. Căci minoritățile au Întotdeauna o Încărcătură de probleme specifice, și anume structuri socioeconomice proprii, sensibilități culturale și istorice proprii, greu de nivelat. Iar regimul totalitar este ostil alterității de orice fel. Într-un sistem În care controlul e permanent și
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
reprezentau, oricât doreau să se „alinieze” „sub steagul” Partidului, rămâneau insule de alteritate. Căci minoritățile au Întotdeauna o Încărcătură de probleme specifice, și anume structuri socioeconomice proprii, sensibilități culturale și istorice proprii, greu de nivelat. Iar regimul totalitar este ostil alterității de orice fel. Într-un sistem În care controlul e permanent și absolut, nu poate exista simpatie pentru zonele de „diferență”, ce creează impresia unor spații mai greu controlabile. Prin Însăși sfera lor de activitate, ele se ocupă de probleme
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Întârziate. Era și acesta semnul că revenirea la normal pentru populația evreiască era incompletă. A urmat perioada comunizării României, care a Îndepărtat și mai mult speranța normalizării pentru evrei. Noul regim totalitar s-a dovedit potrivnic la tot ce Însemna alteritate, inclusiv În ceea ce privea populația evreiască. Noua putere a atentat la organizarea specifică a vieții evreiești, la structura sa socioprofesională, la cultivarea tradițiilor sale culturale și religioase. I-a Împiedicat legătura populației evreiești cu celelalte grupări evreiești din lume. Pe lângă
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
proiectată și realizată sistematic prin acțiuni intenționate, ci un proces „natural”, „organic”, foarte legitim și acceptat de către comunitate. „Revoluțiile”, în sensul de schimbări accentuate și foarte vizibile, au loc la marginea structurii existente: schimbarea poziției femeii în societate, toleranța față de „alteritate” (față de diferențe etnice, orientări sexuale), lupta împotriva violenței/agresiunii sexuale, contracararea excluziunii sociale. O asemenea formă a procesului de schimbare se regăsește cu claritate în configurația instituțiilor politice. Acestea nu dezvoltă programe politice de schimbare globală, planificată pe termen lung
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
infinit și totalitate. Teologia are o dublă sarcină rezultată dintr-o dublă revendicare. Mai întâi, ea este obligată să dea un răspuns permanent revelației permanente a unicului Dumnezeu. Pe de altă parte, are câteva datorii contractate în fața scandalului peren al alterității: „credința nu este a tuturor” (2Tes. 3,2). Orice istorie culturală comparată oferă evidența multiplicității discursurilor teologice. Istoria religiilor ne informează asupra complexității teologiilor vedice, iraniene, platonice sau islamice. Toate acestea provin din culturi cu care creștinismul s-a confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
toate deciziile teoretice luate de marile discipline umaniste și-au câștigat relevanța prin raportul polemic sau mai degrabă simpatetic pe care l-au stabilit cu această persistentă interogație. În orice anotimp al istoriei, teologia creștină a întâmpinat asumpțiile metafizice ale alterității culturale. Deloc întâmplător, gestul s-a bucurat de reciprocitate. De aceea, capacitatea de a stimula apariția unor teologi articulați revine nu doar Bisericii, ci și unei culturi publice dornice să lămurească pretențiile de adevăr ale tuturor epistemelor rivale. Confruntați cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
conceptuală între „natură” și „persoană” nu este niciodată transgresată, iar un limbaj analog celui folosit de Stăniloae (Dumnezeu ca „Persoană supremă” ori „Subiect absolut”) poate fi mai ușor găsit în opera lui Hegel decât în cea a Capadocienilor. Cu siguranță, alteritatea absolută a lui Dumnezeu se recunoaște în natura Sa apofatic descrisă ca „necreată”, iar nu în faptul de a fi „o Realitate personală”. Critica istorică adusă de patrologul belgian André de Halleux personalismului „neo-ortodox” al Mitropolitului Ioannis Zizioulas poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să provoace. Fără purificarea inteligenței și recentrarea sensibilității inimii nu s-ar putea vorbi despre metanoia. A căuta temeiul înseamnă, eo ipso, a scruta sensul. De aceea, labirintul de semnificații prin care se plimbă autorul pare marcat de efortul recunoașterii alterității. Fostul pastor anglican a simțit că dialogul cu propria sa tradiție este o datorie. Înainte de a-l prezenta pe Dionisie Areopagitul cititorilor occidentali, înainte de-a traduce în limba sa maternă bijuteriile teologiei maximiene sau de a scrie, Andrew Louth
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
1694-1768), a lui Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) și a lui I. Kant (1724-1804) asupra caracterului oțios al oricărei revelații. Refuzând vectorialitatea orizontală a tradiției și verticalitatea magnetică a revelației, modernitatea împărtășește un dublu sentiment. Mai întâi, dezorientarea provocată de experiența alterității religioase, culturale și geografice. În al doilea rând, entuziasmul stimulat de succesul unei cunoașteri tehnice. Citite în această ordine, presupozițiile modernității sunt: a) orice cunoaștere exclusivă a unei lumi conduce la atribuirea necritică de superlative acesteia (căci, spun adevărații moderni
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
înzestrat cu darul limbilor, chiar dacă - după Babel - ele au rămas încâlcite. Alogenul este (re)marcat întotdeauna prin stranietatea limbii sale. Familiaritatea se obține printr-un efect de rodaj care topește convențiile lingvistice într-un creuzet viu din care rezultă înțelegerea alterității. Tacitul lingvistic al oricărei întâlniri între „eu” și „tu” dozează o sumă profetică de coincidențe. În filozofia lui Gadamer „esența” limbii (die Sprachlichkeit) nu poate fi reificată tocmai pentru că limba e mai mult decât o simplă „competență comunicativă” (J. Habermas
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
oricărei scene culturale ca un mandat simbolic al unei conștiințe colective. Ne aflăm mereu la intervalul dintre intuiția adevărului, slăbirea participării și regăsirea întregului. O conștiință istorică se edifică într-un regim oceanografic. Suntem mereu prinși - mai exact, surprinși - de alteritatea masivă a trecutului și de agonia identitară a unui prezent friabil. Tradiția apare, astfel, ca orizont dialogic devenit scut pentru orice înțelegere. Retrospectiv, tradiția fuzionează memoria unei opere culturale cu întrebările unei neliniști contemporane. Nu există trecut care, odată amintit
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
valoric și reglând un filtru hermeneutic. Tradiția nu este povara unei desuetudini, ci, așa cum ar fi spus C. Noica, o limitare care deschide, în loc să limiteze. Fără tradiție, posibilitatea unei înțelegeri de sine ne-ar fi refuzată. Mai mult decât o „alteritate a trecutului”, tradiția patronează prezentul cu răbdarea și competența unui maestru. Fără discipoli, tradiția moare. Infinita generozitate a memoriei este împietrită, astfel, în labirintul trufiei amnezice a clipei. Dialogul este genul proxim al limbii, care are menirea de a strânge
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acestor idei în scrierile din primele secole creștine. Vom analiza apoi limitele interpretării orizontale a textelor creștine despre corporalitate, introducând argumentele lui Michel Henry în favoarea unei mai juste comprehensiuni, filozofice și teologice, a relației dintre trup, revelația sinelui și dilemele alterității. Ambiguitatea erosului păgântc "Ambiguitatea erosului păgân" Dorința sexuală este o constantă biologică universală. Stilizarea acestei dorințe (fie prin eroism ascetic, fie prin rafinament estetic) ține de specificul uman al abordării erosului. Genealogia lui Foucault pleacă de la constatarea caracterului problematic al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
așteptat. Noutatea creștinismului: asceză și teologietc "Noutatea creștinismului \: asceză și teologie" Totuși, abstinența nu primește justificări metafizice sau teologice, cum se va întâmpla în creștinism. De asemenea, eșecul sexualității nu este tematizat în orizontul modern (cu rădăcini creștine) al problematicii alterității. Noțiunea de „păcat trupesc” nu își face încă apariția, erosul fiind dezbătut într-un cadru dominat de referința la natura naturata (adesea personificată). Interdicțiile sau invitația la asceză nu sunt scrise pe o tablă a legii divine. Autoritatea supremă și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
decât în aparența unei corporalități sexuate, ori faptul că nici un sine nu este scutit de servituțile apartenenței la un sex (masculin sau feminin) - această simplă constatare este și ea responsabilă pentru angoasa celor doi tineri îndrăgostiți. Care este frontiera dintre alteritate și identitate în cazul corpului subiectiv și al corpului obiectiv? Este oare corpul subiectiv ori transcendental al fiecăruia identic, întrucât aparține sferei invizibilului? Este oare conținutul alterității celuilalt reductibil la aparența somatică a unui corp sexuat? Contribuie oare diferențierea sexuală
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și ea responsabilă pentru angoasa celor doi tineri îndrăgostiți. Care este frontiera dintre alteritate și identitate în cazul corpului subiectiv și al corpului obiectiv? Este oare corpul subiectiv ori transcendental al fiecăruia identic, întrucât aparține sferei invizibilului? Este oare conținutul alterității celuilalt reductibil la aparența somatică a unui corp sexuat? Contribuie oare diferențierea sexuală la o anumită „iluzie optică”, cu potențial idolatru? Acestea sunt întrebările care, deși formulate diferit, i-au preocupat pe Părinții Bisericii: este corpul protologic/eshatologic sexuat într-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o anumită „iluzie optică”, cu potențial idolatru? Acestea sunt întrebările care, deși formulate diferit, i-au preocupat pe Părinții Bisericii: este corpul protologic/eshatologic sexuat într-un sens originar? Este corpul biologic sexuat într-un mod accidental? Ce anume conferă alteritate fiecărei persoane în parte? Pentru Henry, diferențierea sexuală a corpurilor biologice creează mirajul atracției. Cu cât cineva percepe mai acut propria sa diferențiere sexuală în raport cu celălalt, cu atât el sau ea va aluneca în prăpastia angoasei. „În fața corpului magic al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o mai intimă apropiere, consumată în unirea sexuală. Ceea ce-i așteaptă pe cei doi nu este însă o „metafizică a sexului” (J. Evola) eliberată de poverile angoasei. În locul vieții transcendentale a celuilalt, corpul obiectiv întâlnește suprafața unei epiderme anonime. În locul alterității, corpul fiecăruia trăiește tautologia dorinței nesaturate. Timpul se cască de acum înainte ca orizont al repetiției. Angoasa este diminuată, dar atotprezentă tocmai prin deschiderea acestui orizont. Întrucât angoasa corespunde unei conștiințe graduale a propriei diferențieri sexuale, seducția poate apărea exploatând
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
femeie, deși aceasta din urmă fusese atrasă la rândul ei, într-un mod fatal, de oferta unei posibilități generice. „Saltul în păcat” va coincide cu degradarea corpului subiectiv la nivelul corporalității biologice lipsite de ipseitate transcendentală. În erotismul dezlănțuit, problema alterității dispare. Înfometat de viața nemuritoare a celuilalt, corpul guvernat acum de pulsiunile dorinței nu ajunge decât să-și exercite dominația temporară asupra unui corp străin. Întâlnirea cu celălalt este imaginară („o semnificație noematică ireală” 1). Magia încetează prin obiectivarea reciprocă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
întâlniri din care Viața transcendentală a dispărut împreună cu orice patos, rușine sau angoasă: comerțul josnic între două corpuri lipsite de viață își vocalizează nevoile primare, într-un act colectiv de profanare. Acest eșec al dorinței de-a întâlni cu adevărat alteritatea în corpul organic al celuilalt nu poate fi evitat 3, în opinia lui Michel Henry, decât printr-un prealabil exercițiu al intercomuniunii („iubirea poate”4). Intersubiectivitatea reală presupune părtășia celor două afecțiuni fundamentale ale corpului transcendental - bucuria și suferința - în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
corpul organic al celuilalt nu poate fi evitat 3, în opinia lui Michel Henry, decât printr-un prealabil exercițiu al intercomuniunii („iubirea poate”4). Intersubiectivitatea reală presupune părtășia celor două afecțiuni fundamentale ale corpului transcendental - bucuria și suferința - în care alteritatea celuilalt poate fi altfel resimțită. Pentru descoperirea sinelui sunt necesare nu doar impresiile originare ale afectivității pure, ci bucuria și suferința. Asceza intervine prin resortul corpului subiectiv tocmai în punctul dezvrăjirii iluziei erotice. Înfrânarea cenzurează dorința de eliberare de angoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Prin adoptarea soluției ieftine a simplei acuplări sexuale, omul ratează nu doar întâlnirea cu viața transcendentală a celuilalt, ci mistifică sensul adevărat al propriului sine. Asceza - în creștinism, cel puțin - țintește realizarea comuniunii cu celălalt, adică potolirea setei primordiale de alteritate cu adevăr, în loc de minciună, și cu realitate, în loc de himere. Asceza este pătimirea lăuntrică (în ceea ce Henry numește corpul subiectiv, invizibil sau transcendental) a nașterii noastre în Dumnezeu și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fel ca de Euharistie. Asceza suprimă chinul steril al angoasei prin invocarea unui termen mediator - Viața transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea transcendentală devine responsabilă pentru generarea alterității ipostatice și respectarea identității esențiale (mia ousia, treis hypostaseis), este icoana desăvârșită a interiorității transparente. Asceza umilește pulsiunea voinței de putere și evocă exigențele supreme ale participației în comuniunea de viață a lui Dumnezeu; participația nu este descărnată, ci antrenează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau adâncimile unui eveniment tragic, „iubirea” prostituată se consumă doar în economia voinței de putere, legiferând penibila interdependență a celor doi (sau trei) actori erotici, deveniți insensibili la imaginea eșecului. În iubirea prostituată nu există infidelitate 3. Refuz sistematic al alterității, al rușinii, al fecundității și al misterului nativității, erotismul contemporan nu e decât o tehnică a raptului ori o sclavie disimulată. În obscuritatea concupiscenței totale, obiectivarea celuilalt cauționează orice perversitate, noțiunea de „față” ori cea de „înfățișare” dispar. Comerțul sexual
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
aeroporturi etc.). În Anglia, Scoția sau Țara Galilor, fără a mai vorbi despre Irlanda, privatizarea credinței nu este o cerință atât de acută ca în Europa Occidentală. Totuși, într-un context cultural postcolonial, întreținut de respectul pentru individ și de recunoașterea alterității ireductibile a persoanei umane, specificul profetic al teologiei creștine a putut să fie uitat, ca de altfel și granița între ortodoxie și erezie. Multiconfesionalismul creștin a dat naștere multiculturalismului orizontal. Tratată ca o „bătrână doamnă” între celelalte domenii de studiu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]