904 matches
-
Întrebe dacă am fost la priveghi (ar fi dorit să mergem Împreună). I-am spus că tocmai m-am Întors de câteva minute. Și că mă simțeam foarte obosit. A salutat politicos și s-a Îndepărtat, cu statura un pic aplecată spre Înainte și cu mersul său ticăit, de om cuminte. Domnul Stratulat era și el un om singur (fusese inginer În construcții, dar se pensionase de câțiva ani, iar de când rămăsese fără soție, Îl puteai zări doar rareori, și-atunci
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de-ajuns să arunc o privire până În capătul biroului ca să-mi dau seama că Guy, asistentul meu, rânjește deja cu subînțeles lângă distribuitorul de apă rece. La naiba. Trebuie că m-a reperat exact În acel moment, căci, peste capetele aplecate ale celor de la tranzacții, cu telefoanele culcușite sub bărbii, peste secretare, peste biroul european și echipa de la Capitaluri Mondiale cu cămășile lor Lewin’s mov identice, se aude vocea asistentului meu ca un semnal de alarmat superiorii: —Ți-am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de țipetele copiilor, parcă ar fi grauri. Școala e o clădire din cărămidă roșie, cu ferestre Înalte ca de biserică, de pe vremea când oamenii credeau atât În Dumnezeu, cât și În Învățătură. În colțul Îndepărtat, lângă barele de cățărat, stă aplecată o femeie Într-o haină bleumarin trei sferturi. Când se ridică, văd că ține o batistă la nasul Însângerat al unei fetițe. Mama e asistentă la o grădiniță. Lucrează aici de ani de zile, de fapt, ea face totul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și aștepta ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunți și petreceri, copiii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se enervează o persoană tăcută de obicei, ca să nu mai vorbim de cei care au, în mod natural, o aură de autoritate. Într-un minut, aula bisericească se golise aproape de tot, iar cei câțiva actori care rămăseseră stăteau cu capetele aplecate conștiincios deasupra scenariilor, străduindu-se din răsputeri să dea o cât mai bună impresie de profesionalism. Câteva firi mai slabe se ascundeau în zona în care se afla bucătăria, ca să-și calmeze nervii. Violet revenise înăuntru, cerându-și frumos scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Yariv scoase din sertarul biroului textul la care lucrase în ultimele douăzeci și patru de ore. Schițat la Casa Albă, acesta conținea adnotările făcute de mână chiar de președinte: lucraseră toți la el de atâta vreme, încât Yariv îi recunoscu imediat scrisul aplecat și dezordonat. Președintele rezumase punctele asupra cărora căzuseră de acord și divergențele care mai existau. Yariv trebuia să recunoască, făcuse o treabă excelentă, accentuându-le inteligent pe primele și expunându-le pe celelalte atât de concis, încât fuseseră de-ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
doar perne enorme, așezate pe bănci de piatră și în nișele ferestrelor. Aerul era îngroșat de aburul care se ridica din ceaiurile de fructe, de fumul de tutun și de diverse soiuri de iarbă. Într-un colț zări un băiat aplecat sârguincios asupra unei chitare, o claie de păr negru, lins acoperindu-i chipul. În fața lui, având și ea o chitară în mâini, stătea o fată cu capul ras în întregime, purtând un tricou alb, foarte larg și pantaloni scurți până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu se roadă funia. BRUNO: N-are cum. GRUBI: Mamăăă... BRUNO (Coboară încet în groapă.): Ține strâns! Mai fă un nod! Ține de amândouă capetele! (I se mai vede creștetul.) Gata! (Către acel ceva din adâncul gropii.) Marș! Marș! GRUBI (Aplecat mult peste groapă.): Iar mușcă? BRUNO (Din adânc.): Ce? GRUBI: Iar mușcă? BRUNO: Îl găuresc eu. GRUBI: Să nu se scârbească, nene... BRUNO: Îi crăp capul! (Agitație în adânc.) Marș! (Funia se mișcă amenințător; BRUNO se luptă cu cineva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ridicat paharul și l-am întins spre ea. Am ciocnit. A zâmbit. Tot nu pricep despre ce vorbiți, a privit ea amuzată spre amicul care se ridicase de la masă, îndreptându-se spre bucătărie. A tăcut, urmărindu-l cum se depărtează, aplecat, împovărat parcă de o greutate nevăzută. A oftat într-un târziu, ridicând a neputință sau indiferență din umeri. S-a răsucit spre mine, încercând să zâmbească: — Ce spuneați? m-a întrebat studiindu-mă pentru prima dată cu atenție, concentrată. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când se premiau mulgătoarele fruntașe ori se încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
soluție spre a face cât de cât să treacă și momentul acela, când aveam să dau ochii cu ea. Dar Ester o și găsise. Când, în cele din urmă, am ajuns la ușa ei, un bilet, cu scrisul ei ușor aplecat spre dreapta, cu litere mari, rotunde, egale îmi spunea să sun la doamna Petricius. „Sună, Simioane. Curaj!“, mă îndemna petecul acela de hârtie pe care tot răsucindu-l și întorcându-l de pe o parte pe alta, în lumina chioară de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două niveluri, înalte, dulapuri spațioase. Un grilaj de lemn, cu coloane sculptate, înconjoară rafturile. Liniște, câțiva studenți, majoritatea fete. Plăpânde, cu ochelari. Tipuri de tocilare suave, cu chipuri pale. În lumina încețoșată a dimineții par un fel de gladiole străvezii, aplecate duios peste pagini de carte. Mă plimb printre rânduri, cu pas târșit. Mă doare piciorul drept. Mi se umflă, se dezumflă, într-o joacă de semne. Probabil îmi vestește necazuri. Îmi plac acești tineri cuminți, tăcuți. Trec pe lângă o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi mâinile în vreme ce mă îndreptam spre ușa de la bucătărie, rezemându-mă de ea. Am privit silueta înaltă a lui Ben chinuindu-se să închidă ușa de la intrare. Părul șaten îi atârna în față peste un ochi și avea gâtul lung, aplecat, ca al unei păsări curioase. Părea prea lung pentru hainele sale; stângaci și deșirat în încurcătura aia de haine, geantă și brațe, pe care și le flutura în față într-o tentativă vagă de a închide ușa. Scoate-ți întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mele se transformă în ceva ironic și glumeț, de parcă mi-aș fi pierdut abilitatea de a comunica orice emoție autentică fără să mă jenez. Am mai rămas acolo în liniște puțină vreme, apoi am vorbit blând spre ceafa lui încă aplecată. —Charlie. Cina e aproape gata. S-a întors, m-a privit și a zâmbit. — Bine - sunt lihnit. Poate că am rămas cu căldura zâmbetului său. În orice caz, m-am simțit mai ușurată, îmi amintesc, când m-am răsucit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
strigă el îndreptându-se către camera frigorifică. Brenda, draga mea, îmi poți face o favoare în drum spre casă în seara asta? O fată ștearsă cu păr castaniu creț și care purta mănuși groase de piele se îndreptă de unde stătea aplecată peste mâncarea congelată. Lentilele ochelarilor îi erau acoperite de condens și cu o mână ținea o pungă de mazăre, iar cu cealaltă își împingea ochelarii în sus pe nas. Deci aceasta e Brenda, m-am gândit eu. Brenda mesagera, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sunete mici, hârșt, hârșt, hârșt, apoi un fel de oftat sau de șoaptă, apoi un sunet scurt, aspru, ca de hârtie și apoi din nou zgrepțănatul. Pur și simplu nu puteam să-mi dau seama, și am stat la ușă, aplecată, cel puțin un minut, încercând să asociez o imagine sunetelor acelora, ca la un fel de test sau ceva. Hârșt-hârșthârșt-oftat-foșnit. Iar și iar. Am început să mă sperii puțin, închipuindu-mi că e vreo pasăre sau vreo insectă uriașă, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
este prins într-o multiplă marginalizare de catifea. Ca cetățean (încă) al unei națiuni, el poate să se trezească într-o periferie și să fie apreciat (și remunerat) în conformitate cu „rangul” acesteia. Este valabil mai ales pentru „umanioare” și științe sociale, aplecate (încă) prioritar asupra propriilor națiuni : un bun specialist în Eminescu sau în obștea devălmașă va fi un marginal în lumea auditului. Mai departe, pentru a fi plătit trebuie să muncească pe gratis ! De la publicații la peer review, munca profesorului nu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Fântâna La mine-n sat, în locul Fundătură, Se află un pârâu învolburat, Iar mai la răsărit, pe o ridicătură, Se află un stejar bătrân și aplecat. Sub el se află o fântână Unde au poposit săteni și mulți străini. Văd frunzele ce cad din ramura bătrână Și cum el geme după atâția ani. A fost bătută de viscole și ger. Pe lângă ea cernut-au fulgii de
F?nt?na by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83183_a_84508]
-
mamă, care mi-ai dat viață, sacrificându-ți-o pe a ta, aș vrea să mă mai porți în pântec... Ție îți deschid inima, înaintea ta îngenunchez... arată-mi drumul de urmat... numa‟ tu mă poți îndruma!.. Apoi, în genunchi, aplecată, peste mormânt, de parcă ar fi vrut să-l ieie cu dânsa... a vorbit în șoaptă, cu mama ei... dar, ce și-au spus, numai Dumnezeu știe. Împrejurul ei parcă, fâlfâiau aripi nevăzute, strivindu-i sufletul... îngropându-i toate dorințele și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cruce. Pe ea nu scria nici numele răposatului, nici data nașterii și a morții sale. Însă un îndoliat din vecinătate, apropiindu-se de Istorisiri nesănătoase fericirii 53 mine cu pași ușori și grăbiți, mi-a șoptit fugar și cu privirea aplecată aceste cuvinte, ce parcă mai răsună încă: - Jugul ce l-a apăsat în timpul vieții, acum este îngropat și putred... decembrie, 2012 54 Rareș Tiron Istorisiri nesănătoase fericirii 55 Patimă primejdioasă i bine, Silvestru este nebun acum. La cei șaptezeci de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
care m au adus aici, sunt de o prostie cu totul înfiorătoare și incorigibilă. Iar asta mă întristează și, totodată, mă învrăjbește continuu. Văd în ei niște spirite atât de primare și cu totul fără valoare, atât de mărunte și aplecate numai către fleacuri fără vreo însemnătate oarecare. Am constatat că ei toți nu știu altceva să facă, decât să ia parte la distracții ieftine și de prost gust, apoi să mănânce, iarăși să mănânce, iarăși să mănânce, iarăși să se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
gând să mai iasă. Îmi propusesem ca, dacă Puiu nu va apărea într-un sfert de oră, voi ieși din bazin și voi povesti cu el. În bazin nu prea stăteam eu în primul rând comod, adică stăteam mai mult aplecat. N-aveam pe ce ședea și, mai mult decât atâta, nici nu aveam geaca pe mine, fapt care mă făcuse într un timp, să tremur de frig. Stând așa și așteptând a pagubă, se aude din nou cheia în portiță
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
delicat cu ea, deși cu acea impersonală și experimentată delicatețe a doctorilor. Puse mâna pentru a-i simți bătăile inimii, apoi Îi ridică pleoapele. Fata Își reveni la un fel de trezie confuză. Avea impresia că ea era de fapt aplecată deasupra unui străin cu mustață lungă și rufoasă. I se făcu milă la gândul că incidentul Îi provocase tânărului atâta neliniște, iar solicitudinea ei se transferă În prietenia pe care și-o imagină În ochii lui. Fata Își coborî mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu? Îi rânji cu subînțeles: — Cred că sunteți doctor. Am fost cândva doctor, recunoscu omul. — Și mergeți la Belgrad? El o privi scurt, cu un sentiment de neliniște, și o prinse nepregătită, cu silueta ei pătrățoasă Înveșmântată În tweed și aplecată puțin În față, cu strălucirea inelului cu sigiliu, cu fața flămândă și congestionată. Nu, spuse el. Nu atât de departe. — Eu mă duc doar până la Viena, spuse domnișoara Warren. El spuse rar: — Ce v-a făcut să credeți...? Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și subțire se aplecă asemeni unei perechi cenușii de foarfece, se puse În genunchi și pescui batista de sub bancă. Stângăcia lui o făcu să zîmbească. Uită de neîncrederea ei și-i mulțumi cu exagerată recunoștință. Ieșind, el păși cu capul aplecat, ca să evite zăpada, zâmbind singur. Unul din soldați Îi conducea și celălalt mergea În urmă, cu pușca scoasă de pe umăr și baioneta pusă. Vorbeau Între ei peste capetele prizonierilor, Într-o limbă pe care ea n-o Înțelegea, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]