977 matches
-
universului și a speciei umane, provocând palingeneza acestora, adică distrugerea totală, urmată de renașterea într‑o formă „complet nouă”. Părinții adoptă în schimb o viziune mai curând istorică, fără a reuși totuși, prin demersurile lor, să realizeze o demitologizare completă. Anticristul apare, la unii dintre ei sub forma, extrem de politizată, a tiranului eshatologic ce va domina lumea pentru un anumit timp înaintea venirii adevăratului Cristos. Această viziune este proprie în special autorilor care își redactează poemele, tratatele sau monografiile lor în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lactanțiu. Dacă Irineu evită să politizeze prea mult personajul său, din diplomație sau din consecvență față de principiile teologice după care se conduce, Lactanțiu trezește un mai mare interes mai curând prin ceea ce nu spune decât prin ceea ce spune. Pentru el, Anticristul nu este decât o armă ideologică împotriva Imperiului, armă abandonată fără vreo remușcare, în momentul în care Imperiul își schimbă atitudinea față de creștini. Cu toate acestea, prin Commodian și Lactanțiu, o temă extrem de importantă vine să adauge o nuanță cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
conflictul dintre Orient și Occident, temă prezentă deja în Oracolele sibiline și care face din mitul nostru o modalitate de recuperare și evidențiere a figurii legendare a lui Nero. Acesta din urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă Anticristului un sens colectiv care se menține de‑a lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sibiline și care face din mitul nostru o modalitate de recuperare și evidențiere a figurii legendare a lui Nero. Acesta din urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă Anticristului un sens colectiv care se menține de‑a lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta într‑un moment determinat, ci o multitudine de personaje identificate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă Anticristului un sens colectiv care se menține de‑a lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta într‑un moment determinat, ci o multitudine de personaje identificate cu ereticii, care lucrează încă de pe acum. Alături de persecutori, ereticii reprezintă a doua țintă importantă pe care Părinții o vizează în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de mulți alții, ca de pildă Atanasie cel Mare sau Ioan Hrisostom, care nu au fost incluși în această lucrare, dar care fac trimiteri, uneori foarte ample, la mitul nostru. Sunt rare pasajele antieretice ale acestor autori, în care numele Anticristului (la singular sau la plural) să nu fie rostit. Această țintă nedefinită a ereziilor va deveni de altfel ținta principală a manipulatorilor mitului pe tot parcursul istoriei creștinismului. Al treilea tip de interpretare depășește atât nivelul mitologizant, cât și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dusă la bun sfârșit de Augustin, cu complicitatea, trebuie spus, a lui Victorin de Poetovio și a donatistului Tyconius. Această viziune, pe care am putea‑o numi fie metafizică, în cazul lui Origen, fie psihologizantă, în cazul lui Augustin, conferă Anticristului un sens cu mult mai abstract și cu mult mai general, în care oricine se poate recunoaște de acum înainte: în momentul în care Origen identifică „pseudo‑Cristosul” cu oricare „sens denaturat” al Bibliei, el operează o extindere a semnificației
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care Origen identifică „pseudo‑Cristosul” cu oricare „sens denaturat” al Bibliei, el operează o extindere a semnificației mitului nostru care face ca orice potențial cititor al Sfintelor Scripturi, situat în afara tradiției și a cadrului bisericesc să poată deveni un veritabil „anticrist”. Tot astfel, atunci când Augustin își îndeamnă ascultătorii să‑și scruteze conștiința, să vadă dacă nu cumva sunt ei înșiși acești „anticriști” care lucrează, despre care vorbește Ioan în prima epistolă, el merge încă și mai departe decât Origen și identifică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a culpabilității și a responsabilității; cea a păcatului și a îndreptării; cea a pieirii și a mântuirii; cea a morții și a învierii. Augustin încheie astfel o perioadă în care diferite poziții teologice și exegetice au contribuit la șlefuirea figurii Anticristului după chipul și asemănarea lor. Theodoret va face sinteza unei părți a acestor poziții fără a aduce nimic nou. „Manualul” său va sluji totuși drept model lumii bizantine și, prin intermediul lui Ioan Damaschin, întregului creștinism ortodox. Nu putem încheia aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unei părți a acestor poziții fără a aduce nimic nou. „Manualul” său va sluji totuși drept model lumii bizantine și, prin intermediul lui Ioan Damaschin, întregului creștinism ortodox. Nu putem încheia aceste concluzii fără a atrage atenția asupra raportului dintre mitul Anticristului și dimensiunea profetică a religiei creștine. Într‑adevăr, acest mit redă un episod semnificativ al sfârșitului lumii, ale cărui etape sunt greu, chiar imposibil de stabilit sau de prevăzut cu exactitate. Cele două cărții pe care se sprijină anticristologia primelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cele două cărții pe care se sprijină anticristologia primelor secole, mai precis Cartea lui Daniel și Apocalipsa sunt cărții profetice prin excelență și nu trebuie pierdut din vedere că atât Irineu, creatorul mitului, cât și „biograful” cel mai meticulos al Anticristului, Hipolit, sunt în același timp doi dintre cei mai înfocați apărători ai canonicității scrierii ioanice. În cazul lor, se poate încă vorbi de un anumit echilibru între profetism și exegeză, cel dintâi nefiind sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale celei din urmă. Scenariile lor sunt mult mai marcate de spiritul profetic decât scenariile lui Origen și Augustin, temperate de o exegeză intelectualistă. Cât despre apocrife, acestea sunt preocupate de trăsăturile fizice ale Anticristului și propun portrete de o înaltă semnificație simbolică, inspirate fiind de cea de‑a patra fiară din Cartea lui Daniel, capitolul 7. Trăsăturile de caracter - aroganța, megalomania, violența - sunt transformate în trăsături fizice, care subliniază monstruozitatea personajului. În fine, un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în jurul celei de‑a doua veniri a lui Cristos. Numai prin raportarea la cea de‑a doua parusie apariția ultimului tiran anti‑mesia poate avea un sens, în același timp opresiv și soteriologic. Nu există mântuire decât prin suferință iar Anticristul este un nume al suferinței. A trece încercarea suferinței înseamnă a se iniția în viața cerească, în bucuria Împărăției veșnice. Părinții Bisericii insistă asupra ideii că etapa cea mai dureroasă și cea mai înfricoșătoare a unei inițieri în credință este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este, incontestabil, confruntarea cu răul în forma sa umană, și fac din episodul anticristologic un veritabil „instrument de tortură” religios, în vederea îndumnezeirii ființei umane. Ancheta noastră se oprește la Theodoret al Cyrului, dar ea ar putea continua până în zilele noastre. Anticristul nu încetează să bântuie civilizația noastră la mai multe niveluri ale gândirii: politic, literar, teologic. Ultima confruntare ca dată între Occident și Orient (războiul din Irak) a opus doi „anticriști”, potrivit concepției politico‑teologice a fiecărui câmp: George W. Bush
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
joacă rolul de accelerator al istoriei, în timp ce bătrâna Europă pare să îndeplinească funcția katechonului de la 2 Tesaloniceni. La nivel teologic, este de ajuns să amintim trei momente semnificative: reacția unei părți a catolicilor la Conciliul Vatican II, considerată drept lucrarea Anticristului (citez, în acest sens, lucrarea ofițerului din armata franceză, Yves Dupont, La Prophétie catholique, publicată în 1970); critica modernității anticristice - reacția arhiepiscopului de Bologne, Giacomo Biffi, la colocviul „La passione per l’unità: Vladimir Soloviov”, 4 martie 2000, este un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Les Miracles de l’Antichrist, publicat în 1897, a cărui acțiune se derulează într‑o Sicilie în care ideile socialiste (pseudocreștine) încep să câștige teren. De asemenea, la testamentul literar și filozofic al lui Vladimir Soloviov, Court recit sur l’Anticrist (1900), care zugrăvește portretul unui tiran eshatologic umanist, pacifist, ingenios și cultivat, al cărui farmec diabolic cucerește aproape întreaga lume, cu excepția câtorva creștini refractari. În 1907, Monseniorul Robert Hugh Benson publică Lord of the World, roman polemic în care autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hugh Benson publică Lord of the World, roman polemic în care autorul denunță materialismul crescând și pseudodivinizarea omului în civilizația modernă. Părintele Percy Franklin este ultimul preot catolic fidel valorilor Evangheliei. Ales Papă, el va fi consemnat în satul Nazaret. Anticristul este o figură carismatică, Julian Felsenburgh, care devine „stăpânul lumii”. În 1945, Charles Williams publică All Hallow’s Eve, în care reia legenda lui Simon Magul, încarnat de Părintele Simon, un precursor al Anticristului. Acesta locuiește la Londra și are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va fi consemnat în satul Nazaret. Anticristul este o figură carismatică, Julian Felsenburgh, care devine „stăpânul lumii”. În 1945, Charles Williams publică All Hallow’s Eve, în care reia legenda lui Simon Magul, încarnat de Părintele Simon, un precursor al Anticristului. Acesta locuiește la Londra și are două „sosii”, una în Rusia, alta în China. Pentru a cuceri lumea trebuie să intre în legătură cu spiritele din lumea cealaltă, sacrificând o tânără, Betty, și conservându‑i cadavrul. Dar planul său eșuează și cele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ultim atac din partea forțelor întunericului încarnate de un cuplu diabolic: Eugen Țurcanu, care trimite la figura de tristă celebritate a torționarului anilor 1950, și discipolul său, Radu Tudose (fals profet autohton), un inginer arogant, avid de putere, fără scrupule. Țurcanu‑Anticrist produce miracole în serie, cu o ușurință deconcertantă. El amintește de un personaj al lui Soloviov prin aceea că minunile sale sunt menite „să alunge orice suferință și să aducă fericirea întregii lumi” (recunoaștem aici sloganul comuniștilor). În final, un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au legături trupești; se retrag spre odihnă devreme; împlinesc poruncile lui Dumnezeu și trăiesc în perfectă comuniune cu natura. Dumnezeu însuși îi călăuzește spre cetatea Ierusalimului, iar îngerii luptă pentru ei. Sfârșitul lumii este deci marcat de trei evenimente: venirea Anticristului; întoarcerea poporului ascuns la Ierusalim; victoria lui Cristos urmată de Judecata de Apoi. În mod evident, Commodian face aluzie la tradiția iudaică a triburilor pierdute, tradiție ai cărei germeni se află în episodul deportării iudeilor din Regatul de Nord, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al II‑lea și al III‑lea d.Cr., vorbesc foarte pe scurt despre triburile pierdute, cea din urmă făcând de asemenea aluzie, ca și 4 Ezdra, „la munții mezilor”, unde s‑ar fi ascuns triburile. Într‑adevăr, în varianta mitului Anticristului pe care ne‑o propune Commodian, sfinții se ascund în munți și tot din munți vor porni să cucerească Ierusalimul. În Instr. I, 42, v. 11, Commodian vorbește, foarte curios, de un chorus prophetarum, care constituie probabil o aluzie la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au știut să păstreze, nealterată, Legea lui Dumnezeu. În fine, autorii creștini realizează o a treia transformare a mitului, vechile triburi iudaice devenind, pentru Commodian, de pildă, noul „popor ales”, poporul creștin prin excelență. Anexa 2 Inventarul principalelor referințe la Anticrist în literatura creștină a primelor secole (de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului)* Ambroziaster, Commentarius in Pauli epistulas ad Galatas, ad Ephesios, ad Philippenses, ad Colossenses, ad Thessalonicenses, ad Timotheum, ad Titium, ad Philemonem (recensiones alpha et gamma) : Ad Thessalonicenses
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1;1;01numarul capitolului;2;04Nivel3 intertitlu;4" HYPERLINK \l " Toc125451213" Mulțumiri PAGEREF Toc125451213 \h 7 HYPERLINK \l " Toc125451214" Cuvânt înainte PAGEREF Toc125451214 \h 9 Introducere. HYPERLINK \l " Toc125451215" Stadiul cercetărilor PAGEREF Toc125451215 \h 15 HYPERLINK \l " Toc125451216" Lucrări recente despre mitul Anticristului PAGEREF Toc125451216 \h 15 HYPERLINK \l " Toc125451217" Anticristologia științifică modernă; scurtă prezentare PAGEREF Toc125451217 \h 23 HYPERLINK \l " Toc125451218" Capitolul I. HYPERLINK \l " Toc125451219" Cartea lui Daniel și „preistoria” creștină a mitului, de la Evanghelia după Marcu, 13 la Iustin PAGEREF
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Barnaba PAGEREF Toc125451234 \h 71 HYPERLINK \l " Toc125451235" Urcarea la cer a lui Isaia PAGEREF Toc125451235 \h 72 HYPERLINK \l " Toc125451236" Apocalipsa lui Petru PAGEREF Toc125451236 \h 77 HYPERLINK \l " Toc125451237" „Demonii” din scrierile lui Iustin, modele și precursori ai Anticristului PAGEREF Toc125451237 \h 82 HYPERLINK \l " Toc125451238" Sinteza și concluzia capitolului PAGEREF Toc125451238 \h 88 HYPERLINK \l " Toc125451239" Capitolul II. HYPERLINK \l " Toc125451240" Irineu al Lyonului: Incipit uita Antichristi PAGEREF Toc125451240 \h 95 HYPERLINK \l " Toc125451241" Introducere PAGEREF Toc125451241 \h
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
l " Toc125451238" Sinteza și concluzia capitolului PAGEREF Toc125451238 \h 88 HYPERLINK \l " Toc125451239" Capitolul II. HYPERLINK \l " Toc125451240" Irineu al Lyonului: Incipit uita Antichristi PAGEREF Toc125451240 \h 95 HYPERLINK \l " Toc125451241" Introducere PAGEREF Toc125451241 \h 95 HYPERLINK \l " Toc125451245" Figura Anticristului și structura mitului PAGEREF Toc125451245 \h 99 A. HYPERLINK \l " Toc125451246" Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei PAGEREF Toc125451246 \h 103 HYPERLINK \l " Toc125451247" Anticristul și Roma PAGEREF Toc125451247 \h 109 HYPERLINK \l " Toc125451248" Mărturia Apocalipsei lui Ioan PAGEREF Toc125451248 \h
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]