4,016 matches
-
Melaniei Lupu. Își aduse brusc aminte de ceva și ridică poșeta. ― Bagă capul înăuntru, Mirciulică, vrei să răcești iar? * Mașina se angajă pe o stradă largă cu două șiruri de castani. În spatele lor strălucea câte un acoperiș ud, în curți arbuștii înfășurați în ziare și plastic ca niște momâi așteptau zilele cu soare de la sfârșitul lui martie ori începutul lui aprilie. ― Prima la dreapta Aristide Condurache, spuse Cristescu și Azimioară zâmbi din nou. Șoferul cunoștea Capitala, palmă cu palmă. Pe vremuri
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și simți o senzație de uimire puternică. Privea în jos la un oraș de la o înălțime de peste trei kilometri. Orașul strălucea și scînteia într-o lumină provenită dintr-o sursă nevăzută și era așezat în mijlocul unei grădini cu copaci și arbuști înfloriți. Dincolo era o pajiște verde, cu dumbrăvi și lunci și pîraie scînteietoare. Totul se curba ușor în sus, într-o ușoară ceață la orizont, pe cele trei laturi pe care le putea vedea. Dacă zarea n-ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
pietruită strada am văzut licărind limbile șerpuitoare ale unui foc verde care urca prin pământul îmbibat de ploi. Iarba creștea cu o putere uimitoare, ca un incendiu care se pregătea să cuprindă porțile, gardurile, casele, totul. Și nu numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că nu mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
OBLIGAU SĂ ÎNDEPĂRTEZE RUDELE DE LA CEREMONIE. LI SE TOLERA DOAR SĂ VINĂ LA POARTA CIMITIRULUI ȘI ÎNCĂ NICI ASTA NU ERA OFICIAL ADMIS. PENTRU CĂ, ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ULTIMA CEREMONIE, LUCRURILE SE SCHIMBASERĂ PUȚIN. LA MARGINEA CIMITIRULUI, PE UN SPAȚIU LIBER, ACOPERIT CU ARBUȘTI DE FISTIC, FUSESERĂ SĂPATE DOUĂ IMENSE GROPI. EXISTA GROAPA BĂRBAȚILOR ȘI GROAPA FEMEILOR. DIN ACEST PUNCT DE VEDERE, ADMINISTRAȚIA RESPECTA CONVENIENȚELE ȘI ABIA MULT MAI TÂRZIU, PRIN FORȚA LUCRURILOR, A DISPĂRUT ȘI ACEASTĂ ULTIMĂ PUDOARE ȘI AU FOST ÎNGROPAȚI ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să plece. Și chiar a înghițit toate porcăriile astea? — Cred că i-a plăcut faptul că îmi aduc încă aminte de ea. Mergeau prin ceea ce părea a fi un campus universitar sau o grădină privată. Se zăreau șiruri ordonate de arbuști, toate frumos irigate cu furtunuri negre. Peste tot împrejur erau sculpturi moderne, vesele, inclusiv o coloană gigantică de oțel, vopsită în roșu, care se dovedea a fi un fluier canin la scară mare. Pe aleea principală existau indicatoare ce ghidau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Plymouth-ul tip 1946 era parcat în fața casei, cu bara de protecție atingând veranda și farurile din spate blocând trotuarul de cărămidă. Dar, cu excepția mașinii, a crucii dărăpănate și a bananierului mumificat, curtea era complet goală. Nu se vedea nici un arbust și nici o tufă. Nu creștea iarbă. Și nu cânta nici o pasăre. Agentul Mancuso privi automobilul și îi văzu plafonul înfundat și aripa plină de cercuri concave, separată de caroseria mașinii printr-un spațiu de vreo zece centimetri. Peste spărtura care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ideale, întrebă Marta, Depinde întotdeauna de ce vrei să pui înăuntru, închipuiește-ți în cazul ăsta o groapă mare, mai mult sau mai puțin circulară, de vreo trei metri adâncime în care se coboară pe un plan ușor înclinat, cu arbori și arbuști înăuntru, văzută de afară e ca o insulă verde în mijlocul câmpului, iarna se umple cu apă, mai are încă o baltă pe fund, E la vreo sută de metri de malul râului, întrebă Marta, Și tu o știi, întrebă tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pietruită strada am văzut licărind limbile șerpuitoare ale unui foc verde care urca prin pământul îmbibat de ploi. Iarba creștea cu o putere uimitoare, ca un incendiu care se pregătea să cuprindă porțile, gardurile, casele, totul. Și nu numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de camion. Mic, dar mare năzdrăvan: E făcut din sticlă fină, Se agață de tavan Și împrăștie lumină. E privirea lui discretă, Sunt și roșii, dar și verzi, Însă numai tu îi vezi Și se pun la bicicletă. Nu-i arbust mirositor, Cunoscut de-ntreaga lume; Deși are-același nume, El e unul zburător. Iute e și mititel, Oamenii îi spun „cățel”. Și când plouă și când ninge, Globul doar cu el se-ncinge; Și când ninge și când plouă, Terra o
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
altul cînd lucrurile se vor liniști. Veți fi În continuare o familie. — Iar tu ești mult prea drăguță, la naiba, obiectează Emma. Ești Înspăimîntată de perspectiva că ea o să te urască dacă Îi spui că, de fapt, tu nu vrei arbuști ornamentali de jur Împrejurul sălii de bal. — Exact! Ai auzit și tu de arbuști? — Aha. E ridicol. A sărit calul de-a binelea. Tipic pentru maică-mea. Asta nu e deloc nunta pe care mi-o doresc. Tu ai putea să discuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Iar tu ești mult prea drăguță, la naiba, obiectează Emma. Ești Înspăimîntată de perspectiva că ea o să te urască dacă Îi spui că, de fapt, tu nu vrei arbuști ornamentali de jur Împrejurul sălii de bal. — Exact! Ai auzit și tu de arbuști? — Aha. E ridicol. A sărit calul de-a binelea. Tipic pentru maică-mea. Asta nu e deloc nunta pe care mi-o doresc. Tu ai putea să discuți puțin cu ea? o implor. Am și așa destule certuri cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mele nu e mai mare decît al altora și, una peste alta, nu ne merge chiar atît de rău. Ai fi putut să nimerești mult mai prost, crede-mă. Cu toate astea, trebuie să găsim o cale să scăpăm de arbuștii ornamentali. — Te rog, nu-mi aduce aminte, gem. — Ai putea să-ți prelungești pauza de prînz? Mor să arunc o privire la articolele din cașmir de la Brora. Și-am pornit-o să colindăm În sus și-n jos pe Marylebone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
noaptea? XI ― Ana mi-a vorbit despre Alexandru. Cum începe să vorbească despre el, glasul i se schimbă. Dintr-o dată devine cald, mângâietor și trist. Parcă ar ascunde o taină. M-a dus în mijlocul unui platou pietros, unde creșteau niște arbuști roșii, piperniciți de căldură, și, rupând o nuia, mi-a desenat cortul în fața căruia, zicea ea, tânărul rege privea îndelung cerul înainte de fiecare luptă." Totdeauna s-a ferit să lupte în ceasuri prea însorite, deoarece nu voia să cucerească lumea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a explicat ea în șoaptă. Și-a purtat bătăliile pentru a obține ceea ce grecii îi refuzau, recunoscîndu-i meritul de cuceritor al lumii, dar nevrând să i-l recunoască pe acela de cuceritor al unei liniști fără sînge." Am observat că arbuștii roșii făceau o floare veninoasă, care te mușca în clipa când voiai s-o miroși. Ea s-a aplecat să rupă una, iar eu i-am strigat să n-o atingă. S-a întors spre mine: "Dintre cei iubiți de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
rară și chiparoșii tot mai pitici. Printre firele de iarbă apăreau colțuri de stânci, apoi copacii au dispărut. Cerul avea culoarea nisipului, iar în jurul nostru am recunoscut platoul de piatră pe care mai fusesem; doar că acum nu mai existau arbuștii roșii." Aici poți să fii liniștit, mi-a zis Ana, oprindu-se. Aici poți să nu te mai temi. Nu te vor găsi." "Sigur?" "Și chiar dacă te-ar găsi, aici n-ar avea lemne să ridice un rug. N-au
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
focului către mulțimea care se strânsese buluc: - Faceți loc solilor lui Faroald, comandantul acestor pământuri. Concordia, în vremea despre care povestesc, era un oraș și nu prea. Zidurile de întărire erau roase și sparte, pline de găuri în care creșteau arbuști și iarbă. Nimeni nu se-ngrijise să le curețe și să le repare după marea inundație. Ploile, soarele și gerul crăpaseră cărămizile, fărâmițându-le cam peste tot; ziua erau luate în stăpânire de ciori, și, la căderea întunericului, păpăludele încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să stea de pază în timp ce restul dormeau puțin și prost, treziți de orice trosnitură. În fine, n-aveam cremene și nu puteam face foc, așa că înghițeam carnea crudă, în bucăți mici, deși ni se făcea scârbă. Găseam când și când arbuști de porumbari sau de trandafir și mâncam bacele. Dar fiecare lucru, începând cu hrana și cu lupta cu frigul, terminând cu parcurgerea drumului rămas, fără să cădem pradă descurajării, ne costa nemeritat de mult. După trei zile și trei nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trecut printr-un hol cu podeaua dintr-un mozaic în felurite culori, care dădea într-un peristil dreptunghiular, totul împrejmuit de un portic cu coloane având, în mijlocul unei grădini, o fântână cu trei jeturi înalte. Peste tot erau flori și arbuști de toate speciile și culorile. Giuliano stătea pe o laviță de piatră lângă fântână și citea un sul de pergament. Avea pe el doar o tunică simplă de bumbac alb. Ne-a primit politicos și a voit să știe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o anume tristețe, tinerii ăștia aflați În căutare de noi valori spirituale sunt de-a dreptul niște tâmpiți. În secundele de după coborârea din jeep, Bruno pricepu că făcuse o eroare. Domeniul cobora În pantă domoală spre sud, ușor vălurit, erau arbuști și flori. O cascadă curgea Într-un mic lac, verde și calm; chiar lângă lac, Întinsă pe o lespede, o femeie goală se usca la soare, În timp ce alta se săpunea Înainte de a plonja. Mai aproape de ei, Îngenuncheat pe-o rogojină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Mersi. Și mie îmi place. Îmi zâmbește. Mă rog. Uite și rozmarinul tău. Scoate o pereche de foarfece de grădină dintr-o chestie veche de piele care arată cam ca un toc de pistol și începe să taie dintr-un arbust verde închis țepos. Inima începe să-mi bubuie tare. Trebuie să-i zic ce-am venit să-i zic. — Deci... îhm... e foarte ciudat, încep cât pot de relaxată, mângâind cu degetul frunzele parfumate ale unui arbust. Dar se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
taie dintr-un arbust verde închis țepos. Inima începe să-mi bubuie tare. Trebuie să-i zic ce-am venit să-i zic. — Deci... îhm... e foarte ciudat, încep cât pot de relaxată, mângâind cu degetul frunzele parfumate ale unui arbust. Dar se pare că lui Trish i-a intrat în cap o idee total aiurea despre noi ! Se pare că e convinsă că... mă-nțelegi. — A. Dă din cap că da, uitându-se în altă parte. — Ceea ce e, evident... ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
crăcuțe de rozmarin și mi le arată. Crezi că-ți ajung ? Mm hmm ? Ce-i asta ? Asta-i tot ce are de zis în legătură cu subiectul ăsta ? — Sinceră să fiu, cred că nu-mi ajung, spun, și el se întoarce spre arbust. Deci... ție nu ți se pare ridicol ? adaug disperată, încercând să-l ghidez spre un răspuns corect. — Ba da, sigur că da. Mă privește în sfârșit drept în ochi, și pe fruntea bronzată ii apar cute de încruntare. Oricum tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de care sunt în stare. Urmează o tăcere totală și încordată, întreruptă doar de bâzâitul insectelor. Poate că n-ar trebui să te grăbești, spune Nathaniel. Se îndepărtează fără să mă privească și începe să se uite la frunzele unui arbust. Atitudinea lui sugerează clar că e ușor stingherit. Îmi vine tot sângele în față în clipa în care am revelația. Mă refuză, și încearcă să fie cât poate de blând. Nu vrea să iasă în oraș cu mine. Aaah. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]