2,639 matches
-
zâmbește și mă împinge ușor în bucătărie. Uite-o. Ea e Samantha. Samantha... mama mea. Iris. — Samantha. Bine ai venit. Iris ridică privirea și o văd cum mă măsoară din ochi din cap până-n picioare, în timp ce continuă să frământe la aluat. Lasă-mă doar puțin, să termin aici. Nathaniel îmi face semn să stau jos și mă așez cu grijă pe un scaun de lemn. Bucătăria se află în partea din spate a casei și e luminoasă și însorită. Peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la raionul de alimente congelate de la Waitrose. Găina vine cu ciocul întins drept spre picioarele mele în sandale deschise în față și mi le ascund repede sub scaun, încercând să par că oricum asta intenționam să fac. — Așa. Iris ridică aluatul, îl modelează în formă rotundă pe o tavă, deschide ușa grea de la cuptor și bagă tava înăuntru. Se spală de făina de pe mâna la chiuvetă, după care se întoarce cu fața spre mine. — Și zi așa, vrei să înveți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cealaltă și să fac cubulețe fine. Învăț să tai verdeața cu un cuțit cu lamă curbată. Învăț cum să amestec făina și ghimbirul măcinat cu bucăți de carne, pe care să le trântesc apoi într-un tuci superâncins. Îmvăț că aluatul pentru pateuri trebuie făcut rapid, cu mâinile reci, lângă fereastră. Învăț cum se curăță fasolea verde mai rapid, în apă fiartă, pentru soté cu unt. Acum o săptămână nu știam nici măcar ce e ăla „soté”. În pauzele de gătit stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
parter și am lustruit toate oglinzile cu oțet. Până la ora ceaiului, am mai pus o tură de rufe, am tocat legumele la mixer, am măsurat orezul nerafinat ca să-l pun la abur și am pregătit cu atenție patru cutii cu aluat de foietaj, așa cum m-a învățat Iris. La ora șapte am aruncat la coș o cutie arsă de foietaj, am copt alte patru, le-am acoperit cu căpșuni și le-am garnisit cu gem de caise încălzit. Am prăjit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ăsta e modul tradițional de a face pâine. Cea mai bună pâine. O frământă cu mișcări iuți de mai multe ori. — Vezi ? O împletești, după care o răsucești puțin. E nevoie de ceva forță. Cu grijă, îmi bag mâinile în aluatul moale și încerc să fac și eu ca ea. — Așa, spune Iris urmărindu-mă cu atenție. Fixează-ți un ritm al tău și pe urmă ține-o tot așa. Frământatul e foarte bun când vrei să scapi de stres, adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
tăi. — Așa am să fac ! reușesc în fine să-mi iau un ton vesel. Dar în piept am un ghem de încordare care nu vrea deloc să cedeze în timp ce frământ. De fapt, cu cât împăturesc și răsucesc mai tare la aluat, cu atât mai rău mă simt. Mintea îmi zboară încontinuu înapoi la acel site. Nu pot să-mi ostoiesc cu nici un chip sentimentul de nedreptate care îmi arde în piept. Am făcut lucruri foarte bune pentru firma aia. Am câștigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ca și cum n-aș fi fost. — Cu cât o frămânți mai mult, cu atât mai bună o să fie pâinea, spune Iris, care se apropie de masă zâmbind. O simți cum se încălzește și devine elastică în mâinile tale ? Mă uit la aluatul dintre degetele mele, dar nu mă pot conecta în nici un fel la el. Nu simt senzațiile despre care vorbește. Simțurile mele nu sunt aici. Mintea îmi glisează haotic, ca o pasăre pe gheață. Reîncep să frământ coca, cu și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
revin la prezent. Vreau să simt iar mulțumirea pe care am simțit-o ultima dată când am fost aici ; senzația aia de simplitate și de pământesc. Dar îmi cam pierd ritmul ; înjur printre dinți de frustrare în timp ce degetele mele prind aluatul. Mă doare partea superioară a brațelor ; pe față îmi curge sudoarea. Și zbuciumul din sufletul meu nu face decât să se întețească. Cum de au îndrăznit să mă șteargă cu totul ? Am fost un avocat bun. Am fost un avocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
stăpânire pe mine. Cred că ai frământat destul, spune, luându-mi coca din mână și aranjând-o în formă rotundă. — Și acum ? zic, încercând să-mi iau un ton cât mai firesc. O punem în cuptor ? — Încă nu. Iris pune aluatul înapoi în lighean, pe care îl pune pe aragaz. Acum așteptăm. — Așteptăm ? Mă holbez la ea. Cum adică așteptăm ? — Așteptăm. Acoperă ligheanul cu un șervet. O jumătate de oră, e destul. Îți fac un ceai. Dar... ce așteptăm ? — Să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-o fi. De fiecare dată când desfac o păstaie e ca și cum aș găsi un șir de bijuterii verde deschis. Și, când duc una dintre acestea la gură, e... Ei, OK. Trebuie gătite. Câh. Când termin cu fasolea, frământăm din nou aluatul. Îl aranjăm în formă de franzele, le punem în tăvi de copt, după care trebuie să mai așteptăm încă o jumătate de oră, ca să crească iar. Dar nu știu de ce, de data asta nu-mi mai pasă. Mă așez la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zdrăngănesc cu tăvile. Dacă are nevoie de mine să vină ea. În cele din urmă, apare în ușa bucătăriei, îmbujorată de nervi. — Samantha, te-am strigat ! — Serios ? Ridic ochii nevinovată de la untul pe care-l tai bucăți pentru a face aluat de pateuri. Nu te-am auzit. — Ne trebuie un sistem din ăla cu clopoței sau așa ceva. Pufnește nervoasă. E ridicol să trebuiască să mă opresc din ce fac. — Ce dorești ? — Nu mai am apă în carafă. Și aș vrea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un moment. Da, sigur, Mavis. Și Trudy. Ne vedem mai târziu ! Lasă receptorul jos. Încă două invitate la dineul de binefacere ! — Aha, Mă uit la ceas. Păi ar cam fi timpul să mă apuc. În clipa în care îmi scot aluatul de pateuri, telefonul sună iar și Trish oftează. — Dacă sunt alți invitați întârziați... Alo ? În timp ce ascultă ce i se spune, expresia i se schimbă și acoperă receptorul cu mâna. — Samantha, șoptește. E o companie de publicitate. Ai vrea să apari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-i cu tine aici ? — Sunt aici ca să te conving să te întorci. Evident că de-aia e aici. Trebuia să-mi dau seama. Nu mă întorc. Scuză-mă. Iau mătura și fărașul și încep să mătur făina și bucățile de aluat de pe jos. Dă-te puțin, te rog. — A. Da. Guy se dă stingher din calea mea. Arunc mizeria la coș, după care scot sosul de sparanghel din frigider, îl torn într-o cratiță și îl pun pe un foc mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu șuncă, ciuperci și pepperoni. Nu-mi vine să cred că asta o să mîncăm. Vreau să spun că nu sînt nici măcar niște pizze care să arate bine. Nu sînt nici măcar pizze gourmet, cu anghinare prăjită. SÎnt doar niște felii de aluat ieftin, pe care e pus niște cașcaval congelat și pe care sînt aruncate cîteva toppinguri destul de respingătoare. — Perfect, spune Jack cu un surîs. Ia o gură mare, apoi se caută În buzunar. Uite, ăsta trebuia să fie cadoul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să stau cu picioarele în apă... ARTUR: Și mie. GUFI (Jovial, fericit.): Chiar așa? ARTUR: Dacă vă spun... GUFI: Și nu vi se pare că pe vremea aceea... apa... era altfel? ARTUR: Era mai verde și mai groasă... Ca un aluat. GUFI: Extraordinar! Și eu am aceeași senzație. Dar iarba, iarba nu vi se pare că era și ea... altfel? ARTUR: Iarba? Era mai subțire și mai înaltă. GUFI (Extaz.): Dar câinii? Câinii cum erau? ARTUR: Câinii? Erau mai scurți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dau seama. Nu ești nebun. Ești prost. ARTUR: Vreau și baldachin. GUVERNATORUL: Ne sugi sângele, asta e. Tu nu vezi că toate ușile și toate ferestrele sunt bătute în cuie? Tu nu vezi că toți stau înfundați până la genunchi în aluatul ăsta negru din care-mi fac eu urmele la galoș? Nu vezi cum s-au topit acoperișurile și s-au scurs în canal? N-ai trecut pe străzi, n-ai fost în parcul municipal? N-ai văzut că n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care se îmbinau perfect și nu duceau nicăieri. La un interviu (pe care Calomfir evita să și-l reamintească), i se pusese întrebarea „ce susțineți dumneavoastră, în definitiv?”. Maestrul a replicat imediat, servind pe tavă opt concepte clare. A adăugat aluatul conectorilor frazali, a mai pigulit pe ici pe colo, a verificat dacă expunerea nu contrazicea vreun principiu al logicii și, în final, a zâmbit. După plecarea reporterului nu și-a mai adus aminte care erau conceptele. A căutat interviul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
signora. Tot nu vrei să-mi spui secretul? Ea zâmbi, și Brunetti văzu că-și mai pierduse un dinte, din față din partea dreaptă. Mușcă dintr-un fursec, simți dulceața dându-i năvală În gură. Migdale măcinate, zahăr, cel mai bun aluat pentru fursecuri și Încă o porție de zahăr. Următorul avea fistic măcinat. Al treilea era cu ciocolată, iar al patrule explodă de cremă pentru fursecuri. Luă o mușcătură din al cincilea și puse jumătate din el Înapoi În farfurie. — Mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Așa sper. Nu vreau să petrec o oră stând acolo afară și așteptându-l dacă nu vine. — Vreți să vă Însoțesc, domnule? se oferi Vianello. — Da, cred că aș vrea, spuse Brunetti, dându-și seama că nu era plămădit din aluat de erou. Dar apoi adăugă, mai practic: Dar probabil că-i o idee rea. Își va instala prieteni la ambele capete ale pasarelei și nu există nici un loc la capete unde să poți sta fără să fii văzut. Pe deasupra, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care se întâlnise la prima răscruce de drumuri. Intră, te rog! Cred că ai venit pentru tartă! zâmbi ea și îi întinse o farfuriuță de aur pe care era așezată o felie de tartă. Chiar când buzele Soniei au atins aluatul dulce și pufos, auzi o voce melodioasă care-i striga numele. Era mama. Sonia deschise ochii și își dădu seama că totul fusese doar un vis. Dar era cel mai frumos vis al ei.
Călătorie în pădurea fermecată. In: ANTOLOGIE:poezie by Oana-Maria Nuţu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_684]
-
de supă de linte. Este Sfatul Lunii în La Gunoi! - desigur, în sensul de recomandare utilă. Ca să nu mai umplem gropile de gunoi. E grozav, nu? Apoi a rupt o bucată din pâinea tubulară pe care Jake o cocea îndesând aluatul în cutii goale de fasole. Mama lui Alice și-a îndreptat atenția asupra fostelor recipiente de brânză care serveau drept castroane de supă. Presupun că și asta e tot ideea lui Jake. Alice se simțea iritată. —Haide, mamă! N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
unui surprinzător de bogat zăcământ de țiței și gaze naturale. Investitori de Înalt rang, de prin toată lumea, sau năpustit, asupra acelui zăcământ, mai rău decât muștele pe un hoit. Avuția pecuniară a eroului nostru creștea, clipă de clipă, asemeni unui aluat pentru cozonaci. Și creștea. Și creștea. Dodu Scoruș s-a hotărât să-și ducă viața În singurătate. S-a hotărât, În același timp, să-și alcătuiască un corp de pază și protecție personală, numai din femei, dintre cele mai vestit
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
au fost, cei doi Bulai, bogați. Ba, ai putea spune, că, mai-mai nu aveau după ce bea un pahar cu apă. Cu timpul, Însă, experiența li s-a dilatat, devenind un fel de drojdie, cu al cărei ajutor, gospodinele Își cresc aluatul, atunci, când vor săși facă plăcinte, ori gogoși, ori pâini de casă, ori cozonaci. Lumea li se adresa cu multă Încredere: și medicului și profesoarei. Le respecta munca, meseriile, și, ca urmare, le recompensa cu vârf și Îndesat, serviciile prestate
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Asta este datoria lui... - De acord, fata mea, dar știi bine că alți doctori abia se uită... Alții așteaptă și câte o atenție mai întâi... Bine, știu ce vrei să spui, dar eu nu generalizez. Omul acesta este din alt aluat... Și am mai înțeles ceva, Iuli...Mamă!! ridică Iuliana vocea, întorcându-se cu fața de la chiuvetă în semn de atenționare. - Te superi degeaba... Nu am citit în ochii lui nimic supărător, nimic jignitor. Te respectă, mă respectă, vorbește frumos, dar
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a reînnoda firul acelei mari intuiții care a schimbat pentru totdeauna felul de a fi creștini și, în cazul nostru, de a fi dăruiți lui Dumnezeu prin viața consacrată sau prin intermediul ordinului sacru: să stai în mijlocul celorlalți precum drojdia în aluat, renunțând cu totul la atitudinea clericală a imunității și a privilegiului care generează condițiile esențiale ale oricărei forme de abuz. Din acest motiv ar fi frumos să cerem - pentru apropiatul centenar de la moartea fratelui Charles - canonizarea sa, chiar și în lipsa
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]