964 matches
-
asemenea celor două lacrimi ce mi s-au rostogolit pe obraji. De-a lungul șinelor rămase goale, soarele își scăpăra argintul. „Prietenul” meu - scriitorul acela care întinde pelteaua ideii literare pe câte-o sută de pagini, juisând în poala stearpă amorții - mă surprinde traversând stradela și râde fiindcă țin pe Rex în brațe. Înciudat că-i stârnesc buna dispoziție, dau drumul câinelui ca și cum aș fi fost prins cu mâna în buzunarul altuia. Gura mi se strâmbă într-un zâmbet de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lui Beth, aproape de suprafață, fluturând; era exact sub el, În afara de ea nu mai avea pe nimeni, așa că, fără să ezite, se aruncă În apa Întunecată. Îi venea să țipe din pricina șocului termic; Își simți plămânii sfâșiați. Întreg corpul Îi amorți instantaneu și timp de o secundă fu cuprins de o paralizie cumplită. Apa Îl răsucea și-l azvârlea cu puterea unui val uriaș; Îi lipsea forța necesară pentru a i se Împotrivi. Se izbi cu capul de fundul habitatului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
rotea ca pe un fulg, În cercuri. O atinse pe Beth, apoi o pierdu. Apa continua să-l răsucească. Reuși s-o apuce de ceva, de un braț parcă. Aproape că-și pierduse cunoștința, se simțea mai greoi și mai amorțit O trase de braț. Deasupra văzu un cerc luminos: trapa. Dădu din picioare, dar i se părea că stă pe loc. Cercul nu se apropia. Se zvârcoli din nou, trăgând de Beth ca de o greutate inertă. Poate că deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În jos, cumpănind fiecare mișcare, căutând următoarea țeavă, următoarea denivelare de care să se agațe. Era ca și cum ar fi urcat un munte În sens invers: dacă-și dădea drumul, ar fi „căzut“ În sus și ar fi murit. Mâinile Îi amorțiseră de mult, mișcările i se Încetiniseră din pricina frigului. Plămânii Îi ardeau. Mai avea foarte puțin timp la dispoziție. Ajunse la bază și se strecură sub Cilindrul D, bâjbâind pe Întuneric și orbecăind după sas. Se mișcă până la Cilindrul A și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și nu mai pot strînge. Vîntul mă sperie și zgomotele lui sînt clopotele singurățății finale. Adorm mereu și mă trezesc după o clipă și mai înspăimăntat: „-E moartea Uite-o! Acum!“. Somnul se întrerupe lucid de inutilitatea visului dar trezirea amorțește în visare. Și adorm și tresar și tot așa.... Și dacă întunericul mă învelește cu veninul liniștii, la vederea luminii apar cadaveric. Ochii mei se dilată și obiectele se transformă, devin îngrijorate, vibrînd și ele parcă îmbibate de moarte. Vreau
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o foame albastră. El este mort de o noapte albastră. El este mort pentru că trebuie să-i culcăm REGATUL lui de morți și VERSURI ACADEMICE împrumutate în căutările divinului până la destinația nocturnă a visului. AERUL rece te vinde în regatul amorțit de iubiri. Poetul Sfânt rămâne POET în PATUL lui de tăcere și gând zdrențuit. Răcnește în mine visarea. Răcnește în mine Ochiul de noapte prea trist, prea firav și de atâtea ori înecat. Prin mâluri albastre de Zări, prin mâluri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
trăia exclusiv din ajutorul de șomaj. Și suferea de o dependență de droguri de categorie mijlocie spre grea care trebuia finanțată. Dar mie nu-mi păsa decât de mine. Majoritatea timpului eram pe jumătate beată. M-am gândit să-mi amorțesc durerea și furia îmbătându-mă. Ceea ce însă nu m-a ajutat deloc. Mă simțeam doar pierdută și confuză. Iar apoi, când mă trezeam, în cele câteva minute cât îmi trebuia ca să beau următorul pahar și până când acesta își făcea efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sune. M-am cutremurat și-am crezut c-o să vomit. A răspuns recepționista. Ăăă, aș dori să vorbesc cu James Webster, vă rog, am spus cu o voce tremurândă. Aveam senzația că mi se injectase ceva în buze ca să le amorțească. Au urmat câteva declicuri. O să vorbesc cu el imediat. Mi-am ținut răsuflarea. Nu că felul în care respirasem până atunci fusese prea grozav. Un alt clic. Iar recepționera a revenit. — Îmi pare rău, dar domnul Webster lipsește săptămâna aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Nimeni nu a mai avut niciodată un asemenea caz. SÎnt un detectiv mai bun decît ai fost tu vreodată și nici eu nu am mai avut un asemenea caz. Preston Își lăsă ambele mîini pe el. Ed simți cum Îi amorțesc umerii. — Iartă-mă că ți-am vorbit așa, dar e adevărat. Și am un caz de crimă cu mutilare vechi de cinci ani și legat de cazul Nite Owl care o demonstrează. Victima a fost tăiată exact așa cum au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Ce mă doare mai mult Elena Marin Alexe Îmi trec degetele amorțite prin albeața zorilor, mângâind suflul ascuns al naturii îngenuncheate. Când sărut frunza, simt fiorul efemerului străbătându-mi simțurile. Nu-mi întreb sufletul de ce radiază durere, ci mă cufund în intensitatea ei, ca într-un psalm care răscolește misterul timpului trecut
Ce m? doare mai mult by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83299_a_84624]
-
smucitură pe cealaltă parte și coborând din nou în starea imponderabilă, de amorțeală și vis, și aducând sub lupă aceeași imagine, mărind-o, „da, așa este“, apoi altă imagine cu care făcea la fel. Fără vreo ordine, mintea lui treaz amorțită lucra cu alte criterii. Nu, așteptarea lui fusese zadarnică, n-avea cum să sosească vreo scrisoare, acum era limpede că n-avea cum să sosească, pentru că nimic nu fusese scris. Nu voia. Nu știe încă de ce nu voia, dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
am oprit la marginea apei, savurând o foarte scurtă, dar neprețuită clipă de plăcută așteptare. Apoi am sărit; apoi am țipat. Bazinul nu era încălzit. De ce oare crezusem că este? M-a săgetat un fior de gheață și imediat am amorțit în urma șocului, dar prima mea reacție - nu doar față de senzația fizică, dar și față de chinul mai mare de a fi anticipat o plăcere care ulterior mi-a fost refuzată - a fost să izbucnesc în plâns. Nu știu cât a durat. Tata m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe spatele meu, când m‑a apropiat de el, făcuseră să mă simt mai vie decât În toate acele nesfârșite luni de când lucram la Runway, luni care fuseseră Încărcate doar de frustrare și umilințe și de o extenuare care Îmi amorțea trupul. Poate că de aceea făcea Lily ce făcea, am gândit eu. Bărbații, petrecerile, simpla bucurie de a‑ți da seama că ești tânără și că respiri. Abia așteptam să o sun ca să Îi povestesc totul. Miranda s‑a urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
niște locuitori nou-sosiți la aceste interioare nemișcate, rupte de lume În spatele sistemelor de securitate și al senzorilor. Deșertul exterior al Residenciei Costasol se reflecta În deșertul interior al acestor Încăperi aseptice. Gravitația redusă a acestei planete stranii le-ar fi amorțit creierele noilor locatari și i-ar fi izolat În fotoliile lor, cu privirea agățată de liniile orizontale ale ecranelor tv ca și cum ar fi Încercat să-și stabilizeze mințile. Forțînd o fereastră sau o Încuietoare de ușă, Crawford ar fi rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mașinile părinților lor, apoi se sprijini de platforma din spate, rupînd un pumn de petale din inscripția florală „Sfîrșit“. Se uită la ele cum fluturau În cădere. O dată În viață, Îmi părea obosit, extenuat de responsabilitățile care-l apăsau și amorțit de vastitatea sarcinii ce i se așternea În față, de țărmurile nesfîrșite care așteptau să fie aduse la viață. Apoi se Învioră și mă bătu pe umăr. — GÎndește-te la viitor, Charles. Imaginează-ți Costa del Sol ca pe o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
la engleză, am mai vorbit cu Georgiana la telefon... Nimic deosebit... Dau din umeri, ca și cum nici nu mi-aș fi dat seama cum a trecut ziua. De fapt, știu prea bine cum a trecut ziua de azi, simt acea bucurie amorțită a marii mele întâlniri cu tine, care m-a obosit nemăsurat de mult și m-a făcut să lenevesc în pat mai toată ziua. Bucuria că te am găsit, Edo, și că, găsindu-te, mi-a devenit limpede cum pot
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
albe care se sparg în fulgi ce zboară deasupra mea. închid pentru o clipă ochii. Mă văd înotând cu mișcări ample de bras în marea de sus, din ce în ce mai sus, fără griji, ușoară ca un fulg de zăpadă. Mintea mea e amorțită de o nemăsurată fericire și se însomnorează. Nu știu cât stau așa, cu ochii închiși. — Hei, scularea! aud glasul Georgianei undeva, deasupra mea. Deschid ochii și o văd îmbujorată toată, cu părul ei scurt și creț ud leoarcă și albit de fulgi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dacă se brodea ca mama lor să fie acasă, să se restabilească legătura dintre ei. Dar Bobo refuzase neclintit, așa că rămăseseră amândoi pe plajă toată ziua, asistând la golirea ei treptată. Marea răsufla din ce în ce mai ușor, eliberată. Eduard își mișcă picioarele amorțite pe pătura groasă și se întoarse spre Bobo, studiindu-l curios. Bobo ședea pe pătură, privind apatic spre mare, cu pleoapele lui pe jumătate căzute, fără s-o vadă. Vântul nu reușea să-i răsfire părul rar din creștet. își
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de cine anume. Domnul Neacșu mergea la operă singur și asculta mult Wagner. Soția lui râdea de el și declarase în noaptea de revelion că mai degrabă se uită la un meci de fotbal la televizor, ronțăind semințe, decât să amorțească incomod pe un scaun la operă și să se plictisească de moarte. Nu zic nu, mai vezi niște toalete, coafuri, mai auzi niște bârfe, dar în rest... Mulți văd, puțini pricep, comentase ea. Mai bine du-te tu, Clara, cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
moment, pustiul și singurătatea îngrozitoare din inimă. Înghesuindu-și murdara răceală în corpolența caldă a necunoscutului de lângă ea, Mesalina adormi buștean, până hăt-târziu, în dimineața de iarnă, când, trezindu-se și tremurând, începu a-și descolăci trupul ei de salamandră amorțită de frig. Deschise ochi suri, între pietre tombale, acoperite de zăpadă, scuturându-și bodogănind stratul alb care îi acoperise de o palmă pe amândoi. Privi fără să înțeleagă ceva spre insul de alături, care, sub plapuma de zăpadă, dormea, strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
la capătul interminabil al acelei prăbușiri din vârf înalt de minaret, nu-l aștepta moartea, ci o primă zi cu soare dogoritor. Într-o ultimă fulgerare de luciditate, își zise că, iarăși, veniseră să-i țină de urât acele fantasme amorțite de sub răceala faldurilor de marmură din jur. Însă nu era așa, ci apăruse un cap cu pălărie de Hazan de la sinagogă (cantor), imagine pe care o mai văzuse în Dorneștii dalbei sale copilării. Capul cu pălărie i se arătă, șovăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a poligonului de tragere. E un cald atât de nesuferit, încât îți lasă impresia că te afli într-o saună uriașă. Înșirați pe marginea taluzului, soldații din cele două plutoane așteaptă toropiți, încercând să reziste arșiței. Dogoarea soarelui de iulie amorțește reacțiile, pista prăfuită de antrenament plină cu tot felul de obstacole pare mai neprietenoasă ca oricând. Străbătând infernul torid, ecoul unor ordine răstite ajung până la ei. Învăluit într-un mic nor de praf, pe sub ochii lor trece plutonul trei. Cocoșați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ele o perioadă. Am găsit și câteva conserve. Mă bucură în special cele de fructe. Sper să o mai înzdrăvenesc pe Vanda cu ele, altfel am dubii că organismul ei epuizat va rezista la naștere. Iese grăbit, frecându-și mâinile amorțite din cauza gerului. În scurt timp, partizanii se fac nevăzuți pe drumurile muntelui. Rămân în urmă dor câțiva care leagă pe spatele a doi măgari canistrele și bidoanele cu benzină găsite intacte. Karel revine lângă postul de pază și face semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o să vă înțelegeți foarte bine. Domnilor, sunteți liberi. Afară, cei trei trec prin punctul de control coborând spre străzile înguste, transformate, ca cea mai mare parte a orașului, în ruine. Pe creanga unui copac golaș, o cucuvea stă nemișcată, parcă amorțită de gerul puternic al nopții. Deranjată de apariția lor bruscă, își desface aripile mari si negre, în timp ce aruncă un strigăt spre ei. Huhuhuu! buhuhuuu! Semn rău! spune Iorgu. Își face cruce cu limba în gură și suge o bucățică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
parter și aproape se împiedică de trupurile câtorva soldați români morți. Ajunge în holul central tocmai când una dintre uși sare în aer. Suflul îl izbește violent de zid. Ghemuit pe podea, pentru câteva clipe își simte trupul atât de amorțit încât nu poate face nici o mișcare. Zgomotul luptei ajunge la el ca printr-un strat gros de vată. Deschide larg ochii încețoșați care nu reușesc să focalizeze. Sleit, trage puțin aer în piept. O durere cruntă pare că izvorăște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]