3,081 matches
-
multă grijă momentul și a încercat să facă rugămintea lui să pară absolut întâmplătoare. Dar n-a izbutit să-și stăpânească tremurul din glas, și a simțit că în cuvintele acelea pe care le dorise joviale și prietenești se strecurase amărăciunea geloziei. Nu se așteptase ca Strickland să-l asculte pe loc și să-și facă imediat pregătirile de plecare. Dar cel mai puțin se așteptase la hotărârea soției lui de a se duce cu Strickland. Am văzut că acum regreta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la gura ei în căutarea unei expresii care să-mi dea cât de cât o idee despre ceea ce simte. I-am urmărit ochii să văd cât de cât o scânteie care să-mi spună adevărul, vreo sugestie a derutei sau amărăciunii. I-am cercetat fața și fruntea în căutarea vreunei cute care să indice o emoție puternică. Dar chipul ei era o mască pe care nu puteai citi nimic. Mâinile îi stăteau nemișcate în poală, una peste alta. Știam că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să afli dumneata. Emoția de pe chip i se stinsese. Ultimele cuvinte le rostise cu răceală. - Ai spus ceva de o ultimă călătorie, zise Dante căzut pe gânduri. Florența devenea un punct de trecere obligatoriu către sfârșit, se gândi el cu amărăciune. - Am mai călătorit pe pământurile necredincioșilor. Dar rana pe care am căpătat-o mi-a afectat În ultima vreme capacitatea vizuală a ochiului drept. Și, prin acea misterioasă simpatie care leagă organele Îngemănate, afecțiunea unuia se extinde Încetul cu Încetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vârful limbii. În timp ce vorbea, continua să urmărească mișcările combatanților, care acum se deplasaseră În cealaltă parte a pieței, roind pe ulițele laterale. - Orașele sunt niște animale mari, asemănătoare Întru totul cu animalele acelea mai mici care le locuiesc, zise cu amărăciune. - Și sunt lovite de aceleași crime. Se poate Înjunghia un oraș, așa cum se Înjunghie un om, insistă filosoful. Dante Îl fixă. - Așa e. Iar soarta a vrut să mă pomenesc că cercetez tocmai o crimă. Moartea a trecut pe la hanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se trădase. Și o doză bună de noroc. Dacă ar fi sosit doar cu câteva clipe mai Înainte, Își reproșă priorul, poate că ar fi putut evita măcelul. Norocul părea să fi dispărut de pe cerul său, se gândi el cu amărăciune. Morții de pe corabia misterioasă, experți În mecanică. Și apoi Guido Bigarelli, sculptorul blestemat, arhitectul lui Frederic al II-lea. Și Rigo, tâmplarul. Iar acum Fabio, un matematician. Cineva ucidea oamenii legați Într-un fel misterios de un plan ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ci În acelea luminoase ale cunoașterii. Urcă În chilia mea: e ceva ce vreau să-ți arăt. Și apoi, bunii călugări m-au servit cu vin din podgoria lor. O cupă Îți va scoate praful din gât, și poate și amărăciunea din suflet. Chilia lui Arrigo era mobilată cu aceeași simplitate ca aceea a poetului. Dar, spre deosebire de aceasta, era plină de codice prețioase. Vreo cincizeci de volume erau Împrăștiate pretutindeni, În parte aliniate pe un raft din lemn de stejar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
plină cu florini. Nu a fost mâna unui hoț aceea l-a omorât, ci mâna răzbunătoare a servitorului. Dante făcu o grimasă dezamăgită. Dacă străjerii puseseră mâna pe acel nevinovat, nimic nu-l mai putea salva, se gândi el cu amărăciune. Nici măcar autoritatea sa de prior, care se apropia oricum de scadență. Văzu Într-un colț covorul de rugăciune al nenorocitului, cu cartea deasupra. Luă codicele, continuând să privească În jur. Cel care Îl ucisese pe mechanicus, cu două lovituri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Bernardo nu s-ar fi temut pentru bunurile sale. Poate credea că nici un hoț nu putea fi interesat de niște foi scrise sau că, Într-un oraș de hoți, nimeni nu voia să Își Însușească știința, se gândi Dante cu amărăciune. Într-adevăr, În cameră nu era nimic care să fi putut fi furat. Doar un cufăr modest lângă pat, cu câteva boarfe croite grosolan. Probabil Bernardo Își părăsise În grabă lucrarea la care trudea: Res gestae Svevorum. Pe masa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
le-a uzurpat, Îi replică celălalt, sumețindu-se cât era de mic. Colegii domniei tale mi-au dat ordin să acționez, după ce au acordat audiență Sfintei Inchiziții, la palat. De aceea sunt aici și oamenii papei... Dante Își plecă fruntea, cu amărăciune. Acum, când mandatul său era pe punctul de a expira, corbii se umflau În pene. Trebuia să fie mai precaut. Iar după miezul nopții, avea să fie vital să nu trezească suspiciuni. În momentul acela, arbaletierii, după ce Își terminaseră laborioasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unui planetariu orbitor. Își redeschise ochii și, din nou, strălucirea cupei, pe care nu o lăsase din mână, i se impuse În minte. Se gândi la opera lui, Încă neterminată. Dovadă evidentă a limitelor sale de poet, Își zise cu amărăciune. Putea fi oare aceea soluția atât de căutată pentru paradisul lui? O cupă imensă de aur, aceeași cu a sacrificiului lui Frederic, dar vastă cât o mie de ceruri, unde sufletele fericiților ar fi Înotat, scăldându-se Într-o eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o observai de departe, ea i-o făcuse, din catifea și cu căptușeală din blană de iepure, dăruindu-i-o când împlinise șapte ani. Belle de jour își strânsese cordonul de la haină, își pusese mănușile și apoi dispăruse iute țopăind. Amărăciunea te ucide. Foarte repede. La fel și vinovăția, pe cei care sunt morali. Adălaïde Siffert a urmat-o pe fina ei la cimitir. Douăzeci și două de zile au fost între înmormântările lor. Nici un minut în plus. Iar de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
violentă le-ar fi strâns petalele de catifea, vrând să le sufoce. Preotul vorbise despre aceste din urmă flori cu o voce schimbată. Nu mai era vocea unui preot. Dar nici cea a unui horticultor. Vocea unui om plin de amărăciune, a unui om rănit. L-am oprit cu un gest când se pregătea să rostească cu voce tare, în camera întunecată, numele acelei flori. Nu voiam să aud acel nume. Îl știam prea bine. Îmi zvâcnea în cap de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
este viața mea adevărată, iar ceea ce mă așteaptă ziua e numai un coșmar. Nu mai suport să nu fiu în brațele tale. Te îmbrățișez pe cât de tare te iubesc. A ta, Lyse. Pe măsură ce timpul trecea, scrisorile tinerei învățătoare prindeau culorile amărăciunii, depresiei, uneori ale urii. Ea, pe care o văzusem întotdeauna cu un zâmbet luminos întipărit pe chip, având pentru oricine un cuvânt bun, era cea cu inima plină de fiere și de durere. Scrisorie ei exprimau tot mai mult dezgustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-mi rămână ca o amintire splendidă, pitită bine În suflet. AMORY: Da, femeile procedează În felul ăsta... nu și bărbații. Mi-aș aduce mereu aminte nu de frumusețea pe care a avut-o visul cât timp a durat, ci de amărăciunea lui - de Îndelunga lui amărăciune. ROSALIND: Nu spune asta. AMORY: Toți anii În care să nu te văd, să nu te sărut niciodată - doar o poartă Închisă și zăvorâtă. Nu ai curajul să devii soția mea. ROSALIND: Nu, nu, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
splendidă, pitită bine În suflet. AMORY: Da, femeile procedează În felul ăsta... nu și bărbații. Mi-aș aduce mereu aminte nu de frumusețea pe care a avut-o visul cât timp a durat, ci de amărăciunea lui - de Îndelunga lui amărăciune. ROSALIND: Nu spune asta. AMORY: Toți anii În care să nu te văd, să nu te sărut niciodată - doar o poartă Închisă și zăvorâtă. Nu ai curajul să devii soția mea. ROSALIND: Nu, nu, voi urma calea cea mai grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la cursul vieții sale, la toate strălucirile și ochiurile de apă murdară ale acesteia. În primul rând, continua să se teamă - nu teamă fizică de data asta - de oameni, prejudecăți, nefericire și monotonie. Dar În adâncul inimii sale pline de amărăciune se Întreba dacă de fapt era mai rău decât omul acela sau decât celălalt. Știa că, În ultimă instanță, putea să ajungă la constatarea sofisticată că propria-i slăbiciune nu era decât produsul Împrejurărilor și al mediului; că adesea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
va învârti cu Sophie pe ringul de dans. Termosul e în pericol să se spargă, viața‑i frumoasă, dar acuși o să‑i strice mama tot cheful, când o să înceapă să vorbească de politică și o să insufle o doză nouă de amărăciune în teancurile ei de plicuri foșnitoare. Luna viitoare s‑ar putea să primească o slujbă mai bine plătită, la un birou, care vrea s‑o angajeze permanent ca ajutor de contabil. Iat‑o deja pe mama, lovește tastele mașinii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
naibii în Spreewald, eu am fost ăla care a sărit la interval pentru el. Eu am fost ăla care a considerat că, în ciuda lipsei lui bizare de entuziasm față de naziști, era încă un polițist bun. Am clătinat din cap cu amărăciune și am înjurat din nou. Când l-ai văzut ultima dată? — Aseară, pe la 8. L-am lăsat în parcarea din spate de la Metropol, în Nollendorfplatz. — Lucra? — Da? — Ce anume făcea? — Pândea pe cineva. Nu, ținea pe cineva sub observație. — Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
eram singurii rămași în bar, ceilalți fiind puși pe fugă de înjurăturile neîncetate ale lui Gauleiter. Un alt chelner veni să ne șteargă masa și să ne golească scrumiera. Întotdeauna face așa de urât? l-am întrebat. Chelnerul râse cu amărăciune: — Asta? Asta nu-i nimic, zise el. Trebuia să-l vedeți acum zece zile, când s-au terminat în sfârșit mitingurile Partidului. A făcut praf locul ăsta. — Atunci de ce îl mai lăsați să vină aici? zise Korsch. Chelnerul se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
M-am așezat obosit și m-am întins spre sertarul de la birou și spre sticla pe care o păstram acolo: — Din nefericire, are dreptate, am zis, umplând două pahare. Am întâlnit privirea întrebătoare a lui Korsch și am zâmbit cu amărăciune: — Să acuzi de crimă un polițai din Berlin... am râs eu. Rahat, ai putea la fel de bine să începi să arestezi bețivi la festivalul de bere de la München. 13 Duminică, 25 septembrie — Herr Hirsch e acasă? Bătrânul care răspunse la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
m-am gândit că aș putea foarte bine să o iau din loc înaintea orei de vârf spre vestul orașului. La casa de pe Herbertstrasse erau zugravii când am ajuns, iar slujnica de culoare a lui Frau Lange se plânse cu amărăciune despre oamenii care veneau și plecau tot timpul, astfel încât ea stătea numai în picioare. N-ai fi crezut asta când te uitai la ea, căci era chiar mai grasă decât mi-o aminteam. — Va trebui să stai mata aici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că ea n-a mai ajuns. Mâna lui Hildegard o căută pe a mea, iar eu i-am strâns-o consolator. Vogelmann înclină din cap: — Aproape o lună, înseamnă, zise el reflectând adânc. Și poliția...? — Poliția? am repetat eu cu amărăciune. Poliția nu face nimic. Nu se aude nimic din partea lor. Nu e nimic în ziare. Și totuși umblă zvonul că și alte fete de vârsta Emmelinei au dispărut. Am făcut o pauză: Și că au fost omorâte. Asta este aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și gros: — Triunghiul roz te paște, grăsuțul meu, zise el. Un triunghi roz și închisoarea, dacă scrisorile către Kindermann, prietenul tău care mângâie cururi, au ceva de zis. Lange îndepărtă mâna lui Becker de la gâtul său și îl privi cu amărăciune la el: — Nu știu despre ce vorbiți, șuieră el. Triunghi roz? Ce înseamnă ăla, pentru numele lui Dumnezeu? — Paragraful 175 din Codul Penal German, am spus eu. Becker cită secțiunea din memorie: — „Orice bărbat care se complace în activități indecente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
apropiat de Himmler. Știe prea multe. Heydrich strânse din buze: — Otto Rahn, pe de altă parte, este doar un simplu gradat. Nu cred că Reichsführer-ul se va supăra dacă i se va întâmpla vreun accident. Am clătinat din cap cu amărăciune: — Ei bine, cel puțin, există un sfârșit pentru micul lor complot murdar. Cel puțin vom fi scutiți de un alt pogrom, măcar pentru o vreme. Heydrich părea acum să nu se simtă în largul său. Nebe se ridică și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei ce caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care lasă urme. Băiatul cu forme feminine delicate - Lucrețiu nu exclude ipoteza unei povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]