6,661 matches
-
de litere negre pe fond cenușiu, uniformă ca o armată de șoareci; dar fii atent să nu cadă pe ele o lumină prea puternică și să nu se reflecte pe albul crud al hârtiei, rozând umbrele caracterelor tipografice, ca la amiază, în sudul Italiei. Încearcă să prevezi acum tot ce ți-ar putea evita întreruperea lecturii. Țigările la îndemână, dacă fumezi, scrumiera. Ce mai e? Vrei să faci pipi? Asta tu știi. Nu doar că aștepți cine știe ce lucru deosebit de la cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sufăr mai ales de o eczemă plictisitoare, ce mă abate de la orice tentativă de a fi sociabil. Schimb din când în când câteva cuvinte cu meteorologul, domnul Kauderer, când îl întâlnesc la observator. Domnul Kauderer trece pe acolo întotdeauna la amiază, ca să noteze datele înregistrate. E un bărbat înalt și uscat, cu fața întunecată, ca un indian din America. Sosește pe bicicletă, privind fix înaintea lui, ca și cum ar avea nevoie de toată concentrarea ca să se poată ține în echilibru pe șa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
garajului se vedea un pâlc de arbuști țepoși ițindu-se din vegetația uscată, iar ceva mai încolo, ca niște insulițe înălțându-se dintr-o mare gri-verzuie, delușoarele izolate care se întindeau spre Odi. Era dimineața târziu și aerul era nemișcat. Spre amiază avea să fie o pâclă de arșiță care va face dealurile să pară că dansează și tremură. Atunci va merge acasă să ia prânzul, fiindcă va fi prea cald ca să mai lucreze. Va sta în bucătăria sa, care era cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mari. Femeia zâmbea strâmb, cu capul înclinat, în ciuda greutății cerceilor și a disconfortului evident provocat de colier. Domnul J.L.B. Matekoni și Mma Ramotswe parcară vizavi, la umbra unui salcâm. Întârziaseră puțin și căldura după-amiezii își făcea deja simțită prezența. Până-n amiază, orice vehicul lăsat la soare avea să fie aproape imposibil de atins, cu banchetele prea fierbinți pentru pielea pasagerilor și cu volanul ajuns un inel de foc. Umbra avea să împiedice toate aceste neplăceri și sub fiecare copăcel se cuibăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să meargă și singură. Ar putea fi periculos, o preveni el. Ai putea avea nevoie de protecție. Îi înlătură obiecțiunile. — Periculos, unchiule? De când e așa un mare pericol să stai de vorbă cu două servitoare, în centrul Gaborone-ului, ziua în amiaza mare? El nu știu ce să-i răspundă, dar, totuși, o privi neliniștit când îl lăsă în mașină și înaintă pe aleea lăturalnică spre poarta din spate. O văzu cum ezită în fața clădirii micuțe cu pereții văruiți, unde stăteau servitorii, până să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și mai tainică dintre peșterile sale. Marea, veșnică furnizoare din care adeseori credea că s-a născut, căci de ea erau legate primele lui amintiri, Îi oferea pești, languste, raci și broaște-țestoase cu care să se Îndestuleze, Îl răcorea În amiezele caniculare În care soarele te lovea drept În moalele capului, Îi trimitea nori de furtună care să-i umple cu apă dulce rezervoarele, ba din cînd În cînd Îl mai și răsfăța cu vreun cadou neașteptat, venit din alte lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să-i răcorească puțin nenumăratele răni, iar sarea să ajute la cicatrizarea lor. Trei zile și trei nopți stătu În golful care de atunci avea să-i poarte pentru totdeauna numele, incapabil să se Întoarcă la refugiul său, cu toate că la amiază milioane de muște care proliferau pe lîngă coloniile de foci veneau nerăbdătoare să se hrănească din bubele lui. Fură zile de adevărat martiriu, orele În care Își pierdea cunoștința și avea coșmaruri cumplite alternînd cu cele de luciditate și insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pasiune și aproape cu disperare, iar ea Îi repetă de mai multe ori că Îl iubea, că era a lui, că nu putea exista nimic mai minunat decît acele momente. Adormiră mulțumiți și vlăguiți, dar a doua zi, aproape la amiază, Germán de Arriaga descoperi, stupefiat, că Niña Carmen plecase În zori. Alt bărbat, cu mai puțin entuziasm sau experiență, poate că ar fi sfîrșit prin a se sinucide, căci trăi zilele cele mai exasperante, goale și dureroase din Întreaga lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu lovituri de tun pînă le Împrăștie mațele la jumătatea drumului. Cincisprezece minute mai tîrziu, tăcerea puse stăpînire pe insulă și miile de păsări marine Începură să se Întoarcă, tremurînd, la locurile lor. CÎnd Niña Carmen se trezi, după ce trecuse amiaza, descoperi că era lungită pe un pat grosolan, goală și legată cu un lanț lung terminat la capăt cu un cîrlig care fusese Înfipt În mijlocul unei peșteri imense, cu pereți Înalți și lumină difuză. Îi trebui multă vreme ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
curgă pe față și pe gît, căci era pe deplin convins că, dacă nu-și recăpăta puterile, nu avea să fie În stare să-și Învingă dușmanul. Zorii zilei Îl surprinseră pe cînd se Întorcea la refugiul unde reuși spre amiază, cînd fluxul Începuse să se retragă, să doarmă pe săturate pentru prima oară În patruzeci și opt de ore. În cea de-a opta zi, Oberlus Începu să se enerveze. Verificase insula pas cu pas, fără să uite nici o peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
era să vadă că funia de la pupa rămînea În urma lor, ceea ce Îi arăta că mai cîștigase un metru din cei o mie de kilometri care-l despărțeau de țintă. - N-o să ajungem niciodată, comentă Niña Carmen În arșița toridă a amiezii, la sfîrșitul primei săptămîni. În fiecare clipă am impresia că Insula Hood va apărea din nou În spatele tău. Nu Înaintăm. - Ba Înaintăm, o contrazise Oberlus, convins. Înaintăm Încet spre est, deși curentul ne deviază spre sud. - Și pe noi ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un fel de temenea. Era un hotelier care știa să-și facă meseria. Din păcate trăia într-un loc care nu prea avea clienți care să-și dea seama de calitățile lui. A dormit neîntors și a doua zi la amiază l-a întrebat pe Ali Mehmet dacă ar putea tocmi o căruță care să-l ducă la Sarichiojd. Turcul a clătinat din cap, nu că ar fi greu, dar nu vedea ce-ar căuta un domn din București tocmai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cine vrea să-l știe să stea de vorbă cu el. Pe dumneata asta nu te interesează. Păcat, domnule, păcat, că ești un client bun. Dar n-ai de ce sa te temi, în Medgidia nu se omoară oamenii ziua în amiaza mare, iar cu dumneata n-are nimeni nimic." Tot drumul spre București s-a gîndit cum să-și întocmească raportul care să fie scurt, clar și convingător. N-a reușit pentru că a adormit din pricina căldurii și l-a trezit controlorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sacrificiu pentru un țel măreț, dar nu reuși să scoată nici un sunet. August Stoicescu arătă cu degetul hîrtia de pe masă, avea ochii lucioși, de antracit, puteai să vezi stelele nopții prin ei, ca prin gura unei fîntîni adînci, ziua, în amiaza mare, arătă către hîrtia țeapănă, acoperită cu scrisul ordonat și plin de ascuțimi al maiorului, "Subscrii, domnule adjutant?" Radul Popianu s-a făcut palid. Nu era pregătit pentru așa ceva. Își subestimase adversarii, dacă erau cu adevărat adversari. Trebuia să cumpănească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
devenise mai apăsător. Brusc negustorii înstăriți au fost scoși din breaslă și prăvăliile lor au trebuit să-și fixeze un orar care să nu facă concurență celorlalte dughene. După aceea nici n-au mai fost lăsați să apară ziua în amiaza mare pe ulițele din centrul Vladiei, așa că și prăvăliașii au trebuit să-și ducă tejghelele în camerele din dos, se intra la ei prin grădină și după două săptămîni și-au luat calabalîcul și s-au mutat cu totul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a fost ucis, dar scopul principal al venirii mele este de fapt să vă avertizez că mîine dimineață Vulturul Alb va începe acțiunea. Mîine dimineață la ora șase, șase și jumătate tot Bucureștiul va fi sub controlul măscăricilor. Iar spre amiază în Vladia va ateriza Salvatorul Patriei, domnul Caraiman. Nu știu ce părere aveți, dar nu cred că l-ați trimis pe Bîlbîie să moară fără să vă intereseze ce se va întîmpla dacă puterea intră în mîinile lui Caraiman." Mihail deveni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub o streașină, fulgerele luminează priveliștea serii, bubuitul tunetelor răsună până În zănoagă. E vară, soarele dogorește, iar geometrii noștri (acum e cu unul, Dragović) se Întorc pe la amiază, ajunși În fața unei case (strada și numărul) bat la poartă, cer o cană cu apă. Iese o fată, le Întinde un urcior cu apă rece de izvor, ca‑ntr‑un cântec popular. Fata asta nu e alta decât - ați ghicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ai fi fugit; dacă nu ai fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci când se‑ntunecă În pădure. Într‑o pădure de stejari, atât de deasă, Încât razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă câte‑o frunză unduitoare, parcă ezitând, cade agale pe pământ, ca un strop sângeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n‑are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trandafiri agățători, abia izbutind să zică de trei ori cucu; acele ceasuri arătau orele trei, prăvălia târgovețului arădean Rosenberg se deschisese doar cu câteva clipe Înainte, dar cumpărătorul nostru, sau poate posibilul cumpărător, intrase primul În prăvălie În acea după‑amiază. Lăsă, așadar, pușca (zicem noi că nu fără părere de rău) și luă În mână un bici care se afla Într‑un colț cu Încă cinci‑șase identice, toate din bambus, de aceeași lungime și la același preț, Îl Înșfăcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
izul cărților legate În piele era Înăbușit de lemnul santalului care ardea În menore de bronz, suveniruri de la un pelerinaj. Se Întoarse la crâșma „Corona“, comandă gulaș și o stacană de bere, apoi se adânci În rescrierea manuscrisului. Cam pe la amiază avu În față manuscrisul cu tema biblică din titlul său Drumul În Canaan, transcris de mâna sa cu slove mari. După care luă exemplarul masacrat al manuscrisului și‑l azvârli Într‑o sobă impunătoare, aidoma unei catedrale cu o ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
social: de religie ortodoxă, monarhist constituțional, antibolșevic, În timpul războiului civil, ordonanță la colonelul de artilerie Dragomirov, omițând Însă un detaliu minor, acela al primului contact telefonic, de aceea Graves va rezuma pentru cititori conținutul primei lor discuții dintr‑o după‑amiază, În barul hotelului „Royal“ (cel din centru), discuție care durase de la cinci până la zece seara: „Un fost ofițer al Ohranei, refugiat la Constantinopol, va ajunge să‑și vândă și avuția de cărți vechi. Printre ele se afla și o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aproape insesizabil de încuviințare îl făcu să-i bată inima mai tare ca oricând și, după o scurtă pauză, interlocutorul sau îl întreba din nou: — Ce vânturi vei avea în iulie, daca te afli la nord-vest, dincolo de Primul Cerc? — Până la amiază, nici unul. Apoi ar trebui să se ridice un slab Maoa’é dinspre răsărit, care, după apusul soarelui, se va muta spre sud, transformându-se într-un Maoa’é Tavara, care va bate în rafale până când Lancea Zeului Oró va dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
buzele lui Miti Matái, iar pentru emoționatul Tapú Tetuanúi această echivala cu trecerea primului prag al paradisului, căci simplul fapt că aceasta ființă superioară era dispusă să-i pună încă o intrebare dovedea că, până în acel moment, răspunsese corect. Este amiază, insistă Miti Matái, iar pe deasupra capului tău zboară o fregată către sud. Ce concluzie tragi din asta? —Nici una. Probabil caută un banc de pești și la ora asta nu contează dacă zboară spre sud sau spre nord. Inspiră adânc. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
căutăm protecție împotriva atacurilor unui rechin alb, răspunse Miti Matái, înclinând ușor capul. Vă rugăm să ne acordați ospitalitatea voastră până când va trece pericolul. —Un rechin alb! se alarmă celălalt, schimbându-se la culoare. Cand v-a atacat? —Ieri la amiază. De atunci nu l-am mai văzut, dar cu Teatea Maó nu se știe niciodată. —Știu, recunoscu bătrânul. De unde veniți? —De pe Marara. Suntem o expediție de pedepsire, în căutarea unor sălbatici care ne-au atacat insula. Navigatorul-Căpitan îl privi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
În nici un caz, răspunse Navigatorul Căpitan, sigur pe el. Locul ăla este înspre sud, în timp ce noi ne-ndreptăm spre nordvest, astfel că, în curând, căldura va deveni atât de insuportabila, încât nici păsările nu-și vor mai lua zborul la amiază, iar apele vor deveni complet nemișcate, căci nici Mara’amú nu-ndrăznește să pătrundă într-un asemenea infern. Și ce-o să facem atunci? —O sa vâslim. O să ne petrecem nopțile vâslind și zilele odihnindu-ne și te asigur că va veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]