1,211 matches
-
să mori înainte ca viața să-ți ia totul; să mai păstrezi adică muniții, ceva energie pentru a da ochii cu moartea, cu singura noastră libertate de a alege, de vreme ce nu noi ne alegem toate celelalte: viața, limba, țara, epoca. Apologia sinuciderii se suprapune în cazul de față unui adevăr tragic: profesoara chiar este bolnavă de cancer și, în luciditatea ei necruțătoare, militează pentru o moarte pe propria răspundere, decât prin debranșare medicală într-un spital de legume. Fapt e că
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și miracolul acesteia, păstrând pentru sine reversul faustic, polemic, trăirea spirituală în căutarea iubirii universale. Revenim în secolul XX la Paris. Leporello îl implică pe naratorul-actor să scrie epilogul parabolei lui Don Juan și a servitorului său nedesmințit. Se face apologia lui Don Juan, bineînțeles, dezvăluirile inedite modificând viziunea unor texte clasice. Elocința și actoria de tip Baudelaire sau Nietzsche în regia lui Leporello asigură farmecul lui Don Juan, acest sfânt cu o experiență exhaustivă a păcatului, în virtutea căruia le-a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Outopos, Iași, 2000) se arată atras în egală măsură de ispitele așa-numitei grupări nouăzeciste și de unele marote optzeciste: sunt recognoscibile, în el, când racordarea fetișizantă la un cotidian imund, când refugiul în utopia culturii; când visceralitatea ființei, când apologia ficțiunii; când disprețul față de tentația tehnicismului arid, când joaca textuală și metatextuală. Undeva, se poate găsi și o explicație pentru această pendulare (voită, lucidă, nu întâmplătoare): Dacă textul este mai fascinant decât realitatea, prefer textul. Dacă realitatea este mai încărcată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în anul 1940, în paginile publicației ' Primato', una dintre cele mai convingătoare demonstrații ale contribuției leopardiene, dar și foscoliene, la conturarea noilor orientări literare din veacul trecut: Cine ar fi putut crede? Dar cea mai frumoasă, mai deschisă, măi însemnată apologie a poeziei ermetice ne-a fost lăsată moștenire de Leopardi. Dar și de Foscolo.95 Apropierea lui Quasimodo de scriitorii revistei ' La Voce', care își încetează apariția cu peste zece ani înainte de sosirea lui la Florența, se stabilește pe filiera
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ierarhiza două sinonime parțiale: pur si ermetic. Consensul de care s-a bucurat revendicarea lui Leopardi că patron al noului curent literar a fost cvasiunanim printre adepții acestuia: Giuseppe De Robertis afirmă că Leopardi ne-a lăsat cea mai radicală apologie a poeziei ermetice, Mario Petrucciani că versurile și proza lui au constituit un factor decisiv în geneză ermetismului, Sergio Solmi l-a ridicat pe romantic la rangul de zeitate protectoare a noii poezii italiene și, prin această, a ermetismului.167
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
singur", "că în mine niciun lucru vreadnic de cinste nu știu", mărturisește Damaschin, Episcopul Buzăului, în prefața deschizând Apostolul din 1704. De aceea, textul său se transformă, pentru a celebra reușita scoaterii în lumină a noii tipărituri, într-o smerită apologie a mulțumirii ca sinteză a tuturor virtuților: bunătate, milă, purtare de grijă, facere de bine etc. A da mulțumire, sugerează prelatul, este echivalent cu aducere de jertfă și de aceea predoslovia, și cartea deodată cu ea, devin și ele, implicit
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
efecte se realizează dialogic, spectacolul lor actualizându-se prin opoziție, implicită sau explicită, cu discursul oficial al Bisericii despre ea însăși. *** a. Cine citește Damian Stănoiu este imediat contrariat de o extraordinară valorizare a materiei într-un spațiu care face apologia valorilor suprasensibile, eterne, spirituale. Descrieri de mese îmbelșugate așezate în culori și aglomerări flamande ocupă pagini întregi. Cu "saramură de plătică și de obleț, rasol de raci, ciulama de lin, crap umplut cu nuci, șalău și somn prăjit", "ciorbă de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
valorizării superlative a lumii de aici și căutarea împlinirii hic et nunc. Aceste date aruncă în derizoriu orizontul eshatologic în care, prin proiectul ei fundamental, instituția mănăstirii e ancorată. Departe de a fi o împărăție a spiritului, aici se face apologia exteriorului și a libertăților sale. O anchetă, Păcăința starețului, Dragoste și smerenie, Jalba cuviosului Pitirim, Amintiri din mănăstire, Pustnicii de sub stâncă ș.a. ilustrează perfect această contradicție. Astfel, mănăstirea definește un spațiu insular în care desfătările trupului, tocmai pentru că sunt interzise
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lumi. Posibil. Cuvîntul acesta exprimă o idee veche, care-i intrigă de cînd lumea pe filosofi. Luîndu-l drept sinonim pentru inovație, progres, curaj și libertate, omul modern vede în posibil o valoare certă. Cartea de față nu e însă o apologie a posibilului. Stadiul cercetărilor mele datorează mult ideii de a asocia conceptului de posibil contrariul său. A trece de la o reflecție asupra posibilului la un demers care constă în a gîndi lumile create de oameni în termenii posibil-imposibil înseamnă să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
care afirmă că s-a născut în 1889 și a murit în 1915, este poetul inocenței. Poezia sa vorbește despre omul în comuniune cu natura. Considerat materialist sau chiar obiectiv, preferăm să-l numim un poet realist. Poezia sa face apologia unei relații directe și transparente cu realitatea: "Eu iubesc copacii pentru că sunt copaci și fără gîndul meu."18 Această viziune realistă asupra lumii creează o poezie care respinge imaginile, metaforele, emoțiile: Fluturele nu e mai mult decît un fluture/ Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
drept pozitivă, cea de imposibil, ca negativă. Pentru omul modern, posibil înseamnă schimbare, inovare, deschidere, curaj. Imposibil îl face să se gîn-dească la ceva opus: rezistență la schimbare, refuz al "progresului" și al viitorului. A fi modern înseamnă a face apologia capacității prometeene a deschiderii de posibile. Eroul este, pentru omul modern, un deschizător de posibile. Această opoziție de ordin moral și politic între posibil și imposibil nu e, oare, periculoasă, n-ar trebui să o îndepărtăm în mod categoric? Dezbaterea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
țeluri ale omului. Le-am uitat pe celelalte trei" (Les lettres d'or de la paresse)... Aura funebră ce-i înconjoară imaginea e adeseori dezmințită de simțul deriziunii universale și de plăcerea jocului pur, de umorul său tandru și insolent, de apologia inutilității și de știința lenii, practicată cu rîvnă și încîntare: "Dacă e propriu înțeleptului să nu facă nimic inutil, nimeni nu mă va întrece în înțelepciune: nu mă cobor nici măcar pînă la lucrurile utile" (NN). Dincolo de moștenirea transmisă de atîtea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vărsat tot gazul pe covor, pe mobilă, pretutindeni. Am dat foc după ce am închis marea ușă de la intrare, încuind de două ori". Eroul contemplă orgia piromană cu voluptatea unui Nero, iar tonul nu este vidat de tușe apocaliptice, ce fac apologia ironică a noului avatar, până atunci considerat indestructibil, al speciei dominante compuse din entități invizibile și aproape lipsite de materialitate: "casa nu mai era acum decât o vâlvătaie oribilă și superbă, un rug monstruos, luminând tot pământul, un rug unde
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
atrage atenția asupra unui aspect adesea neglijat în critica literară. Cu toate că eu, împreună cu majoritatea criticilor de astăzi, decelez în proza caragialiană un melanj de naturalism și de realism, Caragiale însuși, în articolul său de estetică din 1896, Câteva păreri, făcea apologia artei ca distilare sintetică a fanteziei. Astfel, un scriitor adevărat ar fi capabil să remodeleze realitatea în acord cu dezideratele subtile ale talentului său. Rețeta teoretică a lui Caragiale este, prin urmare, tributară unor concepții artistice din descendența romantismului. 78
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
numai comparativ cu alte țări foste socialiste, dar și față de regimul trecut. "Inegalitatea nivelurilor de dezvoltare", recunoscută de vechea ideologie ca "rămășiță a trecutului", oscilează după 1989, în urma restructurărilor și reformelor reușite diferit în fosta "lume comunistă". În "lumea liberă", apologiile sociale au fost mereu completate de critici, pornite nu numai din stările subiective de îndoială, teamă și suspiciune, dar și din dezvelirea altor laturi ale realităților sociale, privite din alte unghiuri, cu alte ipoteze și cu o detașare emoțională sporită
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
stau în capitală ca să fie mai aproape de ceaunul cu mămăligă. (...) Pentru scriitori, regimul comunist e regimul ideal. Cu gazetarii e altă vorbă: starea lor e mai bună ca starea scriitorilor”. La punctul 2, „Noi și Rusia”, Maestrul face o inexplicabilă apologie a regimului totalitar sovietic, probabil la modă printre unii intelectuali în acea perioadă tulbure. Iată ce spunea în interviul din care ne permitem să reproducem și noi: „Între noi și Rusia? Desigur că o apropiere spirituală e nu numai posibilă
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
miracole” pe care a publicat-o imediat după anul 1990. În această lucrare, care l-ar enerva pe orice român de bună credință, dar nu pe un istoric ce TREBUIE să spună adevărul, fostul rabin-șef făcea, pur și simplu, apologia sistemului comunist și a conducătorilor acestuia, numindu-i pe alde Petru Groza, Gheorghiu Dej & comp., „...MARII MEI PRIETENI!”. Ba, pe la finalul cărții, a publicat și câteva poze în care fotograful l-a surprins în poziții (aproape) tandre cu sus numiții
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
textualista a universului vizionar blakean riscă să rateze tocmai complexitatea acestuia, care se desfășoară dincolo de frontierele finite ale operei. Blake trăiește într-o epocă în care valorile raționaliste sunt permanent zguduite, fiind înlocuite de altele noi, acestea din urmă făcând apologia forțelor obscure ale naturii, inspirației și imaginației. Zeitgeist-ul revoluționar al secolului al XIX-lea subminează și chiar ia în derâdere cuceririle precedentei Epoci a Luminilor, al cărei incipit poate fi detectat în opera unor René Descartes, David Hume sau John
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
an Arbitrary Dictator" (E: 617)34. În timp ce profetul este subiectul indiscutabil al experienței vizionare, ar trebui să reținem că "viziunea" trebuie înțeleasă denotativ, nu conotativ. Astfel, în Annotations to The Works of Șir Joshua Reynolds, care constituie, în sine, o apologie persuasiva, Blake se plasează într-o tradiție ilustra de predecesori infailibili, care, în corpore, elogiază caracterul veridic al actelor vizionare: "Plato was în Earnest. Milton was în Earnest. They believd that God did Visit Mân Really & Truly" (E: 658). De
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
fericită și de liniștire. (d) Opera încheiată îi este atat de nefamiliară și de surprinzătoare poetului, încât îi pare a fi fost scrisă de altcineva" (1971, p. 189). La prima vedere, pare plauzibil să afirm că Blake face, în teorie, apologia fiecăruia dintre aceste patru principii, iar mărturiile celor apropiați ne plasează pe aceeași direcție de interpretare: compunerea marilor sale poeme este bruscă și spontană; involuntara și automată; starea de spirit a eului creator este extatica.112 Alicia Ostriker observa că
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
-l conduce pe Blake să formuleze concluzia inevitabilă: "A Poet a Painter a Musician an Architect: the Mân / Or Woman who is not one of these is not a Christian" (E: 274)137. În toate aceste exemple selectate, Blake face apologia comuniunii dialogice dintre antropic și divin prin medierea religiei. Ideea că Biblia este un mijlocitor al contemplației se regăsește și în poezia lui Friedrich Hölderlin. În Patmos, apare același scenariu blakean al oamenilor înnobilați de codul sacru, care acționează deopotrivă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
că întreaga Weltanschauung gnostica pe care se bazează dualismul blakean este una organică, însă nu este mai puțin adevărat că aceasta se servește de numeroase tratate religioase sau pilde morale. În Annotations to Lavater's Aphorisms on Mân, Blake face apologia unei ființe umane schizoide, în care principiul binelui are o certă ascendentă față de cel al râului: "Mân is a twofold being. one part capable of evil & the other capable of good that which is capable of good is not also
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
poetice, Milton și Los/Blake, și oferind reflecții profunde asupra naturii artei, Milton este, în opinia mea, un manifest estetic, formulat în apărarea autonomiei procesului de creație 198. Epos-ul blakean constituie o pledoarie pentru imaginația dezlănțuita, ca și o apologie a inspirației reale, fiindcă acestea sunt facultățile care stau la baza tuturor manifestărilor artistice. În A Descriptive Catalogue (1809), text redactat că introducere la o expoziție extrem de importantă, Blake concepe două categorii negative de oameni. Astfel, unii sunt descalificați din
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ruins" (E: 139). În Book the Second, sub finem, Milton renunța la propriul ego, simbolizând eroarea și, implicit, figură lui Satan, pentru a îmbrățișa artă adevărată, ca produs al forței conjugate a inspirației și a imaginației. Discursul său este o apologie estetică perfectă, un exemplu de retorica bine instrumentata, care are în centru diferența dintre artefacte vizionare și non-vizionare, deci dintre afflatus și labor. Ideea care subîntinde frazele este aceea că artistul suprem trebuie să fie complet lipsit de ego, fiindcă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
primii care semnalează firea cea nouă a prietenului de ieri: Peste câteva zile scrie Caragiale apare la București o broșură (Tribuna și tribuniștii) a d-lui Slavici în care d. I. Slavici face, deși cu mult entuziasm, dar foarte imparțial, apologia d-lui Slavici. Din toată broșura rezultă că d. I. Slavici este un om care se poate lăuda pe sine 95 de pagini, pentru ca la urmă, în pagina 96, să ne poată da soluția chestiunii naționale"244. Caragiale se alăturase
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]