1,111 matches
-
profil psiho-fizic și deci și un anumit ritm de asimilare. Din experiența personală - am constatat că nici într-un caz, predarea pozițiilor și a schimbului de poziții și alte elemente de tehnică instrumentală mai avansată cum ar fi specialitățile de arcuș sau elementele de înaltă expresivitate ca accentele sau vibrato-ul nu trebuiesc abordate până ce elevul nu stăpânește mulțumitor deprinderile elementare.
Primii paşi : contribuţii la metodica studiului şi predării viorii la elevi : (caiet de profesor) by Maria Toronciuc () [Corola-publishinghouse/Science/91587_a_92393]
-
presupune cunoașterea notelor muzicale, se Învață „după ureche”, cel puțin forma clasică / inițială a lăutăriei, astăzi, mulți lăutari având studii de specialitate. Instrumentele folosite În ordinea frecvenței sunt: vioara, (inclusiv un tip de vioară improvizată, de fapt o violă cu arcușul În semicerc sau cu șase coarde), lăuta, țambalul, acordeonul (preluat din muzica germană), basul (așa numesc lăutarii violoncelul și contrabasul), cobza, chitara, cimpoiul, fluierul din lemn de salcie, de plop tremurător sau de trestie (tip flautul lui Pan), tamburina (folosită
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
cîmpurile poartă funde de fum și pădurea e o fereastră de răcoare”, „o pasăre Îți adoarme pe buze”, „genele descriu În argintul minutului frunze”, „miresmele Își lovesc În aer cheile”, „fîntîni obosesc ca metalele”, „peștii fosforescenți [sînt] ca afișe luminoase”, „arcușul rechinilor urcă pe violoncele de ape / din toamna adîncurilor aurul peștilor În frunze / ce bucle meduzele cum se apleacă / și ca șervețele de ceai marginea catifelată a peștilor torpile”, „glasuri lasă dîre de argint ca melcii”... Dacă poemele din ciclul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În literă un șipot” - Zodiac, III). Tot ce se poate deștepta, prin atingere, izbire, deschidere, răscolire etc. viața secretă, amorțită, a lucrurilor se bucură de atenția poetului, pentru care acestea devin, În consecință, surse de energie sonoră, muzicală (clape, strune, arcușuri), de ecouri așteptate ca tot atîtea răspunsuri. A deștepta și a răspunde devin, pe mari suprafețe ale poeziei, nucleele verbale În jurul cărora se construiește viziunea metamorfozelor provocate În universul exterior de impactul cu „undele” vieții lăuntrice, fie numite direct, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
să deștepte răspunsul RĂSPUNSUL ca o melodie Încuiată În lemnul de abanos al flautului. Aceleiași scheme dinamice i se subordonează nenumărate alte secvențe ale operei, argumentînd astfel În favoarea unei „figuri” de relativă stabilitate a imaginarului lui Voronca. „Privirea e un arcuș, deșteaptă viorile depărtărilor”, „Se dilată ca o pupilă rîsul izbește În cremene zorile /.../ Se deșteaptă o pasăre sub frunte”, „SÎngele tău e-n trîmbițele vinelor chiotul / Care va deștepta cocoșul sălbatec și pantera”, „tictacul deșteptător al ierbii”, „Piciorul trezește vioara
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca bun conducător al tensiunilor interioare și agent, ca atare, al metamorfozelor celor mai neașteptate. Bucuria poetului e, Înainte de orice altceva, aceea de a surprinde momentul „cînd elanul se imprimă În arbore și-n slovă”, cînd „pasul [e] ca un arcuș pe struna potecii Înfiorate” iar „un metal răspunde sub deget ca o coardă”. Tot așa, „din amnarul frunții scapără singurătatea clară”, „Fiecare pas Încearcă rezonanța de marmoră a aerului”, „MÎna ca dintr-un pian, deșteaptă cîntecul - surîsul / Și pasul se
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ziaristului. Despre poet este de reținut această frumoasă frază : „Frate bun, în dubla lui înfățișare lirică, al lui Guillaume Apollinaire, Ion Vinea a sunat din talgere în orchestra de jazz a modernismului românesc, dar a mângâiat, în ascuns, cu un arcuș fermecat, coarde lungi de violoncel.”2 În trei articole subtil-spirituale și superiorironice, ceea ce nu le împiedică să fie grave în substanță (Un moment al liricii noastre, publicat în „Timpul” din 18 noiembrie 1938, Versuri, în „Timpul”, 22 decembrie 1939, Versuri
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
la rândul lui, într-un sân moale, ieșind din tun ca o scurgere de spermă. În partea opusă, atârnând de un copac desfrunzit, o femeie moale, aproape ruptă în două de furca ramurilor, cântă la un violoncel moale cu un arcuș vâscos" (apud Rojas 1993: 57). Din descrierea extrem de precisă și de detaliată a lui Dalí lipsesc păianjenul cu picioare lungi și păroase, ca și furnicile ce se cațără pe rochia femeii - simboluri thanatice. Dalí a încercat pentru prima oară imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
abordarea detaliată și competentă a fondului și formei subiectului sau la strategia de urmat aveau, întotdeauna, drept destinatar cei patru diplomați ai Misiunii României la O.N.U. Lor și virtuozității cu care unul dintre aceștia, Traian Chebeleu, a mânuit arcușul viorii întâi în ansamblul susținătorilor cauzei Chinei, alături de Niță Constantin și Virgil Ionescu, sub bagheta ministrului adjunct de externe, Nicolae Ecobescu, li se datorează, în bună parte, cele ce urmează. Pe această temă, ca o confirmare a unei asemenea aserțiuni
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
călătorind parcă în altă lume, cu fiecare alunecare a privirii pe corpul ei. Savurând fiecare milimetru al pielii ei brune, netede, fără nicio zgârietură sau imperfecțiune. Pe pulpele ei apetisante curgeau poezii de Apollinaire și lumina cădea peste ele ca arcușul unei viori pe corzi. Stătea picior peste picior, iar deasupra lor părul pubian, negru ca ochii ei, era ca un cuib pufos care mirosea a lapte proaspăt și în care voiai să te faci mic, incredibil de mic și să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
Dumnezeu ! — Mariane, îi spune unul dintre colegi, fugi tu și anunță-l pe frate-său, pe domnul Virgiliu, și rezolvă cu dânsul. Sigur e o neînțelegere. Acum ! și țiganul o și ia la fugă în toiul nopții, cu vioara și arcușul în mână, pe Ștefan cel Mare. Vin eu mâine la prânz și vă spun tot ce aflu. — Mâine-dimineață, mă, Mariane, unde te duci la ora asta ? Lumea doarme. — Acum trebuie să afle, cine știe în ce încurcătură s-a băgat
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
urechile se lungeau ca niște aripi. Fiecare fereastră îl sluțea în alt fel, ca pe un monstru. Iar pielea îi era roșiatică de la lumina vagonului, care aducea a un apus toxic, apocaliptic. În surdină se auzea o vioară, al cărei arcuș se unduia pe notele unui tango pe care Cristi nu știa de unde îl recunoaște. Un tango pe care îl cântase probabil de mii și mii de ori, însă mintea îi bloca aducerea-aminte a versurilor, a titlului sau vreunui moment de pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
Am învățat să cânt cu sufletul, nu cu plămânii, nu din cap sau din burtă, ci din inimă. Aici nu e vreun concurs, nu contează dacă ești cel mai bun sau ultimul muzicant din lume, care abia-și poate ține arcușul în mână. Aici contează doar să fii alături de ei, să le arăți că îți pasă. Când aud că marele dizeur Cristian Vasile este printre ei, deodată se luminează la față. Prezența mea, notorietatea mea și grija pe care le-o
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
ne trudim ca din puterile noastre proprii să scoatem o gazetă românească pentru marele public românesc doritor să știe ce se petrece în lume și în țară”. Se publică sau se reiau versuri de Tudor Arghezi (Mărturisire pe vioară și arcuș), Ion Pillat (Poetul), Ion Minulescu (Aquarelă), G. Bacovia (Amurg violet), Ștefan Aug. Doinaș (Intermezzo), Virgil Șotropa (Galerele aleargă, Vremile, În goană), Mihai Beniuc (Vulturii doborâți), Victor Ilieșiu, Francisc Păcurariu, prezent în redacție și marcându-și acum începuturile literare (Înviforată creștere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290247_a_291576]
-
a slujit cu dăruire George Enescu convins că „muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor” se va împlini pentru cei conectați la eveniment. Enescu mărturisea că „se odihnește de muncă prin muncă” și astfel mereu neobosit, mânuia cu genialitate arcușul, bagheta și pana. Acele uneltele materiale prin care trecea tot zbuciumul său sufletesc păreau parcă vrăjite, ajungând la inimile contemporanilor. Omagiile creației sale vibrează astăzi în milioane de inimi care vor urmări concertele. Oferta din agenda manifestărilor este densă, atrăgătoare
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
care l-a servit cu toată ființa sa. Mai este evocată uneori și prodigioasa și inegalabila sa memorie sau neobositul său spirit. Se cunoaște că se odihnea, după cum el însuși mărturisea, de muncă tot prin muncă, trecând cu ușurință de la arcușul viorii la clapele pianului și apoi la baghetă sau la pana de scris ori la îndrumarea învățăceilor. Câți dintre noi mai sunt dispuși astăzi să se sacrifice fără să aștepte recunoașteri pompoase sau mediatizări excesive? Dar pentru cei care nu
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
de înregistrări pe care le-a realizat ca violonist, când era deja în vârstă. Noi suntem obișnuiți astăzi cu performanța aproape sportivă a violoniștilor tineri, o performanță de concurs. Totuși, când îl asculți pe Enescu cântând, cu micile fâșâieli ale arcușului marcat de boala interpretului sunetul, expresia, muzicalitatea, trăirea sunt din altă lume, cu totul emoționante. Atât de îndatorată, de respectuos-creator legată de tradiție, mai ales în accepțiunea arhaică, pictura Dumneavoastră este populată și de măști. Vă poate cunoaște privitorul doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
Mai întâi Wiest, o figură foarte expresivă și foarte populară a epocii. Fără să fi fost un artist mare, era însă un muzicant care cânta cu tot sufletul. Wiest cânta cu mâinile, cu picioarele, cu ochii, cu toată ființa lui, arcușul sălta pe coarde în voltigiuri fantastice, era un pasionat și un fantasc care entuziasma și ridica sala în aclamațiuni furtunoase. A fost cel mai popular viorist pe care l-a avut Bucureștii 272. Mai târziu au venit frații Schipek, doi
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
galeră (1946) vor miza tocmai pe dezlănțuirea forțelor fruste, stihiale, din adâncuri, pe cufundarea în „nămolurile” colcăitoare, roditoare, ale ființei. Poezia seamănă unor ritualuri dionisiace: „Dă vieții, irozii / Subtilei beții; Să bântuie, vii / Veninuri, prin bozii... Mai lasă vioară // Și-arcuș - pentru îngeri./ Urechea-ți coboară/ Vulcanicei plângeri...” (Îndemn). Frecvent simbolismul cedează locul unor aluzii sociale mai precise, cum ar fi în Jurnal 1941: „Cea mai de sus spânzurătoare/ Pe-al meu l-a ales dintre popoare”. Peisajul apocaliptic, sentimente precum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
împinge spre desăvârșire lumea întreagă și, mai înainte de toate, pe om. Și astfel, oarecum, Dumnezeu e un suflet mai interior în interiorul lumii”. Monahul a aflat paradisul în decorul fastuoasei gratuități a harului. Monahul se plimbă în grădina Raiului așa cum un arcuș vibrează peste corzile solare ale iubirii dumnezeiești. Lumea monahului este luminată de binecuvântări. Adâncimea privirii ieșind de sub pecetea inelară a unor cearcăne pământii este agonisită prin asceza privegherilor de noapte. Cunoașterea duhovnicească nu poate fi dobândită printr-un efort suprauman
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
țigară, dincolo de perdeaua stropilor de ploaie, se insinuează prin muzica viorii, fie și grosier eliberată de orice portativ: (pre-S6g.) Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, [...], schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire de păr și, cu degetele uscate, mișca niște coarde false, care țârliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie (Eminescu: 2011, II, 35). După cum
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pragul nopții. Violonistul fără portativ nu apare brusc, ci tabloul sonor al notelor lui este pregătit (atât în hipertext, cât și în hipotext) de imaginea ce preludează contururi pierdute. Spectacolul ambiguizării din cafenea are ca o anticameră crâșma stăpânită de arcușul nervos și nepro fesionist sau, dimpotrivă, fascinant, deși ireal. În [Archaeus], cafeneaua se confundă cu anticamera ei: fără vioară și violonist, totuși cântecul viorii abia aici atinge virtuozitatea. Vom putea remarca două serii intratextuale explicite paralele: prima conține preludiul imagistic-echivoc
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi, și care fără îndoială nu era al lui, schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire de păr și, cu degetele uscate, mișca niște coarde false, care țârliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul, un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie. [...] El intră într-o cafenea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
goale băgate în papuci mari împluți cu paie. [...] El intră într-o cafenea de alături ca să se usuce (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 35). (h5b) Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe cari le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele băgate-n niște papuci largi și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care se răsfrâng asupra șirurilor de scaune. Două femei periază metodic fiecare tapițerie de scaun. Un bărbat în blugi fixează un cablu de covor. Un altul, cocoțat pe un suport de reflectoare, aranjează o ramură argintie. Un violonist își încălzește arcușul, în vreme ce, judecând după sunetele înăbușite care se aud, alți intrumentiști își acordează timpanele. E ca și cum m-aș afla în culise înaintea unui spectacol în West End. Rămân în picioare pe o latură a sălii, privind avid în jur, încercând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]