2,000 matches
-
Lenora se întristă, din regiuni obscure i se urca o intuiție sinistră asupra boalei; se întorcea spre perete, strîngînd pe lîngă ea plapoma ca pe un giulgiu, și închidea ochii privind în întunericul pleoapelor ceva spăimîntător." Pentru alt context, metafora arhitectonică a subteranei este "decodată", explicită, în chiar discursul naratorial: "Scoborînd astfel în subteranele conștiinței, (Rim) găsise gîndul mîntuitor de a se sluji de minciună." Obsesia arhitecturală își urmează cursul. Nu este de mirare, așadar, să o regăsim în formula specifică
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scris jurnalul său. Bagajele suprapuse dintr-un automobil sunt comparate cu un turn oblic și, pentru a descifra biletul unor prieteni este obligat să urce câteva trepte. Casele de pe strada Plevnei îi atrag atenția prin etajele adăugate fără nici o logică arhitectonică, consolidate cu scări de lemn strâmbe. Vestibulul, din care apare Emilia, chiar dacă este întunecos, e și acesta prevăzut cu o scară. Atâtea imagini ce țin de verticalitate în doar câteva fraze aleatorii! Perceperea ascensionalului deconspiră, conform uzanțelor imaginarului aerian, o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
unei vieți urbane moderne. O serie de orașe, în special cele cu funcții politice și comerciale din statele petroliere, au fost remodelate aproape complet în ultimele trei-patru decenii, oferindu-li-se o tramă suplă și aerisită, cu alură și linii arhitectonice ultramoderne, precum în Dubai, Abu Dhabi, Al-Kuwait, Riyad, Jeddah, Dahran, Doha, Manama, Tripoli. În structura acestor organisme urbane se regăsesc atât zone administrative, zone de afaceri (C.B.D.), cât și perimetre industriale, organizate după 1950, ca spații ale entităților politicoadministrative, financiare și
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
mai jos, în care am pus față în față un element de pe fațada unei clădiri recent restaurate într-un oraș dunărean cu propria-i reproducere în oglindă iar între ele timpii motorului navetei esențiale, concentrează o mică poveste a exotopiei arhitectonice post-comuniste: locuitorii blocurilor din preajmă care l-au observat pe Master X fotografiind detaliile edificiului, erau scandalizați nu doar de aspectul statuii (lucru de înțeles pentru cei educați cu pozele Lenuței pe vremuri, cu cele ale "divelor" de două decenii
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
cărora se revoltă din rărunchi, dacă s‑ar putea spune așa. Cu toate că, am mai spus‑o, nu există o prăpastie de netrecut între opera anterioară și cea posterioară Însemnărilor, acestea marchează descoperirea unei formule, cu toate frecvent invocatele „imperfecțiuni“ ale arhitectonicii scrierilor sale. Există cîteva mărturii ale căutărilor lui Dostoievski, ce contrazic flagrant așa‑zisa sa neglijență, din care vom cita doar una. Iată ce scrie, la 1876, în legătură cu Dublul : „Însă această nuvelă realmente nu mi‑a ieșit, deși ideea era
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
miresme, imagini trăite, sunete, ritmuri, lecturi: mireasma de fructe uscate pe rogojini; mama, într-un colț în penumbra, povestea fiului risipitor / care mereu mă urmărea-n tăceri / precum un ritm deschis la fiecare pas (idem).279 Trimițând repetat la complexe arhitectonice din vremuri apuse, toponimele siciliene devin în opera lui Quasimodo operatoare de mitologie. Tìndari, Ànapo, Sant'Antioco, Agrigento, Plàtani, Iblei sunt locuri invocate cu impetuozitatea dorinței de a reconstrui un univers pierdut, deopotrivă mitic și personal. Lor li se atribuie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de sfaturi este tocmai aceea a epocii de final a entuziasmului grandilocvent, de revenire spre realism, și de aceea informațiile preluate de la alții trebuie să fie puțin reduse ca să fie crezute. De pildă, dacă este vorba de lungimea unui monument arhitectonic, măsurată anterior ca având "o lungime de 747 picioare, trebuie s-o măsori din nou și să declari că predecesorul greșește, că lungimea nu este decât de 727 picioare, și că ai măsurat-o de două ori". Cititorul îl va
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Idealism and Twentieth-Century Textualism", Rorty nuanțează foarte mult o serie de idei privitoare la discursul științific, filosofic și literar, aducând în același timp critici conceperii actuale a "textului universal". Dacă secolul al XIX-lea deținea o disciplină considerată a fi arhitectonică pentru întreaga cultură, și anume filosofia, în contemporaneitate ea și-a pierdut autoritatea, cultura noastră fiind una a suspiciunii generalizate. În plus, "acolo unde idealismul secolului al XIX-lea voia să substituie un anumit tip de știință (filosofia) cu altul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Idem., p. 437), completat cu influențele darwinismului, teoriei einsteiniene a relativității, ale psihanalizei și sociobiologiei, s-a încheiat cu încă o constatare demobilizantă pentru un tânăr care ar vrea să le studieze: Nu există o știință socială ca o știință arhitectonică. Există doar niște părți fără un întreg". (Idem., p. 441) Acest ton este menținut și în caracterizarea științelor umane, considerate a fi "depozitarele tuturor operelor clasice" (Idem., p. 445), dar cu epitete de genul că sunt lipsite de forța să
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
agonie". Concluzia finală a cărții însă anunță alarmant necesitatea luptei pentru supraviețuirea științelor umane în cadrul universității de azi și de mâine. Cum spuneam, la începuturile ei istorice filosofia promitea "modul cel mai bun de viață" (12, p. 451) pentru că era "arhitectonică, avea planuri pentru întreaga clădire (culturală, n.ns)". (Id. p. 452) Fiind ea însăși bine clădită, filosofia "a întemeiat universitatea, dar n-ar mai putea face asta acum". (Ibid.) Pentru că filosofii americani ai limbajului au renunțat la "tradiție", au mărit
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
forță al „noii“ filozofii. Ea face posibilă o teorie a ordinii (Lehre von den Ordnungen) bazată pe rolul unificator al conceptelor primare (Urbegriffe), care la Kant poartă numele de „Idei“. În locul mecanicii, ca para digmă a gândirii kantiene, geometria, construcția arhitectonică a gramaticii sau istoria naturală stau ca model al filozofiei. Continuitatea și unitatea experienței sunt astfel asigurate, prin rolul pe care îl joacă ideile în constituirea noului câmp al „ordinii“ cunoașterii. După cum observă și Weber, experiența rămâne pentru Benjamin, ca
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
repeated and changed into what is to come.“ Pragul devine o imagine dialectică a orașului, la fel cum este labirintul sau răscrucea. Ca o concluzie preliminară, orașul este pentru Benjamin un spațiu în care textele, figurile sale cotidiene și formele arhitectonice propriu zise pun în scenă o dramă a istoriei ca atare: aceea în care trecutul își reclamă dreptul de a fi auzit în ciuda vocilor ascuțite ale clipei saturate de prezența progresului și a tehnicii. Eroii anonimi ai istoriei sunt, în
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
away, or improvisation of walking privilege, transform or abandon spatial elements.“ Certeau înțelege performanța flaneurului (walker, wanderer) ca act de limbaj însoțit de figuri retorice. Consacrarea unei scurtături sau evitarea unor anumite trasee, recunoașterea unui segment urban după „sinecdoca“ lui arhitectonică sau umană îi conferă flaneurului o dimensiune demiurgică. Acest personaj creează spațiul pe care îl parcurge, împreună cu memoria locurilor străbătute. Deosebirea dintre demersul lui Certeau și cel al lui Benjamin stă, probabil, într-o înțelegere diferită a istoriei și în
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
semn al unui eveniment „mort“, acoperit de straturile mute ale trecutului, monumentul își pierde semnificația, pentru a deveni mai târziu, după Tratatul de la Versailles, după cum observă Gilloch, o veritabilă ironie“. Copilul privea monumentul fără a-l înțelege, dar sesizând detalii arhitectonice secundare (reprezentarea vasalilor, episcopul) sau pe vizitatorii înmărmuriți la capătul scărilor. Astfel, monolitul era dărâmat sub forța fragmentelor sale semnificative. În „Tiergarten“, Benjamin povestește, de asemenea, cum soclurile statuilor sunt mai relevante pentru copil decât statuile însele: „was darauf vorging
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de la urmele pe care le lasă pe suprafețele lucrurilor. Experiența labirintului nu se reduce însă la cea a străzilor întortocheate. Pentru Benjamin, ea se înrudește cu una despre care a mai fost vorba, aceea a pragurilor. Din punct de vedere arhitectonic, des amintită este „casa scărilor“ (Treppenhaus). Ele creează un pasaj ritualic care face legătura dintre exterior și interior, păzește și conjură forțele mitice ale intrării. Pragul, după cum am mai încercat să arăt, redefinește spațiul dincolo de caracterul său de simplă limită
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
și nevrozelor moderne: "Mergând la izvoarele etnografice, la originile mitologiilor, ale căror sângeroase enigme le compara și descifra, adunând laolaltă și topind într-una singură legendele provenite din Extremul Orient, metamorfozate de credințele altor popoare, el justifica astfel fuziunile sale arhitectonice, amalgamurile luxoase și neașteptate de subiecte, hieraticele și sinistrele alegorii stimulate de neliniștitoarele clarități ale unei nevroze de-a dreptul moderne; și rămânea, pentru totdeauna îndurerat, obsedat de simbolurile perversităților și iubirilor supraomenești, ale destrăbălărilor consumate fără uitare de sine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
oglindă glasată, de la atitudinea solemn-statuară a omului în giulgiu, noul locuitor al Insulei morților, la verticalitatea chiparoșilor asemeni coloanelor unui templu. Nu există nicio pasăre, niciun semn de viață în acest peisaj mai degrabă mental decât real. Böcklin "construiește" o arhitectonică sepulcrală, necropolitană, accentuând construcția pe verticală a tabloului, la care se adaugă un efect de focalizare pe care circul funerar îl amplifică. Însăși toposul insular induce această centralizare expusă în tablou. Silueta înveșmântată în alb, printr-o simetrie de factură
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tablou. Silueta înveșmântată în alb, printr-o simetrie de factură speculară, se regăsește în fața verticalei chiparoșilor. Insula este dispusă ca un amfiteatru al cărui centru a fost invadat de arbori, fără nimic din dezordinea romantică a peisajului, ci respectând primatul arhitectonicii corpurilor de piatră care sugerează un templu. Acest amfiteatru blochează în mod deliberat perspectiva, o închide definitiv, așa cum moartea închide orice posibilitate, orice evoluție, orice speranță. II.4. Prerafaeliții Pe 9 iulie 1896, Ștefan Popescu îi scria din München o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la Dürer, care ilustra cartea de rugăciuni a împăratului Maximilian și la Anne de Bretagne cu ale sale "livres d'heures", dar și la cultura mânăstirească a incunabulelor și tetraevangheliarelor. Prelungind abil elogiul, Tzigara-Samurcaș amintește de una dintre exemplarele realizări arhitectonice, Curtea de Argeș, ctitorie pe care o plasează sub protecția familiei regale. Pe lângă obiectele expuse de către regina Maria se află și alte obiecte de artă aplicată datorate doamnelor din anturajul reginei. Pentru a completa cadrul august al recomandării artelor decorative, criticul face
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ale Ceciliei Cuțescu-Storck. Cu toate acestea, ansamblul creează impresia unui coregrafii minuțios studiate în care nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Ca și în pictura lui Kimon Loghi, A fost odată..., în fundal se află un castel care reclamă arhitectonic o altă vârstă culturală decât aceea basmului, ceea ce Paul Constantinescu consideră o eroare generată de neconcordanța între stilul personajelor împrumutând feriilor rusești din picturile care decorează cu scene de basm renumitele skatulka, casete pentru bijuterii, și recuzita legendelor nordice din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe oceane, pe asemenea întinderi de apă i-ar fi plimbat imaginația lui"227. I. Teodorescu remarca tocmai juxtapunerea temei împrumutată basmului românesc cu cadrul "feeric" al peisajului breton, exact ceea ce disocia cu acribie Paul Constantinescu, castelele al căror stil arhitectonic corespundea unei medievalități occidentale de personajele extrase din basmul românesc, purtând amprenta vestimentară a stilului bizantin din pictura murală a bisericilor din Nordul Moldovei, caz similar cu cel al lui Kimon Loghi ale cărui "citate" din Böcklin ne dau măsura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
doar literatura este invocată aici, ci și celelalte arte, printre care și pictura. În calitatea sa de geniu, personalitatea sa obține acordurile ample ale celorlalte arte: se poate discuta despre caracterul pictural al peisajelor onirice eminesciene, despre muzica sferelor, despre arhitectonica unor peisaje abstruse sau a vastelor construcții subterane, lăsând la o parte faptul că Eminescu are în vedere și o serie de piese de teatru (Petru Rareș, Ștefan cel Tânăr; Mira, Andrei Mureșanu, Cel din urmă mușatin, Gruie Sânger, Bogdan-Dragoș
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de Feure. Figurile feminine apar într-un cadru floral dens, adus prin stilizare la nivelul unui arabesc, a unei geometrii, ce-i drept, sinuoase, care face un tandemn relevant cu geometria construcțiilor din fundal. Pentru o parte din aceste tablouri, arhitectonica relevă mai degrabă un oraș flamand, punând în evidență sursa de inspirație străină, dar și eclectismul stilului. Pieptănăturile sofisticate adăugă propria lor geometrie arabescului floral, iar veșmântul, printr-un procedeu de continuitate mimetică, integrează volutele și dantelăria nu mai puțin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dizolvând frontierele între aceste două categorii, producând nediferențierea printr-un transfer în pictura de șevalet a trăsăturilor decorului mural: culori palide aplicate uniform, gamă cromatic redusă, afirmarea planeității suportului"458. În cazul Ceciliei Cuțescu-Storck, ceea ce sporește efectul decorativ sunt dispunerile arhitectonice, arcadele, spre exemplu, care joacă rolul unor rame suplimentare în interiorul tabloului, menite să încadreze decorativ scena, dar generând și un efect teatral, corespunzător unei regii ocultate. Cecilia Cuțescu-Storck încearcă să reconstituie aceste arcade ca ferestre către un fundal indefinit, fie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în afara unei ecuații istoriste. "Întregul diptic ilustrează omul, sintetizând viața omenească luată în întregimea ei, adică atât viața spirituală cât și cea a simțurilor. Peste întreaga frescă se întinde armonia stilurilor: draperia bizantină, alături de figuri antice și medievale, alături de frânturi arhitectonice în stil gotic, conduse de un singur geniu, de o singură forță, dincolo de orice epocă și stil, stăpânite doar de puterea frumosului"460. Nu se poate trece cu vederea că utilizarea unor anumite stiluri, spre exemplu, cel bizantin, gotic sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]