1,264 matches
-
Lumea s-a schimbat și continuă să se schimbe, nu doar în văzul nostru, în fața noastră... ci și înlăuntrul nostru, probabil într-un mod mult mai dramatic. Așadar, ne schimbăm și noi, deși ne place să folosim cuvintele, metaforele, formele ascetice și avânturile mistice ale unei lumi pe care o iubim realmente și la care suntem oarecum siliți să recunoaștem că nu mai aparținem, cu toate că ne-am dori tocmai contrarul. Dacă este adevărat că trebuie să luptăm și să perseverăm «până la
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
zel, prigonitor al Bisericii, iar în ce privește justificarea care vine din Lege, fără cusur» (Fil 3,5-6). Nu de puține ori se întâmplă să vedem consacrați «fără de cusur», spre edificarea tuturora. O astfel de mărturie, însă, nu este suficientă atât timp cât truda ascetică nu este însoțită de harul unei robuste conștientizări a harului. Profeția călită este rodul unei traversări necesare - precum aceea experimentată de Ilie de la muntele Carmelului spre teofania Horebului - de la dorința inițială de perfecțiune, la rădăcina căreia se cuibărește mereu o
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
diversitate și nu doar printr-o tolerare a diferențelor. Este valid înlăuntrul tuturor formelor de viață consacrată, acolo unde comuniunea se bazează pe comunitate. Viața comună, cu ale sale mijloace, asigură criteriile de discernământ și formarea persoanei, printr-un proces ascetic de eliberare de pasiunile care înclină spre egoism, permițând construirea neîncetată a unor punți de comuniune, printr-o ascultare umilă, fără a fi vreodată țel, ci doar calea prin care fiecare să-și poată trăi propria identitate și vocație în
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Maria C. Nicolici se trezea ea în patul (din vis) al Profesorului de Istoria Religiilor. Spre deosebire de lungile săptămâni în care, adormind cu căpătâiul către alte puncte cardinale, i se îngăduia doar să-i urmărească platonic, de la distanță, silueta fibroasă, aproape ascetică. Pe revoltător de lungile coridoare de la École des Hautes Études din Sorbona sau pe cele ale Universității din Chicago. Coridoare remarcabile, dar și cu totul tâmpite, deoarece, deși se desfășurau în direcții părând benefice, până la urmă, la capătul lor nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gândurile vrăjmașe, ca și-n cele plăcute vieții. Ea te cuprinde-n plină stradă, în zori, în după-amieze și-n nopți, treaz sau ațipit, între oameni și departe de ei, în speranțe și în absența lor. Fiorurile ei - asemenea unei ascetice îmbrățișări - te topesc lăuntric într-un extaz neîmplinit, ascultând murmurul zadarnic al ondulațiilor sângelui și șoaptele nostalgice ale anotimpurilor interioare. Și de mi-aș stoarce din suflet o icoană a Raiului, ea ar destăinui o lume în care florile se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
retragi cu cea mai mare discreție, fără revoltă și fără ură, declari, cu patos și îngîmfare, ignoranța și iluzionarea celorlalți, condamni plăcerea și toate voluptățile în care trăiesc oamenii. Toți cei care au renunțat și s-au dedat unei practici ascetice, trăind în pustiu, au făcut-o din convingerea că ei au depășit în mod esențial relativitățile omenești. Accesul la sentimentul unei veșnicii subiective le-a dat iluzia unei eliberări totale. Decât, incapacitatea lor de eliberare efectivă o dovedesc condamnarea plăcerii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce sămăna a părăsită a mănăstirei, cu pardosala ei de pietre pătrate printre cari creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrîe și clăpăesc la fiecare pas, Barba albă i-e rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de pietre pătrate pintre cari creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
3-4). Ieșirea din această aporie nu ar putea surveni, așa cum își imaginează unii teologi contemporani, printr-o magie combinatorică în relație cu versetele, nici prin revendicarea unui adevăr subiectiv, însoțită, în manieră gnostică, de impresionante probe de puritate și viață ascetică individuală. Pretenția de a avea un acces privat, strict privilegiat, la „adevărata” revelație a lui Hristos (i.e. un Hristos care, ca în mărturia generală a apocrifelor sau în versiunea de mai târziu a Coranului, nu moare pe cruce și nici
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Din această rațiune tare se naște denunțul gândirii slabe, capabilă doar să colporteze sloganuri și să confecționeze adjective, în decorul indiferenței și indiferențierii. Pentru a fi un veritabil scandal, teologia are nevoie nu de proba dialecticii burgheze, ci de retorica ascetică a Crucii. Contrar aparențelor, răstignirea patimilor nu conduce la mortificarea inteligenței, care prin recursul la alegorie recâștigă unitatea pierdută a contemplației originare. Nutrită din Scripturi, teologia descoperă în istoria lumii articulațiile mistice ale unei imense parabole. Prin urmare, practica teologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
argumentele lui Michel Henry în favoarea unei mai juste comprehensiuni, filozofice și teologice, a relației dintre trup, revelația sinelui și dilemele alterității. Ambiguitatea erosului păgântc "Ambiguitatea erosului păgân" Dorința sexuală este o constantă biologică universală. Stilizarea acestei dorințe (fie prin eroism ascetic, fie prin rafinament estetic) ține de specificul uman al abordării erosului. Genealogia lui Foucault pleacă de la constatarea caracterului problematic al sexualității pentru subiectul european. Fie inhibate, fie exhibate, plăcerile erosului sunt mereu însoțite de un discurs cultural întemeietor. Oricât de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lui Claudius Galenus din Pergamon (129-210 î.Hr.), medicul personal al împăratului Marcus Aurelius, sunt o referință constantă în Istoria sexualității. În tratatul intitulat De locis affectis 1, Galenus adoptă o poziție utilitaristă și, de aceea, flexibilă cu privire la necesitatea practicilor corporale ascetice. Agenda de lucru a lui Galenus este strict medicală și rămâne marcată de conceptul hedonist al bunăstării sau echilibrului lăuntric. Pe de o parte, excesul de activitate sexuală (asemănată altor fenomene convulsive, precum epilepsia sau isteria) conduce la ceea ce astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de sine” (souci de soi). Natura duplicitară a experienței sexuale dictează un set complex de practici corporale (dietă, gimnastică, calendar conjugal etc.) responsabile pentru ceea ce am putea numi constituirea corporală a subiectivității. În orice program al cunoașterii de sine, relația ascetică sau hedonistă cu trupul nu este deloc neutră sau indiferentă. Relativei anxietăți cu care omul Antichității târzii începe să privească sexualitatea i se adaugă o nouă etică (de sorginte stoică) a familiei, în care fidelitatea față de partener este valorizată public
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prin dinastia constantiniană 4: „Biserica și preoțimea au susținut apăsat principiul unei moralități ale cărei precepte sunt obligatorii și al cărei scop este universal (ceea ce nu a exclus diferențierea între prescripții, în funcție de statutul fiecărui individ și nici existența unor mișcări ascetice având propriile aspirații); pe de altă parte, în gândirea clasică, chemarea la austeritate n-a fost organizată într-un sistem moral autoritar, coerent și unificat, impus tuturor în același mod”1. Foucault face aluzie cu oarecare insistență la reverberațiile totalitare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dorinței de excludere 2. Ca și decizia metodologică de a imagina un „subiect ideal” care ar putea suferi mutația culturală a trecerii de la o epocă religioasă la alta, riscul generalizărilor este, desigur, fatal. În primele secole creștine, aderența la practicile ascetice a fost extrem de variată, liberă și întotdeauna voluntară, fără să primescă neapărat aceleași explicații teologice. Pentru a proba diversitatea uimitoare a formelor de asceză în creștinismul antic este suficient să parcurgem câteva texte literare fondatoare și extrem de influente pentru întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Părinților deșertului” ilustrează cu asupra de măsură flexibilitatea conceptului de „nevoință” în creștinismul antic 2. Modele de comportament aparent contradictorii (în sfera vizibilului) își probau convergența spirituală și teologică (în sfera invizibilului). La fel, rațiunile teologice oferite în apărarea practicilor ascetice nu au coincis întotdeauna. Într-un studiu recent, John Behr a arătat diferența majoră între protologia și eshatologia care justifică sau chiar impun recursul la asceză în antropologia lui Clement Alexandrinul (150-215) și, respectiv, Irineu al Lyonului (120/140-203/204
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
va influența pe Părinții greci de mai târziu (de la Origen la Capadocieni), Clement subscrie nostalgic la o protologie statică și schițează o eshatologie a revenirii la perfecțiunea originară. Sexualitatea apare, în acest scenariu, ca un accident de parcurs. Menirea practicilor ascetice este aceea de a elibera facultatea contemplativă a sufletului de povara cărnii, grăbind astfel urcușul către tărâmul perfectei asemănări cu Dumnezeu. Pe scurt, între Irineu al Lyonului și Clement Alexandrinul există tot atâtea puncte de congruență câte sunt și în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
asemănări cu Dumnezeu. Pe scurt, între Irineu al Lyonului și Clement Alexandrinul există tot atâtea puncte de congruență câte sunt și în divergență. Importanța unei astfel de comparații rezidă în faptul că diferite scheme teologice pot oferi sens unei practici ascetice aproape identice. În cazul Părinților deșertului, am observat că diferite manifestări encratice puteau fi marcate de o viziune teologică identică (cel mai probabil de inspirație alexandrină). Revelația Sineluitc "Revelația Sinelui" În lumina acestor precizări, vom putea spune că analiza lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
despre relativismul moderat al tradiției creștine primare cu privire la tehnicile de „stilizare personală”. Variind de la un om la altul, asceza în sens creștin nu are ca temelie individualismul subtil al gândirii clasice. Modul de constituire a subiectivității este mediat de transformarea ascetică a corporalității (echivalând cu ceea ce Dumitru Stăniloae numea „plasticizarea rațiunilor divine din om”); prefacerea lăuntrică, în sens total, nu poate ignora contextul eclezial, de extensie universală. În sfârșit, Foucault este obligat să minimalizeze consecințele surprinzătoare ale antropologiei unor autori creștini
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de altă parte, ideea de corp mistic al Bisericii, creștinismul diferă de toată înțelepciunea dialectică a grecilor antici. Fenomenologia teologică a lui Michel Henry ne arată deci în ce măsură raportul între creștinism și epoca clasică a fost unul de discontinuitate: distanțarea ascetică față de fenomenul sexualității are, în patristică și filozofia greacă, motivații și intensități diferite. Aceste viziuni ontologice contrastante sunt subîntinse de două concepții distincte asupra „sinelui” și „corporalității”. Ultima lucrare a lui Michel Henry poate fi văzută ca o încercare de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unei subiectivități patetice, gata oricând să piară în riscul dăruirii de sine2. Acest sălaș invizibil, dar dumnezeiesc al trupului transcendental este denumit în limbajul biblic „inimă”. Iubirea este toujours à l’infini, ori sub specie aeternitatis, ceea ce implică o renunțare ascetică la voința oarbă a instinctelor corpului organic. Michel Henry se menține, de altfel, pe pozițiile lui S. Kierkegaard, pentru care castitatea spiritului este o condiție a plenitudinii iubirii 3. Ceea ce ar putea salva egoismul relației în doi este, paradoxal, fecunditatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
arhaice, pe care le analizează în contrast cu tradiția iudeo-creștină. Scripturile, în opinia sa, dezvăluie procesul de culpabilizare arbitrară a inocenței și atacă frontal psihologia rivalității mimetice. Murind pe cruce, Iisus înăbușă pulsiunea de răzbunare și anihilează circuitul vicios al violenței. Tradiția ascetică a Părinților Bisericii - pentru care isihia (pacea) lăuntrică este o pregustare a împărăției cerurilor - a subliniat necesitatea convertirii atașamentului față de realitățile finite ale acestei lumi către o dorință sublimă pentru Dumnezeu, Cel care fiind nemărginit în dăruirea Sa îndreaptă instinctele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea” (Apoc. 3,14). Aceasta ar echivala cu abandonarea problematicii metafizice a răului și contestarea naturii expiatoare a virtuții. Autovictimizarea en masse, alături de culpabilizarea providenței, reușesc să suspende confruntarea ascetică - în profunzimea sufletelor dezbinate - cu manifestările insidioase ale răului 2. Fără încorporarea teodiceii într-o viziune cosmică despre bine și rău, critica violenței rămâne, în fond, debilă. „Pacea lumii” - fie ea promisă de Cezarul roman sau de Consiliul de Securitate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rom. de M. Neamțu, C. Longin, I. Ică jr, prefață de S. Moldovan, Editura Deisis, Sibiu, 2005). Eslin, Jean-Claude, Dumnezeu și puterea. Teologie și politică în Occident, Editura Anastasia, București, 2000. Fedwick, P. J. (ed.), Basil of Caesarea: Christian, Humanist, Ascetic, 2 vols, Pontifical Institute of Medieval Studies, Toronto, 1981. Felmy, Christian, Dogmatica experienței eclesiale, trad. rom. de I. Ică, Editura Deisis, Sibiu, 1999. Ferry, Luc, Homo æstheticus, trad. rom. de Cristina și Costin Popescu, Editura Meridiane, București, 1997. Feyerabend, Paul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și umanism, trad. Cristina și Costin Popescu, Editura Meridiane, București, 1996. Marrou, Henri-Irenée, Teologia istoriei, trad. rom. de Nina și Ovidiu Gimigean, Editura Institutului European, Iași, 1995. Matsoukas, Nikos, Introducere în gnoseologia teologică, Editura Bizantină, București, 1997. Maxim Mărturisitorul, Cuvântul ascetic (pp. 1-34), Capetele despre dragoste (pp. 35-123), Capetele teologice (gnostice) (pp. 124-208), Întrebări, nedumeriri și răspunsuri (pp. 209-252), Tâlcuire la Tatăl nostru (pp. 253-285) în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 2, trad. rom. de D. Stăniloae, Sibiu, 1947. Maxim Mărturisitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]