2,251 matches
-
sunt sacrificate pentru lucruri mai utile. Nici nu sunt greșite, nici nu sunt de respins. Nici nu sunt de condamnat, nici nu sunt de ironizat. O condescendentă comprehensivă trebuie să înconjoare concepte care au făcut istoria cea grea, istoria cea apăsătoare a începutului să fie pentru noi o istorie confortabilă a comunicării. În admirabila ei capacitate de absorbție și în fascinanta ei putere de a tolera, paradigma comunicațională dominantă astăzi, Variable Geometry-Constructive-Transactional Paradigm, P3, păstrează vii și utile multe dintre conceptele
Ștefan Vlăduțescu: Elementele Human Communication System. Studiu asupra Comunicării () [Corola-blog/BlogPost/339559_a_340888]
-
văd aparențele de Ștefan Vlăduțescu Povestea critică înscenată-configurată de Eugen Negrici, în „Iluziile literaturii române” (București, Cartea Românească, 2008), începe radical când, după o lungă așteptare postrevoluționară, spiritul interpretativ constată că s-a produs „moartea spiritului critic”. Asumându-și conștiința apăsătoare că face ce ar fi trebuit să se facă de către toți și că ia asupra sa gestul pe care mulți literați au fost tentați a-l face, Eugen Negrici cedează unei „ispite căreia, măcar o dată în viață îi poți ceda
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339623_a_340952]
-
se putea trăi până și riscul subminării conceptului de artă și al blocării „funcționării instituțiilor” acesteia. Atunci „spiritul critic a fost somat să se radicalizeze, să iasă de sub narcoză și să se situeze în sinceritate” (p. 5). Asumându-și conștiința apăsătoare că face ce ar fi trebuit să se facă de către toți și că ia asupra sa gestul pe care mulți literați au fost tentați a-l face, Eugen Negrici cedează „acestei ispite căreia, măcar o dată în viață îi poți ceda
EUGEN NEGRICI: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339624_a_340953]
-
construcție fragilă”, p. 11). Al treilea plan al topicii (cel socio-istoric) îl ocupă valorile (adevărul, libertatea, binele, frumosul, datoria). Evenimente semnificative în acest plan sunt sfidarea istoriei, eroismul, intervenția politică. Sentimentul specific acestui plan este absurdul. La Buzura istoria este apăsătoare, dură, violentă, brutală; ea trebuie suportată sau înfruntată. Istoria este domeniul aparenței. Pentru a vedea ce se petrece în realitate, iar nu în aparență, individul trebuie să refuze rutina și să caute adevărul și libertatea: doar „adevărul contează”. Din nefericire
AUGUSTIN BUZURA: Mihai Bogdan la bătrâneţe, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339654_a_340983]
-
pe aceea cu care a fost scrisă”. Este adevărat, discursul buzurian se instalează anevoios. Stilistica sa este greoaie, căci se aplică unui „material” nu numai „apăsător”, dar și friabil, volatil, căci, pe de o parte, este vorba de o istorie apăsătoare, iar, pe de alta, de gânduri și infrasenzații ce prin natura lor sunt confuze și complicat de pus în cuvinte. De alstfel, în roman această rezistență a materiei la punerea în limbaj este vizibilă și privită cu luciditate: „nu cunosc
AUGUSTIN BUZURA: Mihai Bogdan la bătrâneţe, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339654_a_340983]
-
de luptă continuă în care ne agitam în tinerețe, ca niște oițe condamnate la un statut subuman. Eram „vinovați” din start, pentru simplul fapt că ne născusem în „epoca de aur”. Pe atunci nu percepeam dramatismul așa de acut. Umoarea apăsătoare nu avea o densitate constantă; printre picături trăiam momente de bucurie, exaltări spirituale, desprinderi din cotidian. Aveam ca refugiu filmele de colecție din arhivă, la care eram abonați; sau „The Wall”, al lui Pink Floyd, pe ecranul Palatului Pionierilor, într-
BUCUREŞTI de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 581 din 03 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340894_a_342223]
-
care unii oameni prin liberă voința și-o aleg în timpul acestei vieți. Și suferința și siguratatea omului în timpul vieții pe pământ șanț grele atunci cand omul nu este iubit și nu poate iubi pe nimeni și nimic. Dar singurătatea cea mai apăsătoare este aceea de a suprevietui sufletește și veșnic într-o lume în care lipsește total iubirea. ● Iadul este of formă de căința și „po-cainta” prea târzie. ● Iadul nu este un loc de pedeapsă divină sadica ci o formă de revendicare
TEOLOGUMENA – DESPRE PUTERILE ÎNTUNERICULUI de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2016 din 08 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341032_a_342361]
-
Tocmai când luna se ascunse în frunzișul copacilor din apropiere, liniștea nocturnă fu deranjată de fâlfâitul unor aripi. Undeva în depărtare o bufniță își anunță prezența. Ca replică, un huhurez accentuă și mai tare tensiunea și misterul unei nopți destul de apăsătoare. Străjerii tresar și inima li se face cât un purice. Căpitanul își dă seama că duhurile rele ies din adâncurile pământului. Scrâșnește din dinți și pune mâna pe mânerul paloșului. Este pregătit să înfrunte demonul și-și face de trei
II. SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341158_a_342487]
-
ofere mai mult decât a oferit în poezia de dragoste, chiar dacă și în acest volum a strecurat subtil „acidă observație asupra stării din cotidianul actual”. Era firesc, cu atât mai mult cu cât timpul, necruțător în curgerea-i imperturbabilă și apăsător prin încărcătura de evenimente, i-a pus la dispoziție o varietate de subiecte discutate, adeseori, cu teamă, în șoaptă, pe la colțuri ori sub adăpostul întunericului și al spațiilor închise. Ca un bun gospodar, a pornit hotărât și chibzuit la lucru
ÎN OGLINDA FABULEI ŞI A PAMFLETULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 556 din 09 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341953_a_343282]
-
-i împodobea frumos personalitatea. Și, prinzându-i palmele în ale mele, i-am zis: - Ce-ai zice dacă, Duminica viitoare, ar veni părinții tăi la mine și, în fața lor, ne-am logodi? Am simțit dintr-o dată cum toată acea atmosferă apăsătoare s-a destins, iar fața lui Gelu prinse pe loc o strălucire angelică. Privirea lui a revenit iar într-a mea și, mâinile noastre unite, primeau iar șocurile acelea puternice ale inimillor înzvăpăiate, care ne băteau cu putere piepturile. Mă
ESTE GREU SĂ TRĂIEŞTI, DAR SĂ ŞTII CĂ E GREU SĂ ŞI MORI ! de MARICUŢA MANCIUC TOMA în ediţia nr. 801 din 11 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342260_a_343589]
-
vuia și se zbătea ca o fiară prinsă în capcană. Apoi, încet-încet totul se liniști și veni adevărata noapte. O tăcere ciudată se contopi cu întunericul. Din când în când, se auzeau la pupă niște gemete după care o liniște apăsătoare acoperea totul ca o mantie. Lui Ispas îi fuse frică să iasă pe punte, să vadă ce se întâmplă acolo și ce face stăpânul. Dimineața, foamea și lumina soarelui îl făcură, totuși, să prindă curaj și să părăsească cabina. Cu
ISPAS, MOTAN GRAS... (POVESTIRE DE PE MARE) de GEORGE R. ROCA în ediţia nr. 754 din 23 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342287_a_343616]
-
Kelowna, British Columbia, Canada Publicat în: Ediția nr. 4 din 04 ianuarie 2011 Jocurile de artificii (ce ironică extrapolare a unei lumi care orbitează în jurul iluziilor!) au încetat, strigătele de bucurie s-au atenuat și, se pare că, un calm apăsător s-a așezat greu peste cugetele cândva fierbânde în așteptarea unui fenomen care să miște lucrurile dintr-un făgaș demult știut, înspre un altceva, înspre o schimbare de ritm sau de sens... Era o sete adâncă în gândurile frământate de
KELOWNA, BRITISH COLUMBIA, CANADA în ediţia nr. 4 din 04 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342487_a_343816]
-
călăuzitor, iar cei bolnavi medicul cel Bun. Privirea Copilului din ieslea Betleemului a fost ca o mantie de aur peste Carpații împăduriți, când toamna poposește pe plaiurile Mioriței, iar vocea Lui era ca o adiere de vânt după o arșiță apăsătoare și ca un pahar de apă rece și proaspătă pentru însetat... Acest Prunc Sfânt era bucuria noastră! El trebuia să vorbească în locul nostru și să audă pentru noi, iar prin credința în El, să avem intrarea slobodă la Tatăl Ceresc
VESTEA BUCURIEI de DUMITRU BUHAI în ediţia nr. 7 din 07 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342484_a_343813]
-
DE UN FIR DE IARBĂ Autor: Suzana Deac Publicat în: Ediția nr. 321 din 17 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului Gândăcelul îndrăgostit de un fir de iarbă Zilnic vizita gândăcelul iarba... șușoteau dezinvolt despre natură, râdeau în soare fără griji apăsătoare, până într-o zi, când el s-a agățat de firul de iarbă, care se unduia involuntar. Gândăcelul călca iarba cu lăbuțele firave, se prindea de ea, o tatona cu perișorii sensibili și se trăgea pe ea tot mai sus
GÂNDĂCELUL ÎNDRĂGOSTIT DE UN FIR DE IARBĂ de SUZANA DEAC în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342539_a_343868]
-
acestei națiuni. După o noapte aparent liniștită, în dimineața zilei de 16 Aprilie 2007, pe la orele șase, în campusul universitar de la Institutul Politehnic Virginia, din orașul Blacksburg, statul Virginia, se lumina încet de ziuă și totul părea normal. O liniște apăsătoare domnea în camerele dormitoarelor din partea de west a institutului, până pe la ora 7 și un sfert, când s-au auzit brusc, primele focuri de armă! Seung-Hui Cho, în vârstă de 23 de ani, student la acest institut, cetățean sud-coreean, cu
AMERICA DOLARULUI GĂURIT (STUDIU) de IOAN CÂRJA în ediţia nr. 1870 din 13 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342589_a_343918]
-
de diabolice și malefice, încât ele devin extrem de chinuitoare și insuportabile pentru om. De exemplu, un fost deținut proaspăt eliberat din închisoare experimentează un complex sentiment de fericire și extaz atunci când îi este deschisă poarta închisorii, scăpat definitiv de penitența apăsătoare. A fost nevoie de ani de zile de chin, pentru ca în final deținutul să atingă un nivel de fericire dus spre extaz. Oare omul liber ca pasărea cerului este capabil să perceapă acest sentiment de libertate și fericire, fără să
DRUMUL FERICIRII TRECE PRIN IAD de PAUL GHEORGHIU în ediţia nr. 1148 din 21 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340561_a_341890]
-
povestire, sub pana iscusită a scriitorului. Nicolae și Ghera Bojincă, aflați în tranșee, fac cu rândul de cart în condiții inumane, pe o vreme câinoasă, atenți la mișcările rușilor care vin noaptea să-i decimeze în tranșee. Atmosfera e la fel de apăsătoare și aduce cu aceea din volumul II al romanului lui Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - în care Ștefan Gheorghidiu se află în tranșeu, în frig și noroi, iar unul dintre combatanți strigă: “Ne-a acoperit
ETERNIZÂND SECUNDA PRIN CUVINTE. CRONICĂ LA CARTEA LUI VIOREL MARTIN MEMORIA CLIPEI , EDITURA SEMNE, BUCUREŞTI, 2012 (CEZARI de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 391 din 26 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340648_a_341977]
-
Radu, prințul slăbise și pălise îngrozitor. Dorul de soție îl chema de dincolo de moarte. Se izolase în camera sa în suspine, înecându-și amarul în lacrimi. Întreaga suflare din cetate era îngrijorată din această pricină și pretutindeni domnea o atmosferă apăsătoare. Într-una din zile Pătru Valdescu îl chemă pe căpitanul Preda: - Mâine în zori pleci în munți. La grota dintre Stâncile Diavolului vei găsi o babă hidoasă. Să nu te sperii de ea și, mai ales, să nu-i treci
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
le aduce trei cai și pe șaua unuia dintre ei leagă o ladă. Celelalte două încalecă și se îndreptă în tăcere spre ieșire. O mogâldeață le deschide poarta și o închide la repezeală în urma lor. În jur plutește o liniște apăsătoare tulburată doar de tropotul cailor. Principele Valdescu și căpitanul Preda, căci ei sunt, pătrund în adâncurile pădurii cu animalele la trap. Deodată tăcerea este spintecată de cântecul huhurezului, apoi de urletul unui lup. Din instinct, căpitanul pune mâna pe spadă
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]
-
primită drept beneficiu pentru postul pe care îl ocupam în companie: viața mea de corporatist se desfășoară într-un permanent balans zilnic între lăcomie și risipă. Hmm... ce idee! Am demarat și am pătruns în traficul cotidian cu acest gând apăsător în minte. La prima congestie de trafic din cele trei pe care le străbat zilnic în drumul meu pană la locul de muncă, în timp ce motorul tura la relanti, m-am întrebat la ce îmi trebuie mie o limuzină cu motor
În ziua în care i-a dat cafeaua în foc, un corporatist constată că viața lui între mașină, birou și cantină este o înlănțuire de lăcomie și risipă () [Corola-blog/BlogPost/338137_a_339466]
-
calendarul agațat de un cui pe peretele din hol, destul de slab luminat și aglomerat pentru o zi de weekend. Lume tristă, îngândurată așa cum gasești în general în spitale. Dar parcă în spitalele de stat din România totul este mult mai apăsător și amplificat de câteva ori. Îți recomandăm Trimis înapoi în viață, vă scriu de pe patul de convalescență despre sufletul spitalului... Ce o să primești, indiferent dacă ai statut de asigurat sau nu? Puțină sau mai multă atenție, dacă știi cu cât
Între Doamne ajută și Doamne ferește: Decont de cheltuieli pentru spitalizare într-un spital aparținând Primăriei Capitalei () [Corola-blog/BlogPost/337747_a_339076]
-
des și alb. Semăna cu doamna din Titanic, cea care, în tălpile goale, s-a suit pe barele de la pupa vaporului de cercetare și, cu emoție în trup, a dat drumul bijuteriei spre fundul oceanului, eliberându-se de un trecut apăsător. Când am văzut-o prima oară, m-a lovit liniștea. - Tu nu te dai cu cremă? - De ce? - Păi ai mâinile aspre. Stătea în patul din salon, ridicată în șezut, să respire mai bine. Am intrat și ne-am privit ochi
Inima doamnei Maria () [Corola-blog/BlogPost/337792_a_339121]
-
la Lampedusa după un ocol prin Tanger. E un periplu încărcat de tristețe. Și asta nu pentru că vine vorba destul de des de moarte, de război, de lipsă de libertate, de părăsirea locurilor natale sau de intoleranță, teme extrem de prezente și apăsătoare, ci pentru că prin toți porii albumului răzbate fragilitatea „normalității”. Mediterana, în viziunea Saletti & Bandă Ikona, e o lume pe cât de fascinantă și de bogată spiritual și uman, pe atât de frământata, conflictuală și chinuita. E însă, si cu asta închei
Ascultați „Marea cu sarea” cântată într-o limbă care probabil vă va suna surprinzător de cunoscut () [Corola-blog/BlogPost/337809_a_339138]
-
de avansare în carieră, mediu de lucru plăcut, companie de prestigiu) și apoi te uiți cu dezamăgire la căsuța de e-mail care se încăpățânează să nu anunțe că ai primit mesaje noi. Iar când această tăcere deja devenise atât de apăsătoare, încât îți auzeai urechile țiuind, vine primul mesaj. Uraaa, victorie! Strategia ta de recrutare funcționează! Și vine omul la interviu. Pretenții, figuri, pune întrebări, vrea explicații, strâmbă din nas când aude salariul. Tu încerci să-i explici că asta e
Cum am dat interviu de angajare cu un robot de resurse (in)umane. După ce m-a pus pe hold, i-am dat următorul feedback () [Corola-blog/BlogPost/337844_a_339173]
-
acum patru ani. Pentru că nu-mi plac reîntâlnirile familiale forțate circumstanțial, am plecat spre vară-mea după o oră de coate pe sub masă și nimicuri împachetate conversațional. Ascult Helen la căști și atmosfera nu devine mai festivă. Liniștea străzii e apăsătoare și apasă mai tare cu fiecare șir de beculețe atârnat de streașinile caselor. Colindătorii sunt goniți sau pur și simplu ignorați. Pentru că sunt țigani negricioși, noi nu mai avem copii în cartier. Observ o mașină care merge încet pe marginea
Acum două seri, într-un cartier al Constanței, o mașină a oprit lângă mine, iar un bărbat m-a întrebat dacă nu vreau să fiu „ajutorul Moșului” () [Corola-blog/BlogPost/337890_a_339219]