1,343 matches
-
muțește. Ea fugi din bucătărie în camera de zi, apoi în dormitor, apoi se întoarse în camera de zi. El alergă în urma ei, o prinse de braț și o lovi cu pumnul în burtă. Ea se prăbuși pe pat. Noi amuțiserăm. Nu prea știam ce să spun. Câștigase Dorin pariul? Într-adevăr, locotenentul nu-și pălmuise nevasta. „O porcărie”, am spus eu. „Ai dreptate”, a spus și Dorin. „Până la urmă, e mai bine să fie muți, ca soții Grigorescu. Privește-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ea și tata erau bine dispuși, iar eu mă simțeam în stare să fac orice ca să-i văd rămânând așa. „Înjură, copile, în dialectul nostru roman!”, a strigat Pietro. Am privit împrejur, am tras aer adânc în piept, toți au amuțit și eu i-am dat drumul. Ei mă învățaseră, așa că nu riscam să primesc nici o palmă. Am turuit cinci minute, pe urmă s-au pornit hohotele de râs și eu nu-mi încăpeam în piele de mulțumire. Francesco m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Unele stăteau în picioare, altele erau culcate și, fiindcă printre ele se zărea și oceanul, îmi venea greu să mă concentrez. La șaptezeci și șase m-am lăsat păgubaș. Podul era mai lung decât toate cele cunoscute de noi. Tata amuțise și el, ca și mine. Privea printre grinzile podului, în depărtare, unde albastrul de sus și albastrul de jos se topeau, amestecându-se într-o singură culoare. Albastrul de jos era foarte, foarte departe sub noi, pe el se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mai mari îi făceau însă alții, care îl urmăriseră și veneau înăuntru. Numai că el îi zărise în oglinda din spatele tejghelei și era pregătit. Avea totul sub control. Când punea jos paharul și se întorcea cu fața spre ușă, muzica amuțea, iar jucătorii de pocker se năpusteau să părăsească localul. Urma bang, bang, până când șeriful venea să-i aresteze pe ticăloși. Uneori, John Wayne era el însuși șeriful. Dintr-o dată, Toni și-a îndreptat spinarea. Mirosea a ce avusese în pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mult. Unele posturi nu transmiteau, probabil că dispăruseră, iar cel pe care izbutiserăm noi să-l prindem ne sfătuia să ne păstrăm calmul și să nu ne întoarcem în locuințe. Lanternele s-au stins una câte una și glasurile au amuțit treptat. Așteptam cu toții în întuneric. Pe balcoane se zvântau rufe, era un martie blând. Apoi vocea de la radio a anunțat - și i-am auzit tremurul - că în capitală erau distrugeri și legătura cu ea se întrerupsese. S-au auzit strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și ce v-am spus în seara asta, tovarășe Teodorescu?” Tata și toți cei dimprejur au încremenit și a trecut ceva vreme până când oamenii să-și vină în fire și să înceapă iar să se miște. Între timp, sus, femeia amuțise și dispăruse de la fereastră. Câțiva vecini au încercat să-l liniștească pe domnule Petrea, bătându-l pe umăr și trăgându-l la o parte. Alții au sărit cu gura pe el pentru că vorbea astfel cu un om cinstit și cumsecade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mușchetarilor și am căutat tot mai des relatări despre OZN-uri. Cu timpul, am ajuns să știu totul despre obiectele zburătoare neidentificate; că puteau frâna sau accelera extrem de rapid; că erau silențioase și, când apăreau undeva, toate zgomotele din împrejurimi amuțeau; că aveau numeroase forme și erau construite din metal. Când prietenii mei voiau să afle câte ceva despre ele, eram bucuros să le dau lămuriri. Deseori stăteam seara în curte și, în vreme ce prichindeii își vedeau în continuare de joacă, eu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
orice însemnătate, de finalitate. Ce mai vrea acum, de fiecare dată când intram în baie după el, întreg corpul său începea să freamăte, ca și când l-ar fi bătut vântul, iar acum mă privește respirând egal, în timp ce mă dezbrac, trupul său amuțește, ies imediat, spune el, dar eu îmi întind unul dintre picioare și mă așez în fața lui, este loc pentru amândoi, Udi, ai uitat? Bazinul meu alb, care se lățise, se freacă de pereții căzii, blocând ca un baraj apa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu îmi mai amintesc, își pleacă iar privirile acoperite de sprâncenele dese, sălbatice, și întreb, ai alte prietene acum, iar ea spune, una aici, una dincolo, nu știu dacă mă minte pe mine sau pe ea, simt cum tristețea mă amuțește și deodată nu mai am ce să spun, aș vrea să plâng, să îmi pun capul pe masă și să izbucnesc în plâns fără un motiv clar, fără justificări, ce are ea în comun cu însingurarea adevărată, totală, nimic, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
numai cuvintele strict necesare își croiesc greu drum prin gura mea uscată, asemenea vinului printr-o sticlă cu gâtul foarte subțire, preferând să se evapore decât să se verse. Chiar și mașina de spălat tace, și telefonul aproape că a amuțit, iar dacă se întâmplă cumva să sune, mai ales de la serviciu, mama îi anunță imediat că sunt bolnavă, convingându-mă chiar și pe mine, apoi mă întind și dorm cu o senzație stranie, a bolii care se apropie, ezitând între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
niciodată, o fată atât de frumoasă. Avea părul lung, negru și lucios. Era subțirică, avea mâini și picioare frumoase, ochi sclipitori și o gură superbă, de parcă i-ar fi desenat-o cineva. Când am văzut cât e de frumoasă, am amuțit. Datorită ei, așa cum stătea cuminte pe canapea, biata mea cameră de zi mi s-a părut o încăpere de-a dreptul superbă. O priveam cu coada ochiului, pentru că îmi era și teamă să mă uit direct la ea. Parcă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de-acolo, nu? Păi, dacă nu plec, n-avem cum să ne întâlnim, nu? răspunse Reiko. Și consider că a cam sosit momentul să o șterg de-aici. Au trecut deja opt ani. Dacă mai stau mult, putrezesc de tot. Amuțisem complet. Nu știam ce să mai spun. — Vin poimâine cu expresul de trei și douăzeci de minute. Poți să mă aștepți la gară? Mai ții minte cum arăt? Sau nu te mai interesează deloc persoana mea de când a părăsit Naoko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
putut niciodată să renunțe la ce era între noi. Încep să plâng; fără sughițuri, fără ca vreun mușchi de pe față să mi se miște; lacrimile îmi șiroiesc pe obraji, ca și cum corpul meu elimină în acest mod ciudat o otravă. Daisy a amuțit. Se duce la baie, îmi aduce un pachet cu șervețele și le pune pe măsuță în fața mea. Apoi deschide televizorul și dă pe un canal unde e o emisiune cu nu știu ce joc stupid. Reușește să se prefacă foarte interesată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Charlotte intră în baie cu o vază cu garoafe, zvârle florile pe jos și toată apa i-o toarnă doamnei Jim în cap și pe față, stropind și o polițistă. Charlotte e uluitoare. Exact de asta era nevoie. Doamna Jim amuțește și intră în stare de șoc; apoi începe să plângă încetișor. —Finn, ești întreg? îi spun eu, luându-l de mână. Parcă mi-a dat cu spray paralizant, zice el, deschizând cu mare greutate ochii, care sunt foarte roșii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
zice că sunt pentru cei aleși. După aceea vin la voi”. Agliè zâmbi cu aerul unui unchi indulgent, o invită să ia loc, ne Însoți până la ieșire. Ne trezirăm În stradă și ne Îndreptarăm spre Pilade, cu mașina mea. Belbo amuțise. N-am vorbit deloc tot drumul. Dar la tejgheaua barului trebuia să rupem vraja. „Mi-ar părea rău să vă fi dat pe mâinile unui nebun”, am spus eu. „Nu”, zise Belbo. „Omul le pătrunde bine, e subtil. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
învelească. Stinge lumânarea și... Titu se repezi s-o îmbrățișeze. Tanța se împotrivea: ― Nu, nu! Lasă-mă!... Am glumit!... Titule... ― Acuma s-a isprăvit! se înflăcără tânărul. Nu mai pleci până... În clipa aceea un ciocănit discret în ușă îi amuți pe amândoi și-i încremeni pe jumătate îmbrățișați. După o tăcere de câteva secunde, în vreme ce Tanța se ascundea sub plapumă până-n bărbie cu ochii plini de spaimă, Titu Herdelea se apropie de ușă în vârful picioarelor, făcîndu-i semn cu degetul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ne-a mai venit și nouă rîndul! ― Nu v-aduceți aminte de când vă spun mereu că vodă vrea să împartă oamenilor pămînturile? făcu Ignat Cercel cu mândrie. N-ați vrut să mă credeți. Acu se adeverește de-a binelea! Primarul amuțise; trecu la cârciumă să se încălzească cu un păhărel, iar peste câteva minute o șterse acasă, nevrând să fie de față când oamenii vorbesc prea multe prostii. Petre Petre, înflăcărat, amintea lui Luca Talabă cât au alergat prin București pentru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
opri, întocmai ca alergătorul, care din greșeală și-a luat vânt pe o coastă piezișă și e dus la vale irezistibil, deși știe că se apropie de o prăpastie. Efectul dojanei de altminteri îl încuraja să continue. Gloata de țărani amuțea pe măsură ce glasul lui se înăsprea și biciuia. Parcă instinctul de frică și supunere s-ar fi redeșteptat brusc în sufletele tuturor, oamenii clătinau din cap îngrijorați sau murmurau scuze monosilabice. Pe când cuvintele bătrânului Iuga șerpuiau amenințător peste capetele mulțimii surprinse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
așa cum s-au întors lucrurile, parcă nu-i cu dreptate! Că prostimea-i prostime și nu-i mirare să greșească, boierii însă sunt înțelepți și... Titu nu răspunse. Întoarse ochii spre groparii care se luptau greu cu pământul morților. Primarul amuți deodată, ca și când și-ar fi luat seama și i-ar fi fost frică să nu fi vorbit prea mult... Pentru cină, atât Baloleanu cu Grecescu cât și ofițerii au fost invitații lui Grigore Iuga la conac. Prefectul improviză un mic
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și o prinde. Face semn că a prins-o și o bagă sub vestonul de pompier, la sân. Cei care îl priveau, mulțimea curioasă începe să-l aplaude. Dar de unde se afla, îi vede pe toți ca pe niște pitici. Amuțește. Simte că stomacul i s-a întors pe dos. O amețeală îl cuprinde. Vrea să-și revină, respirând adânc, după care vrea să încerce coborârea, dar nu mai poate, nu mai are curaj. Tremură tot. Babuloi îi ordonă să execute
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
demnă să merg Acolo. Am luat-o peste câmp și-am coborât pentru câteva minute în grota lui Rolando. Aceeași lumină albăstruie se răsfrângea pe pereți, dar, când l-am văzut pe "prietenul nostru", cum începuserăm să-l numim, am amuțit: parcă trecuseră mii de ani. Din uriașul schelet rămăseseră doar grămezi de țărână. Oasele bazinului mai răzbăteau totuși, sfărâmate, din praful murdar, alături de bucăți de țeastă, sferturi de maxilar, resturi de vertebre. Timpul șuierase pe deasupra lui cu o viteză și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
privindu-mă în ochi, ca la cele dinții lecții de franceză, și aprobîndu-mî cu mișcări supuse din cap. Vrei să bei o ceașcă cu ceai? mă întrerupse ea tocmai când criticam "poemul filozofic" ca atare, numindu-l hibrid și ineficient. Amuții, puțin plictisit de întrerupere. Ea ieși pe coridor și strigă jos, în curte, la bucătar, să pregătească ceaiul. ― Sper că n-ai sî mi-l verși și mie pe pantaloni, cum l-ai vărsat anul trecut pe pantalonii lui Lucien
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
început, nici margini. Arbori de eucalips, fără vârstă, prin care cerul se ghicea anevoie, într-atît erau de mincinoși licuricii și de depărtate stelele. Ne-am oprit în fața unui eleșteu artificial, unul din acele bazine în care agricultorii cresc pește. Am amuțit acolo toți trei. Cine știe ce minuni se urzeau atunci printre lotușii cu frunzele strânse, în apa aceea fără tresărire, în care se oglindeau zborurile boabelor de aur? Mă scuturam mereu, pentru că preajma noastră se prefăcuse în basm, și omul tânăr din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Allan, mai mă cunoști tu? Sunt eu, tot eu, rămân aceeași, Allan, orice s-ar întîmpla... Fii bărbat și lucrează înainte, nu deznădăjdui... Nu mai pot, Allan, iartă-mă... nu mai pot. Aș vrea să-ți spun... Glasul i-a amuțit deodată. Venise cineva, probabil d-na Sen. Am strigat în zadar: ― Allo! Allo! Nu mai răspundea nimeni. M-am întors abătut de moarte în odaie. Aș fi vrut să fug, pereții mă sufocau, mă chinuiau lucrurile acelea ale mele, jețul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dreapta, și urmăriți cum se clatină porumbii. Când vreți să vă odihniți o clipă, să vă trageți răsuflarea, ne fluierați ușor, și ne oprim și noi și vă așteptăm... Pe aici, își dădu seama Darie, greierii se împuținaseră, sau poate amuțeau la apropierea lor. Se întunecase, dar nu pătrundea de nicăieri nici o adiere, și văzduhul era încă încins, și din foile uscate de porumb pe care le atingea se ridica o pulbere înecăcioasă, amăruie. Încerca să se strecoare printre porumbi fără
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]